editeaza

• 1
• 2

• OLGA TUDORACHE 79 - La aniversare, pe scenă de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Cred că marea actriţă Olga Tudorache simte o împăcare sufletească atunci când îi dedică publicului ziua în care ea s-a născut. Sau poate s-a născut ca să se dăruiască oamenilor, celor care ştiu să aprecieze arta. Preferă ca la 11 octombrie, când în trunchiul vieţii i se "implantează" încă un inel, să joace pe scenă.
  Cred că marea actriţă Olga Tudorache simte o împăcare sufletească atunci când îi dedică publicului ziua în care ea s-a născut. Sau poate s-a născut ca să se dăruiască oamenilor, celor care ştiu să aprecieze arta. Preferă ca la 11 octombrie, când în trunchiul vieţii i se "implantează" încă un inel, să joace pe scenă. Are în faţă un univers căruia i se adresează. Cu mesaj sau fără mesaj, artista întruchipează, ca de fiecare dată, esenţa acestei arte despre care se spune că este efemeră, dar totuşi pare perpetuă. Perpetuitatea însă se alimentează cu talentul, pasiunea şi dragostea celui care s-a
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Olga Tudorache si-a jucat propriul rol de ziua ei de Cristina Modreanu sursa: Gandul
  Ce face o actriță adevărată de ziua ei? Urcă pe scenă. Dacă în asta nu e nimic neobișnuit, în schimb despre Olga Tudorache se poate spune că a avut o aniversare cu totul neobișnuită fiindcă n-a jucat orice rol sîmbăta, 11 octombrie la Timișoara, ci unul inspirat din propria viață. Iubirile din tinerețe, suferința, plecarea celui de care era îndrăgostită, revolta fiului împotriva meseriei care a ocupat mereu timpul mamei, plecarea lui din țară. Un fel de mărturisire s-a petrecut pe scenă, fără patetisme, fără lacrimi, cu un umor specific acestei artiste care a fascinat generații de-a lungul timpului. Mîndră, statuară, la propriu și la figurat, actrița e cînd rece ca gheața, distantă, evitînd să permită familiaritatea în dialog, cînd se topește pe neașteptate și face mărturisiri despre propria viață. Granița dintre rol și adevărata existență se estompează și nu mai știi exact ce face parte din teatru și ce din realitate.
  O sală plină – cea a Teatrului Național din Timișoara – a urmărit-o sîmbătă seară pe Olga Tudorache vorbind despre ea însăși pe scenă, acolo unde se simte cel mai „în largul ei“... Invitată la Festivalul Dramaturgiei Românești cu spectacolul „Portretul Domanei T.“ (text de Ana-Maria Bamberger, regia Liana Ceterchi), celebra actriță a jucat chiar în ziua în care împlinea 79 de ani. A fost aplludată la final în timp ce i se cînta „la mulți ani!“ O dublă răsplată pe deplin meritată. Abia atunci, cînd spectacolul s-a terminat, iar căldura cu care l-a primit publicul timișorean a devenit evidentă, lacrimile actriței au început să curgă. Lacrimi de bucurie.
  
  20 octombrie 2008
• Portretul Doamnei Tudorache, la 79 de ani de Georgeta Petrovici sursa: Evenimentul Zilei
  Un sfert de oră de ropote de aplauze, sala Teatrului Național din Timișoara e in picioare, majoritatea spectatorilor au lacrimi în ochi. Pe scenă, doamna teatrului românesc, Olga Tudorache, care își amînă cu greu lacrimile. Se înclină și șoptește „vă mulțumesc“. (...) În sală, 1.000 de oameni simt aceeași emoție, aplaudă frentic cu lacrimi în ochi.
  Sîmbătă, 11 octombrie, de ziua ei, actrița Olga Tudorache, de zeci de ori premiată pentru artă, a băut Jack Daniels pe scenă, supărată că acesta „miroase a ploșnițe“. Și-a interpretat strălucit rolul și portretul aidoma creionat în piesa „Portretul doamnei T.“ de Ana Maria Bamberger, spectacol în regia Lianei Ceterchi. (...) Întuneric. Pe fundalul scenei se proiectează portrete vechi ale actriței, în rame sculptate. Pe scenă, decorul e minimalist: două scaune, un fotoliu imaculat și o măsuță, un birou – deosebit de elegantă. În stînga, o ușă stilizată: are sonerie și plăcuță pe care scrie „Doamna T. nr. 11“. Dintr-o dată, spațiul prinde lumină, Din culise apare doamna T. Olga Tudorache e verticală, cu o rochie simplă, negru cu gri. Se sprijină în baston și înaintează în timp ce o sală întreagă își ține respirația: e chiar ea, oare-și joacă rolul?
  
