regizor caut piesa

PERSONAJELE:

TEICU

GARDIANUL

TITIN

FLOREA

SORANA

PREOTUL

PENESCU

NICA

ION

NOROCEL

RADU 
 
 

PARTEA I 
 

Tabloul I

(Cabinetul procurorului Teicu. Procurorul tocmai vorbește la telefon, iritat.) 
 

TEICU: Te-am rugat să nu-mi mai apretezi gulerul cămășii... Mă irită și-mi da o stare proastă. (Răstit.) Dar nu mă interesează cum stă. Sunt nervos din cauza asta. (Își lărgește gulerul cămășii.) Trimite-mi o cămașă, în care să mă simt bine! (Își mai lărgește gulerul.) Îmi vine să-i rup toți nasturii! La revedere! 
 

(Studiaza un dosar. Intră Gardianul, salută.) 
 

GARDIANUL: Să trăiți! L-am adus. (Teicu îi face semn să-l bage înauntru.) Hai, mă! 
 

(Apare Titin, arestat, fără cravată, șireturi etc. așa cum se obișnuiește. Fără să-i privească, Teicu îi face semn Gardianului să plece, apoi citește.) 
 

TEICU (cu privirea în dosar): Valentin Olaru zis Titin...

TITIN: Valentin Olaru, dar nu zis Titin.

TEICU (ridică privirea surprins): Nu ești cel în cauză?

TITIN: Nu sunt "zis Titin". Formula cu zis cutare este proprie delincvenților. Mișu Vasile zis "Mâna iute". Eu sunt Valentin Olaru-Titin.

TEICU: Un pseudonim?

TITIN: Un pseudonim ce se cuvine să fie respectat.

TEICU: Din câte citesc aici, nu pare să merite prea mult respect.

TITIN: El, totuși, merită, chiar dacă nu scrie în dosar.

TEICU (lărgește gulerul): Ce ai scris sub acest pseudonim?

TITIN: Articole politice, foiletoane, comentarii ale evenimentelor la zi. Ca orice ziarist.

TEICU: În ce ziare?

TITIN: În presa ilegală sau în presa legală, dar sub influența Partidului Comunist. În ultimul timp, am scris în ziarul "Glasul muncitorului". Am fost redactor șef adjunct.

TEICU: Și ți-ai facut de cap.

TITIN: Nu înțeleg afirmația.

TEICU: Te-ai trezit în conducerea unui ziar ăi ai crezut că poți să faci tot ce-ti trece prin cap.

TITIN: Ati citit articolele pe care le-am scris în acest ziar?

TEICU (jocul cu gulerul camasii): Eu întreb! (Teicu trece la altceva, citind în dosar.) Nascut în Bucuresti... în anul... facultatea de drept... (Teicu se ridica de pe scaun si se plimba cu mâinile în buzunare.) Am terminat facultatea la un an diferenta. Nu-mi amintesc sa ne fi întâlnit vreodata. Am memoria figurilor.

TITIN: Nu treceam pe la cursurile care nu ma interesau. Soarece de biblioteca.

TEICU (citește): După absolvire, ai plecat în Franța.

TITIN: Cu o bursa.

TEICU (scapat din tinuta oficiala): Si eu am visat să-mi continui studiile în strainatate. N-am fost un student atât de bun, ca sa primesc o bursa. Părinții mei erau oameni modesti.

TITIN: Ca și ai mei.

TEICU (citește): Ai revenit în tara foarte repede. De ce?

TITIN: Începuse razboiul. Eram sigur ca România nu va scapa de el și am vrut sa ma prinda acasa. Între timp, la Paris, ma convinsesem ca viitoarea societate va fi comunistă.

TEICU: Cine te-a convins?

TITIN: Tatăl iubitei mele era comunist. A avut o influenta hotarâtoare asupra mea. În țara, am intrat în rândurile partidului, am început sa scriu. Din jurist, am ajuns ziarist. (Zâmbet amar, ironic.) Acum ma straduiesc sa ajung iar jurist, si nu prea reusesc.

TEICU: Daca...

TITIN (îl întrerupe): Acuzatii neîntemeiate.

TEICU: Dovedeste-mi ca esti nevinovat.

TITIN: Dovediti-mi dumneavoastra ca sunt.

TEICU: Acum si aici, nu se mai petrec faptele asa cum am învatat noi la dreptul roman!

TITIN: Asta duce la ideea ca justitia poate fi modelata după interesele celui care dispune de ea. Doveditimi, prin probe, vinovatia, si eu ma voi apara, daca va fi cazul.

TEICU: (iritat, jocul cu gulerul): Desi ai condus un ziar, nu cunosti mecanismul revolutiei! Te limitezi să-mi amintesti principii elementare de drept!

TITIN: Tot ce mi se întâmpla, arata ca, desi elementare, sunt ignorate.

TEICU: Te sfatuiesc sa uiti ca esti jurist.

TITIN: Eu pot sa uit, dar nu aveti voie sa uitati dumneavoastra.

TEICU (sare în picioare): Aici esti acuzat!

TITIN: Cer să-mi aratati probele vinovatiei, ca sa ma pot apara. Justitia...

TEICU: Nu mai functioneaza după legile ei, ci după legile revolutiei!

TITIN: O revolutie se face pentru a instaura justitia, nu dimpotriva!

TEICU: Acum, justitia este o arma în mâna clasei care exercita puterea.

TITIN: Ignorând principiile de drept statornicite? Va asumati aceasta raspundere?

TEICU: Te-am sfatuit sa uiti ce esti. Si îti mai dau un sfat colegial: în loc sa faci cazuistica, disculpa-te! Ti-ar fi mai de folos.

TITIN: Cer sa mi se arate probele incriminatorii. Aceste probe nu exista.

TEICU (jocul cu gulerul): Aceste probe exista! Sunt aici, în dosar. (Rasfoieste dosarul.) Spalturi în care ti-ai permis taieturi semnificative, din articolele colegilor. Poftim! (Îi arata.) Ai scos din articol referirile la tara socialismului victorios. Poftim! Ai taiat pasajul care se referea la generalissimul Stalin. Poftim! Ai scos ideea ca numai strâns unit, lagarul socialist va învinge capitalismul. Ai refuzat articole pe teme privind necesitatea distrugerii chiaburimii generatoare de exploatatori. Sunt, aici, declarațiile unor colegi care confirma acest refuz. Uite o carte pe care se afla numele tau. Recunosti scrisul?

TITIN: Aceasta carte mi-a disparut din sertarul biroului.

TEICU: A luat-o un coleg indignat, care a văzut ce citesti: Platon... Kant... Leibnitz...

TITIN: Dumneavoastra va îndoiti de adevarul ideilor lui Marx.

TEICU: Eu?!

TITIN: Daca ati fi convins ca filozofia lui Marx este o culme a gândirii filozofice, o geniala sinteza a întregii filozofii, într-o conceptie unitara, capabila sa orienteze activitatea noastra sociala, nu ati mai simti, atât de imperios, nevoia să-l aparati, ca pe un neputincios. De ce-l feriți de comparatia cu ceilalti gânditori? Credeti ca, în jurul filozofiei lui Marx, trebuie facut un vid intelectual, care să-l protejeze? De ce sa nu-l citesc pe Kant, daca Marx are dreptate? Dumneavoastra îmi reprosati ca l-am citit pe Kant, nici macar ca m-am lasat convins de el.

TEICU: Te-ai lasat!

TITIN: Am scris undeva ca sunt idealist? Am îndemnat pe cineva să-l citeasca numai pe Kant? De ce nu dam, celor care vor, posibilitatea de a-l citi pe Kant?

TEICU: Pentru ca, acum, nu ne putem risipi. Acum, trebuie sa convingem masele de câteva adevaruri simple, absolut necesare în activitatea lor de fiecare zi. Tot ce tulbura mintile oamenilor, punând la îndoiala aceste adevaruri elementare, dar practice, încurca revolutia! Nu traim un timp al nuantelor, al disocierilor subtile, al abstractiilor frumoase în sine! Maselor, ca sa le mobilizezi, trebuie sa le vorbesti pe întelesul lor. Acum, de exemplu, ele trebuie sa stie ca lumea este împartita în exploatatori si exploatati. Ca exploatatii se pot elibera doar prin lupta de clasa si dictatura proletariatului! Ca viitorul depinde numai de fermitatea lor, în aceasta lupta pe viata si pe moarte! Ca burgheziei, ca sa i se ia puterea politica, trebuie sa i se ia, mai întâi, puterea economica! Taranii saraci, si cei cu pamânt putin, sa creada ca vor scapa de mizerie numai strângând pamânturile în gospodarii colective. Cu aceste câteva adevaruri simple, însusite de mase, putem schimba lumea! Revolutia franceza a redus toate teoriile sociale la trei cuvinte, pe întelesul maselor ieșite în strada: libertate, egalitate, fraternitate! Le-au scris pe steag si au ridicat baricade.

TITIN: Admit aceasta necesitate, la nivelul maselor scoase în strada. Dar cine garanteaza ca lozincile pe care le dam, acum, maselor, sunt cele adevărate? Noi, intelectualii, în loc sa meditam la ele, repetam doar, adevaruri împrumutate, fabricate pentru un alt popor, cu alte traditii, cu alte realitati, cu alta psihologie! Incultura pe care ne-o impunem, scade spiritul nostru critic si, fara vigilenta critica, nu este posibil progresul! Noi nu suntem milioanele de oameni simpli scoase în strada, indiferent prin ce mijloace, sa strige lozincile simple amintite. Noi suntem intelectualii acestui moment si acestei fapte! Avem obligatia sa gândim fiecare pas pe care îl fac masele. Eu nu-l pot citi pe Marx cu sentimentul ca citesc Biblia si trebuie sa cred fara sa cercetez! Eu îl citesc stând, tot timpul, în opozitie cu el.

TEICU (în fata unei enormitati): Vrei să-l critici pe Marx?! Crezi ca asta avem noi de facut acum, în plina lupta? Cum sa mobilizam oamenii, cu o teorie de care ne îndoim?

TITIN: Ceea ce este adevărat pentru orice gânditor, trebuie sa fie adevărat si pentru Marx!

TEICU: Sau esti nebun, sau esti în slujba cuiva. Îti dai seama ce ai sustinut, când ai cerut sa trecem totul prin filtrul ratiunii? Chiar nu-ti dai seama ce experienta revolutionara pui la îndoiala? (Pare speriat, tipa.) Iesi afara! Vrei sa ma antrenezi, si pe mine, în nebunia ta? În slujba cui esti? Asta vreau sa marturisesti acum! (Răsfoiește dosarul.) Si nu ma mir, ca esti un tradator, când vad pe unde ai umblat! Cine te-a trimis aici, si în ce scop? Taci? (Suna, apare Gardianul.) Du-l de-aici! În celula! Ia-l! Ia-l! 
 

(Gardianul îl trage afara pe Titin. Teicu rasufla obosit, îsi trage cravata de la gât. Se plimba ca un leu în cusca. Revine Gardianul, cu un pachet.) 
 

GARDIANUL: L-a adus, de la soția dumneavoastra. (Teicu ia pachetul în care este o cămașa.) Îl fac eu sa vorbeasca, tot ce trebuie, tovarașe procuror. Recunoaste și...

TEICU (furios): Altceva mai știi? Abia aștepti ocazia de a scoate ceva de la un acuzat!

GARDIANUL: Adevaru´.

TEICU: Adevarul nu te intereseaza. Iesi afara! Iesi!

GARDIANUL (cu vaga amenintare): Tovarașe Procuror!... (Lui Teicu îi trece brusc clipa de curaj.) Tovarașe Procuror, de mine aveti mereu nevoie. De ce ma dati afara? Asta-i recunostinta? Cine o să vă mai ajute la dosare? Că dosarele, trebuie să contina mărturisirile. Noi n-avem timp de pierdut, și marturisirea trebuie sa iasa așa cum vine ordinu´.

TEICU (schimba tonul): E adevărat, mă ajuți să completez repede dosarele.

GARDIANUL: Păi, vedeti? De ce...

TEICU (înca un pas înapoi): Ai dreptate. M-a înfuriat ăla si... (Îi ofera o țigară.) Ia o tigara. Nu era cazul să-mi pierd cumpatul.

GARDIANUL: Ma duc la el?

TEICU (după multa gândire): Încearca, da´...

GARDIANUL: Daca încerc... Nu m-am facut niciodaa de râs. E spion?

TEICU (iar gândeste): Nu cred.

GARDIANUL: Este! O sa vedeti ca recunoaste.

TEICU (încearca să-l potoleasca): E suferind.

GARDIANUL: Aiurea!

TEICU: E foarte grav bolnav. Nu uita asta.

GARDIANUL: Lasati ca stiu eu. Toti e bolnavi de câte ceva! 
 

(Gardianul iese. Teicu e străbătut de un frison de spaimă. Privșste pe fereastră în timp ce, cu gesturi

lente, își deschide camasa, o scoate, îmbraca noua camasa. Se simte mai bine. Îsi pune cravata.Intra

Florea, în haina de piele și sapca tot de piele.) 
 

TEICU (respect si teama): Să trăiți, tovarașe Florea!

FLOREA: Ai terminat?

TEICU: L-am interogat: (Ezita, îsi permite iar o clipa de curaj.) Nu pare să fie vinovat. Cred ca este un om de buna credinta. A gresit, în unele privinte, dar nu de pe o pozitie dusmanoasa. Îsi pune probleme. Cu intelectualii, stiti ca merge mai greu... Nu am probe suficiente, ca să-l trimit în tribunal...

FLOREA (nu-și crede urechilor): Tu nu mai esti întreg la minte, Teicule? Ti-a intrat în cap ca esti procuror? Cine te-a numit aici, ma? Ai uitat câte ți-am iertat? Vrei sa scot dosarele dinainte da 23 august, ca să-ți arat pe cine ai cercetat?

