editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7
• 8

• O livadă pentru fiecare de Casandra Lungu sursa: Yorick
  La 150 de ani de la naşterea lui Anton Cehov, Felix Alexa alege Livada de vişini pentru prima sa montare cehoviană. Unde altundeva decât la Sala Amfiteatru a TNB, cu actori “de suflet” (Marius Manole, Irina Movilă, Ileana Olteanu), dar şi cu apariţii noi (Ioana Anastasia Anton, Conrad Mericoffer). Alexa pleacă de la propria observaţie, că Cehov “face vivisecţia angoaselor contemporane”, şi încearcă să fie el însuşi acel doctor iscusit care desprinde în mii de straturi existenţa şi trăirile umane.
  Lopahin (Marius Manole) şi Ranevskaia (Maia Morgenstern) sunt cele două personaje iconice ale piesei, care trasează limitele lumii în care se desfăşoară livada sau, din contră, lasă porţile deschise oricărei hermeneutici a spaţiului cehovian. În montarea lui Felix Alexa, cei doi par a fi pe punctul de a întreţine mai mult decât o amiciţie, dar totul rămâne la stadiul eternului joc de-a şoarecele şi pisica, incapabil de a rezolva vieţile
  Citeste tot pe Yorick
• Tempo-ul livezii de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Orice spectacol cu oricare dintre marile piese cehoviene înseamnă, cel puțin ca premisă, o imensă provocare. Dar poate că imensitatea aceasta ...se lărgește, devine parcă mai generatoare de interes, de pariuri, de controverse atunci când e vorba despre Livada de vișini. Sigur, textul în sine e primul agent ce stimulează interesul crescut. Dar pe lângă asta, încă două sunt elementele ce capătă o importanță aparte în creșterea cuantumului de emoție și de pasiune cu care e așteptată fiecare nouă montare a Livezii.... Primul ține deopotrivă de biografia autorului ca și de cea a textului. Cehov a scris încet, cu dificultate Livada de vișini. Nu doar pentru că era bolnav grav. Încetineala, subliniază George Banu în cartea sa Livada de vișini, Teatrul nostru (Editura ALLFA, București, 2000) își are alte rațiuni, rațiuni de artist ajuns la capătul unui ciclu. Cehov însuși scria: După Livada de vișini voi înceta să mai scriu ca înainte. Dramaturgul știe, notează George Banu, că lucrează la o operă testamentară, opera ultimă și de aceea îi acordă Livezii de vișini această dublă vocație: rezumat al parcursului unui scriitor și încheiere a unei biografii. Cel de-al doilea se referă la modul în care este reprezentată livada. Trebuie reprezentată livada de vișini? Aceasta este întrebarea, iar ea e decisivă –notează același George Banu, iar cartea lui, menționată mai sus, subintitulată jurnal de spectator înseamnă și o recapitulare a felului în care mari regizori, de la Stanislavski încoace au formulat răspunsuri acestei întrebări. Felix Alexa, regizorul spectacolului de la Teatrul Național din București, în colaborare cu scenografa Diana Ruxandra Ion, a imaginat livada ca un semn al trecutului. Vedem în planul din spate al scenei de la Sala Amfiteatru un dulap (să fie el oare acela vechi de o sută de ani în fața căruia ne așteptăm să peroreze Gaev?), mai exact spus un stelaj imens, pe ale cărui rafturi se găsesc nenumărate borcane cu compot de vișine. Semn că livada e demult vândută, ori că soarta ei e oricum pecetluită, că zbaterea mai curând copilărească a personajelor e una inutilă. Muzica de scenă, tăioasă, monotonă, metalică, datorată lui Alexander Bălășescu contribuie la întărirea impresiei. În plus, de câteva ori, personajele piesei fac câțiva pași în spate, se amestecă cu borcanele și dansează asemenea unor păpuși mecanice. Odată vânzarea livezii săvârșită, borcanele sunt date jos de pe raft, sunt desfăcute, ele- ganta Ranevskaia își lasă deoparte eleganța și își bagă adânc mâna într-unul din ele, lasă să i se scurgă printre degete