regizor caut piesa

PERSONAJELE:

SORANA

NICA

PETRU

TEICU

PREOTUL

ANDRONIC

RADU

TITIN

STANCU

FLOREA

PONOR

SIMINA 
 
 

PARTEA I

(O camera modesta, dar curata. Mobila de serie. Un pat într-un colt. Pe masa, o statueta de bronz: o femeie. O ușă spre afară, o ușă spre dependinte. În fereastra o pânza neagra: camuflaj. Camera este luminata de becurile unei lustre acoperite cu un jurnal. Vara, cald. La masa, Nica, în camasa si papuci. Tac amândoi. Dintr-un mic aparat de radio, se aude o melodie a anilor ´40.) 
 

SORANA: De ce taci?

NICA: Tu nu taci? Oare în sir! Vin aici, ma astepti că o femeie, si deodata te schimbi.

SORANA (își acopera fata): Nu mai vorbi! Mi-e rușine!

NICA: Cât timp o sa te simti vinovata, în fata unui barbat care te-a parasit?

SORANA: Ne chinuim amândoi.

NICA: Când vreau sa vorbim serios despre situatia noastră, ma opresti. Ești o femeie abandonată!

(Schimba tonul.) Eu te iubesc, Sorana. Cât îl mai astepti? Stii unde a plecat?

SORANA: Nu.

NICA: Stii! E plecat la alta femeie. (Se aude sirena sunând alarma.) Hai la adapost!

SORANA: Nu merg! Crezi că vreau sa traiesc? Tu ai de ce: traiesti să-ți cresti copilul. Daca ți-a murit nevasta, trebuie sa-i fii si tata si mama.

NICA: Tu ai fi o mama buna pentru el. 

(Se aud, mai întâi discret, apoi mai tare, câteva batai în geam.) 

SORANA (presimte): Petru! Sotul meu!

NICA: De unde stii?

SORANA: Simt eu! (Se mai bate o data.) El este! (Se repeta, în usa, bataile din fereastra.) El bate asa! (Vrea sa deschida, Nica o opreste.) Este Petru.

NICA (își încalta pantofii): Nu-i deschide!

SORANA (ca în transa): Cum sa nu-i deschid? Petru, sotul meu!

NICA (îmbracându-se): Nu! 
 

(Sorana deschide usa. Apare Petru, îl vede pe Nica.) 
 

SORANA: Intră! Intră, Petrule! E casa ta! 
 

(Nica se îmbraca, a ramas lânga pat. Petru, cu o valijoara în mâna, sovaie sa intre. E foarte obosit.) 
 

PETRU: De ce mi-ai deschis?

SORANA: Cum sa nu-ti deschid? E casa ta! (Se arunca în bratele lui Petru.) E casa ta, Petrule! Teasteptam! (Lui Nica.) El este Petru, sotul meu! ți-am spus că-l astept!

NICA: Nu este vorba despre o aventura oarecare. Ai plecat de-atâta timp...

PETRU (rastit): Asta nu te priveste pe tine! Iesi! Repede!

(Nica iese, umilit.)

SORANA (se arunca în genunchi, îi îmbratiseaza picioarele): Petru! Te iubesc! De ce fugi tu de mine? De ce mori si înviezi numai când vrei tu?

PETRU (fara asprime): Ridica-te!

SORANA: Nu vreau! Loveste-ma! Calca-ma-n picioare! O să-mi fie mai bine! (Privindu-l, așa cum sta la picioarele lui.) Te rog sa ma bati! Nu mai ma iubesti deloc? Ti-e indiferent că ai gasit un barbat în casa ta? Tipa la mine! Ia-mi si zilele! Numai asa, linistit, nu suport sa te vad! (Sare în picioare.) Sa stii că eu nu te-as ierta! Daca te-as gasi lânga o femeie, as înfige cutitul în tine! (Se arunca în bratele lui.) Te iubesc, Petrule! De ce fugi de mine? Sunt o nenorocita care ma perpelesc noptile! Înnebunesc! Si tu nu apari de nicaieri. Esti mort! Nu-mi trimiti o amarâta de scrisoare, în care sa ma minti că ti-e dor de mine. De ce dispari si ma lasi cu gândul razbunarii? Când stau, noaptea, singura, ma gândesc: pe unde o fi umblând? Si te urasc! Îmi pun în gând sa razbun toate noptile mele de singuratate... Nu-l iubesc pe omul asta, desi ar merita. Îi deschid numai când urlu de singuratate. 
 

