editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• Spectacolul unei vieţi de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  "Furtuna" este de departe cea mai filosofică operă shakesperiană, cea care îi vădeşte nu numai stilul unic, inconfundabil, ci şi maturitatea artistică. Pentru orice regizor, povestea lui Prospero şi a insulei sale este o adevărată piatră de încercare sau aşa cum recunoştea Cătălina Buzoianu, autoarea variantei de la Teatrul Mic, "este un spectacol pe care îl faci o dată în viaţa, dacă ai noroc".
  Cine caută în această variantă parfumul şi misterul variantei din anii '70 de la Teatrul Bulandra s-ar putea să se adapteze mai greu exploziei media orchestrate de scenograful Dragoş Buhagiar. Dacă nu porneşti cu idei preconcepute (ceea ce de regulă nu e recomandabil) spectacolul chiar te prinde şi te surprinde.
  În primul rând asistăm la o creaţie extraordinar de elaborată - în stilul Cătălinei Buzoianu, de altfel - care nu lasă nimic la întâmplare şi prilejuieşte manifestarea unor impresionante forţe artistice, plastice. Regizoarea găseşte
  Citeste tot pe Port.ro
• Preeminenţa scenografiei de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Furtuna- scria Haig Acterian în monografia sa Shakespeare (Editura Ararat, Bucureşti, 1995- este un sfârşit al poeziei, un delicat testament poetic, o despărţire. Dramaturgul lasă poetului sarcina unei despărţiri pentru totdeauna de regi, nebuni, zei, zeiţe, principi, beţivi, soldaţi, vrăjitori, ţărani, spirite bune şi rele, oameni cinstiţi şi necinstiţi, rătăcitori prin lume şi oameni cuminţi”. Haig spunea toate acestea după ce scria că Furtuna este „o privire peste furtuna întregii (…) creaţii (shakespeariene), peste naufragiul corabiei sale de rege (a lui Shakespeare- n.m. M.M.) Piesa a fost reprezentată la Curte, la 1 noiembrie 1611 şi din nou în iarna 1612-1613. Cercetând izvoarele, aflăm că Furtuna a ajuns inexplicabil de târziu în peisajul teatral românesc. De abia în 1912, Universul literar publica fragmente din text, traducerea fiindu-i datorată lui D. Nanu. Piesa a fost cunoscută în întregime doar în 1940, iar primul spectacol
  Citeste tot pe Revista Familia
• Idei pentru Furtuna - I. Mediterana și spiritul de Ion Bogdan Lefter sursa: REvista Tribuna
  Două Furtuni se joacă de la începutul lui 2009 în două teatre din ţară: la bucureşteanul Mic (premiera: ianuarie 2009) şi la ploieşteanul „Toma Caragiu” (premiera: martie 2009). Reputata Cătălina Buzoianu şi maitînărul Cristi Juncu propun idei interesante de punere în scenă, de relectură inovatoare a capodoperei shakespeariene, considerate o sinteză tîrzie a viziunii autorului, o profesiune de credinţă”.
  Pe scena Teatrului Mic, Cătălina Buzoianu adaugă Furtunii (într-o nouă traducere, realizată de Ioana Ieronim) două suprateme personale. Fiecare – în completarea celor două semnificaţii principale ale textului explorate în majoritatea montărilor de pe toate meridianele, conform cărora Prospero, stăpînul insulei, e fie un magician, fie un dictator. În prima ipostază, personajul e privit de exegeţi şi de regizori în primul rînd ca un intelectual cu puteri ieşite din comun, aparent supranaturale, de fapt rezultate din lecturi şi din
  Citeste tot pe REvista Tribuna
• Cronică: Furtuna de Cristiana Gavrilă sursa: TimeOut
  Insula lui Prospero este imaginea unei lumi complexe, redusă la scară mică. Shakespeare pune sub lupa observaţiei atente viaţa, arta, magia, iubirea, dorinţa de putere şi voinţa de răzbunare, elemente care conduc la ordinea absolută a lumii. Orice spectacol care simplifică sau trece cu vederea una dintre aceste idei majore din “Furtuna” riscă să trădeze datele iniţiale ale piesei şi să dezamăgească publicul.
  Regizoarea Cătălina Buzoianu urmăreşte cu claritate naraţiunea, pe care o plasează conform unei geografii reale (sugestivă este linia orientală a costumelor), dar scapă detaliile, rezultatul fiind un spectacol mult prea schematic pentru densitatea unui text-metaforă, cum este “Furtuna”. A gândit o reprezentaţie de grup, bazată pe multă mişcare şi momente coregrafice, însoţite de o muzică antrenantă, încărcată cu proiecţii, uneori în defavoarea individualizării personajelor. Şi ceea ce ar fi trebuit să contureze ideea
  Citeste tot pe TimeOut
• La Teatrul Mic, o insulă a furtunilor de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Teatrul Mic a avut loc premiera spectacolului “Furtuna” de Shakespeare, în regia Cătălinei Buzoianu.