zeama. Iar Iașa gustă vișinile și scuipă sâmburii, dovedindu-și încă o dată mojicia. Felix Alexa este un mare admirator al lui Peter Brook, regizor pe care l-a cunoscut personal și care se numără, după mărturisirile sale repetate, printre maeștrii săi. Iată motivul pentru care îndrăznesc să cred că regizorului montării de la Național nu îi e necunoscut detaliul că lui Brook îi plăcea adesea să repete o frază a lui Granville-Baker, În Hamlet nu timpul este important, ci tempo-ul. Or, principalul reproș pe care l-aș formula la adresa spectacolului e tocmai indecizia în privința tempo-ului. La începutul spectacolului, ai impresia că Felix Alexa a optat pentru o atitudine dinamică, fermă, că vrea să îi impună montării ritmul allegro, că trece la comprimarea unor scene, că va recurge hotărât la foarfecă. Ceva mai încolo și, din păcate, nu tocmai în concordanță cu specificitățile și exigențele textului, intervin un andante cam prea leneș, o atitudine de bijutier, de manufacturier, de meseriaș ce șlefuiește tacticos și parcă cu auto-admirație și răsfăț fiecare detaliu. Speriat de consecințele lentorii, de faptul că dimensiunile spectacolului ar deveni prea mari, că asta îl va împiedica să ne prezinte totul fără pauză (reprezentația durează în jur de două ore și patruzeci de minute fără pauză), Felix Alexa schimbă din nou tempo-ul, comprimă, parcă aleargă prin text, la fel de capricios ca prima dată.
  Altminteri, nu cred că spectacolul regizat de Felix Alexa ar trebui să suscite rezerve majore. E vorba, indubitabil, despre o montare izbutită, bine susținută actoricește. Mi se par neîndreptățite obiecțile referitoare la o pretinsă neglijență a directorului de scenă față de omogenizarea stilului de joc. De fapt, lumea din Livada de vișini e ea însăși neomogenă, pe scenă se amestecă trei sau patru generații. E, mai întâi, generația supraviețuitorilor de moment, a celor cărora livada le va deveni mormânt, pentru care umezeala funerară de care e impregnat textul va deveni curând certitudine. Din această generație face parte Firs, pe care Mircea Albulescu îl joacă cu mișcări lente, impus încetinite. În al doilea rând, sunt cei vechi, foștii. Din această categorie majoritară fac parte mai întâi Liubov Andreevna și Gaev. Dacă Șerban Ionescu nu produce mari surprize prin felul în care îl interpretează pe fratele Ranevskăi, interpreta acesteia, Maia Morgenstern, înregistrează o reușită demnă de toată lauda. Care e, în primul rând, asupra pericolelor de manierizare ce o pândesc pe actriță. Dacă nu punem la socoteală un alt rol cehovian, Arkadina, realizat în spectacolul Pescărușul, montat în stagiunea 2006-2007 de Andrei Șerban la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, Arkadina mi se pare a fi cea mai bună apariție a actriței din ultimii, să zicem, zece ani. Da, e foarte adevărat, Ranevskaia pare a fi un rol anume scris pentru Maia Morgenstern, dar fără concentrarea de acum, fără autocontrolul pe care îl probează, fără îndrumarea atentă a lui Felix Alexa, actrița ar fi ratat șansa acestei întâlniri. Nu a ratat-o și faptul nu poate fi decât îmbucurător. Din aceeași lume a celor vechimai fac parte Ania, fiica Ranesvskăi, care, în interpretarea remarcabilă a Ioanei Anastasia Anton, se arată ființa gata-gata să facă pasul cel mare și să treacă de partea cealaltă, Varea, uscată asemenea unei ființe ce și-a petrecut parcă toată viața într-o chilie din care vede șansa evadării în clipa în care speră să fie cerută în căsătorie de Lopahin, detalii admirabil relevate de jocul Irinei Movilă,Trofimov, căruia Conrad Mihai Mericoffer îi conferă o siluetă minuțios, precis desenată, Simeon-Pișcik (Marius Rizea), Charlotta Ivanovna (Ana Ciontea), Epihodov (Mihai Calotă), Duniașa (Ileana Olteanu).
