Mozart şi Salieri…Inocenţă şi păcat. Ispăşire…
De secole, milenii chiar, creştinismul îşi susţine teoria despre păcat, cea cu oaia rătăcită şi răscumpărarea prin penitenţă. Cu siguranţă, este o metodă evoluată faţă de modul păgân de a simţi, a practica şi mai ales a sancţiona păcatul. Mă întreb dacă nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenţa creştină gen mătănii, rugăciuni, post, nu oferă acestei operaţiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de târg , de aranjament formal. Sigur, există şi aici remuşcare şi părere de rău, altfel ele nu ar avea nici loc şi nici rost.
Totuşi, penitenţa reală, cea care se naşte din conştiinţa că ai greşit, că ai săvârşit un păcat faţă de lume, faţă de tine însuţi, este chinul tantalic de a răbda. Astfel de „plăţi” nu sunt nici catalogate, nici tarifate în coduri. Răscumpărăm suferind. Noi, în noi, cu noi, pentru noi înşine.
Suferinţa
Citeste tot pe
Curentul.net