(Petru nu mai poate suporta si o loveste. Speriat, se întoarce cu spatele la ea. Sorana îl priveste cu dragoste. Suna încetarea alarmei.) 
 

PETRU: Trebuie să ne despartim, Sorana!

SORANA (speriata): Nu!

PETRU: Te fac să suferi.

SORANA: Nu! Te rog sa nu ma parasesti!

PETRU: Nu pot să-mi schimb viata. Mereu voi veni si voi pleca.

SORANA: Te-astept! Daca o să-mi trimiti macar o scrisoare, te astept credincioasa! (Lipindu-se de el.) Vreau un copil, Petrule! Simturile mele cer un copil, că sa se potoleasca! Un copil al nostru, să-ți semene. La fel de frumos. (Dezvaluindu-si patima.) Sa aibă ochii blânzi că ai tai. Si glasul tau de barbat!... Si puterea ta. Când prinde femeia în brate sa simta că e mica si neînsemnata. Si sa-i simta buzele arzând de parca cineva îi pune tigara pe piele!

PETRU: Înceteaza, Sorana!

SORANA (îl prinde în brate, din spate): De ce sa tac, Petrule? Stii câte nopti te-am visat? Te uram că ai fugit, de la mine, în bratele alteia. (Continua asezând farfurii pe masa, taind pâine etc.) Eu, când îți jur, în genunchi, că te iubesc, înseamna că te iubesc. Nu ma crezi, Petrule? (Mai trista.) Nu ma crezi! Sa stii că nu mai vreau sa te apropii de mine!

PETRU: De ce ma chinuiesti? Nu-mi ajunge?

SORANA: Vino la masa! Esti flamând?

PETRU: Da.

SORANA: Stai si manânca. 
 

(Petru manânca pe gânduri. Sorana aduce o sticla de vin.) 
 

PETRU (amar): Nu-i pentru cine se pregateste! 
 

(Sorana arunca paharul, cu vin cu tot. El nu mai poate mânca.) 
 

SORANA: Manânca! Mâncarea era pregatita pentru mine. (Ridica tonul.) Eu nu manânc? Si vinul... îți jur că l-am cumparat pentru tine. (Se destainuie.) Mai la începutul verii, nu stiu de ce, poate că așa doream eu, am început sa visez că te întorci acasa. Te visam aproape în fiecare seara, în pragul usii... De bucurie si de surpriza, mi se taiau picioarele si oricât ma straduiam eu sa ajung până la tine, sa te îmbratisez, si sa simt sarutul tau că jarul, nu puteam sa ma misc. Parca eram paralizata... Atunci am început sa cred ca, într-o seara, nu stiu de ce, te asteptam numai seara, într-o seara, o sa apari în prag si eu o sa pot ajunge la tine! Am cumparat sticla asta de vin... (Petru trânteste furculita, se ridica de la masa, tulburat de povestea ei.) Tot nu ma crezi, Petrule? Pleci în lume, stai pe unde stai, tii în brate pe cine vrei tu sa tii, si când te-ntorci acasa, nu crezi nimic din tot ce-ti spun!

PETRU (emotionat): Poate că te cred! Poate că te cred! Si ce daca te cred? Poate că visam si eu sa ma întorc acasa si sa te gasesc dormind. Sa intru tiptil, si tu sa te trezesti si sa lesini de surpriza si de bucurie! (Ea vine spre el.) Te rog sa nu te apropii! Te rog! (Ea începe sa strânga masa.) Nu te supara, dar în clipa asta... 
 

(Sorana duce farfuriile în cealalta camera. Revine.) 
 

SORANA (mai trista): Vrei sa te culci?

PETRU: As vrea. 
 

(Sorana schimba lenjeria.) 
 

SORANA: Poti sa te culci. (Îi da o pijama noua, el o refuza.) Pentru tine am cumparat-o!

PETRU: Da-mi pijamaua mea! 
 