  În fine, o a treia categorie e reprezentată de oamenii prezentului și ai acțiunii, cei pentru care prezentul se desenează cu gândul la ziua de mâine, cei ce trăiesc azi și se gândesc la viitor. O fac în chip oportunist și imoral, așa cum e Iașa, riguros jucat de Răzvan Oprea, o fac la modul rațional precum Lopahin. Distribuirea în acest rol-cheie a unui actor tânăr, Marius Manole, a ridicat semne de întrebare, a stârnit mirări, în bună parte spulberate de felul în care interpretul a rezolvat rolul. De fapt, nu văd de ce ar fi neapărat necesar ca Lopahin să fie masiv, impozant. Doar tradiția unor montări anterioare a impus o atare prejudecată. În fond, Lopahin poate fi și tânăr, chiar așa tânăr poate să nutrească sentimente de afecțiune față de Ranevskaia, fapt ce nu îl împiedică însă, nicidecum să își urmeze destinul, să răzbune umilințele îndurate odinioară de ai săi, să gândească pragmatic.
• Finalul de an și privirea în urmă de Cristiana Gavrilă sursa: Revista Clipa
  Dacă toamna se numără bobocii, în luna decembrie se fac topurile. Cărți, filme, spectacole, expoziții, nimic nu scapă de nevoia de ierarhizare a sfârșitului de an, parcă am trage linie și am începe să socotim (cu subiectivism, desigur). Ne interesează cele mai bune, dar și cele mai proaste, rezultatele „de mijloc” le trecem cu vederea foarte ușor, de parcă ar fi lipsite de orice importanță, deși cu ele ne cheltuim tot anul și tot din ele trăiește și publicul, mai ales, în cazul teatrului. Am încercat și eu un top, dar preferințele nu s-au nimerit în toate cazurile cu împărțirea calendaristică, chiar dacă am avut un an cu mult teatru și cu multe festivaluri, două dintre ele fiind adevărate evenimente europene (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova-București, a cărui temă a fost Hamlet).
  ................................................................................................
  Citeste tot pe Revista Clipa
• Vişina strivită în tăcere de Alina Boboc sursa: criticdeteatru.blogspot
  Imaginea unei vişine strivite, descrisă de Cehov în jurnalul său, este preluată de Felix Alexa şi de scenografa Diana Ruxandra Ion pentru un spectacol aşezat de la început sub pecetea modernităţii, care vorbeşte despre suflete strivite de frustrări, neputinţe, suferinţe mai vechi sau mai recente şi despre tăceri ce nu au puterea de a se converti în cuvinte. Lopahin nu o cere în căsătorie pe Varia, deşi există momente prielnice nenumărate, Liubov Andreevna nu insistă, deşi acest lucru i-ar fi salvat livada, poate, Gaev nu duce la capăt nimic din ce-şi propune, Trofimov este un idealist fără un ban în buzunar, dar care nu poate da glas sentimentelor, Firs nu face nimic pentru a nu rămâne uitat la moşie. Sunt acţiuni frânte pe drum, de ale căror capete atârnă semnificaţii grele, înecate în tăcere.
  Regizorul scurtează puţin textul, respectă vârstele personajelor, alege o distribuţie foarte bună (alături de nume impuse, sunt pe scenă şi
  Citeste tot pe criticdeteatru.blogspot
• Borcanul cu … metafore de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Ultima piesă scrisă de Cehov, “Livada de vișini”, intră în zona celor de “o substanțială consistență dramatică”, susțin analiștii operei sale. Este bogată în oferte tematice argumentate prin constructul psihologic complex al personajelor, și firește, stârnește interesul, ambițiile regizorilor de a îi evidenția valențele. Și Felix Alexa, un regizor din plutonul valorilor, încearcă acest demers. Viziunea sa regizorală are drept punct forte tratarea metaforică a întâlnirii dintre cele două lumi propuse de Cehov, una la apus și alta la începutu de drum al afirmării în economia societății. Ambele sunt frământate de veșnica și umana relație de iubire dintre femeie și bărbat, influențată de starea socială, cum e și firesc, folosită de Cehov drept unul din argumentele conflictului. Cehov nu filosofează însă, asupra celor două lumi, le pune față în față prin personaje filigranat construite. Cu fină ironie, cu cinism chiar,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Livada de vişini – Un omagiu adus teatrului românesc de Cristian Opriş sursa: Yorick
  Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, Mihai Calotă, Marius Manole – doar câţiva din actorii cu care regizorul Felix Alexa trebuie să fi avut un curaj extraordinar. Un spectacol-ghilotină, dar care, o dată urcat în faţă publicului, se arată de neclintit. Aş putea spune, fără să folosesc cuvinte mari, că este un omagiu cutremurător adus teatrului românesc mai vechi şi mai nou.