  În tandem scenic cu scenograful Dragoş Buhagiar s-a născut o “insulă” cu trăsnete şi fulgere, cu vânturi, furtuni, pe care marele dramaturg le-a sugerat în frumoasa piesă pe fondul nelimitat al aspectelor stilistice.
  Ca şi alte montări gândite cu foarte multă ingeniozitate de marea şi sensibila creatoare Cătălina Buzoianu, “Furtuna” captivează prin înfăţişare şi conţinut. Ideea de a aborda această piesă i-a venit atunci când lucra la “Odiseea” – aventura sa teatrală cu un grup de artişti, călătorind cu vaporul, din port în port, de-a lungul Mediteranei. Aşa cum ne-a mărturisit regizoarea, atunci, pe coclauri marine, având experienţe groaznice, ea a avut o revelaţie. S-a gândit că acţiunea piesei “Furtuna” a lui Shakespeare se petrece pe una dintre insulele eoliene, între Italia şi Tunisia. I-a rămas imaginea de
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Intoarcerea Catalinei Buzoianu (I) de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  Pentru cine se intreaba, Catalina Buzoianu n-a fost, de fapt, plecata nicaieri. Numai ca, timp de cativa ani buni, prezenta ei pe scenele romanesti a fost destul de rara, dar mai nou – mai exact din toamna trecuta si pana acum, in martie – se poate vorbi despre o noua, serioasa, „descindere" a unuia dintre cei mai creativi regizori romani. La Comedie se joaca „Ioana si focul" de Matei Visniec, pentru care Dorina Chiriac tocmai a fost nominalizata la Premiul UNITER pentru cea mai buna actrita, la Teatrul Mic a intrat in repertoriu spectacolul cu piesa Furtuna de W. Shakespeare, iar la Nationalul din Cluj a avut loc la inceput de martie premiera cu piesa Cand noi, mortii, reinviem de Ibsen.
  Revenirea Catalinei Buzoianu a fost marcata ceva mai devreme, in stagiunea 2006-2007 de la Teatrul National din Timisoara, unde regizoarea a dramatizat Nostalgia lui Mircea Cartarescu, semnand spectacolul numit Visul, jucat cu succes atat in tara, cat si in afara acesteia (turneul la
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Cătălina Buzoianu în spaţiul magic al Mediteranei - Furtuna de Doina Papp sursa: Bucureștiul cultural
  Invadată de apele răzvrătite ale mării care se răsfrîng din ecranele ce o înconjoară, scena Teatrului Mic ne-a făcut la acest început de an o bucurie reprezentînd Furtuna în viziunea profund inovatoare a Cătălinei Buzoianu. Spectacolul aspiră să fie un memento pentru istoria acestei instituţii, fiind dedicat de regizoare unor străluciţi şi iubiţi artişti de azi şi de odinioară, precum Valeria Seciu şi Gina Patrichi, ca şi vremurilor de glorie ale teatrului, cînd aici se dospeau adevăruri la care şi ea a contribuit. Dar este, în acelaşi timp, prin alegerea făcută, o reverenţă la adresa teatrului însuşi şi a puterii magice pe care o poartă în vîrful baghetei sale fermecate Prospero, simbol al regizorului par excellence, cu care ne place să-i identificăm pe artiştii care ştiu să ne farmece cu arta lor. Cătălina Buzoianu face parte din această categorie.
  Cu bine cunoscuta-i înclinaţie spre exegeze scenice originale, regizoarea purcede,
  Citeste tot pe Bucureștiul cultural
• Prea putin - Furtuna de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminica
  Intre dardora festivaliera a toamnei si aceea, reinnoita, a primaverii, iarna pare sa devina, in Romania, un anotimp problematic (si) pentru teatru. In ciuda logicii si chiar a interesului specific, decembrie (cu multimea de sarbatori), ianuarie (cu asteptarea bugetului si alte emotii politice) si februarie (cu... ma rog, ce se mai nimereste) sunt luni de acalmie scenica, in care premierele se lasa asteptate, repetitiile curg domol, iar salile se umplu cu programarea reluarilor din stagiunile trecute. Intr-un asemenea peisaj molcom, anuntarea unei noutati face efect de bomba mediatica.
  O astfel de bomba s-a detectat recent pe strada Constantin Mille (faimosul Sarindar interbelic), in agreabila sala a Teatrului Mic: Furtuna de Shakespeare, in regia Catalinei Buzoianu. Titlul piesei si numele regizoarei sunt, fiecare in parte, o garantie de (macar) interes si curiozitate pentru orice spectator si cu atat mai mult pentru spectatorii specializati, adica pentru cronicari;
  Citeste tot pe Ziarul de duminica
• Furtună într-un pahar pe jumătate plin de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Spectacolul regizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic din Bucureşti are de toate: o scenografie de excepţie, videoproiecţii, teatru-dans, momente de musical şi actori buni. Dar „Furtuna” are şi momente în care se transformă într-o ploicică deloc ameninţătoare, în urma căreia se pare că nu va ieşi vreodată curcubeul.