TEICU: Eu am aplicat întotdeauna legile tarii.

FLOREA: N-ai promis tu ca aplici legea poporului? Altii ca tine, știi unde sunt! Vrei sa te duci si tu acolo? Eu ti l-am trimis, ca să-i faci dosaru´? Vinovatia lui a fost dovedita. Tu nu poți sa constati altceva, decât are nevoie revolutia sa constati. Am lucrat cu el în redactie. (Râde.) Am trecut si p-acolo, un timp, da´ nu ma descurcam cu ale scrisului. Eu sunt om da actiune. Am fost hamal la cefereu! Îl cunosc bine pasta, stiu ce-i poate pielea. Nu cumva esti un mic-burghez, sentimental, pa care nu ne putem baza? Cine esti, Teicule?

TEICU: Tovarașe Florea, slujesc justitia clasei muncitoare.

FLOREA: Asa credeam si eu.

TEICU: As cere pedeapsa cea mai aspra, daca l-as dovedi vinovat.

FLOREA: Păi e vinovat! Asta îți explic! E vinovat fata da interesele majore ale revolutiei! În numele lor, trebuie pedepsit. Sa stie toti astia ca nimeni nu scapa da pedeapsa, daca nu respecta linia partidului. Daca s-ascunde un dusman, din afara, în spatele lui? Burghezia nu doarme! D-aia avem nevoie da câteva exemple, ca sa fie da învatatura celor care discuta indicatiile primite. Titin e vinovat! Îsi permite sa aiba propriu lui punct da vedere. Noi, comuniștii, ne confundam vointa noastra, cu vointa partidului. Ai înteles?

TEICU: Și eu cred asa.

FLOREA: Atunci, cheamă-l, pune-l să dea o declarație, promite-i o usurare da pedeapsa, daca sa recunoaste în slujba unei puteri straine. Nu esti în stare să dovedesti, ca e vinovat, unu´ care a trăit la Paris?! Mi se pare ca te-am iertat dageaba! 
 

(Îi întoarce spatele și iese. Teicu ridica receptorul si formează un numar.) 
 

TEICU: Teicu la telefon! Adu-l pe Titin la mine! (Cineva bate la usa.) Intra! 
 

(Intra Sorana, îmbracata sobru, dar elegant.) 
 

SORANA: Buna ziua!

TEICU: Buna ziua! (Sorana are impresia ca-l cunoaste.) Ce va aduce la mine?

SORANA: Mi se pare ca vă cunosc.

TEICU (a recunoscut-o): Eu sunt sigur că nu vă cunosc. Ce va aduce la mine?

SORANA: O nedreptate facuta unui prieten: Titin.

TEICU: Cine v-a informat ca este aici?

SORANA: Am aflat.

TEICU: Aveti să-mi spuneti ceva, în legatura cu el?

SORANA: Că este un om cinstit.

TEICU: Ce legatura este între dumneata si Titin?

SORANA: Titin a fost coleg de redactie cu fostul meu sot.

TEICU: Cine este fostul dumneavoastra sot?

SORANA: Petru. Redactorul sef al ziarului "Glasul muncitorului".

TEICU (tresare când aude numele: evident îl stie): Petru... de la "Glasul muncitorului"?

SORANA: Îl cunoasteti?

TEICU: Personal, nu. (Deschide dosarul, citește.) Fostul dumneavoastra soț are altă părere despre Titin.

SORANA: Fostul meu soț nu este sincer, dacă a declarat altceva decât mine.

TEICU: Faceti afirmatii foarte grave.

SORANA: Fostul meu sot a fost ajutat de Titin la începutul carierei sale de ziarist.

TEICU (citește în dosar): Fostul dumneavoastra sot este de alta parere. Din declarația sa nu reiese ca au fost vreodata prieteni. Si nici ca a fost ajutat. Dimpotriva. (Urmarind declarația.) Nu l-a cunoscut prea bine... nu și-a dat seama ce urmareste... în redactie, Titin a avut unele atitudini regretabile... a încercat să-și impuna propriul sau punct de vedere... (O privește în fata.) O declarație ambigua, daca vreti o caracterizare profesionala. Scaldată... Voi sta de vorba cu dumnealui, ca să-și precizeze pozitia. De altfel, îl astept. (Sorana se ridica sa plece.) Luati loc! Nu-l astept chiar acum. (Sorana se asaza.) Vă ascult mai departe.

SORANA: Titin este un om corect.

TEICU: Ati mai spus asta.

SORANA: De fapt, nici nu stiu daca mai vreau sa adaug altceva. Pentru procesul lui, cred ca este esential. Îl cunosc bine. Îl înfurie neregulile, îsi pune probleme, dar nu este un dusman al socialismului.

TEICU: Sunteți membră de partid?

SORANA: Da.

TEICU: Unde?

SORANA: La "Întreprinderea de Transformatoare". Fac parte si din biroul de partid pe sectie.

TEICU: Aveti copii?

SORANA: Da. Un băiat. E numai al meu.

TEICU: Din alta casatorie?

SORANA (scurta ezitare): Copilul nu este și al lui Petru.

TEICU: Ce altceva mai vreti să-mi spuneti?

SORANA: Cred ca nimic. 
 

(Ușa se deschide, în spatele Soranei, și, afară, Gardianul îndeamna pe cineva: "Hai, ma!" Titin e împins înauntru. E în camasa, evident batut. Ramâne în spatele Soranei.) 
 

GARDIANUL: L-am adus. A...

TEICU (furios): Dobitocule! Ce ți-am spus eu?

GARDIANUL: Mi-ati telefonat să-l aduc. A marturisit...

TEICU: Iesi afara! Lasă-l aici! Iesi afara! 
 

(Gardianul iese, după ce îi arunca lui Teicu o privire plina de ura.) 
 

SORANA (îl descopera pe Titin): Doamne!

TITIN (se întoarce si el): Sorana!

TEICU (înca furios pe Gardian): Un dobitoc! O să-l dau afara! L-am preluat. Atâta stie.

TITIN (umor negru): Merita păstrat. Bate cu oarecare eleganță.

SORANA (nu-și revine): Doamne, Titin! Tu nu meriti asa ceva! Si de la cine? (Lui Teicu.) Daca între noi... atunci, ceilalti... Ce se întâmpla cu ceilalti?

TEICU: Toti cei care ajung aici, sunt "ceilalti". Când au adus din strainatate, carti interzise, si le-a

raspândit...

TITIN: Nu le-am raspândit! Mi-au fost furate!

TEICU: Asta vrei sa credem. Cum dovedesti ca au disparut si nu au fost raspândite? (Titin tace.) Pe unde le-ai împrastiat? Circula! (Îl întâmpina.) Nu astept nici un raspuns, acum. (Soranei.) Mai aveti ceva de adaugat?

SORANA: Nu. Îmi permiteti sa dau un telefon?

TEICU: Daca vreti sa telefonati fostului dumneavoastra sot, cred ca e pe drum.

TITIN: Va rog sa ma lasati sa plec! Nu suport aceasta întâlnire! Luati de bun tot ce declara. De altfel, i-am promis gardianului ca recunosc: sunt în slujba unei puteri imperialiste. Sunt spion! Dati-mi cele necesare să-mi scriu declarația.

SORANA: Titin! Îti dai seama ce spui?

TITIN: Nu-l mai compromiteti si pe Petru.

TEICU: În fata cui?

TITIN: În fata istoriei! Toate declarațiile din acest dosar sunt ale istoriei. Petru e slab, va declara ce doriti si se va compromite.

TEICU: Pretinzi ca-l aperi?

TITIN: Nu este corect sa cerem tuturor sa fie zei! Nimic nu ma îndurereaza mai tare, ca un om care se desfigureaza cu propriile lui mâini! Unii au descoperit voluptatea de a asista la aceste autodesfigurari! Vreau sa plec în celula! Îti multu mesc, Sorana. Tu poți sa fii zeu. Eu nu am stofa: simt cum ma narui pe dinauntru. Vreau sa mai tin zidurile în picioare, dar totul crapa! Ma lupt sa mai salvez câte ceva. Aceasta distrugere interioara este cea mai periculoasa! (Teicu sare de pe scaun, se plimba, atins de cuvintele lui Titin.) Restul sunt fleacuri! Nu te lasa impresionata de prostia gardianului asta. Daca am fuma o tigara împreuna, s-ar descoperi alt om. Ma gândesc mai mult la cei care l-au adus aici si l-au pus sa faca ceea ce face, dezumanizându-l! E doar foarte simplu. Ceea ce ar trebui sa stie el, despre om, ca sa nu mai poata face asa ceva, se învata în multi ani de scoala. Nu-i vina lui ca n-a avut norocul să-i învete... Daca voi scrie, vreodata, ce s-a petrecut în acest timp, cel mai putin spatiu i-as acorda lui... Durerea mea e în alta parte... când devii sperjur! Când te lepezi de tine!

TEICU (nu mai suporta): Gardian! (Cei doi sunt surprinsi de violenta chemarii.) Gardian! 
 

(Intra, speriat, Gardianul.) 
 

GARDIANUL: Ordonati!

TITIN (ca sa schimbe atmosfera): Ai o tigara? (Cererea îl socheaza si pe Gardian si pe Teicu.) O tigara Bucegi.

GARDIANUL (privește, întrebator, spre Teicu, primeste încuviintarea): Am tigari Golf!

TITIN: Cam nobile pentru mine, da´... (Ia tigara.) Ai si un foc? (Gardianul îi întinde chibritul, el îi prinde palma, i-o privește.) Esti de la tara?

GARDIANUL: Din Baragan.

TITIN: Îti placea sa privesti rasaritul soarelui?

GARDIANUL (destins): Eram cu oile... sau pazeam la bostana.

TITIN: Vrei sa fumezi si dumneata?

GARDIANUL (lui Teicu): Permiteti? (Teicu încuviinteaza, el îsi aprinde o tigara, se creeaza o atmosfera de liniste.) Cel mai mult îmi placea sa pazesc, toamna, caii... (Are în ochi o seninatate nebanuita.) Calu´, ehe! Îi tesalam pâna când ne oglindeam în crupa lor!

TITIN: Îti placea să-i sfichiui cu sfârcul biciului si să-l tii strâns în zabala!

GARDIANUL: Sa sfichiui caii?! (Grav.) Calu´ nu se bate! Cu vorba, faci ce vrei cu el... Avea tata o iapa, Viorica. Doar îi spuneam: Hai, Viorica! Hai, fetito! Tragea pâna murea-n ham! Calu´, ehe!

TITIN (trage ultimul fum): Hai sa mergem!

GARDIANUL (îsi schimba atitudinea, devine iar cel cunoscut): Tovarașe procuror, mai... (Adica, îl mai bat?) Declarația e buna sau mai trebuie sa completeze ceva? Daca mai trebuie sa recunoasca ceva...

TEICU: Totul e-n regula.

GARDIANUL: Daca e-n regula. Mie nu-mi place sa insist, ca altii. Eu îmi fac datoria cât trebuie. (Autoritar.) Hai, ma!

TITIN (Soranei): Îti mulțumesc! N-o sa uit vizita asta. Nici în vis n-am sperat sa te vad.

GARDIANUL (dur): Lasa vorba! Hai! 
 

(Titin îl privește în ochii, severi acum, iese fara nici o vorba. Gardianul o saluta pe Sorana si iese si el.) 
 

TEICU: Am retinut parerea dumneavoastra. Scrieti o caracterizare? Sau nu vreti sa ramân la dosar?

SORANA: Scriu. (El îi da hârtie.) Mai ampla?

TEICU: Esentialul. S-ar putea să-l ajute, în instanta. (Pe gânduri.) S-ar putea! Depinde de judecator... Oricum, dumneavoastra nu va faceti nici un serviciu.

SORANA (poate ca nu l-a auzit, îi da foaia de hârtie): Am scris.

TEICU (citește): E foarte buna. (Cineva bate în usa.) Intra! 
 

(Intră Petru. Prezența Soranei îl contrariază.) 
 

PETRU: Buna ziua!

TEICU: Buna ziua! Tovarașul Petru?

PETRU: Am venit prea devreme?

TEICU: Noi am întârziat.

PETRU: Vă cunosc de undeva?

SORANA: Și mie mi s-a parut ca ne-am întâlnit.

TEICU: Dezavantajul figurilor comune.

PETRU (se refera la Sorana): Cred ca amândoi am venit în aceeasi problema.

TEICU: În legatura cu aceeasi persoana.

PETRU: Ar fi trebuit să-mi închipui ca tu...

SORANA (emotionata): Petru! Nu ne-am văzut de mult... Muncești tot așa?

PETRU (retinut): Cât e nevoie.

SORANA (cam fara tact): Petru! Te rog sa spui adevarul.

PETRU (iritat): Bine-nteles! (Lui Teicu.) Revin ceva mai târziu.

TEICU: Dumneaei tocmai pleca.

SORANA: Nu mai am nimic de adaugat: Buna ziua!

TEICU: Buna ziua! 
 

(Petru nu spune nimic. Sorana iese.) 
 

PETRU: Probleme de familie! Neplacute!

TEICU: Între fosta dumneavoastra sotie si Titin exista o legatura intima?

PETRU: Nu știu. Oricum, nu mai mă interesează. Să nu faceti nici o apropiere între declarația mea și acest incident.

TEICU: O legatura intima ar pune într-o alta lumina interventia si declarația fostei dumneavoastra sotii.

PETRU: Ea crede sincer în corectitudinea lui Titin. De asta să nu vă îndoiti. Fosta mea sotie este un om dintr-o bucata. Tineti cont de declarația ei.