(Sorana îi da alta pijama. El o ia si iese spre bucatarie. Sorana se asaza pe marginea patului. El revine, îmbracat în pijama, se culca. Sorana ia un pled, îl întinde pe jos, îl acopera cu un cearceaf. Iese si ea din camera. Afară, undeva departe, se aude un tambalagiu acompaniindu-se si cântând, cu un glas hârâit, o poveste de dragoste. Sorana revine, îmbracata într-o camasa de noapte alba, lunga până-n pamânt, care o drapeaza că pe o statuie antica. Stinge lumina si se culca. Se aude, afară, cântecul de dragoste. Petru se ridica, după un timp, își ia valiza si iese în camera vecina, sa se îmbrace. Un nou moment de liniste. O pendula bate ora 12 noaptea. Trezita, Sorana sare drept în picioare.) 
 

SORANA (cu spatele la pat): Cât o sa ne mai chinuim, Petrule? Tremura carnea pe mine de dorul tau! (Se arunca în pat, dar patul este gol.) Prostule! Prostule! Te iubesc! (Se asaza pe marginea patului si plânge dezlantuit. Cineva bate în geam. Sorana se repede la usa, plina de speranta. În pragul ei apare Nica, trist si vinovat.) Ce cauti tu aici? Pleaca! De ce-ai venit? Aici e casa lui. O sa te omoare. Vrei sa-i furi ce are el mai scump pe lumea asta!... Ma iubeste! Stiu eu că ma iubeste. L-a prins vreuna în mrejele ei si nu-l mai lasa în pace! Vrea sa mi-l ia! 
 

(Nica îi sterge lacrimile, ea nu se fereste.) 
 

NICA: Am pândit în fata casei. As fi stat acolo toata noaptea! L-am vazut plecând cu valiza. Aproape că fugea. Mi-a fost teama că s-a razbunat pe tine.

SORANA: Nu trebuia sa bati ca el.

NICA: Voiam neaparat sa stiu ce-i cu tine. Daca esti bine, plec. (Lânga usa.) Ai nevoie de ceva?

SORANA: Nu pleca. Mi-e frica sa ramân singura. (Nica strânge pledul întins pe jos.) De ce-o fi fugit iar? Iam marturisit că-l iubesc. Nu m-a crezut...

NICA (întelegator): Tu esti nebuna, Sorana.

SORANA (firesc): așa crezi tu?

NICA: Nu te porti că un om normal. De câte ori am venit la tine, mi-ai vorbit tot timpul despre el. Îl lauzi! Cred că n-am venit o singura data aici, că sa nu-mi spui ce grozav e! La mine nu te gândesti.

SORANA: Sa suferi si tu, cum sufera el.

NICA: El sufera că vrea sa sufere! De ce nu a ramas lânga tine? Orice barbat, ar fi fericit să-ți stea la picioare! El a fugit si tu ne urasti pe toti.

SORANA: Esti un om cumsecade. Eu sunt rea.

NICA: Nu stii ce-i cu tine.

SORANA: Poate că nu stiu... Nici eu nu mai ma înteleg. Nu mai ma suport. Îmi vine sa dau cu mine de-a azvârlita! Tu nu te-ai saturat de hachitele mele?

NICA: Esti prea patimasa, Sorana. Asta-i bucuria si nenorocirea vietii tale. Striga carnea pe tine, când tie dor de-un barbat. Altfel, n-as fi ajuns eu aici. Te-am prins într-un moment de chin si mi-ai dat voie sa intru.

SORANA: Te urasc!

NICA (constatând, doar): Esti nebuna, Sorana! Spre ghinionul meu, am nimerit peste nebunia ta, și

trebuie sa sufăr si eu.

SORANA: Vezi-ti de viata ta! Lasa-ma cu necazurile mele! Sunt atâtea femei care abia asteapta un

barbat. Razboiul a umplut tara de vaduve si de femei singure.

NICA: Esti o femeie minunata, Sorana.

SORANA: Am norocul sa întâlnesc barbati buni, că tine. (Revine la dominanta ei.) Si prostul ala e prea bun! Crezi că a pus vreodata mâna pe mine, să-mi traga o mama de bataie?

NICA: Te-a parasit.

SORANA: Ce daca? E barbatul meu! S-ar fi cuvenit să-l astept. Sa stau la fereastra si sa pândesc

întoarcerea lui. 
 

(Cineva bate puternic în fereastra.) 
 

NICA (înnebunit): Iar! Iar!

SORANA: El e! (Bătăi nerabdatoare.) El bate asa! Treci dincolo! Cum intra, sari pe fereastra si fugi! 
 

