editeaza

• 1
• 2

• Teatru pentru masochişti de Matei Martin sursa: Esquire
  Gianina Cărbunariu nu face spectacole pentru publicul de rând, pentru cei care merg la teatru şi se aşează, confortabil, într-un fotoliu călduţ, pentru a moţăi în faţa unor piese convenţionale, cu subiect şi final previzibile. Nu. Gianina Cărbunariu este una dintre puţinele autoare şi regizoare din România interesată de lumea în care trăieşte, de societatea de acum. DramAcum - concursul de dramaturgie în care e implicată alături de alţi tineri oameni de teatru (Andreea Vălean, Radu Apostol, Alexandru Berceanu) - a devenit aproape o instituţie, unul dintre puţinele laboratoare funcţionale de dramaturgie.
  Emigrarea, viaţa urbană, naţionalismul, sexualitatea etc. sunt câteva dintre temele pe care le abordează pe scenă. Succesul spectacolelor ei (Stop the tempo, de exemplu, a fost tradus şi montat în Franţa şi Germania) se datorează tocmai ancorării în actualitate.
  Sado-Maso Blues Bar, spectacolul său după piesa scrisă de Maria Manolescu
  Citeste tot pe Esquire
• Probă de teatru autentic de Oltiţa Cîntec sursa: Evenimentul
  Sado-Maso Blues Bar nu e numele vreunui local unde se poate servi o cafea sau un drink, e titlul unei piese de teatru. Autoarea, Maria Manolescu, e din Bucureşti şi îşi cîştigă existenţa trudind în cîmpul advertising-ului autohton. Meritul ei e că a înţeles, mai repede şi mai bine decît oameni de specialitate cu îndelungi state de funcţiune, că teatrul e sau ar trebui să fie înainte de orice, comunicare. Aşa s-a apucat de scris piese (e şi autoarea unui roman, dar acum mă interesează mai ales textele ei pentru teatru). Ca să fructifice experienţa altora, Maria Manolescu a urmat un master de scriere dramatică, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti. E un master unic în ţară, după ştiinţa mea, iniţiat de Valeriu Moisescu şi continuat acum de Nicu Mandea, care a dat cîteva condeie bune, rebranşînd dramaturgia autohtonă recentă la dinamica internaţională a genului. Masterul acesta arată,
  Citeste tot pe Evenimentul
• Jocul expunerii de Iulia Popovici sursa: Dilema veche
  Un teatru cu pereţi de sticlă. O scenă atent supravegheată: sînt în sală, spectator cuminte dincolo de "al patrulea perete", mă uit la actorii învăluiţi în lumină; de partea cealaltă a ferestrelor, trecători pe Bd. Carol se uită la aceiaşi actori şi, dincolo de ei, la mine. Actorii se uită la mine (poate că, totuşi, perdeaua de lumină nu le dă voie să mă vadă) şi reglează atent privirea trecătorilor, ridicînd şi coborînd jaluzele. Cine pe cine observă, cine pe cine supraveghează? Sado-masochismul şi voyeurismul fac parte din acelaşi joc al expunerii: cît de jos poţi merge (tu, ca personaj explorîndu-ţi fibra umilinţelor şi ratării), cît de mult te poţi arăta (tu, ca actor pe care doar un ecran de sticlă îl desparte de viaţa adevărată a străzii, tu, ca spectator care te credeai în siguranţă în întunericul sălii, la adăpost de freamătul real al bulevardului)?
  Sado-Maso... e un spectacol deştept. Un spectacol deştept e,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Spectacolul-sandwich de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Teatru de vitrină. Dublarea perspectivei asupra spaţiului. O relaţionare în oglindă public-actori-public. O dublă expunere. O prelungire a ludicului în viaţă şi a realităţii pe scenă. Sado-Maso Blues Bar. Un spectacol de Gianina Cărbunariu.
  My Spanish Way
  Existenţe derizorii frînte în malaxorul social. Incertitudini sentimentale, sexuale, umane. Abandon sufletesc. Pentru doi tineri viaţa a început abrupt cu stîngul. Unul ajunge la închisoare, altul aspiră la statutul de curvă de lux. Biografiile lor conţin nu puţine momente dureroase care trebuie uitate. Arma lor este autoironia cu o doză mare de cinism. Sa, proaspăt sosit din Spania (a se înţelege eliberat din puşcărie unde a ajuns pentru că şi-a omorît tatăl într-un accident de maşină) şi prietenul său Ma, cu o sexualitate pluridisciplinară, fac un bar pentru sado-maso. Prin urmare, vitrina Teatrului Foarte Mic se populează rapid cu păpuşi masculine gonflabile care încearcă poziţiile
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Intre strada si scena. Actorul sandwich de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Destinat experimentelor tinerilor, cu multe spectacole cocolosite de dramAcum, Teatrul Foarte Mic pare, in ultimii ani, sala bucuresteana cu cea mai bine definita identitate. Ultima premiera, „Sado-Maso Blues Bar“ de Maria Manolescu, in regia Gianinei Carbunariu, o demonstreaza. Premiata la concursurile dramAcum, piesa tinerei autoare dovedeste calitati de necontestat: dialog viu si fluent, replici scurte, permanent intretaiate, situatie tensionata dramatic, apelul la flashback (unde se povesteste accidentul de masina in care fiul si-a omorat tatal), personaje consecvente (in lipsa lor de consecventa), aderenta la acum si - ceea ce face valoarea si da placerea vizionarii unei asemenea piese - o rescriere ghidusa a eternei si fecundei conventii a teatrului in teatru. Granitele scena-viata se permeabilizeaza. Din cand in cand, in spectacolul de la Teatrul Foarte Mic, sunt sterse.
  Ierarhie (cu toate tipurile de umilitate presupuse) + sex + bautura: iata ecuatia vietii.
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Teatrul scoate sado-masochismul în stradă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Un fost puşcăriaş şi un actor ratat deschid în centrul Bucureştiului un bar pentru sado-masochişti. Un loc de întâlnire cu instrumente de tortură improvizate (ciocan, furculiţă, cleşte de
  Un fost puşcăriaş şi un actor ratat deschid în centrul Bucureştiului un bar pentru sado-masochişti. Un loc de întâlnire cu instrumente de tortură improvizate (ciocan, furculiţă, cleşte de bucătărie) şi păpuşi gonflabile pe care le cheamă Gheorghe şi Ion. Tinerii vor să câştige bani din plăceri erotice extreme. Piesa "Sado-Maso Blues Bar", care se va juca duminică la Teatrul Foarte Mic, recreează un univers tabu, acum accesibil chiar şi trecătorului de pe stradă.
  Scena neconvenţională, plasată chiar lângă un geam transparent, hrăneşte nevoia de voyeurism a publicului. Gesturile explicite ale personajelor nu mai aparţin doar sălii, ci pot fi văzute şi de pe trotuar. Oamenii obişnuiţi se opresc, adesea, lângă vitrină şi privesc înăuntru.
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• O cronica urbana in stil Sado-Maso de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Daca voi nu veniti la teatru, atunci va iesim noi in drum, va tinem calea, va atragem atentia, va facem sa va opriti macar cateva secunde, pe trotuarul din fata cladirii in care nu ati intrat pana acum niciodata. Acesta ar putea fi textul unui eventual manifest al creatorilor spectacolului Sado-Maso Blues Bar, un nou text descoperit prin programul DramAcum, text semnat de Maria Manolescu si produs de Teatrul foarte mic din Bucuresti. Regizoarea Gianina Carbunariu nu are ca public-tinta spectatorul obisnuit cu teatrul, care se asaza constant in fotoliile comode (tot mai comode, prin grija Primariei Capitalei) si are un respect nestirbit fata de orice s-ar intampla pe scena. Dimpotriva: cei pe care ar vrea sa-i convinga, sa-i implice, sa-i trezeasca din indiferenta sunt cei "nedusi la teatru", spectatorii potentiali, ale caror reactii sunt genuine si se manifesta deschis, fara menajamente. Spre ei vrea sa faca un prim pas si sa le vorbeasca despre viata lor, asa cum reuseste cu
  Citeste tot pe Gândul
• Sado-Maso Blues în aşteptare de Mihaela Iancu sursa: liternet.ro
  Viaţa este îndeajuns de perversă încât să calce în picioare sistematic regulile de convieţuire socială şi de bună-cuviinţă, într-un
  cuvânt, morala pe care, culmea, tot ea o instituise mai înainte ca
  fiind literă de lege în societate. Sadic! Iar oamenii sunt suficient de
  mândri încât să reacţioneze la acest lucru prin sfidarea tuturor
  lucrurilor care se întâmplă, fără a realiza însă că această răfuială nu
  are loc cu o forţă exterioară lor, ci cu ei înşişi. Căci ei sunt viaţa.
  Cât masochism! Pe lângă reguli şi legi scrise sau nescrise, acceptate
  şi îndeplinite, toţi mai vrem ceva: o respectare a autonomiei morale a
  individului. În concluzie, conflictul este garantat şi inevitabil.
  