TEICU (arata dosarul): Dumneata îti mentii declarația?

PETRU: Desigur.

TEICU: Unele opinii contrazic declarația sotiei dumneavoastra.

PETRU: Puncte de vedere diferite.

TEICU (lamurit, dezamagit de "fuga" lui Petru): Unele afirmatii mi se pareau ambigui. Acum, nu mai am nici o nelamurire. Îmi pare rau ca v-am deranjat, oarecum degeaba.

PETRU (usor poltron): Datoria! Si eu sunt pentru lucrurile clare. Sigur nu ne-am cunoscut cândva?

TEICU: Absolut sigur!

PETRU: Atunci, la revedere!

TEICU (ocoleste sa dea mâna): La revedere!

PETRU (la usa, când sa iasa): De multe ori, Titin are reactiile unui romantic. Daca puteti tine seama de acest fel de a fi... Gesturile si vorbele lui merita o interpretare nuantata. Cred ca ma întelegeti. Spun asta în sprijinul lui. La revedere! 
 

(Iese repede. Teicu vrea să-și aprindă o tigara, dar pachetul e gol. Îl mototoleste si îl arunca. Pe fata lui se citește o imensa sila. Sună. Apare Gardianul.) 
 

TEICU: Da-mi o tigara!

GARDIANUL (îi întinde pachetul): Vă cumpar imediat.

TEICU: Stai la usa mea de atâta timp si nu te-am întrebat cum te cheama.

GARDIANUL: Marin.

TEICU: Marine, sa știi de la mine, pe lumea asta sunt indivizi, în fata carora tu esti un înger. Tu, cel

putin, iubesti caii! Daca ai putea salva un cal de la moarte, ai jura pentru el?

GARDIANUL: Nu înteleg, tovarașe procuror...

TEICU: Mai bine ca nu întelegi, mai Marine. și-asa, te-a pus viata sa întelegi prea multe. Pe-amândoi. Doar ca tu nu întelegi ca stam aici, în colivia asta, ca doi ostracizati, izolati de lume... (Gardianul îl privește nedumerit.) Si tu crezi ca traim!... Am încheiat dosarul Titin. Mâine îl trimit, în tribunal!

CORTINA 
 

Tabloul 2

(Închisoare. O celula cu zece paturi suprapuse. Detinutii asculta rugaciunea Preotului. Ei sunt: Titin, Nica, Teicu, Penescu. Penescu, intelectual dintre cele doua razboaie, evident bolnav. Toti au gamelele în mâna.  Preotul de la înce putul piesei "Fluierând pe Golgota-n sus" rosteste rugaciunea dinaintea mesei. Are pe cap ceva care sugereaza ca este preot, ca si mataniile.) 
 

PREOTUL: Tatal nostru

Care-Le esti în ceruri

Sfinteasca-se numele Tau

Vie împaratia Ta,

Faca-se voia Ta... 
 

(La sfârsit, toti îsi fac cruce. În aceasta liniste a rugaciunii, usa de fier se deschide cu zgomot metalic si Ion este aruncat în celula. Sub zeghe se vede camasa taraneasca. E batut, plin de sânge, cade pe cimentul pardoselii, unde ramâne lat. Cheia se rasuceste în broasca. Preotul sopteste o rugaciune. Titin se repede si îl ajuta sa se ridice. Spre uimirea celorlalti, Ion începe sa râda.) 
 

ION (râzând): Ei nu stiu, domn parinte, ca pe un taran simplu, ca mine, poți să-l bati cât vrei, ca nu-l

sperii si nu-l faci sa tremure... (Se misca, îl doare.) Când ma lovesc ei cu pumnii, cu picioarele, cu ciomegele, eu strâng din dinti și-mi zic, în mintea mea: Rabda, ma Ioane, ca asta-i soarta taranului, de când se stie, sa rabde si sa traga toti de el, fie venetic, fie de-al nostru... (Cânta ca un fel de bocet.)

Rabdaaa, ma, Ioane, ma! Rabda! Rabdaaa, ma ca trece și-asta! Rabda! Rabdaaa, si taci! Rabda! (Încheie bocetul, vorbeste cu naduf.) Strânge, ma, din dinti, ca trece și-asta, cum au trecut atâtea peste mosii si stramosii tai. De ce sa nu încerci si tu chinurile lor, ca si tie ti se cuvine o parte de necaz, ca sa știi ca esti taran lipit de pamânt. Sa calce, ma, si pe tine, ca pe pamânt si tu sa taci cum tace pamântu´ si rabda tot. Ca pentru pamânt rabzi... Si-uite-asa., domn´parinte, ramân si eu, ca mosii si stramosii mei cu speranta în suflet...

TEICU (are mintile ratacite): M-au mintit! Toti m-au mintit!... Si eu, ca un prost, am crezut... M-au

mintit. Toti! Toti, toti, toti!... Eh! 
 

(Se aude cheia în broasca, apare Gardianul cu o gamela cu mâncare. Este cel care l-a slujit pe Teicu.) 
 

GARDIANUL (lui Ion): Na, ma! (Ion ia gamela.) Mai râzi, ma? (Ion tace.) Nu mai râzi. (Porunca.) Mâncati! Acum va iau gamelele. (Preotului.) Mai lasa-te de rugaciuni!

PREOTUL: E saptamâna patimilor.

GARDIANUL (ironie vulgara): Nu mai spune! L-ai văzut tu patimind? (Lui Ion.) Tu l-ai văzut, ma, pe Cristos?

ION: L-am văzut.

GARDIANUL (râde): Ce spui, ma? Când?

ION: Adineauri, când ma bateau. Și El a patimit, ca si mine. Ma gândeam: Doamne, Iisuse, în saptamâna asta am patimit amândoi.

GARDIANUL: Îti place, ma, când îl vezi?

ION: Îmi place.

GARDIANUL: Atunci, sa te-ajut, să-l mai vezi o data. (Îl lovește.) L-ai văzut?

ION: L-am văzut!

GARDIANUL: Ce spui! Esti norocos, ma! Ai întâlniri cu Iisus! (Schimba foaia.) N-o să-l mai vezi! Drepti! (Ion sta drepti, el îl lovește cu zgârbaciul.) L-ai văzut iar?

ION: L-am văzut.

GARDIANUL (enervat): Ia sa mai lovesc o data! (Îl lovește.) L-ai mai văzut?

ION (îndârjit): L-am văzut. (Gardianul îl lovește.) L-am văzut. (Gardianul îl lovește.) L-am văzut. (Cu o lovitura napraznica, îl trimite la pamânt.) L-am văzut.

GARDIANUL (îl lovește cu piciorul de câte ori îl întreaba): L-ai văzut?... L-ai văzut?... L-ai văzut?... 
 

(Ion nu mai raspunde, e lesinat.) 
 

PREOTUL: Nu-l mai lovi, domnule gardian.

GARDIANUL (rastit): A spus cineva ceva?... Credeam ca a spus cineva ceva! (Ironic.) Acum se plânge lu´ Cristos. Ma toarna. (Râde.) S-a dus la cadre si ma toarna. Ma torni, ma? N-aude. Scrie declarația. știi, ma, cum ma cheama? Pe cine torni? Sau afli de la informatorii lu´ Dumnezeu. O fi si pe-acolo destui. (Îl lovește usor cu piciorul.) Vii la mine și-ți spun tot. 
 

(Repetatele lovituri cu piciorul trezeste groaza în Teicu.) 
 

TEICU (tipa): Lasă-l! Lasă-l! Lasă-l!

GARDIANUL: (tipetele lui Teicu nu-l supara): Bine, bine. Îl iert. (Teicu tot tipa.) Hai, hai! Nu mai tipa, ca nu-l mai lovesc. L-am iertat. Mi-ai fost șef și l-am iertat! Să-ți mulțumeasca.

(Iese.)

TEICU: Mi-e frica! Îl cheama pe Florea. (În soapta, lui Penescu.) Am anchetat comunisti. Conform Legii. Florea a dezgropat dosarele din trecut. A rascolit o saptamâna prin arhive. "Uite, ai prigonit comunisti!" Eu i-am spus: "Dati-mi alta lege, sa judec după ea." "Bine, îti dam, si te iertam."

PENESCU: Nu ati judecat si nu ati cercetat după nici o lege. Arbitrajul e singura lege respectata. Bunul plac al celui care detine puterea.

TEICU: Eu am vrut sa respect legea! Am vrut!

PENESCU (civilizat): Draga domnule procuror, asta este drama dumneavoastra: pretindeti o lege în numele careia sa judecati. Dar e de ajuns o lege, ca sa va linisteasca sufletul? Nu intereseaza si ce pedepseste ea? Si pe cine pedepseste ea?

TEICU (automat): Eu am respectat legea.

TITIN: Asta este menirea celui chemat s-o aplice.

PENESCU: Domnul procuror a respectat legi în care n-a crezut, si ele s-au razbunat pe domnia sa. Anumite legi îi pedepsesc si pe cei care le suporta rigoarea, si pe cei care le aplica.

NICA: Domnul procuror este, cu adevărat, victima legilor pe care le-a aplicat.

PENESCU: Cu cine am onoarea? De când ati intrat, astazi, în celula noastra, ati tacut tot timpul si noi am socotit ca este bine sa va respectam tacerea.

NICA (autoironie): De câte ori schimb locuinta, devin taciturn. Un timp.

TITIN (gluma amara): Sunteti proprietarul mai multor locuinte si va preumblati de la una la alta.

NICA: Exact! Una la Jilava, alta la Aiud, alta la Deva.

TITIN: Sunteti om preumblat, spre ghinionul dumneavoastra. Dar ati vrut sa ne spuneti ceva, despre

domnul procuror.

NICA: Am fost agent al Sigurantei. Asa l-am cunoscut pe procurorul Teicu. (Teicu s-a retras într-un colt si bolboroseste ceva: nu pare ca l-a recunoscut pe Nica.) Pentru foarte putin timp, am lucrat împreuna. Ne faceam datoria, urmarind agentii Moscovei si ai Cominternului care tinteau dezmembrarea tarii noastre. Teicu era, ceea ce se numeste, "un om al legii". O respecta întocmai, cu buna credinta.

PENESCU: Si după aceea? După razboi?... A judecat după legile celor pe care i-a urmarit, ca distrugatori de tara. Legea trebuie mai întâi acceptata si după aceea sa judeci în numele ei.

NICA: Credeti ca exista un singur procuror sau judecator care sa actioneze numai după legi "placute" lui?

TITIN: Sunt cele mai dramatice profesii! Sfâsietoare uneori. Domnul procuror Teicu m-a anchetat si mi-a întocmit dosarul.

TEICU (speriat): Eu te-am anchetat, eu te-am anchetat! Am respectat legea!

TITIN (impresionat, celorlalti): Daca a ajuns, asa cum îl vedem, probabil ca, în forul sau interior, nu

credea în legile pe care le-a aplicat!... Sunt multi judecatori, care ne-au condamnat, si care nu dorm mai linistiti decât noi!

PREOTUL: Pentru toti, vine Judecata Cea Mare! Atunci, vor fi întrebati de ce au slujit legile acelea!

TEICU: M-au mintit! Toti ne-au mintit! Toti, toti, toti! Eh! 
 

(Ion și-a revenit, îngrijit de Preot.) 
 

PREOTUL: Ridica-te! Pe ciment e rece.

ION (se ridica): Asa ne umplem de ura, parinte.

PREOTUL: Iarta-l, ca nu stie ce face.

ION: Încerc, parinte.

PREOTUL: "Sa n-apuna soarele peste mânia noastra", ne învata Mântuitorul.

ION: Dumneata esti sfânt, parinte.

PREOTUL: În aceste împrejurari, spiritul nostru se verifica. Dumnezeieste este "sa rabzi, sa taci, sa ierti, sa uiti si sa iubesti". Uita, iarta si iubeste, fiule si îti vei simti sufletul usor.

TEICU: M-au mintit. Toti! Toti, toti, toti!... Eh!

ION (referindu-se la Teicu): E un slab, n-a putut trece peste greu.

PREOTUL (îl îndeamna pe Ion): Manânca. Mai prinzi putere.

(Manânca toti, în tacere.)

ION (fuge în amintiri): Acasa, nu se lumina bine, ca eram în picioare si eu, si nevasta, si baiatu´ mai mare. Ca niciodata nu e mai frumoasa ziua, ca în zori. (Ceilalti, pe masura ce termina de mâncat, îsi spala gamelele etc.) Mie îmi place când doar mijeste soarele deasupra zarii; rosu ca potcoava scoasa din carbuni. Si câmp, cât vezi cu ochii... Pamântul era întins pâna la capatul lumii, si eu treceam prin el si ma duceam la treaba mea, ca aveam o postata de loc tocmai spre satu´ vecin, mostenita de la fratele tatei, care-a murit pe front si n-a avut copii... L-am mostenit noi, nepoții, cinci. Mie mi-a revenit locu´ ala, pe care semanam trifoi, ca sa nu am grija în fiecare primavara, să-l trec cu plugu´. Trifoiu´, trei ani, n-ai grija, doar seceri si, pe deasupra, se odihneste pamântu´. În al patrulea an, când aruncam porumb în brazda, nici calare nu ma vedeam din el. Daca dadea Dumnezeu si o ploaie buna, când lega... nu ne lipsea nimic pâna-n toamna ailalta.

TEICU: Cum și-au mai râs ei de mine! Toti! Toti, toti, toti! Florea zicea: "Ma, iau dosarele din urma!"

ION: Mai uita si dumneata, domn´procuror.