(Nica se lasa împins afară. Sorana se duce sa-i deschida lui Petru. Revine cu el.) 
 

PETRU (în ușă, cu valiza în mâna): Esti singura?

SORANA: Intra, Petrule! Intra! (Îl îmbratiseaăa.) ți-a parut rau că ai fugit de mine? (Îl saruta.) Nu trebuia sa fugi de lânga femeia ta. Hai, dezbraca-te! (Aranjează patul, pune doua tacâmuri la masa.) Stai sa manânci ceva. Mâncam împreuna. De când n-am mai mâncat noi împreuna! (Îl sarută.) Sunt fericita, Petrule! Nu te iubeste nici o alta femeie, cât te iubesc eu! Fara tine, viata mea e un chin! 
 

(Se apropie o masina grea. Petru stinge lumina, priveste afară, dând camuflajul la o parte.) 
 

PETRU: Sorana, daca o să mă caute cineva...

SORANA: Cine sa te caute?

PETRU: Trebuie să mă ascund.

SORANA: Ce ai facut, Petrule? De ce te ascunzi?

PETRU: N-am facut nimic rau.

SORANA: De-asta ai venit acasa, că sa te ascunzi!

PETRU: Si pentru tine, Sorana! Mi-era dor de tine.

SORANA (dezamagita): Ti s-a facut dor, când te cauta astia. 
 

(Zgomotul masinii înceteaza.) 
 

PETRU (deschide valiza): Adu-mi repede un lighean! (Ea ezita.) Te rog! 
 

(Sorana aduce ligheanul, Petru arde în el hârtiile pe care le scoate din valiza: ziare, afise cu "Moarte fascismului", pe care le vedem înainte sa le dea foc.) 
 

SORANA (citeste, într-un ziar): "Români, trebuie sa punem capat acestui razboi! Cea mai mica paguba adusa masinii de razboi hitleriste grabeste distrugerea ei!" Petrule! Esti nebun! Asta tiparesti tu? Nu cumva esti comunist?

PETRU: Si daca sunt?

SORANA: Se spun atâtea despre ei.

PETRU: Propaganda!

SORANA: Daca te prind, te omoara! (Îl îmbratiseaza.) Nu vreau sa te pierd! De ce te-ai bagat tu în

politica? Ce urmaresti?

PETRU: Sa-i fac pe oameni fericiti!

SORANA: Ce-ti pasa tie de fericirea oamenilor? Lor le pasa de fericirea mea? Să-ți spun eu unde-i doare pe oameni, daca lupti pentru fericirea lor? (Își arata cotul.) Aici îi doare!

PETRU (râde): Trebuie sa se îngrijeasca cineva si de fericirea lor!

SORANA: Esti sigur că oamenii au nevoie de fericirea pe care vrei tu sa le-o dai? Poate că n-o vor! Mie mi-a facut praf viata! Si tie? În clipa asta, cred că îți da fericirea pe nas!

PETRU: Lumea n-au împins-o înainte fericitii!

SORANA: Tu nu vrei sa fii fericit?

PETRU: Orice om vrea sa fie fericit. Numai că lumea au împins-o înainte nefericitii care au crapat prin laboratoare, prin biblioteci, prin revolutii... Nici ei, nici cei din jurul lor n-au fost fericiti, că ceilalti oameni.

SORANA: Doamne, ce frumos era! Odata, m-ai sarutat când treceam strada. Era sa ne calce un camion. Soferul a strigat la noi că ne-a apucat pupatul în mijlocul strazii. Si tu i-ai răspuns: "Esti prost, ba! Nu vezi că merita s-o sarut si-n mijlocul strazii?" Si ala a claxonat lung si tu ai zis ca, la soferi, când claxoneaza asa, înseamna că înjura.

(La radio, se aude Crainicul citind reclame. Petru a terminat de ars hârtiile.)

CRAINICUL: Transmitem reclame si diverse informatii! (Pe fond muzical.) "Adevarata valoare pentru bijuterii, ceasornice, briliante, diamante, obtineti la magazinul românesc Pavel Pascu, din Brezoianu nr. 9, colt cu Domnita Anastasia"...

SORANA: Mi-as cumpara si eu un inel frumos...

PETRU: Se cauta valori sigure oriunde în lume! 
 

(Muzica fondului muzical destrama atmosfera încordata. Sorana aduce sticla de vin refuzata. Ciocnesc, beau.) 
 