  Dar pentru că sloganul nu foloseşte la nimic unui săptămânal teatral, am să spun că, mai mult decât o lecţie de teatru, este o lecţie despre emoţie şi dăruire în lumea Thaliei. Iar pentru că, din punct de vedere al distribuţiei, nu are nevoie de niciun fel de alte lămuriri, vom trece la scenografie.
  Fix o sută cincizeci de de borcane cu compot – o idee surprinzătoare în contextul unei montări în totalitate clasice – apar în scenă, înainte să se petreacă nenorocirea, sub formă unei preziceri dureroase, venite înainte de vreme. Toate, împreună cu cele câteva
  Citeste tot pe Yorick
• Grădina raiului şi parcelările istoriei de Doina Uricariu sursa: Cotidianul
  "Livada de vişini", un fascinant spectacol
  În timp ce scria "Trei surori" şi apoi "Livada de vişini", Cehov urmărea lucrările de construcţie ale casei sale din Crimeea, de lângă Yalta, unde s-a stabilit în ultimii ani de viaţă, după o călătorie din 1888, când a descoperit splendoarea locurilor, imensitatea mării, ca o garanţie a supravieţuirii noastre. Dorinţei sale de a locui în acest peisaj, ca şi etern, avea să-i dea un impuls decisiv, un deceniu mai târziu, chiar sfatul medicului său din 1898, de a căuta vindecarea în Crimeea. În puţinii ani de viaţă care îi mai rămăseseră de trăit, scriindu-şi ultimele piese, între care geniala "Livada de vişini", Cehov a văzut cum se ridică alba lui căsuţă de vacanţă, într-un loc încă sălbatec şi vast, ce a atras deopotrivă familia imperială rusă, turiştii şi suferinzii.
  A pus alături de zidari cărămizi şi mortar, a vegheat îndeaproape cum s-a înălţat ultima lui casă,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Constelaţia “Livada de vişini” de Marina Roman sursa: Yorick
  Un tunel care se întunecă în timp ce Firs îşi spune, cu faţa aproape atingând podeaua, ultima replică: “Eu am să rămân aici!”. Este imaginea cutremurătoare pe care o păstrez din “Livada …” lui Harag, de la mijlocul anilor 80. Alături de această imagine – de sfârşit al oricărei lumi -, voi păstra de-acum încolo strălucirea rubinie, cosmică, a livezii imaginate de Felix Alexa. Mii de ochi minerali depun mărturie pentru livada în pârg: fastuoasă, cu fastul ultimei reprezentaţii.
  Veţi vedea zeci şi zeci de borcane mari – umplute cu compot de vişine – de o lumină sângerie, nefirească. Electrizant. Ţi se opreşte respiraţia. Şi imediat înţelegi că livada se desfăşoară pe spaţiul dedicat dulapului secular. Efect spectaculos şi perfect justificat, iscat din colaborarea regizorului cu scenografa Diana Ruxandra Ion. Dulapul şi livada devin astfel semnificanţii aceluiaşi semnificat: copilăria, viaţa în lumea veche.
  Copilăria.
  Citeste tot pe Yorick
• Un rol pentru Maia Morgenstern de Mirceaa Ghițulescu sursa: Luceafarul de dimineață
  După ce a jucat mari roluri în mici piese, a sosit momentul în care Maia Morgenstern joacă un mare rol într-o mare piesă: Liubov Ranevskaia în „Livada de vişini” de Cehov. Ideea a fost a lui Felix Alexa, autorul recentei versiuni cu „Livada...” de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Şi nu ratează momentul: Ranevskaia sa este monumentală, mată, distinsă, cu un pigment din Parisul „anilor nebuni” (les annees folles). Este Liuba însăşi, cu superficialitatea ei genială pe care se sprijină un farmec clasic irezistibil şi cu o generozitate fără conţinut pentru că s-au terminat banii, iar cei proveniţi din vânzarea livezii se vor risipi curând la Paris.