TEICU: Ssst! Sa nu auda! Nu sunt procuror. (Îl cheama mai aproape, să-i sopteasca.) Eu am fost paznic la poarta iadului. (Ion îsi face cruce.) Nu lasam pe nimeni sa iasa. Toti tremurau de teama, ca eu aplicam legea... Într-o zi, mi-am facut cruce. (Îsi face cruce.) Asa mi-a venit mie. Si m-a văzut Florea. "Ia vino sa te batem! mi-a spus. Te-am văzut facându-ti cruce, la poarta iadului! Vino!" Eu am fugit si m-am ascuns aici. Daca ma prinde...

(Se ascunde într-un colt.)

ION: Rau e, domn´profesor, când îsi pierde omu´ mintile. Dumneata, domn´profesor, care știi tot ce-i pe lumea asta, poate ca știi si de ce și-a pierdut el mintile?

PENESCU: S-a macinat pe dinauntru. Un destin trist.

ION: Si eu era sa ma smintesc, domn´ profesor... Într-o zi, a venit la mine un vecin puturos si neajutorat si s-a rastit: "De ce nu dai, ma, Ioane, pamântu´ la colectiva si fugi? Cât o sa te mai ascunzi?" Nu-l dau, ma, ca-l iubesc! Daca vrei, îl sarut de fata cu tine. Si l-am sarutat. Atunci, el mi-a

zis: "Ma, chiaburule, te pisi contra vântului si nu-i bine." Apai, ma Vanghele, tu nu esti atât de rau, cât esti de prost, daca vorbesti vorbele astea, ca pamântu´ nu se da asa cum crezi tu. Taranu´ fara pamânt, ce mai e? Taranu´ e taran cât îsi iubeste pamântu´ si are bucuria de a calca pe brazda reavana a plugului. S-a suparat ca l-am insultat, m-a alergat cu jandarmi si asa am ajuns la interogatoriu si aici: chiabur-instigator! Daca l-am facut prost, asta se cheama ca am instigat, domn´ profesor? (Nu i se raspunde, fiecare furat de gândurile lui.) Apai, nu mai întreb... Dumneavoastra, oamenii cu carte multa, puteti tacea si-un veac. Eu, nu. (Îl arata pe Teicu.) Omu´asta ce mai zice câte una, da´ el e fara minti. (Cu naduf.) Mai bine e la interogatoriu, cel putin te întreaba ceva. Ce daca doare? Tacerea e mai rea ca orice. Se vede ca dumneavoastra sunteti si mai suparati decât mine. Sa stiti ca si eu mi-am lasat nevasta, vai de capu´ ei, copiii pe unde or mai fi...

TEICU: M-au mintit! De la început m-au mintit.

ION: Cine te-a mintit, mai omule?

TEICU: Toti! Toti, toti, toti!... Eh!

ION: Spune-mi si mie cine, ca doar noi sa mai vorbim. Poate ca suntem amândoi cu mintile slabe. (Lui Nica.) Dumneata zici ca ai umblat prin închisori multe?

NICA: Asa-s eu, plimbaret.

ION: De mult...

NICA: De mult. Imediat după 23 august.

ION (da din cap): Ce sa mai vorbesti? Ai spus tot ce aveai în mintea dumitale si te-ai golit de gânduri. (Cuvintele lui sunt întrerupte de râsul nefiresc al lui Titin, care i-a auzit ce vorbesc.)

TITIN: Stiti de ce râd? Ne-am putea juca de-a ulii si porumbeii, daca a venit si dumnealui. (Râde.) Ai fost agent al Sigurantei. Jai, urmareste-ma! (Se fereste în spatele Preotului.) Cauta-ma! Prinde-ma! (Râde.) Hai sa continuam jocul! Asta stim. Sa ne jucam de-a ulii si porumbeii. Eu sunt comunistul! Probabil ca eram pe lista suspectilor. Eu sunt Titin! Titin! Scriam...

NICA: Erai pe lista. Te tineam sub observatie. Te citeam. Îti analizam articolele. Foloseai perfect aluzia aparent nevinovata.

TITIN: Pricepeai?

NICA: Profesionist. (Cu umor.) Dar cu ce ocazie pe la noi?

TITIN (mucalit): În vizita.

NICA: Mai lunga sau mai scurta?

TITIN: O vizita armeneasca.

PENESCU: Domnilor, sunteti nefiresti.

TITIN: Ce este firesc, ce este nefiresc, domnule profesor? Granita dintre firesc si nefiresc sare ca un

purice, de colo-colo. Nefireasca, hazlie si grotesca e situatia în sine: sa fim noi toti, cei de-aici, în aceeasi barca. Ideologiile care ne-au învrajbit au disparut.

NICA: Nu mai avem curajul sa ne urâm nici dusmanul!

TEICU: Mi-a fost frica! Tot timpul! Florea m-a amenintat: "Luam dosarele din urma!"

PENESCU: Frica trebuie învinsa. Dumneavoastra, cei care v-ati folosit de frica, nu va puteti descotorosi de ea. Sunteti ca medicii care tremura în fata unei injectii. Eu, pâna sa traiesc aceasta experienta, ma socoteam un fricos. Aici am descoperit ca pot fi dârz, sub aparenta mea fragilitate. Când eram insultat, chinuit fara nici un alt scop, decât acela de a fi chinuit... ma gândeam, ca si Ion, la ceva care să-mi dea putere sa rezist. El se gândea la stramosii lui si îsi tragea forta din chinurie lor. Eu ma gândeam ca sunt superior sadicilor care ma chinuiau, pentru ca reuseam să-mi pastrez demnitatea si nu recunosteam ceea ce asteptau ei sa recunosc. Bucuria mea secreta era asta, ca nu ma puteau învinge.

TEICU: Mie mi-e frica! Mi-e frica!

PENESCU: Ei au forta brutala, domnilor. Noi avem, de partea noastra, spiritul, inteligenta. Ei stiu asta si ne invidiaza. Noi avem de partea noastra forta morala. Ei stiu asta si de aici placerea lor de a ne insulta, de a ne umili pâna acolo încât ma gândeam ca numai o imaginatie colectiva poate nascoci umilintele la care suntem supusi. Probabil ca beștiile întregului "lagar socialist" fac schimb de experienta. Noi avem de partea noastra cultura. Ei stiu asta si încearca sa ne anihileze, ca intelectuali. Multe dintre infamiile pe care le suferim, nu le-am fi suferit, daca ei nu ne-ar invidia. De aceea, cu cât sunt ei mai brutali, cu atât se cuvine sa fi noi mai aristocrati. Mai gentlemeni! Ei stiu ca singurul mijloc pe care îl au la îndemâna, ca sa ne supuna, este zgârbaciul. Ce sunt ei, domnilor, decât niste biete spirite înregimentate? Poate fi ceva mai înjositor, pentru un intelectual, decât înregimentarea spirituala? 
 

(Penescu se clatina, Titin îl prinde.) 
 

TITIN: Domnule profesor! Bateti în usa!

NICA (bate în usa): Domnule gardian! Domnule gardian!

GARDIANUL (de afara): Liniste!

NICA: I s-a facut rau domnului profesor! 
 

(Gardianul deschide usa, îl privește.) 
 

TITIN: Să-l ducem la infirmerie.

GARDIANUL: De unde știi tu, ma, ca-i e rau? Esti doctor?

NICA: Se clatina!

GARDIANUL (gluma tâmpa): O fi baut ceva mai mult. Esti pilit, profesorasule? (Râde singur, schimba tonul.) Sa nu mai bateti!... Stiu eu când să-l duc la doctor! (Îl cerceteaza cu privirea pe profesor.) E pe drojdie, da´ o mai duce. (Aspru.) Ti-e rau?

PENESCU (îndârjit, printre dinti): Nu. Mi-e bine.

GARDIANUL (lui Nica): Auzi, ma? E bine. Sa nu mai bati degeaba ca... Să-l trateze popa. (Râde.) La noi, la tara, femeile proaste cheama popa sa citeasca bolnavilor. Crede ca-i pune pe picioare cu Biblia. Aiurea!... Liniste!

(Iese, încuie usa.)

PENESCU (foarte bolnav): Domnilor, scuzati-ma! Am creat un moment penibil. Credeam necesar efortul de a va spune, ce v-am spus... Are dreptate gardianul, simt aproape clipa "eliberarii" mele. Cu putinele puteri ramase, am vrut sa va dau încredere în dumneavoastra... Domnilor, tineti minte, ultima data când le vom dovedi superioritatea noastra, va fi în ziua în care îi vom ierta!

TITIN: Vom avea atâta putere?

PREOTUL: De doua mii de ani, de când Iisus a facut din dragoste puntea care uneste un om de alt om, tot ce a propovaduit ura a fost sortit pieirii.

NICA: Ai nevoie de mult curaj, parinte, ca sa gândesti asa, aici.

PENESCU: Domnilor, deznadejdea este o primejdie greu de ocolit. Sa nu ne lasam coplesiti. Sa credem, fara nici o ezitare, ca raul nu va dainui la nesfârsit! Altfel, suntem pierduti! 
 

(Se aude cheia în usa de metal. Apar Norocel si Gardianul.) 
 

GARDIANUL: Asta-i patul tau! (Norocel vrea sa se duca la pat.) Stai! ți-am dat eu voie? (Îl arata pe Nica.) El te-nvata ce si cum. E multe reguli!

TEICU: M-au mintit! Si eu, prost, am crezut.

GARDIANUL (îl arata pe Teicu): De ala sa nu te legi. (Glumeste.) I-a plecat mintea cu sorcova. A fost sefu´meu. Când a scrântit-o, doar l-am chemat la interogatoriu si, de frica, a luat-o razna. N-am apucat să-i trag macar vreo doua, asa, de proba, ca s-a scrântit. Nu l-as fi mardit ca pe ailalti, ca a fost un sef de treaba. Se mai dadea el mare, câteodata, da´ pe urma fuma cu mine o tigara buna. (Lui Norocel.) Si liniste, auzi? Sa fie liniste! (Celorlalti.) Daca e probleme, sa le aud. Nu e. Bine. (Lui Norocel, aratându-i patul.) Liber!

(Îi mai privește o data, iese, încuie.)

NOROCEL (se recomanda): Norocel Moldoveanu. Nume predestinat. Poetul Norocel Moldoveanu. Poate...

NICA: V-am citit.

NOROCEL: O sa va recit din propria mea opera. O stiu, aproape toata, pe dinafara. (Pipaie patul.) S-au cam deteriorat arcurile. Domnilor, cu cine om onoarea? Dumneavoastra sunteti preot, îmi dau seama, după cum tineti mâinile.

NICA: Eu am fost agent al Sigurantei. Burgheze, bine-nteles. (Cu haz, aratându-l pe Titin.) Partenerul meu de joc: ziarist comunist. Ne-am dat întâlnire aici.

NOROCEL: Daca aici sunt si burghezii si comuniștii, cine sunt cei de-afara?

TITIN: Smecherii, domnule. Ceea ce se vinde afara este un suro gat din import. Un fals. Indiferent de taraba, în spatele ei sta un smecher care vinde un surogat drept produs original, autentic.

PENESCU: Nici o contrafacere n-a fost vânduta atât de scump, în toata istoria lumii!

TITIN: Marfa e falsa, vânzatorii sunt falsi. Va spun eu, ziaristul comunist Titin.

NOROCEL: Eu am fost si sunt de dreapta.

NICA: Cine mai stie care e stânga si care e dreapta?

PENESCU: Aveti dreptate. Eu am fost etichetat când de dreapta, când de stânga, în functie de cei care ma apreciau. În fapt, am fost un intelectual care nu am respectat decât adevarul. Adevarul sarea când în dreapta, când în stânga, de unde se vede ca adevar gasesti în ambele parti, daca știi să-l cauti liber de orice prejudecata. De aceea, intelectualii nu au voie sa se înregimenteze politic; îsi pierd libertatea deplina a spiritului!

NICA: Nimeni nu stie care este dreapta si care este stânga! Frumoasa concluzie!

NOROCEL (cu umor): Cu dreapta se manânca, domnule! (Râd.) Cu stânga, duci lingura la ureche... Eu am facut parte dintr-un grup ilegal. Tata a fost taranist. Mai toata familia.

TEICU: M-au mintit! Toti m-au mintit! Toti! Toti, toti, toti! Eh!

NOROCEL (referindu-se la Teicu): Dumnealui?

TITIN: Procurorul Teicu. Structura psihica incompatibila cu profesia. (Prezentând.) Domnul profesor Penescu.

NOROCEL (impresionat): Toata stima, domnule profesor. Consider ca am avut noroc; sunt aici cu floarea intelectualitatii române! E firesc. Daca vrei sa distrugi un popor, îl decapitezi. A decapita un popor înseamna să-i distrugi intelectualitatea. Stalin stie asta. Suntem victima acestui gând.

PENESCU: Între timp, el plamadeste un alt tip de intelectual, după chipul si asemanarea sa.

NOROCEL: Într-o zi, toti vom purta mustata groasa. Eu, de mâine, nu mai ma rad si va rog să-mi

spuneti: Tatucul! Iosif Vissarionovici Stalin e prea lung. Tatucul este concis si spune tot.

GARDIANUL (afara): Gura!

NOROCEL: Iata "persoana" care ne va aseza sub nas mustata ideala! 
 

(Ușa se deschide, apare Gardianul, furios.) 
 

GARDIANUL: Ma! Tu ai venit sa tulburi linistea? Vrei la sarca? Eu, p-aia de se da destepti, nu-i iert! E destepti la ei acolo, nu aici! Aici... liniste!

NOROCEL: Sa spunem versuri, avem voie, domnule gardian?

GARDIANUL: La teatru! Acolo se spune poezii! Daca nu asteptam inspectia, vedeai tu poezii! Gura!

(Iese furios.)

NOROCEL (în soapta): Domnilor, acesta este zeul timpului nostru! El ne impune sa tacem, ca sa se auda, cât mai puternic, glasul lui amenintator.