CRAINICUL: "La cinematograful Aro, Boema 1940, cu Michel Simon. La Select, minunatul film francez Noapte de decembrie cu Pierre Blanchar, de la Comedia franceza".

(Se transmite muzica.)

SORANA: Când mai vedem si noi un film, Petrule? Aleeergi de colo-colo! ți-a intrat în cap sa faci tu viata dreapta si frumoasa. N-o sa fie niciodata asa. Lumea e facuta strâmb si strâmba o sa ramâna, până o sa dispara. În Rusia, crezi ca-i altfel? Rau si-acolo!

PETRU: Asta spune propaganda burgheza!

SORANA: Am auzit ce spun oamenii care au fost pe front. Ce povestesc!

PETRU: Minciuni! În Rusia, muncitorii conduc tara! Sunt fericiti!

CRAINICUL: "Stiri de ultima ora. În regiunea bretona, americanii duc lupte înversunate pentru fortareata Saint Male... Pe frontul de rasarit, în regiunea Baranov, bolsevicii au continuat atacurile, în vederea largirii spatiului de patrundere."

SORANA: Ai nostri, saracii, dezbracati si flamânzi. Ai citit "Apelul" din ziar? (Ia un ziar, citeste.) "Ostasul care ne apara hotarele trebuie sa fie bine echipat. Dati-i rufaria de care are nevoie. Toti cei care au posibilitatea sa raspunda acestui apel, pot depune lenjeria la organele de colectare. Noi le multumim astazi, în numele armatei... Ministrul de razboi, general C. Pantazi."

PETRU: Unii cumpara briliante si altii lupta pe front, cu camasile rupte pe ei!

(Se aude zgomotul unor avioane.)

SORANA: Iar bombardeaza!

PETRU: Trec spre Ploiesti.

(Le atrage atentia zgomotul unor pasi. Petru stinge lumina, priveste afară, împreuna cu Sorana.)

SORANA: E Nica. Vine sa te scape.

PETRU: Are mai multe motive să-mi vina de hac!

(Sorana iese. Petru trage camuflajul, aprinde lumina. Intra Nica si Sorana.)

NICA: Buna seara!

(Spre surprinderea Soranei, Petru se repede la Nica, îi trage haina de pe umeri, că sa-i imobilizeze mâinile.)

PETRU: Cauta-l sub brat! Si în buzunare! (Petru își scoate revolverul, îl ameninta.) La cea mai mica miscare, trag!

(Sorana gaseste, sub bratul lui Nica, revolverul acestuia.)

SORANA (privind arma): Nica!

PETRU (porunceste): Vezi ce are în buzunare! (Sorana scoate ce are Nica în buzunarele hainei.) Ridica mâinile! (Cu un gest ferm, îl arunca la perete.) Am banuit eu ceva necurat la mijloc. (Arata obiectele gasite la el.) Agent al Sigurantei. Te-ai infiltrat aici, facând pe motanul îndragostit.

(Sorana, într-un acces de furie, arunca în Nica tot ce îi cade în mâna.)

SORANA: Îndragostit! Mincinosule! Te omor!

PETRU (o opreste): Sorana! Linisteste-te!

SORANA (ameninta cu revolverul gasit la Nica): Te omor! (Petru îi smulge revolverul din mâna.) Si-a batut joc de mine!

NICA: Te iubesc, Sorana!

SORANA: De-asta ai venit aici, si te-ai bagat în sufletul meu?

NICA: Când am venit, nu stiam că o sa te iubesc. Am venit cu alte intentii, dar am avut ghinionul sa te cunosc, așa cum esti, si n-am mai vrut sa plec de lânga tine.

PETRU: Leaga-i mâinile la spate! (Sorana îi leaga mâinile, cu un cordon.) Da radio mai tare! Esti ostaticul meu. Daca intra...

NICA: Nu vor intra. Sunt convinsi că nu esti înauntru. Asta le-am spus eu.

PETRU: Atunci, de ce pândesc în jurul casei?

NICA: Sa te surprinda venind.

PETRU: De ce vor, neaparat, sa puna mâna pe mine? (Nica tace.)

SORANA: Raspunde, Nica! Vezi că ai mintit tot timpul? Si când stateai în genunchi, si ma cereai de

nevasta, minteai!

NICA: Nu minteam. Nu pot sa vorbesc mai mult.

