editeaza

• Jos pălăria în fața unor tineri actori! de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  În cinsprezece ani de la înființare, Teatrul Luni de la Green Hours de pe calea Victoriei, a reușit să se afirme ca un teatru independent de prestigiu datorită unui bun manager, Voicu Rădescu. Este în buricul târgului, are un spațiu de joc modest, fiind un bar cu cerința unei consumații de rigoare, dar atrage în primul rând publicul tânăr, prin ofertele sale repertoriale. Se axează pe dramaturgia nouă, aici s-a lansat și ca dramaturg, regizorul Gianina Cărbunariu și alți colegi de generație. La Teatrul Luni și actrița Lia Bugnar și-a consolidat drumul ca dramaturg. Aici, mai ales tinerii actori au găsit posibilitatea de remarcare. În această vară, teatrul va intra în renovare pentru modernizare.
  Oferta repertorială cu “Ecstazy” este actuală tematic. Pe un text de Ioan Drăgoi se atacă impresionant un fenomen grav ce proliferează, drogurile, servit ireproșabil de o tânără echipă de actori și de un regizor ambițios, Dan Tudor.
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Portretul actriţei la tinereţe de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Nu despre piesa lui Ioan Drăgoi am de gând să scriu aici. De fapt, nici despre spectacolul “Ecstasy”, regizat de Dan Tudor şi văzut de mine La Motoare, săptămâna trecută, în Festivalul de Teatru Independent Undercloud. Nici despre piesă, nici despre spectacol nu sunt prea multe de spus. Piesa în sine este un text dramatic bunicel – adică “jucabil”, pardon de barbarism, dar el trebuia inventat, fiindcă nu exista şi era necesar -, cu partituri bunicele pentru actori, cu nuanţe, cu un mesaj clar şi univoc, căci cum altfel, din moment ce este vorba despre ravagiile, despre dezmanizarea prin droguri? “Ecstasy” spune un fel de poveste universală a autodistrugerii prin droguri – dependenta Mira poate fi oricine şi aproape oriunde.
  Spectacolul regizat de Dan Tudor, care-şi încearcă mâna, se pare, şi în teatrul “neconvenţional” (folosesc ghilimelele din două motive: 1. expresia în sine este, din punctul meu de vedere, o contradicţie în
  Citeste tot pe Yorick
• Ecstasy la Green Hours de Cristiana Gavrila sursa: Yorick
  Structura propusă de Ioan Drăgoi, autorul piesei „Ecstasy”, este una simplă până la previzibil. Personajele şi situaţia sunt dezvăluite de la primele replici, accentul fiind obligatoriu pus pe mesajul foarte clar, şi el spus răspicat, aproape declamativ, anunţat chiar de titlul piesei.
  Suntem într-o lume a drogurilor, unde personajul principal, Mira o tânără plecată de la dezintoxicare, îşi prezintă povestea vieţii, de la iubirea pentru dealer-ul Manu şi primul ecstasy, la fuga de acasă şi goana după o doză de heroină până la repetatele tentative de sinucidere. Informaţiile curg ca şi filele unui dosar penal (am aflat chiar din spectacol că autorul lucrează la poliţie!), iar consecinţele sunt devastatoare: ajunge toxicomană, pierde o sarcină, tatăl ei se îmbolnăveşte de supărare etc. Această schemă aproape didactică conform căreia orice inconştienţă aduce după ea un rău iminent este urmărită cu atenţie de dramaturg,
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol avertisment: Ecstazy de Radu Dionisie sursa: Jurnalul Național
  "De la umorul din comedii la lipsa de umor din drame nu este decât un pas, pe care Ioan Drăgoi îl face cu graţie. În Ecstazy, acelaşi cult al mesajului direct va devia spre drama pură. Mira trăieşte într-o lume ca un closet în care nu curge nici apa, pentru că se droghează. Cazurile de infracţiune juvenilă din dosarele poliţiei se problematizează şi uneori devin dileme", aprecia criticul Mircea Ghiţulescu în "Istoria literaturii române. Dramaturgia" pag. 818-819.
  Obsedat să nu fie moralizator, ci doar moral, Ioan Drăgoi scrie un teatru realist, având capacitatea de a crea personaje pe profilul oamenilor de pe stradă. Şi încă una, tot mai rară: aceea de a crea emoţie! Ioan Drăgoi nu a trecut la spiritul cinic al satirei, unde nu mai e loc de niciun fel de emoţie. Piesele lui emană o veritabilă emoţie artistică. Iar emoţia place atât actorilor, cât şi spectatorilor!", observa dramaturgul Dinu Grigorescu.
  Realitatea care inundă substanţa
  Citeste tot pe Jurnalul Național