  13 octombrie 2008
• Actrita fenomen - "Portretul Doamnei T." la ArCUB de Ileana Lucaciu sursa: Romania Libera
  „Portretul Doamnei T.“ propune întîlnirea unei actrițe cu un pictor în urma acceptului ca acesta sa-i faca portretul. Incet, incet, relatia dintre cei doi prinde un suspans aparte. (...) Personajul sau aparent e o femeie aspra, dura, pentru ca au marcat-o durerile unui trecut furtunos. Cu finete si rafinament, actrita dezvaluie insa sufletul generos al acestei femei care nu-si permite sa judece viata si pe cei din jur, ci are intelegere pentru fiecare situatie, chiar daca i-a provocat o rana adinca in suflet. Cu maiestrie, Olga Tudorache imbina comicul – ironia si autoironia – cu dramaticul – tristetea singuratatii, uitarea si neimplinirile sentimentale. Doamna T. este aparent doar o femeie ferma, transanta, ea se apropie, usor, sensibil, de pictor si incepe sa-l integreze imaginii fiului sau. (...).
  Si in „Portretul Doamnei T.“, ca si in celelalte spectacole in care joaca acum, Olga Tudorache ofera ceea ce se poate numi un „spectacol de actor“. In peisajul nostru teatral foarte rari sint cei care isi permit sa sustina o serie de astfel de spectacole, ce solicita forta unui talent urias, unicat. Doamna, regina a teatrului nostru, detine acest har, iar in fata sa aplauzele sunt doar un gest minor de plecaciune; intilnirea cu Olga Tudorache a oricarui spectator va ramine marcata in memorie. A avut prilejul de a admira un fenomen artistic!
  
  15 iulie 2008
• Doamna T. cu Olga Tudorache de Irina Budeanu sursa: Azi
  E un privilegiu s-o poți vedea pe Olga Tudorache într-un recital actoricesc de excepție, care a ridicat sala de la ArCub în picioare. Ropote de aplauze, buchete de flori așezate pe scenă, emoția spectatorilor, sunt doar o parte a imensei bucurii pe care fiecare din cei aflați marți seara la premiera specatcolului „Portretul Doamnei T.“ a trăit-o. (...) Poveștile de dragoste, de viață și de moarte ale Doamnei T., poveștile de iubire și de ură ale fiului ei, Andrei și poveștile pictorului Marius David, interpretat de Lucian Nuță, se împletesc într-o urzeală, parcă, vrăjită în umbre și lumini, spunînd, de fapt, istoria unei mari actrițe, care a sacrificat totul pentru scenă. Ce poți să spui fără să cazi în banalitate despre interpretarea Olgăi Tudorache? Cuvintele nu te pot ajuta, pentru că ceea ce ea ne spune prin gesturi, replici, tăceri, este dincolo de exprimabil. Este însăși ființa teatrului. Ce lecție mai bună și adevărată despre esența artei scenice, decât cea pe care Olga Tudorache ne-o oferă cu atîta generozitate.
  
  18 aprilie 2008
• "Doamna T" de la Teatru: Olga Tudorache de Andreea Ciuperca sursa: Evenimentul Zilei
  E întuneric, se aude Leonard Cohen şi un sunet uşor de baston. Doamna T intră, se aşază pe fotoliu, îşi toarnă whisky într-un pahar şi se lasă „vrăjită“ de muzică. Sună la uşă. Mult, insistent. A venit un tânăr domn să-i facă portretul. De aici, dialogul spumos, naturaleţ ea interpretării şi vocea de neegalat a marii actriţe te pătrund şi-ţi dau senzaţ ia că priveşti pe gaura cheii o scenă din sufrageria doamnei Olga Tudorache.
  
  Piesa, pusă în scenă de Liana Ceterchi, pe textul Anei-Maria Bamberger, a avut mai întâi premiera radiofonică, în noiembrie 2006, după care s-a plimbat la Tel Aviv, a fost premiată de UNITER în aprilie anul trecut şi i-a adus Olgăi Tudorache Premiul de Excelenţă „Omul anului 2006“.
  
  „Cu adevărat povestea mea“
  
  „Portretul Doamnei T“ este a treia piesă scrisă de Ana-Maria Bamberger pentru Olga Tudorache, după „Noiembrie“ şi „Peşte cu mazăre“ - piesă care se joacă la Teatrul
  Citeste tot pe Evenimentul Zilei
• Portretul Doamnei T de Cristina Rusiecki sursa: Time Out
  Spune un cuvânt şi lumea simte că în faţă este o personalitate. Stă majestuoasă, imperială şi sictirită într-un colţ şi prezenţa ei inundă toată scena. Cu atitudinea celui ce a trecut prin multe şi ştie şi cu o brumă de mizantropie care accelerează doza de adevăr, arată ca un depozit de dureri vechi duse cu haz care, odată trecute, conferă puterea de a înţelege, nu de a judeca oamenii. Fermă şi tranşantă, în aparenţă dură, este, de fapt, un suflet mare. Felul cum face pe indiferenta, dar, în fond, îi pasă de tot, trădează o sensibilitate pe care încearcă în zadar să o ascundă în spatele fermităţii.
  
  Oricum, la început, încolăcită toată către sine, cu fortăreţe ridicate de jur împrejur, răsare rece, vigilentă şi (aparent) invulnerabilă ca sloiul de gheaţă. Doar că un străin, pictor, prieten cu fiul său plecat de mult în Australia (cum aflăm la sfârşit, dar presimţim pe tot parcursul piesei) îi invadează
  Citeste tot pe Time Out