editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Rece-cald de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Despre soarta uneia sau alteia dintre institutiile teatrale am mai vorbit inauntrul acestei rubrici. Am observat ca teatrele, ca si oamenii, au o existenta mai lina sau mai agitata, mai bogata in evenimente si intamplari de tot felul sau mai - asa zicand - anosta in functie nu doar de traditiile istorice ale ansamblului sau de componenta sa la zi, nu doar de abilitatile administrative ale conducatorului sau de generozitatea finantatorului, ci si de o forta misterioasa, indescriptibila si imprescriptibila, care s-ar putea chema "spiritul locului".
  Teatrul Mic din Bucuresti lasa impresia ca se afla intr-o relatie complicata cu entitatea sa tutelara subtila. Aflata sus pe creasta valului in ultimul deceniu pre-revolutionar, scena de pe Sarindar (si odrasla ei de langa Piata Rosetti, Teatrul Foarte Mic) a fost nevoita sa intre in submersie dupa 1990, izbutind totusi, la rastimpuri, sa se inalte deasupra valurilor spre a sorbi o gura de aer - si a recadea la loc. Montarile rasunatoare,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Studiu de caz de Răzvan Niță sursa: Port. ro
  La un spectacol atipic, sigur că înceoutul nu va face notă discordantă. "Bine aţi venit. Aceasta nu e o conferinţă de presă", ni se spune în debutul acţiunii. Un fel de maestru de ceremonii ne ţine la curent cu ce se întâmplă pe scenă, cu ce trebuie să simţim sau să ne imaginăm, precum şi tot felul de consideraţii legate de arta teatrală şi specificul ei.
  Am înţeles - ce-idrept mai mult din programul de sală - că Juan Mayorga este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi spanioli contemporani. Textele lui nu numai că aduc în discuţie teme actuale dar au şi formule de prezentare atipice. Cel mai şocant element este personajul Acotador, cel care citeşte didascaliile (indicaţiile de loc, timp şi stare), cel care este şi în poveste dar şi în afara ei, propunându-şi o legătură complexă cu spectatorului. Acotador stă cu textul în mână şi subliniază trecerile de la o scenă la alta dar aduce în prim plan puncte de vedere legate de arta
  Citeste tot pe Port. ro
• Hamelin sub semnul tăcerii de Nicolae Havriliuc sursa: Revista Drama
  Piesă de actualitate, „Hamelin – legea tăcerii” de Juan Mayorga aduce în atenţie una din maladiile timpului ce mistuie omul şi societatea lui: pedofilia. Scrisă gazetăreşte şi gândită rebusistic, piesa poate părea, la prima lectură, facilă (imputându-se aspectul compoziţional) , deşi avansează în desfăşurarea ei gravitatea unui caz (un minor abuzat sexual de un tânăr de bani gata, cu înclinaţii umanitare, dar ascunzând stereotipii de perversitate rafinată) comentat de justiţie, familie, psiholog, fără a se ajunge la un anume rezultat.
  Spectacolul Teatrului Mic, în regia lui Claudiu Goga (apreciat pentru noua versiune a „Jocului ielelor” de la „Naţional”) , nuanţează mesajul textului autorului spaniol, organizând discursul scenic pe două planuri (contrare dar fără a se exclude) : al personajului omniscient, distant şi dojenitor, şi al personajelor implicate în „story”, trăind şi tăcând după indicaţiile sau la comanda
  Citeste tot pe Revista Drama
• Cronică - Tăcere şi iar tăcere de Ana-Maria Nistor sursa: Time Out
  Dacă ar fi fost posibil, aş fi pus în pagină câteva fotografii şi aş fi scrisatât: Tăcere. Dar pentru că layout-ul nu o permite, dumneavoastră nu aveţi nicio vină, iar noi nu trebuie să confuzăm cititorul, o să vă explic de ce nu recomand acest spectacol decât, eventual, fanilor Teatrului Mic sau împătimiţilor după piese poliţiste.
  Întâi de toate, textul nu e grozav şi-atunci e dificil să faci un spectacol mare pe o piesă mediocră. Un thriller cu morală şi puţină poezie (aşa cum îi şade bine reţetei complete) pe tema pedofiliei. Un procuror (Gheorghe Visu) anchetează un caz care, speră el, odată rezolvat şi dezvăluit făptaşul, va schimba lumea, oraşul, oamenii etc. Procurorul are, în mod obligatoriu, slăbiciunile, păcatele, frământările sale, precum şi o poveste preferată, cea a străinului din Hamelin care a reuşit să gonească toţi şobolanii din oraş cu sunetele vrăjite ale fluieraşului său.
  Și iată şi partea
  Citeste tot pe Time Out
• Hamelinul se îmbogăţeşte cu pedofili de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Teatrul Mic are o nouă piesă în repertoriu, “Hamelin” de Juan Mayorga, în regia lui Claudiu Goga, o reinterpretare modernă a unei vechi legende.
  “Povestea fluieraşului din Hamelin”, o veche legendă germană, repovestită cu mult har de fraţii Grimm, spune că în 1284, orăşelul Hamelin a fost invadat de şobolani. Localnicii disperaţi au apelat la serviciile unui aşa numit “vînător de şoareci”. Acesta, a început să cînte cu un flaut fermecat atrăgînd toţi şobolanii pe urmele sale şi conducîndu-i într-un rîu, unde s-au înecat. Numai că, atunci cînd a venit vremea să fie plătit pentru serviciile sale, localnicii din Hamelin au refuzat să-i de omului banii promişi. Peste cîteva zile, acesta s-a întors şi i-a atras cu cîntecul său vrăjit pe toţi copiii din oraş, ei dispărînd fără urmă.
  Tot despre copii “răpiţi” vorbeşte şi spectacolul “Hamelin”, montat de Claudiu Goga la Teatrul Mic, spectacol care a avut premiera
  Citeste tot pe Cotidianul
• Hamelin: realismul socialist redivivus de Liviu Ornea sursa: Observator Cutural
  Pe vremea mult hulitului realism socialist se scria teatru, literatura, in general, pornind de la o problema, de obicei sociala. Se problematiza. Existau, de exemplu, elemente retrograde care se opuneau noului (tarani care pricepeau mai greu necesitatea colectivei, ingineri care nu intelegeau cum e cu depasirea planului): perfect, se scria un text pornind de la aceasta problema, ca publicul sa inteleaga mai bine despre ce e vorba.
  
  [Cititi integral articolul in Observator cultural 161]
  Citeste tot pe Observator Cutural