NICA: Domnule Norocel, aveti o buna dispozitie inepuizabila.

NOROCEL: Nu vreti sa supravietuim?

TITIN: Tot ce nu are masura, devine suspect! 
 

(O tacere de câteva secunde, apoi se aude, afara, Gardianul salutând: "Sa trăiți!" Penescu e ajutat sa se ridice din pat. Gardianul face loc sa intre Florea si ramâne afara, drepti. Apare, parca sovaind si Petru. Când da cu ochii de Florea, Teicu, înspaimântat, se ascunde după ceilalti, salutând nefiresc.) 
 

TEICU: Să trăiți! Să trăiți! Să trăiți!

GARDIANUL (aspru): Gura!

TEICU (tremurând): Sa trăiți!

GARDIANUL (lui Florea): Îl stiti. E nebun!

TEICU: Eu am respectat legea. Am respectat întocmai legea!

FLOREA: Du-l de-aici! 
 

(Gardianul îl împinge pe Teicu afara.) 
 

GARDIANUL: Hai!

FLOREA (privind după ei): Daca nu esti în stare da ceva, nu te apuci! (Cu dispret.) Intelectual micburghez!... (Dur.) Lupta da clasa nu e dans! Dictatura proletariatului trebuie sa puna burghezia la

respect. Daca partidu´ îmi cere sa va-mpusc, va-mpusc! Pa toti! Lupta e pa viata si pa moarte! Cine sa ocupa da educatia voastra?

TITIN: Domnul gardian. Un spirit ales.

FLOREA: Nu ti-a pierit glasu´, Titin?

TITIN: V-am raspuns la întrebare.

FLOREA: Eu si tovarașu´ Petru, pa care îl cunoasteti bine, am fost trimisi aici sa vedem ce sa mai poate face, pentru recuperarea voastra. Partidu´ va da o sansa da reabilitare. Daca va deziceti da ideile dusmanoase, burgheze, si va însusiti ideile clasei muncitoare, ieșiti d-aici. Dati o declarație si...

NICA (total schimbat): Vom fi eliberati?

FLOREA: Da voi depinde. (Lui Petru, aratându-l pe Penescu): Da-i textul! (Lui Penescu.) Citește! Să știi cum sa pune problema revolutiei. Te dai filozof si habar n-ai. Citește! Să-mi spui ce parere ai.

TITIN: Citesc eu. Domnul profesor nu se simte bine.

FLOREA: El! Pa el vreau să-l aud!

PENESCU (citește greu): "Materialismul istoric studiaza legile obiective ale dezvoltarii societatii... Marx si Engels au demonstrat ca lupta de clasa este o lege obiectiva a dezvoltarii societatilor bazate pe exploatarea omului de catre om. Lenin a dovedit ca lupta de clasa duce, în mod necesar, la dictatura proletariatului..."

FLOREA: Mai repeta o data asta! Mai tare! Sa nu sa uite!

PENESCU: "Lenin a dovedit ca lupta de clasa duce, în mod necesar, la dictatura proletariatului." FLOREA: Asta-i teoria, filozofule! Eu sunt bratu´ care o aplica! Ia spunele, tovarașe Petru, ce s-a înfaptuit în Uniunea Sovietica, prin dictatura proletariatului. Ai fost acolo de curând. L-am adus pe tovarașu´ Petru sa va spuna ce-a văzut pa viu! Partidu´ a hotarât sa va educam! Sa recunoasteti realizarile clasei muncitoare! Da-i drumu´, tovarașe Petru!

PETRU (ezitând, sub privirea ironica a lui Titin): Prin dictatura proletariatului, în Uniunea Sovietica s-a înfaptuit societatea fara clase, societatea popoarelor înfratite. Tovarașul Stalin, genialul conducator al clasei muncitoare de pretutindeni, aplicând cu fermitate comunista învatatura marxist-leninista, a dejucat toate planurile deviatorilor de dreapta si de stânga. În Uniunea Sovietica, am văzut oameni fericiti! Saracia tarista a fost eradicata! Am adus niste filme în care veti vedea viata fericita a tineretului. Veti vedea realizarile socialismului în actiune!

FLOREA: Ati auzit? Si la noi va fi la fel! (Lui Penescu.) Ce ai de spus?

PENESCU: Fara a nega diferentele sociale, explicarea evolutiei societatii, numai prin lupta de clasa, nu...

FLOREA (îl întrerupe nervos): Ma! Ai pornit prost! Vrei sa ma zapacesti? (Amenintator.) Mie să-mi spui daschis: crezi în lupta da clasa? Crezi în dictatura proletariatului? Asta să-mi raspunzi. Scurt!

PENESCU: Raspunsul este mult mai nuantat...

FLOREA (furios): Ocolesti! Ai mintea îmbâcsita da teorii burgheze, cosmopolite. Cu tine nu sa mai poate face nimic. Daca erai un muncitor cinstit, întelegeai, cum am înteles eu, pentru ca am fost hamal la cefereu! (Amenintator.) Îti las foile astea. Ai timp sa înveti. Fie într-o luna, fie într-un an, fie în zece. Daca mai apuci. Când o sa le știi, punem problema iesirii d-aici! Indiferent din ce partid ai facut parte.

PENESCU: N-am fost membru al nici unui partid.

FLOREA (oarecum surprins): Nu?!

PENESCU: Eu sunt închis pentru vina de a fi intelectual.

FLOREA: Ai spus tu vreo prostie studentilor. Ai scris carti?

PENESCU: Vreo treizeci.

FLOREA: Pai, vezi? Ce te mai miri? Câte proștii or fi în ele! (Aratându-l pe preot.) Da-i textu´! (Petru îi da Preotului textul.) Citește!

PREOTUL (îsi pune ochelarii, citește): "Materialismul dialectic a dezvaluit netemeinicia conceptiei

religioase despre lume, radacinile si rolul ei în viata sociala, indicând caile de lichidare a... oprimarii

religioase." 
 

(Se opreste, îl privește pe Florea, vrea să-i înapoieze foile lui Petru.) 
 

FLOREA: Nu! Mai departe!

PREOTUL (ezita, continua lectura): "Religia a aparut în conditiile societatii primitive, ca o expresie a neputintei omului în lupta lui cu natura..." (Restituie hotarât foile.) Poftim!

FLOREA: Refuzi reeducarea? Tovarașu´ Stalin atrage atenția asupra pericolului pa care-l reprezinta

popimea! (Tipa înfuriat brusc.) La sarca! Gardian! La sarca! Fara apa, fara lumina, pa ciment! Da mâine dimineata, toata saptamâna!

GARDIANUL: Da, sa trăiți!

FLOREA: Ma-nfruntati? V-arat eu! (Îi da foaia de hârtie lui Nica.) Citește tu! S-audă si popa ce este religia, din punctu´ de vedere al clasei muncitoare!

NICA (citește): "Din punctul de vedere al proletariatului, morala crestina este imorala. Principiile sociale ale crestinismului predica lasitatea, dispretul de sine, înjosirea, supunerea, umilinta, pe scurt, toate însusirile drojdiei societatii. Proletariatul nu accepta sa fie drojdia societatii, el are nevoie de demnitate, de mândrie, nu de deprimare." Daca învatam astea?

FLOREA: Partidu´ iarta. Cine sa debaraseaza da conceptia burgheza si da o declarație, pleaca.

NICA (îl arata pe Petru): Daca ar vrea dumnealui să recunoasca. L-am apărat.

FLOREA (lui Petru): Îl cunosti?

NICA: L-am apărat. N-a venit la proces, da´ l-am apărat.

PETRU: Avea misiunea sa ma aresteze, la mine acasa.

NICA: Daca nu eram eu, îl arestau. 
 

(Teicu apare, pentru o clipa, scapat de gardian.) 
 

TEICU: Da, da! Îl arestăm! Îl arestam! Aplicăm legea! Legea! M-au speriat! Eh! 
 

(Gardianul îl trage iar, mai departe de ceilalti.) 
 

NICA: L-ar fi împuscat, prin fereastra. Eu am strigat: "Nu trage!" Baiatul meu este la el.

FLOREA: Ce spune asta, tovarașe Petru?

PETRU: Baiatul lui este la fosta mea nevasta.

FLOREA: Da unde o cunoaste el pa sotia ta? Asta a fost agent!

NICA: I-am lasat copilul, când m-am predat.

FLOREA: Nevasta-ta mi s-a parut o femeie serioasa, da´ vad ca a avut legaturi dubioase.

PETRU: Este o femeie serioasa.

FLOREA: Serioasa?! Creste copilu´ unui dusman si tu spui ca e serioasa? Cum ai admis ca sotia ta sa creasca...

PETRU: Ne-am despartit. De-aia ne-am despartit. Sorana iubeste copilul.

FLOREA: Da´ copilu´ o leaga de tata copilului.

PETRU: Femeile sunt dominate de instinctul de mama. Copilul este educat în spiritul nostru. Are

conceptiile noastre. Nu-și mai aminteste de... (Privindu-l pe Nica.) Copilul a uitat...

NICA: Nu m-a uitat! Copilul meu nu putea sa ma uite! (Smulge o alta foaie de hârtie.) Vreau sa ma reabilitez! Dau si declarație! (Citește înrait.) "Potrivit esteticii marxist-leniniste, orice creator are misiunea nobila de a crea în numele clasei muncitoare. Opera sa trebuie sa redea caractere tipice în împrejurari tipice. Principalul erou al acestei arte este clasa muncitoare si lupta ei de eliberare." (Agresiv, lui Norocel.) Ai auzit, poetule, ce trebuie sa cânti? Daca nu-ti întelegi menirea, sa nu mai pui mâna pe condei! (Îl prinde de zeghe, îl zgâlțâie.) Întelegi asta? (Lui Florea.) Sunt îmbatati cu totii de ideea libertatii! Primejdiosi! 
 

(Îl bruftuluieste pe Norocel, izbindu-l de perete. Când vrea sa se mai repeada înca o data, se ridica Ion.) 
 

ION: Dumneata n-ai voie!

NICA (interventia lui Ion declanseaza în el o disperare oarba): Vreau să-mi vad copilul! (Lui Petru.) Nu m-a uitat! Minti! Minti! Vreau să-mi vad baiatul! Eu stiu cum l-am crescut! Minti!

FLOREA (rastit): Gura! (Nica tace.) Esti de capu´ tau? O vorba... (Gardianului.) Ia-l de-aici!

GARDIANUL (îl prinde ferm de brat): Hai, ma! 
 

(Nica rămâne o clipă descumpanit, apoi izbucnește în plâns. Iese, dus de Gardian.) 
 

FLOREA (îl privește lung pe Titin): Ei, Titin, e mai bine aici? Ai timp sa meditezi?

TITIN: Cât n-am mai avut niciodata în viata mea!

FLOREA: La ce meditezi, Titin?

TITIN: Cât era de frumos în ilegalitate. (Privindu-l pe Petru.) Un prieten mi-a atras odata atenția ca era frumos pe timpul când, mintea mea, îmbatata de utopie, construia o lume ideala!

FLOREA: Posibila, Titin!

TITIN: Utopiile au înaripat întotdeauna fantezia omului nevoias.

FLOREA: Lumea visata de voi va fi cu adevărat!

TITIN: Petrule, povesteste-i domnului Florea cum arata lumea pe care o visai tu. (Petru tace.) Ai uitat-o! Pacat!

FLOREA: Tovarașu´ Petru a fost, într-un schimb da experienta, în Uniunea Sovietica, tara pacii! Ne-a povestit, într-o sedinta, ce a văzut acolo. S-a înapoiat din Uniune si mai încrezator în victoria clasei muncitoare! V-a spus câte ceva. Restu´, la vizionarea filmului educativ! Raspunde-i, tovarașe Petru!

PETRU (ezitând): Am văzut acolo viitorul nostru...

FLOREA: Ce-ai văzut concret! S-auda si el.

TITIN (ca să-l fereasca pe Petru): Stiu cum arata Uniunea Sovietica!

FLOREA (nervos): Nu știi! Ce ai văzut acolo, tovarașe Petru? Oamenii, pa strada.

PETRU (ocolind privirea lui Titin): Oamenii sunt fericiti! Liberi! Egali! Construiesc, plini de avânt,

comunismul.

FLOREA: Auzi, Titin? Auziti, ma?

TITIN (încapațânat): Noi am visat o lume si mai si...

FLOREA (izbucnește): Strecori neîncredere în lupta clasei muncitoare da edificare a societatii comuniste! Esti periculos, Titin! Tu esti gata sa distrugi unitatea da monolit a partidului! Locu´ tau este aici! Cei ca tine, si ca el (îl arata pe Penescu), trebuie sa pieriti! Si el e îmbâcsit da cultura burgheza!

PENESCU: Si mai grava este distrugerea lui. (Îl arata pe Ion.) Ce vom fi noi, fara acesti tarani care-si iubesc pamântul mai tare ca nevasta? Taranul asta care stie, de când se naste, ca munca este viata lui! Pe el de ce-l distrugeti?

FLOREA: Este împotriva cooperativizarii! Vrei, ma, sa te-nscrii în colectiva? (Ion tace.) Vezi cum tace? De ce nu vrei, ma, sa muncesti împreuna cu ailalti! Chiaburule! Numai tu vrei s-o duci bine?

ION: Noi n-am dus-o niciodata bine. Noi am muncit. Pe pamântu´ nostru, am muncit pe brânci, din zori si pâna-n noapte. Eu, fara pamânt, mor. Nici din închisoare nu vreau sa ies, daca nu-mi dați pamântu´. Mor aici!

FLOREA: O sa stati aici mult si bine. Si tu, Titin.

TITIN: Nu sunt nici primul, nici ultimul care-si plateste asa convingerile. Sper ca nu-mi dai si mie sa citesc ceva.