SORANA: Dacă-l prind, mor o data cu el!

NICA: De ce sa mori si tu? El are nebunia lui. Pentru nebunia asta, n-a ezitat sa te paraseasca.

PETRU: De ce ma urmaresc așa insistent?

NICA: Se stie că taranistii, liberalii si social-democratii s-au întâlnit cu regele la palat. A fost invitat si un reprezentant de-al vostru. Când ati aflat despre ce este vorba, ati redactat o proclamatie catre popor, pe care s-o publicati imediat după iesirea din razboi.

PETRU: De la cine ati primit informatia asta?

NICA: Ne-a transmis-o Gestapoul. Nemtii sunt interesati, sa prinda o dovada că se pregateste, sub privirea îngaduitoare a maresalului Antonescu, iesirea noastră din razboi.

PETRU: De ce să am eu proclamația asta?

NICA: Sunt convinsi că ai textul la tine, că să-l tiparesti. De fapt, noi vrem s-o luam înaintea lor. Suntem îndreptatiti sa credem că proclamatia voastra pune în încurcatura si casa regala si pe maresal. Va asumati merite pe care nu le aveti!

PETRU: Asculta, Nica! Ajuta-mă sa ies de-aici! Chiar liberalii si taranistii au acceptat sa faca parte dintrun bloc în care sa fim si noi, comunistii.

NICA: Dragoste de ochii lumii! Rusii sunt prea aproape. Cât timp va dura idila asta?

PETRU: Până înlaturam, din viata publica, elementele fasciste.

NICA: Dar mai târziu, când veti pune problema revolutiei comuniste? Atunci, dragostea va deveni ura! Toti stiti asta. Si voi si ei. Casatoria de acum este o simpla mezalianta. Fiecare spera că viitorul divort se va pronunta în favoarea lui. Ei îi asteaptă pe americani, voi îi asteptati pe rusi sa dea verdictul în favoarea voastra.

PETRU: Va fi în favoarea noastră!

NICA: Si eu înclin sa cred asta.

PETRU: Atunci, vino lânga noi! Ajuta-ma sa ies de-aici!

SORANA (îl roaga): Ajuta-l, Nica! Te rog eu. N-am sa uit niciodata că l-ai scapat.

NICA (tulburat): N-am cum, Sorana. Casa e înconjurata.

SORANA (femeie): E un om bun, fă ceva pentru el!

NICA: Îmi dau seama că esti un om echilibrat. Cum de ai ajuns în rândul comunistilor?

PETRU: Fiecare avem o viata care ne îndreptateste sa trecem de-o parte sau alta a baricadei. Eu am fost, ntotdeauna, în tabara celor care au tras ponoasele. Revolutia noastră...

NICA: Revolutia voastra este o lovitura de stat, pe care vreti sa v-o însusiti. De-asta ne intereseaza textul pe care vreti să-l dati publicitatii, imediat după schimbare. De ce vreti sa prezentati totul, că pe

consecinta luptei voastre?

PETRU: Va convine sau nu, este o revolutie!

NICA: Va deveni o revolutie, după ce vor ajunge rusii aici: revolutia bolsevica!

PETRU: Vom chema poporul lânga noi, sa faurim o societate dreapta.

NICA: Vor veni lânga voi, câtiva romantici naivi. Vor fi mai mulți fripturisti care vor dori sa aibă și ei, cât au cei pe care îi veti prigoni! Sa nu-ti fie mai greu în mijlocul lor, decât ți-a fost când te-am urmarit eu. (Muzica la radio înceteaza la jumatatea melodiei si Crainicul intervine cu glas grav.)

CRAINICUL: Atentiune! Atentiune! Cetatenii sunt rugati sa nu închida aparatele de radio. Vor fi facute comunicari importante!

SORANA: Ce-o fi?!

NICA (ironie amara): De multe ori, m-am întrebat cum va fi momentul asta. Se petrece atât de firesc, încât as putea crede că nu se întâmpla nimic important. Uimitor de normal se trage cortina si începe cea mai sângeroasa tragedie a poporului român! Asa, firesc si nevinovat, încep si tragediile zguduitoare ale marelui Shakespeare!

PETRU: Din punctul de vedere al burgheziei, poate.