  Cehov ne asigură că „Livada de vişini” este o comedie, noi citim o dramă, iar Felix Alexa construieşte o melodramă, ce-i drept foarte emoţionantă, menită să stoarcă lacrimi. Încă de la intrare, Ranevskaia se închide în dulapul cu jucării şi le împarte pe toate celor prezenţi,
  Citeste tot pe Luceafarul de dimineață
• Cum se conservă livada din noi de Doina Papp sursa: Revista 22
  Nu cred că există în teatrul lumii o metaforă mai puternică şi proteică precum Livada lui Cehov. A trecut, de la crearea ei, prin fel de fel de interpretări. A servit şi celor care apărau progresul, şi partizanilor rezistenţei împotriva acestuia. Bolşevizarea ulterioară a Rusiei nu avea cum să fie anticipată de autor, dar cei care s-au folosit de piesa sa pentru a o condamna par legitimaţi de unele teze susţinute de un Trofimov, de pildă, sau de Lopahin, obsedat de trecutul lui de iobag. Mai subtili, contemporanii au purces la încordări metafizice în jurul Livezii de vişini, speculând pe tema morţii sau a libertăţii interioare în raport cu un context ostil. Mă gândesc la crengile uscate care străpungeau decorul din spectacolul lui Vlad Mugur de la Teatrul Maghiar de Stat, la tunelul timpului imaginat de Romulus Feneş în celebrul spectacol al lui Harag, dar şi la albul imaculat de la Taganca lui Anatoli Efros, înfruntând trecutul şi mormântul lui
  Citeste tot pe Revista 22
• Ieşirea din livadă de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  Nu ştiu cum se întâmplă dar de fiecare dată când te găseşti în situaţia de a scrie despre o montare Cehov te ispiteşte crunt demonul unui discurs exegetic având ca temă opera celebrului dramaturg. Paradoxal (sau nu) cu fiecare punere în scenă îi redescoperi valoarea, bogăţia de sensuri, simbolistica, unicitatea stilistică. Cu cât se spun mai multe şi în mai multe feluri despre Cehov, cu atât şi mai multe rămân de ne-spus, de nepătruns.
  Cariera lui Felix Alexa de până acum a fost una a paşilor mărunţi dar siguri. Pare că încă nu a ajuns la maturitatea certitudinilor definitive, pare că amână momentul consacrării, al aşezării în matca adevărurilor incontestabile. Opţiunea pentru "Livada de vişini" este cred prima confruntare majoră cu o operă de geniu, dificil de abordat şi cu atât mai provocatoare.
  În varianta de acum de la Naţionalul bucureştean, livada nu există fizic, sau, mai corect spus, e mută, deja supusă unui destin
  Citeste tot pe Port.ro
• Livada de vişini de sursa: Time Out
  Un text dramatic intră în categoria “clasic” pentru relevanţa pe care o are, indiferent de locul şi timpul în care este realizat spectacolul. “Livada de vişini” a lui Cehov este mai mult decât atât.
  Piesa a devenit, la mai mult de 100 de ani de când a fost scrisă, un concept filozofic care vorbeşte despre sfârşitul unei lumi şi felul în care acest fenomen afectează diversele tipuri umane: supravieţuitorii şi pe cei care pier odată cu ea.
  În viziunea lui Felix Alexa, subtextul piesei, marcat de imaginea vişinei strivite pe o piatră de mormânt (imagine pe care regizorul o consideră emblematică pentru spectacolul său, după cum mărturiseşte) este prezent chiar din primul moment al spectacolului.
  Actorii invadează scena purtând o mască tragică care anunţă nenorocirile viitoare: vinderea livezii, şi, odată cu ea, dispariţia unei lumi. De la început ştim că tot ceea ce urmează să se deruleze sub ochii noştri va sfârşi prost.
  Citeste tot pe Time Out
• Borcanul, noul memory-stick de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Livada de vişini“, în viziunea lui Felix Alexa, creşte media valorică a spectacolelor din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti. În epoca prânzului la conservă, a fast-foodului, a fast-teatrului (50 de minute bucata de specta-col), regizorul îşi ţine răsuflarea două ore şi jumătate, pentru a-l lăsa pe Cehov să vorbească.