FLOREA: Teorie cunosti, da´ nu esti cinstit.

TITIN: Du-te acasa si gândeste-te cum esti tu.

FLOREA (spontan, îl pocneste pe Titin de-l trânteste pe pat): Ma! Eu vin sa te salvez d-aici, si tu esti porc? Eu sunt fiu credincios al clasei muncitoare! Ma supun, fara nici o ezitare, partidului. (Îl arata pe Petru.) Noi asta facem! Hai sa mergem! O să-și muste el limba, pentru ce-a spus! 
 

(Florea si Petru ies. Gardianul îi saluta.) 
 

GARDIANUL: Sa trăiți! 
 

(Încuie usa. Lui Penescu îi este mai rau.) 
 

PENESCU: Domnule Titin, de ce nu te-ai stapânit?...

TITIN: De prost! 
 

(Lui Penescu i se face iar rau. Titin îl sprijina.) 
 

TITIN: Bateti în usa! Poate revine Florea.

PENESCU (îl opreste): Nu! Va rog! Nu ma expuneti unei noi jigniri. (Se reculege, doreste sa le spuna ceva cu ultimele puteri.) Domnilor, fiinta poporului român este pusa în chestiune... Vizita pe care am primit-o îmi arata dimensiunea raului de-afara. Se cânta imnuri unui strain de neam... (Îl arata pe Ion.) Talpa solida a tarii este distrusa si închis izvorul de conștiinte proaspete care primeneau orasul... Oamenii de cultura, în opera carora exista un cât de mic fior national, sunt legati la stâlpul infamiei, drept dusmani ai propriului lor popor. Intelectuali slabi sau vanitosi accepta totul, devenind sperjuri în fata poporului pe care s-ar cuveni să-l slujeasca plini de devotament. (Solemn.) Domnilor, vom pastra multi ani de reculegere, la mormântul poporului român! 
 

(Penescu se frânge si cade. Ion sare să-l ajute.) 
 

ION (disperat): Domn´ profesor! Domn´ profesor!

TITIN (bate în usa): Gardian! deschide! E rau domnului profesor! Deschide!

GARDIANUL (afara, furios): Gura!

ION (plânge): Domn´ profesor! Domn´ profesor, cine mai are grija de noi, proștii?... Domn´ profesor...

PARINTELE (îi închide ochii): Dumnezeu să-l odihneasca!

ION: Domn profesor... Ce ne facem fara dumneata? Domn profesor! Cine mai are grija de noi, proștii...

TITIN (îngenuncheaza lânga profesor): Doamne, Dumnezeule, numai pe cei buni îi chemi la Tine... 
 

(Ion sta în genunchi, ca la rugaciune, si cânta vorbind. Din când în când, Gardianul bate în usa si striga: "Liniste!") 
 

ION: Jelui-m-as brazilor

De dorutul fratilor,

Jelui-m-as muntilor,

De dorul parintilor,

Jelui-m-as florilor,

De dorul surorilor,

Jelui-m-as si n-am cui,

Jelui-m-as codrului,

Negru, negru-i codrutul,

Mai negru mi-i sufletul.

Iarna trece, vara vine,

Eu nu aflu nici un bine,

Binele fuge de mine,

Raul dinapoi îmi vine. 
 

(Cortina coboara încet. O buna parte a versurilor se rostesc după ce se aprinde lumina în sala.)

CORTINA 
 

PARTEA A II-A 
 

Tabloul 3

(Acasa la Sorana. Apartament într-un bloc. Curat. Telefon. Masa mare pregatita pentru a sarbatori pe cineva. Sorana a mai câstigat în vârsta, dar si mai frumoasa. Aranjeaza masa. Radio vechi, muzica. Intra Radu, acum tânar în pragul absolvirii facultatii.) 
 

RADU (o privește): Mama, ce frumoasa esti!

SORANA: Câți?

RADU: Jur ca de data asta este un compliment dezinteresat. Îmi pare bine ca esti asa de frumoasa chiar astazi, când vine Janina la noi. Esti curioasa?

SORANA: Sunt.

RADU: Nu-i atât de frumoasa ca tine.

SORANA: Nu ti-e rusine?

RADU: Pe cuvântul meu, mama! Vei fi mai frumoasa decât nora ta!

SORANA: Nora?

RADU: Ai ceva împotriva?

SORANA: În principiu, nu, dar nu au intrat anii în sac! Între timp, eu îmbatrânesc si ma fac tocmai buna de bunica. Daca ma luati prea repede... 
 

(Se aude soneria. Radu iese, revine imediat.) 
 

RADU: Te cauta un domn.

SORANA: ți-am spus ca nu sunt acasa pentru nimeni. Ce vrea?

RADU: Să-ți vorbeasca.

SORANA: Pofteste-l! 
 

(Radu iese, revine cu Nica.) 
 

RADU: Poftiti! Mama! Dumnealui vrea să-ți vorbeasca. Eu plec s-o aduc pe Janina. 
 

(Sorana e gata sa dea un mic tipat de surpriza. Radu a anuntat-o în graba unde pleaca si a ieșit.) 
 

SORANA: Nica!...

NICA: Sorana!...

SORANA: Te-au eliberat? De ce nu l-ai oprit?

NICA (dezamagit): Asteptam sa ma recunoasca. Petru n-a mintit.

SORANA: Ce-i cu Petru? Când l-ai văzut?

NICA: A fost la noi... (Îsi da seama ca ea nu stie nimic, se retrage.) De multe ori m-am întrebat, daca Radu m-a uitat. M-a uitat...

SORANA: Era prea mic. Te-ai schimbat si tu. Uiti ca l-ai lasat un copil si acum e absolvent de facultate? A invitat-o aici pe iubita lui...

NICA: Iubita lui... (Zâmbet amar.) Baiatul meu are...

SORANA: N-o cunosc. Trebuie sa fie frumoasa.

NICA (realizeaza ca a tulburat un curs firesc de viata): Deranjez?

SORANA: Cum poți spune asa ceva?

NICA: M-au eliberat de mai mult timp. M-am plimbat prin fata casei. Odata ne-am întâlnit fata în fata. Am sperat ca o sa ma recunoasca. Pe strada, mi-am zis, pe strada nu esti atent... Adevărat barbat. Îti mulțumesc.

SORANA: Eu trebuie să-ți mulțumesc. Mi-a schimbat viata. Fara el... (Îngrijorata.) Vrei să-l iei?

NICA: La închisoare, ma gândeam ca am putea să-l crestem împreuna...

SORANA: Doamne, Nica, toate sunt ca atunci când ne-am despartit... la noi acasa.

NICA: Stiam ca esti singura. Îl mai iubesti?

SORANA: Asta nu are nici o importanta pentru noi!

NICA: Am aflat multe despre el.

SORANA: Nica, te rog!

NICA: E omul lui Florea?

SORANA: Nu! Se teme de el.

NICA: Îl asculta.

SORANA: Se teme.

NICA: Am auzit... (Renunta.) Îl dispretuiesti?

SORANA: Te rog sa nu vorbesti urât despre el!

NICA: Eu n-am dreptul. Totusi... l-am urât.

SORANA: De ce? A fost de acord ca Radu sa ramâna la noi. Tine...

NICA (o opreste, nu vrea sa auda marturisirea): Nu pentru ce s-a-ntâmplat atunci îl urasc... De fapt, de fapt, l-am urât numai pâna când am intrat aici, în casa. Credeam ca m-a mintit. Acum, m-am convins ca nu... Sunt absurd si nerecunoscator... Îl si urasc, îi sunt si recunoscator. Daca tu...

SORANA: Te rog sa nu mai revii la chestiunea asta! Între noi doi nu s-a schimbat nimic.

NICA: Mi-a fost frica de raspunsul asta! (Alt ton.) Am vrut sa ma sinucid. (Îi arata un revolver.) Îl aveam ascuns acasa, la mama. Am încercat, n-am putut. Înca mai era speranta. Cât timp mai exista o raza de speranta...

SORANA: De ce sa faci asta? Poți să-ți refaci viata.

NICA: Si baiatul?

SORANA (surpriza, admite): Daca o să-ți rezolvi toate problemele, puteti locui împreuna... (Amar.) Eu l-am avut doar în custodie. M-as mulțumi să-l vad, din când în când, sa stie ca-l mai iubesc. Mai are nevoie de sprijin, un timp. (Sorana îi toarna un pahar de vin.) E un copil foarte serios. Sa ne traiasca!

NICA (ciocneste): Suna asa ciudat urarea asta. Sorana, hai, într-adevar, sa ne traiasca! Esti singura, te iubesc...

SORANA: Te rog!

NICA (bea tot paharul, cu naduf, îsi mai toarna unul): Nenorocita viata am avut! (Îsi mai toarna alt pahar.) Esec pe toate planurile! Am facut eforturi, m-am zbatut sa-ndrept câte ceva, nimic n-a mers! (Mai bea un pahar, se resimte.) Nimic, nimic! Mi-am legat sperantele de baiat. El a crescut... Esec! Mi-am facut iluzii ca tu, într-o zi... Esec! Gigantic! Am stat "acolo" ani. "Trebuie sa mai fiu o data liber! Îmi spuneam. Daca as fi liber... baiatul meu..." Am fost în stare de orice pentru asta! Ma crezi? Orice! Nu știi ce înseamna sa nu mai rezisti ispitei de a fi liber... Credeam ca baiatul m-asteapta... "Trebuie sa fac orice, ca să-l vad! Am dreptul asta! Copilul meu nu trebuie sa ma uite. Nu poate sa ma uite! Minciuni!" (Alt ton.) Ca sa scap de-acolo, am devenit informator! In-for-ma-tor! Asta sunt acum. Stiu ce gândesti! Faci un pas înapoi, daca m-apropii de tine! (Rastit.) Altfel nu se putea! Trebuia să-l vad! (E beat.) Lui Petru nu-i pasa ca baiatul meu m-a uitat. El a spus linistit: "Te-a uitat". Si eu am vrut să-l omor în clipa aia! Ca mintea! Asa credeam eu atunci! El nu stia ce înseamna sa stai acolo! O zi, o noapte; o zi, o noapte; o zi, o noapte; iar o zi si iar o noapte; iar o zi si iar o noapte; iar o zi si iar o noapte; iar o zi si iar o noapte; iar o zi si iar o noapte...

SORANA (striga): Nica!

NICA (pare ca se trezeste): Timpul este o pamblica nesfârsita si tu te întrebi: de ce ma chinuiesc eu asa, în timp ce, afara, oamenii îsi traiesc viata? Cine merita sacrificiul asta? În numele cui ma sacrific? Cred atât de tare în ceva si în cineva încât sa merite sacrificiul asta? Vreau sa cred... si n-am un Dumnezeu! Mi s-au oferit multi si toti s-au dovedit prea mici, ca sa merite sacrificiul unei vieti! Mai curând, se cuvine sa cauti un strop de liniste! Si nu-l gasesti! Istoria nu te lasa. Nu scapi decât fugind de ea... Si eu vreau sa fug! Vreau sa fug! (Îsi scoate revolverul.) Acum, pot!

SORANA (îngrozita): Nica!

NICA: Nu aici. Nu-mi fac baiatul de râs. (Îsi arunca actele pe jos.) În strada. Voi fi nimeni! Un nimeni! Un nimeni disperat care și-a pus capat zilelor!

SORANA: Nica, stai sa mai vorbim...

NICA (zâmbeste ironic): Nu, Sorana. Vreau sa las istoria să-și faca de cap! M-a trisat tot timpul si eu am tras ponoasele... Nu spune nici un cuvânt! Am facut orice ca sa mai ajung, înca o data, în fata ta si a copilului meu! Acum, mi-e frica de mine! Întelegi? Mi-e frica de mine si de puterea mea! Sunt informator! As putea să-ți fac orice rau! Si lui Petru! Mai ales lui! Cuvântul meu ar trezi suspiciuni si suspiciunea este mama noastra! Mi-e frica de ceea ce as putea sa ma las tentat sa fac. Puterea tulbura mintile! Când știi ca poți sa faci un rau, traiesti, tot timpul, ispitit de gândul ca e bine să-l faci! Trebuie sa fug de ispita asta. Adio!

(Fuge.)

SORANA (striga după el, apoi la fereastra): Nica!... Nica! Vino! (Se aud pasii lui în strada.) Nica! Vino sa vorbim! Vreau sa vorbim împreuna... (Îsi astupa ochii.) Nu! 
 

(Se aude o împușcătură. Paniăa în stradă.) 
 

UN BARBAT: O masina! Să-l duca cineva la Salvare!

ALT BARBAT: E prea târziu!

O FEMEIE: Cine e?

ALT BARBAT: Un oarecare. Nu are nici un act la el.

ALT BARBAT: Opreste! Opreste! (Opreste o masina.) La Salvare!

ALT BARBAT: Ce Salvare! La Morga!

(Masina se îndeparteaza claxonând.)

SORANA: Doamne, ce goi suntem în fata destinului! (Strânge de pe jos actele aruncate de Nica.) Goi si neputinciosi! Orice am face, nu-i putem merge împotriva... (Privește fotografia lui Nica dintr-un act.) Toti ne zbatem si credem în ceva. Oare credem în ceea ce se cuvine sa credem? Când aflam cu adevărat în ce s-ar fi cuvenit sa credem, e prea târziu ca sa mai îndreptam ceva. Viata noastra toata este o greseala! 
 

(Usa sare din clanta si apare Radu.) 
 

RADU: Unde-i tata? Era tata, nu-i asa? Mi-am dat deodata seama ca era tata.

SORANA: Nu era el.

RADU: Nu se poate! Esti prea tulburata. Unde e? Nu vreau decât sa ne strângem mâinile. Vreau si eu bucuria asta, Sorana!