  Spectacolul este atât de puternic la nivel vizual încât, de multe ori, pune chiar şi textul lui Shakespeare în umbră. Publicul priveşte fascinat tot ce se întâmplă pe scenă, tentat să nu rateze nimic.
  
  De bine
  Punctele tari ale piesei regizate de Cătălina Buzoianu se mulează pe textul bine tradus de Ioana Ieronim. Povestea îşi păstrează limpezimea şi coerenţa, fiind uşor de urmărit şi nu primeşte ca balast un vocabular emfatic.
  Cu textul foarte ludic deja în buzunar, Cătălinei Buzoianu nu-i mai rămâne decât să jongleze cu imagini de un dinamism exaltant. Şi reuşeşte să creeze o atmosferă de basm,
  Citeste tot pe Adevărul
• Viaţa ca vis şi visul ca teatru de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  “Furtuna”, cel mai recent spectacol al Cătălinei Buzoianu, este o declaraţie de dragoste adusă teatrului.
  Pornind de la tema atât de dragă lui Shakespeare, potrivit căreia toată lumea e o scenă şi toţi oamenii actori, regizoarea pune în scenă întreaga istorie a piesei ca pe un spectacol regizat de Prospero (Mihai Dinvale). Acesta apare la un moment dat chiar în calitate de regizor-dictator ce, precum un demiurg, priveşte dintr-o cuşcă situată la înălţime dramoletele ce au ieşit de sub bagheta lui. Nemulţumit de “jocul” unora dintre actori, el îi alungă fără milă de pe scenă, concediindu-i cu o voce de tunet. Ariel (Rodica Negrea face aici unul din cele mai mari roluri ale sale) este un soi de actor-fetiş al lui Prospero.
  Prinzând din zbor “indicaţiile regizorale”, Ariel este “distribuit” în rolul principal, rol ce aduce mult cu Arlechino.
  Ca orice creator puţin nebun, Prospero aude “voci”, conştiinţa şi muza sa,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Shakespeare... pretext de fantezii vizuale de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Se poarta metoda "adaptarii" regizorale a clasicilor sub pretextul de contemporaneizare a lor. In cazul "Furtunei" de Shakespeare nici macar nu se mai face aceasta precizare, piesa se trateaza ca un pretext de fantezii vizuale fara motivatie si se transforma intr-un basm banal si plictisitor cu "a fost odata un duce razbunator exilat pe o insula...".
  Spectacolul te face, la final, sa te intrebi daca aceasta piesa chiar a fost scrisa de Shakespeare, pentru ca ti s-a servit un text a carui consistenta specifica lui Will, prin replica si situatii, a fost anulata. Si nu traducerea Ioanei Ieronim iti da aceasta senzatie, ci ceea ce ai vazut in scena, efecte vizuale sufocante, exagerate, plasate fara motivatie.
  "Furtuna" se spune ca ar fi ultima piesa scrisa de Shakespeare la sfarsitul vietii sale, iar unii exegeti o compara cu "Hamlet" prin consistenta ideilor. M.C. Bradbroock considera ca "poate fi citita tot in atat de multe feluri ca si «Hamlet»". Piesa ataca tema dragostei pe
  Citeste tot pe România Liberă
• Imposibilitatea unei insule de Ionuț Sociu sursa: Observator Cultural
  Există spectacole despre care nu pot scrie decît la persoana întîi. N-aş putea scrie despre Furtuna, de exemplu, fără să spun că am vrut să plec la pauză, fără să precizez că m-am uitat de zece ori la ceas, fără să povestesc cum lîngă mine unii spectatori adormiseră după jumătate de oră de la începerea spectacolului. Şi n-aş face asta doar de dragul anecdoticii, ci pentru că – ştiu că e un truism – încă mai cred că teatrul e strîns legat de ideea de comunitate şi că a vedea un spectacol e o experienţă cu totul diferită de o vizită la muzeu. Nu de alta, dar Cătălina Buzoianu invită la o astfel de abordare, de vreme ce aruncă în mijlocul spectatorilor o traversă pe care se plimbă actorii, probabil singurul lucru care mai face legătura dintre scenă şi sală.
  Pînă la urmă, n-ar fi nici o problemă faptul că unii spectatori au adormit. Cătălina Buzoianu n-a vrut ca acest spectacol să fie pe placul cuiva, lucru pe care-l
  Citeste tot pe Observator Cultural