  Mai mult, Felix Alexa îi ia toată livada şi o pune „la borcan". În supermarket s-ar vinde cu următorul anunţ: „Vişine din livada lui Cehov, naturale, fără E-uri, de luat în buncăr, în cazul unui atac nuclearo-teatral". Ar putea veni tinerii şi ar putea crea un spectacol din 10 texte de Twitter a câte 160 de caractere fiecare (nu că ar fi ceva rău în asta) sau ar putea s-o pună ca status la Facebook. Felix Alexa are o iniţiativă de protejare a unei opere, de conservare a formei sale iniţiale.
  A meritat să aştepte. Regizorul s-a lăsat condus pentru prima oară de un text de Cehov şi nu a intrat deloc pe
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Gustul vişinelor de altădată de Mirella Nedelcu-Pătuleanu sursa: Observator Cultural
  Livada cu vişini este astăzi o livadă cu fantome. Şi nu numai pentru că, la un moment dat, personajul principal vede în delirul său năluci printre arborii în floare, ci pentru că multe alte Livezi mitice s-au înghesuit în dulapul nostru cu amintiri. E nevoie, deci, de un anume curaj pentru ca un regizor să se confrunte cu o piesă în al cărei palmares s-au înscris nume ca cele ale unor Strehler, Brook, Stein, Zadek, Pintilie, Harag sau Andrei Şerban, fără să mai reamintim toată aura bibliografică a debutului cu Stanislavski şi Cehov. Şi dacă mai păstrăm în memorie imagini din aceste Livezi de odinioară, pierdute în aceeaşi cădere dureroasă în timp, ca şi zăpezile de altădată, e greu să ne spălam retina ochilor minţii şi să nu fim purtaţi către o anumită nostalgie. Căci, aşa cum subliniază George Banu în superba sa carte (Livada cu vişini, teatrul nostru), copios citată în caietul-program al spectacolului (editor coordonator –
  Citeste tot pe Observator Cultural
• O livadă la borcan de Robert Bălan sursa: România Liberă
  În anul aniversar Cehov, Naţionalul bucureştean a montat ultima piesă a dramaturgului rus. În regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole în rolul lui Lopahin, spectacolul propune o reprezentare inedită şi concretă a „Livezii".
  Cel mai recent spectacol al lui Felix Alexa, „Livada de vişini", reprezintă, probabil, una din ultimele ocazii de a mai vedea o montare nouă în Sala Amfiteatru a Naţionalului bucureştean. Mult amânata renovare a clădirii teatrului se pare că va începe în sfârşit. Iar planurile includ desfiinţarea acestei săli unice, aleasă de Alexa pentru multe din montările sale, şi construcţia altora.
  Într-o nouă traducere, semnată Maşa Dinescu, cu o scenografie surprinzătoare (Diana Ruxandra Ion), cu muzică de Alexander Bălănescu, spectacolul e unul din seria manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea dramaturgului. Este şi prima montare după Cehov din cariera regizorului, o montare care, deşi include textul
  Citeste tot pe România Liberă
• De la Livada de vişini la compotul de vişine de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Cunoscut în special pentru revizitarea clasicilor, Felix Alexa propune o nouă montare cu Livada de vișini, de A.P. Cehov, la Teatrul Național București. Regizorul adaptează textul clasic, face tăieturi masive, potrivite cu ritmul și răbdarea publicului de azi și recurge la o abordare modernă într-un spaţiu nou. Nu în ultimul rînd, renunță în bună parte la lentoarea cehoviană în favoarea fragmentării relațiilor. Toate sunt demersuri îndrăznețe și orice tratare a textului prin perspectiva de azi e binevenită în măsura în care rezultatul e valoros și tranșant. Din păcate, în Livada de vișini de la TNB lucrurile nu stau 100% așa. Eradicînd aproape în totalitate tînjirea și melancolia cehoviene, dar mai ales relațiile (așa încît e greu de înțeles cine e și ce mai caută Charlotta pe scenă, de exemplu), spectacolul nici nu se adresează tipului clasic de receptare, nici nu bulversează prin viziunea propusă în locul ei, și nici prin modul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Lumea