  În Sado-Maso Blues,
  de Maria Manolescu, se vorbeşte despre toate acestea şi despre cinism
  ca despre o altfel de morală. A fost unul dintre spectacolele lectură
  prilejuite de serile
  Citeste tot pe liternet.ro
• Strada la teatru - Sado-Maso Blues Bar de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Un spectacol surprinzător prin noutatea şi nota de originalitate stilistică, Sado-Maso Blues Bar a fost dezvoltat în urma parteneriatului dintre dramAcum şi Teatrul Foarte Mic, care s-a angajat să producă unul dintre textele cîştigătoare la dramAcum3.
  Textul îi aparţine Mariei Manolescu, regia, Gianinei Cărbunariu,
  scenografia e semnată de Andu Dumitrescu, iar coregrafia, de Carmen
  Coţofană. Din distribuţie fac parte Rolando Matsangos, Virgil Aioanei
  şi Adrian Anghel, cu Paula Gherghe şi Maria Obretin în apariţii
  episodice.
  
  Iulia Popovici: N-am mai avut de
  mult ocazia să vorbim despre un spectacol atît de experimental şi de
  complex din punctul de vedere al construcţiei ca Sado-Maso Blues Bar.
  
  Eugenia Anca Rotescu: Aşa cum l-am văzut eu, într-o
  seară fără critici şi aproape fără invitaţi,
  Citeste tot pe Observator Cultural