SORANA (cu glas tremurat): Nu era tatal tau. Cred ca semana putin, e adevărat, dar nu era el.

RADU: De ce esti asa tulburata?

SORANA (îi arata actele): Era cineva din partea lui.

RADU (ia actele): Tata!... Tata!

SORANA: Omul acela venea de "acolo"... Ne-a adus actele astea.

RADU: Si... el?

SORANA: El nu mai e. (Radu se arunca de gâtul ei.) Ramânem împreuna.

RADU: Mama!

SORANA: Te rog sa fii tare! Esti barbat! Ai pornit pe drumul tau. O, Doamne, de nu ar fi ca al nostru! 
 

Cortina de întuneric

(La reluare, acelasi decor. Muzica oarecare la radio. Radu învata la masa. Suna telefonul.) 
 

RADU: Da... Nu este acasa. Puteti telefona pâna mai târziu. (Închide, noteaza un nume. Învata. Telefonul suna.) Da. Janina?... Încerc sa învat... Cine? Florea? Habar n-am. Nu-l cunosc. Ce a vrut sa

stie? Îmi povestesti mai multe, când ne vedem... Tocmai mâine?... Tocmai diseara?... Tocmai peste o

ora?... I-am promis mamei ca o astept. Cum vine, cum telefonez, cum pornim amândoi deodata si nentâlnim la jumatatea drumului. Considera-te sarutata patimas!

(Închide. Cineva suna la usa. Iese, revine cu Florea.)

FLOREA: Eram convins ca o gasesc acasa si n-am mai telefonat.

RADU: Scuzati-ma, nu v-am retinut numele.

FLOREA: Florea.

RADU: Florea!

FLOREA: Nu-ti spune mare lucru numele meu, dar mamei tale, da. Si tatalui tau.

RADU: Tatal meu?!

FLOREA: Ala adevărat. Am fost prieteni. A disparut cam da mult. L-am tot asteptat, da´ se vede treaba ca și-a uitat promisiunile pa care mi le-a facut. Am ajuns la concluzia ca a fugit din tara... cu un prilej oarecare.

RADU: Tatal meu este mort.

FLOREA: Esti sigur?

RADU: Absolut sigur.

FLOREA: Ar fi trebuit sa aflu, ca doar nu este un secret moartea cuiva. Unde s-a petrecut tristu´ eveniment?

RADU: Nu stiu.

FLOREA: Atunci, cum ai aflat?

RADU: Am primit, printr-un prieten, actele lui. Mama stie mai multe.

FLOREA: Nu ma intereseaza în mod deosebit. Pentru ca a venit vorba... Am aflat ca esti pa punctu´ sa te însori.

RADU (îsi reaminteste): Ati spus ca va numiti Florea?

FLOREA: Da.

RADU: Înseamna ca stiti mai multe despre însuratoarea mea. V-ati interesat de tatal logodnicei mele.

FLOREA: Da, m-am interesat.

RADU: Ce vreti sa stiti?

FLOREA: Ce fel de om este.

RADU: Deosebit. De numele profesorului Joltea sunt legate cel putin o suta de lucrari de specialitate.

FLOREA: Si multe altele. A mai scris si alte carti.

RADU: Nu le cunosc pe toate.

FLOREA: Daca le-ai cunoaste, ai avea alta parere... 
 

(Se aude usa la intrare.) 
 

RADU: A venit mama.

FLOREA: Sunt norocos. N-am asteptat prea mult. 
 

(Intra Sorana.) 
 

SORANA (surprinsa): Buna ziua!

FLOREA: Nu te asteptai sa ma vezi.

(Radu formează, grabit, un numar de telefon.)

SORANA: Trebuie sa fie ceva important, daca te-ai deplasat dumneata pâna aici.

RADU (la telefon): Janina? Alerg! La locul stiut. (Închide.) Sarut mâna! La revedere! 
 

(Iese în fuga.) 
 

FLOREA (privind după Radu): Dragostea...

SORANA: E îndragostit pâna peste cap. Si are de ce.

FLOREA: Fata profesorului Joltea?

SORANA: Da. Le-am facut o vizita. M-am cam fâstâcit. În fata unui intelectual de mare calibru, ca el, m-am simțit complexata. El e amabil, spiritual... si curtezan iremediabil. Radu si Janina au râs toata seara de mine... Îl invidiam ce usor poate sa fie placut si să-i faca pe toti cei din jur sa se simta bine. Priveam cartile pe care le-a scris si...

FLOREA: Multe denigratoare! A cântat osanale capitalismului! Hai sa vorbim daschis, între noi, membri da partid. E un burghez. Profesor burghez! Ti-a spus da ce nu mai are catedra la facultate?

SORANA: Nu!

FLOREA: A fost dat afara! Acum câtiva ani. Ma mir ca nu l-au arestat. E tolerat la un institut de cercetari. Face mai mult traduceri. Avem nevoie da el, când vine câte-un profesor strain, care-l cunoaste. Cum ne formam cadre tinere, îl azvârlim si de-acolo... Dar...

SORANA: Dar ce?

FLOREA: Dar cum stam cu baiatu´ tau? Vrei să-i faci un viitor, nu? Cu un asa socru, e ca si când i-ai lega un pietroi da picior.

SORANA: Se iubesc.

FLOREA (enervat): Raspuns mic-burghez!

SORANA: Tovarașe Florea, copii astia se iubesc! Simplu ca la începutul lumii! De ce sa fie mic-burgheza recunoasterea acestui fapt, si sa nu fie proletara, cum vrei dumneata. Sau, pur si simplu, omeneasca, asa cum o consider eu.

FLOREA: Tovarașa Sorana, eu n-am venit degeaba. Am venit să-ți fac o surpriza. Te-am propus... sa știi ca eu te-am propus. Multi se vor lauda ca ei, da´ sa știi ca eu te-am propus, pentru un post politic important. Da sus da tot, ni s-a cerut o femeie capabila, fosta muncitoare, cu studiile terminate si o limba straina. Am aflat ca ai mers pâna acolo, ca știi frantuzeste. E vorba despe o organizatie da masa, care sa strânga în ea nemembri da partid. Pentru strainatate, ma-ntelegi. Vei fi adjunct, da´ leafa da ministru. (Sorana tresare.) Te miri, nu-i asa? Si alte avantaje. știi ce avantaje au posturile politice mari. (Sorana vrea sa spuna ceva.) Nu spune nimic, pâna când termin. Un post cu masina la scara si sofer cu cravata. (O prinde de mâna.) Am uitat chestia cu baiatu´... Stiu ca nu te întâlnesti cu ta-su si n-a fost nimic între voi, cum am crezut eu. Ala s-a dus în ma-sa! A fugit! Sau o fi mierlit-o! (Îsi uita bratele pe bratele ei.) M-am gândit ca ai merita. Esti singura... Da multe ori m-am gândit ca esti singura. (Ea simte schimbarea din glasul lui, se retrage discret.) Merita sa te-ajut. Într-un post asa mare, daca nu spun eu, da... (Simte retragerea ei.) Mai gândeste-te la sprijinu´ pa care ti-l pot da... Si sa nu-mi îngreunezi situatia. Oricâta putere as avea, si am, daca Radu se însoara cu fata lui Joltea... Se mai află și cine a fost ta-su adevărat.

SORANA: Radu s-a nascut a doua oara, în bratele mele, după înfiere!

FLOREA: Când vine vorba despre baiat, nu sa mai întelege nimeni cu tine. (Schimba brusc tonul.) Joltea vrea să-i faca fetei un dosar bun. Si ei si lui! Asta urmareste: să-și salveze pielea! Tânjeste după catedra. Daca-si plaseaza fata lânga un tânar da perspectiva.

SORANA: Noi nu putem vedea lumea decât plina de intentii subversive?

FLOREA: Vigilenta partinica impune asta!

SORANA: Profesorul este un savant cu preocuparile lui știintifice.

FLOREA: Nu a venit lânga noi, ca altii.

SORANA: Nu a venit, pentru ca nu pricepe ce s-a petrecut cu tara asta! Lumea în care traia el i se parea normala. Asupra acestei lumi normale, si de care el era mândru, s-a abatut un fel de vânt de nebunie, care a pus totul la pamânt. A cunoscut oameni extraordinari: filozofi, matematicieni, medici, avocati, ingineri, artisti de tot felul, care însemnau ceva în Europa si în lume! El mi-a vorbit despre toate astea! Îl ascultam cu gura cascata si ma întrebam: unde sunt acum oamenii astia mari?

FLOREA: La puscarie! Acolo unde este locu´ lor! Pa multi i-am dus eu acolo! Înraiti! Am încercat să-i educ. Dageaba!

SORANA: Tara a pierdut...

FLOREA (schimba foaia): Tovarașa Sorana! Te-a luat gura pă dinainte? Am observat ca toti ai nostri, care sa scolesc, pierd din fermitate. Mai bine lasai dracului facultatea aia, decât sa cazi în cosmopolitism. Eu am ramas hamalu´ da la cefereu si sunt mândru! Partinic! Te paste o mare primejdie! Casti gura la burghezii aia?

SORANA: Daca-i ascultam, poate ca multe boacane am fi ocolit!

FLOREA (enervat): Te joci cu vigilenta? Sa știi da la mine, ca îti periclitezi situatia. ți-am spus ce sansa pierzi!

SORANA: Poate ca n-o merit.

FLOREA: știi da ce vorbesti asa? Nu ai habar ce decurge dintr-o functie mare! O sa întelegi ce înseamna puterea, când o să-i vezi, venind la tine, sa te roage, plini da respect, si chiar da umilinta: directori da fabrici, sefi da institutii, profesori universitari, doctori celebri, artisti! Toti vor astepta la usa biroului tau, cu sira spinarii îndoita. Ca au multe nevoi si tu o sa poți face câte ceva pentru ei. Da´ sa nu te lasi dusa de nas! Sa nu uiti ca puterea mare ti-a dat-o clasa muncitoare. Tot ce faci, tot ce judeci, toate hotarârile pe care o sa le iei, trebuie sa slujeasca celor care ti-au dat puterea.

SORANA: De ce nu ati propus un barbat?

FLOREA: Nu ți-am spus ca s-a cerut o femeie? Doar nu vrei să-l propui pa Petru!

SORANA: De ce nu?

FLOREA: Nu poți pune baza pa el! Sa strecoara! E cu tine, nu-i cu tine! Nu l-am văzut, o singura data, ferm, într-o problema. Scapa printre degete!

SORANA: Viata e mai complicata decât tindem noi s-o simplificam. Ca s-o-ntelegem, sau simplificam viata, siluind-o sa intre în tiparele noastre, sau ne siluim noi, când întelegem ca viata ne refuza schemele. Petru s-a retras în visul lui. Ca si Titin.

FLOREA: Îmi pare rau ca n-am purtat discutia asta, mai înainte sa te propun. Esti pa muchie da cutit! Îti dau un singur sfat: amâna casatoria baiatului!

SORANA: Nu pot să-ți promit nimic. Îmi pare rau, tovarașe Florea, ca te dezamagesc.

FLOREA: Eu mai astept. E o vorba: "Da Doamne, mintea românului cea da pa urma!" În viata mea, n-am facut concesii. Cu tine... asta e, pricepi ce vreau să-ți spun. (O trage, pe neasteptate, la pieptul lui, Sorana se zbate sa scape. El continua, aparent pe acelasi ton, dar se simte amenintarea.) Ar fi pacat sa ma dezamagesti! știi cum e: sau esti mare, cu masina la scara, sau te trimit la cercetari si dai extemporale! Esti muiere prea dasteapta, ca sa nu procedezi cum trebuie! 
 

(Iese. Sorana formează un numar de telefon.) 
 

SORANA: Petru? Sorana la telefon. Vrei sa treci pe la mine? Te astept. 
 

(Închide. Cineva suna la usa. Iese. O auzim minunându-se. Revine cu Titin.) 
 

TITIN: (o privește lung, se afla în fata unei Sorana schimbata): Aici e strada Napoleon Bonaparte, numarul trei bis?

SORANA: Apartamentul trei.

TITIN: Ma uit si nu-mi cred ochilor! "Ce frumoasa esti. Ochii tai sunt ochi de porumbita sub mahrama ta. Parul tau este o turma de capre poposita pe coama muntelui Galaad."

SORANA: Ai nimerit la adresa dorita.

TITIN (o cerceteaza cu privirea): Sunt putin complexat, ca orice om bine crescut care vine din puscarie, dar tu ma coplesesti!

SORANA: Comptez sur moi, monsieur. Nu voi scapa nici un prilej sa va turtesc chiar!

TITIN: Doamne, Dumnezeule, nici accentul nu-i foarte rau!

SORANA: Sunt si eu complexata. Am vrut să-ți arat ca e ceva de capul meu, m-am schimbat, am citit câteva carti.

TITIN: La ressemblance est frappant, dar nu se poate sa fie una si aceeasi persoana! Ai un semn de necontestat, prin care sa te recunosc?

SORANA: Un prieten, Titin, care a plecat acum vreo... multi ani, să-și petreaca vacanta într-o casa de odihna la munte.

TITIN (izbucnește în râs): Hai ca mi-a placut! Doar atâta, ca am petrecut si la munte si la mare!

SORANA: Doamne, Titin, câti ani au trecut! (Îl îmbratiseaza.) Cum a fost?

TITIN: Esti pregatita sa asculti o sE1ga româneasca? Va fi mai plina de peripetii decât cea islandeza. Oricum, mult mai cruda...

SORANA (emotionata): Povesteste-mi!