conservată a ”Livezii de vişini” de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  În ”Livada de vișini” a lui Felix Alexa de la TNB vișinele au devenit deja compot, iar decorul întreg este un dulap imens – dulapul de o sută de ani, desigur - plin cu borcane mari, pline cu compot de vișine. Fiecare borcan e luminat în centru ca și cum ar avea o inimă care palpită. Impactul decorului Dianei Ruxandra Ion e major și naște reflecții suplimentare: dulapul e mare cât să-i cuprindă la un moment dat pe toți cei implicați în ”comedia” cehoviană, iar în unele scene, așa cum stau cu toții drepți, printre borcane, sau dansând în același ritm un dans monoton, personajele par să devină sub ochii noștri arhetipuri, simboluri eviscerate venite din lumea ideilor cehoviene. Ele prind viață însă când interacționează cu lumea conservată a vișinelor, în momente cheie ale piesei lui Cehov. Ranevskaia are o relație viscerală cu vișinele, își bagă mâna în borcan cu voluptate și le devorează, lăsând sucul compotului să i se
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• "Livada de vişini", poezie sau profit? de Maria Sarbu sursa: Jurnalul Național
  "Livada de vişini" în varianta regizorală a lui Felix Alexa, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, păstrează dualitatea sensului acestui titlu dat piesei de autor, marele Cehov. E o livadă cu menire comercială, care poate aduce profit, şi o livadă în care viaţa e o poezie - plină de farmec, dragoste, frumuseţe.
  Între aceste coperte, regizorul creează, cu aplomb, o lume: îi distruge poezia sufletului, dar lasă, aruncat parcă la nimereală, un sâmbure cu germen ce ar putea da o altă viaţă. E o lume a zilelor noastre, de la începutul secolului al XXI-lea, prin nimic deosebită de cea de la începutul secolului al XX-lea, când Cehov a zămislit-o în capodopera sa "Livada de vişini". Adică, e lumea cu aceleaşi probleme de viaţă, la răscruce de epoci, doar la un veac distanţă.
  Pentru că nu a mai montat până acum Cehov, deşi e regizor de teatru de aproape 20 de ani, Felix Alexa a venit bine "echipat" la prima sa întâlnire cu acest inegalabil
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Cimitirul din borcane de Monica Andronescu sursa: yorick.ro
  Dacă şi cât mai e Cehov contemporan cu noi sunt întrebări deja clişeu. Cât, cum şi de ce se apropie astăzi – când s-au împlinit, iată, 150 de ani de când s-a născut – regizorii de textele lui sunt, iarăşi, întrebări care îşi găsesc răspunsuri mai mult sau mai puţin previzibile, mai mult sau mai puţin teribiliste sau, dimpotrivă, mai mult sau mai puţin cuminţele în teatrul nostru cel de toate zilele. Iar, ca să montezi o piesă de Cehov, mai mult, poate, decât în cazul altor dramaturgi, e nevoie de o idee adevărată şi, apoi, de o distribuţie care să susţină ideea. Ceea ce se întâmplă cu „Livada de vişini� de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cea mai recentă dintre premierele lui Felix Alexa.
  Citeste tot pe yorick.ro
• Cehov şi gustul proustian al vişinelor de Cristiana Gavrilă sursa: yorick.ro
  Într-un interviu, Felix Alexa vorbea despre Cehov şi gustul proustian al vişinelor. Şi exact această aromă nostalgică reuşeşte s-o surprindă vizual şi emoţional în „Livada de vişini”, spectacol montat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Livada lui este conservată cu grijă în zeci de borcane, aşezate într-un dulap imens, transparent, strânse într-o imagine care îţi îngheaţă ochiul într-un punct fix şi te trimite cu gândul la anii scurşi, la amintiri, la viaţa personajelor, la fericirea trecută, la ultima încercare de resuscitare a unei lumi care îşi cere cu disperare dreptul de a mai exista.
  O imagine-eseu, dură ca o operaţie pe cord sau ca o lovitură de topor în vişinii abia înfloriţi. Scenografia Dianei Ruxandra Ion întruchipează stilizat şi expresiv gândurile lui Felix Alexa.
  Citeste tot pe yorick.ro