TITIN: Se va scrie multa literatura, care va îngrozi, se vor face filme, se vor povesti întâmplari de dincolo de fantezia noastra... dar nici una nu va reda, pâna la capat, drama sperjurului si a delatiunii... Ranile pielii vor trece, semnele foamei vor disparea, dar obiceiul juramântului fals si naravul tradarii aproapelui nu se vor vindeca multe generatii... Doar când vom scapa de ele, vom putea spune ca ne-am eliberat si am redevenit ceea ce am fost! Stalin și-a întemeiat imperiul groazei pe aceste doua defecte grele ale spiritului uman: juramântul fals si delatiunea! Ele vor fi cele mai trainice urme, care ne vor ramâne, din imperiul lui. De sperjuri si de delatori îmi va fi teama toata viata!

SORANA: Ai stat împreuna cu Nica, tatal lui...

TITIN: A ieșit brusc din închisoare si nu mi-e greu sa banuiesc de ce...

SORANA: E mort.

TITIN: E mort?!

SORANA: A venit, mi-a marturisit cum a reusit sa iasa, și-a văzut baiatul... si s-a sinucis.

TITIN: A marturisit?!

SORANA: Da. Se temea de puterea pe care o capatase.

TITIN (impresionat): Dumnezeu să-l ierte!

SORANA: Radu nu stie ca tatal lui s-a sinucis. Si nimeni altcineva. Nici chiar Florea nu cunoaste adevarul. E convins ca a fugit din tara. Nica a fost cules, mort, de pe strada, fara nici un act la el.

TITIN: Dumnezeu să-l ierte!

SORANA (trece la necazurile ei): Titin, nu stiu cum sa apar baiatul.

TITIN: Cred ca i-ar trebui un tata care să-l protejeze.

SORANA: Titin!

TITIN: Te rog sa nu interpretezi gresit vorbele mele. N-am venit pe post de motan gata sa miorlaie pe la usi, pe la ferestre. O singura prostie ajunge. Nu stiu ce m-a apucat atunci. Era o situatie care predispunea la lirism. Am regretat-o. O femeie ca tine nu putea reactiona decât asa cum ai reactionat.

Între timp, m-am obisnuit cu gândul ca esti prietena mea...

SORANA (ca sa împrastie atmosfera usor lirica): Ce ai de gând sa faci?

TITIN: Nu stiu. Sunt "pus la dispozitie". Poate în avocatura. Baroul ma ispitește.

SORANA: Vrei sa dai prima ta consultatie de avocat?

TITIN: Sper sa am mâna buna.

SORANA: Radu a hotarât sa se însoare cu fata profesorului Joltea.

TITIN: Sociologul?

SORANA: Da.

TITIN: A nimerit bine pustiul.

SORANA: Profesorul nu mai e profesor, de fapt.

TITIN: Era de asteptat.

SORANA: Florea mi-a atras atenția ca aceasta casatorie nu ar fi de dorit. Mai întâi pentru mine. Sunt

propusa într-o functie importanta.

TITIN: Chiar asa, nu mi-ai spus înca ce faci?

SORANA: Lucrez în profesie. Nimic deosebit. Florea mi-a plimbat pe la nas o functie mare.

TITIN: Ce om cumsecade!

SORANA (a sesizat ironia, zâmbeste): Voi fi stab!

TITIN: Mare, mare?

SORANA: Dintre cei care patrund în reteaua magazinelor cu circuit închis. Reprezentant prin care clasa muncitoare îsi satisface toate gusturile! N-ai mai ramas de mult timp cu gura cascata, ca acum.

TITIN (se joaca, sta cu gura cascata): Chiar nu pot s-o închid! (Izbucnesc amândoi în râs.) Adica devii stab!

SORANA: Stab!

TITIN: Stab curat! Ca orice profitor? Atunci, ma arat si eu o "persoana", si îti dau o consultatie juridica exemplara.

SORANA: Cazul este asta: casatoria face praf dosarul baiatului si-l deterioreaza simțitor pe al meu. Se va pune problema daca mai merit acel minunat post. Ce sa fac?

TITIN (îsi închide carnetul pe care îl scosese): Draga mea clienta, din câte auz, nu-mi ceri o consultatie juridica. Îmi ceri o consultatie de caracter. Juristul nu are ce cauta în asemenea cazuri.

SORANA: Dar prietenul?

TITIN: Ma tem ca nici el. Astea sunt raspunsuri pe care trebuie sa le dam singuri. Sper ca nu astepti o încurajare, ca sa distrugi o casatorie.

SORANA: Da-mi o portita de scapare.

TITIN: E nemaipomenit, câte mijloace are viata, la dispozitie, ca sa ne deturneze de pe drumul nostru firesc. Printre cele mai eficace, este marirea în ranguri! Daca astepti, de la mine, o încurajare, ti-o pot da pe asta: înaintea ta, sute, mii, milioane de alti oameni, unii de autentica valoare, nu au rezistat acestei ispite. Multi au comis magarii grave, de dragul unui pic de putere! Precedente sunt, u vei face decât sa te-nscrii în rând!

SORANA: De mult n-am mai fost urecheata atât de tare! Esti prietenul meu cel mai bun, chiar si când ma nedreptatesti. N-am de gând sa lovesc în fericirea copilului meu. Întrebarea mea era: cum s-o fac mai fara consecinte pentru el. Portita de scapare o ceream pentru Florea. Nu vreau să-l ațâț împotriva lui Radu.

TITIN: Mi-ai luat o piatra de pe suflet! S-au rasturnat atâtia oameni în jurul meu, întâlnesc atâtia

saltimbanci, care pâna mai ieri erau oameni normali, încât stau tot timpul cu spaima în suflet. Draga mea prietena, iata sfatul: cel mai ocolit si mai fara consecinte raspuns este cel direct si fara nici un echivoc! 
 

(Intră Radu. Nu-l cunoaște pe Titin.) 
 

RADU (surprins): Buna ziua!

SORANA: Radu, dânsul este un vechi prieten al meu. A lucrat în aceeasi redactie cu Petru, pâna când s-a... transferat... (Titin izbucnește în râs.) Pai, ce să-i spun?

TITIN (râzând): Asteptam formula. Femeile au mai multa fantezie decât noi. Asta cu transferul nu mi-ar fi trecut prin minte. Radu este om în toata firea, poate sa afle adevarul. (Îi da mâna.) Vin de la puscarie, tinere! Ai ascultat radioul?

RADU: Da. O amnistie!

TITIN: Sunt unul dintre beneficiari.

RADU: Tatal meu, daca ar fi trait, acum ar fi ieșit si el, nu?

TITIN (ezita): Ar fi fost si el pus în libertate, desigur.

RADU: Sorana, i-ai vorbit despre tata?

TITIN: L-am cunoscut. Am stat, un timp, în aceeasi celula cu tatăl tău.

RADU (coplesit): Cu tata?!

TITIN: Lumea este mica. Pe-atunci nu ma gândeam ca o să-i cunosc baiatul. Ne-a vorbit mult despre dumneata. Era convins ca vei fi cel mai mare matematician al tarii. Ne-a povestit ca, aveai doar cinci ani, când ti-a cumparat o soco titoare cu bile, care a devenit jucaria preferata.

RADU: V-a povestit asta?

TITIN: A fost un om foarte demn. (Sorana îl privește, geloasa, pe Radu.) Merita să-i porti o amintire frumoasa. Cred ca ceea ce l-a tinut, multa vreme, în viata, a fost speranta ca, într-o zi, o sa te vada. Boala nu iarta. L-au luat la infirmerie, nu s-a mai întors în celula...

RADU: Mulțumesc! 
 

(Radu fuge, emotionat, în camera lui.) 
 

TITIN: Sorana, poți fi geloasa pe o fantoma?

SORANA (plânge): Sunt o nebuna, nu-i asa? Stiu asta. (Îsi dezvaluie durerea.) De câte ori vorbeste despre tatal lui, mie îmi spune pe nume. Pâna atunci, îmi spune mama.

TITIN: O simpla întâmplare. Esti exagerat de sensibila. De ce crezi ca te iubeste mai putin decât pe tatal sau? Tatal i-a fost refuzat, si e firesc sa tânjeasca după el.

SORANA (se reculege): Am reactionat cu o simplitate care merita dispretul tau.

TITIN: Acum fugi în extrema cealalta. Când este vorba despre copiii vostri, nu exista cale de mijloc.

SORANA: Îti cer scuze. 
 

(Vrea să se duca la Radu, Titin o oprește.) 
 

TITIN: Lasă-l! Are dreptul ca aceste clipe sa fie numai ale lui. Ale lor, poate. Orice i-ai spune, ar fi lipsit de atct!

SORANA: Doamne, Titin, ai dreptate. (Formează un numar de telefon.) Tovarașul Florea? Tovarașe

Florea, e prea târziu sa mai intervin. Baiatul meu a hotarât nunta. Ramâne sa luati hotarârea pe care o

credeti de cuviinta... Astept. La revedere! (Închide.) Si acum, ce facem?

TITIN: O cafea pentru mine. N-am mai baut o cafea de... Poate sa fie oricât de proasta, o sa mi se para mai buna ca la Capsa. 
 

(Suna cineva.) 
 

SORANA: Janina sau Petru. 
 

(Sorana iese, revine cu Petru, care se poarta ca un vinovat, în fata celor doi.) 
 

PETRU: Ma bucur ca te vad, tovarașe Titin. (Soranei.) M-ai chemat, tovarașa Sorana...

SORANA (izbucnește cu violenta neasteptata): Esti nebun, Petrule? Cum poți să-mi vorbesti asa? PETRU (izbucnește si el): Doar de-asta m-ati chemat! Sa vad ce fericiti sunteti! Să vă stau în genunchi, așa cum se cuvine să stai în fața șefilor! În calitatea asta m-ati invitat aici, nu? Să-mi dai primele porunci! Sunt gata sa le ascult!

SORANA: Petru! Esti nebun!?

TITIN: Ce vrei sa spui?

PETRU: Nu mai jucati teatrul asta ieftin! (Soranei.) Am aflat ca vei face parte din conducerea unei organizatii care va patrona si ziarul nostru! Vei fi seful meu direct! Asta vrei sa aflu, chiar de la tine! Hai, umileste-ma! De multe ori mi-ai reprosat ca-mi place puterea si de-aia l-am nedreptatit pe Titin. Poate ca îmi pui în cârca si închisoarea lui! N-a stat în închisoare pentru ca sunt eu fricos si nu i-am luat parte.

TITIN: Petrule!

PETRU: Sa nu faceti pe curajosii în fata mea! Toti tremuram! Stiti asta! Voi reusiti mai bine sa salvati aparentele, dar tremurati si voi. O fantoma sta deasupra noastra, a tuturor, si ne domina! Eu o recunosc!

SORANA: Cine este fantoma?

PETRU: APARATUL! APARATUL! El functioneaza acum fara noi si împotriva noastra! Ca un perpetuum mobile, nu mai are nevoie de nimic din afara lui, ca sa se miste! Noi toti: burghezi, muncitori, intelectuali, tarani, activisti, comunisti si necomunisti, stabi sau simpli cetateni toti tremuram la fel, când descoperim semnele prezentei lui deasupra noastra! (Sorana se repede si trage telefonul din priza.) Aha! Ti-e frica? APARATUL e prezent! El ne vede fara ca să-l vedem, ne îndruma fara ca să-i putem rezista, ne pedepseste fara ca să-i putem riposta, ne face fericiti cum socoteste el ca se cuvine sa fim fericiti si noi n-avem voie sa crâcnim, trebuie sa fim fericiti asa cum doreste el! (Titin da tare aparatul de radio.) Ți-e frica, Titin? Dă radioul mai tare, sa nu imprime microfoanele! N-ai vrea s-o iei de la cap!

SORANA: Petrule!

PETRU: Mie nu mai mi-e frica! Din clipa asta, eu nu mai tremur! Spun tot ce cred. Recunosc tare ca nu existam decât pentru a servi APARATUL! În fata lui, toti suntem egali! Adica NIMENI! Cea mai mica greseala ne duce la aceasta situatie de NIMENI! Nu-i suntem pe plac decât într-un singur fel: SUPUNÂNDU-NE! Fara dovezi continui de SUPUNERE, suntem în primejdie! APARATUL poate renunta la serviciile noastre! El functioneaza fara oameni, în afara lor, deasupra lor, împotriva lor! Chiar si cei care l-au construit, piesa cu piesa, sunt îmbratisati cu dragoste, dar atât de strâns, încât să-i simta puterea! Toti tremurati! (Râde.) Nu, nu! Eu nu mai tremur în fața lui! Va las pe voi sa tremurati în continuare! Eu m-am eliberat! 
 

(Fuge ca un nebun. Sorana se duce la fereastra.) 
 

SORANA: Petru! Petru! Petru!... Te iubesc! Vino în casa ta! (Șoptit, pentru ea.) Petrule! Te iubesc! Iubitul meu nenorocit! Vino lânga mine, sa luam totul de la început! Acum stim cum să ne facem viata noastra!... Cine suntem noi, Titin? Cine suntem noi? Cine suntem noi?

TITIN (cazut): Era mai bine "acolo". Stiam cine sunt.

SORANA: Peste tot e "acolo", Titin! Peste tot e "acolo"! Toti suntem "acolo"! Petru are dreptate! Ne-a spus adevărul! Iubitul meu, chinuitul meu soț, care a plecat în viața ca un Iisus, să vindece sufletele  oamenilor si s-a întors înfrânt, ca un raufacator! (Cade în genunchi în fata icoanei.) Doamne, Te-am rugat să ai grija de el! L-ai lăsat singur, ca și pe Fiul Tau! Si el sufera mai mult, Doamne, ca el nu poate face minuni! În marinimia Ta, ia, Doamne, de pe umerii nostri, uneltele diavolului! Sau da-ne noua atâta putere, încât sa ne scapam de el!

Cortina 
 

SFÂRȘIT