NICA: Începe tragedia poporului român! În Rusia se joaca tragedia poporului rus, nu a burgheziei ruse! Rusii nu mai seamana cu ei însisi. Nici noi nu vom mai fi ceea ce stim că suntem! Dumnezeu mi-e martor ca am facut tot ce se cuvenea, pentru că aceasta nenorocire sa nu se abata peste noi!

(Marsul înceteaza, intervine iar Crainicul.)

CRAINICUL: Atentiune! Atentiune! Cetatenii sunt rugati sa nu închida aparatele de radio. Vor fi facute comunicari importante! (Se reia marșul.)

SORANA: Petrule, mi-e frica!

NICA: Frica, pentru voi, a luat sfârsit, Sorana. Eu voi trai cu ea. Asta va anunta Crainicul: că mult timp, de-acum înainte, frica va fi sora mea buna! În jocul nostru de-a ulii si porumbeii, rolurile se vor schimba.

PETRU (ceva i-a atras atentia afară): Se agita!

NICA: Prea târziu!

PETRU: Sa le spui asta. O sa-i potoleasca.

(Marsul înceteaza. Se aude regele, adresându-se poporului.)

REGELE: Români! România a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din acest moment, înceteaza lupta si orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite. Puterile aliate ne-au garantat independenta. Cu deplina încredere în viitorul neamului românesc, sa pasim hotarâti pe drumul înfaptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice si fericite!

(Se reia marsul.)

SORANA (fericita): E pace, Petrule! Doamne, e pace! O sa avem un copil al nostru! E pace! 
 

(În ușă apare Teicu. În mâna are un pistol.) 
 

NICA (lui Teicu): Domnule procuror, prea târziu.

SORANA: E pace! A anuntat la radio!

TEICU: O lovitura de stat, care n-o sa tina. (Soranei, aratându-l pe Nica.) Dezleaga-l! (Lui Nica, în timp ce Sorana îl dezleaga.) Banuiam că esti la strâmtoare.

SORANA: E pace! Nu mai aveti nimic cu Petru!

TEICU: Nemtii nu vor sta cu mâinile-n sân. Într-o zi, doua, suntem ocupati! Câteva luni, vom fi sub mâna lor forte. Mulți vor plati politele în perioada asta. Ia-l!

PETRU: Domnule procuror, va jucati viitorul pe-o singura carte?

TEICU: N-am alta. Bolsevismul vine peste noi! Numai Dumnezeu stie ce ne mai asteapta. (Se aud

avioane.) Hai, Nica! Masina-i la poarta. (Lui Petru.) Esti arestat!

NICA: Vreau sa scape omul asta, domnule procuror.

TEICU: așa sunt intelectualii, înclinati sa complice inutil lucrurile. Trebuie sa faci numai ce îți dicteaza legea pe care-o slujesti, că sa ajungi la scopul propus. Nici un general nu ar mai ordona: "Atacati!" daca s-ar lasa coplesit de gândul ca, în clipa urmatoare, mii de femei vor deveni vaduve si mii de copii vor deveni orfani. În lupta, oamenii devin simple piese pentru ajuns scopul. E lectia neplacuta a tuturor înclestarilor umane. Noi luptam împotriva comunismului. (Îl arata pe Petru.) El este dușmanul nostru! Îl arestam!

NICA: Dacă-l ducem în arest, nu scapa cu viata, în noaptea asta. Nu suntem fanatici! Omul rational stie când a pierdut si se opreste. Moartea unui om, fara speranta victoriei, mi se pare un nonsens. Am

pierdut, domnule procuror! Ne încarcam constiintele!

TEICU: Noi actionam în numele legii pe care am jurat s-o respectam!

NICA: Ne-am facut datoria. Am încercat sa îndreptam un act imoral al istoriei! Am luptat pentru că tara sa fie iar întreaga. Am tinut piept comunismului! Am luptat cinstit, fiecare cu mijloacele lui. AM PIERDUT! Moartea omului asta ne da o sansa de câstig? Sigur nu. Suntem fiinte rationale, avem un Dumnezeu deasupra noastră, nu putem comite, constient, gesturi inutile.

TEICU: Judecând asa, cum propui dumneata, totul devine relativ. Oricine poate decide ce este util si ce este inutil. Asta duce la anarhie! Eu sunt procuror. Actionez conform legii pe care am jurat s-o respect. În numele acestei legi, sunt obligat să-l arestez. (Afară se aud avioane, cad bombe, Teicu deschide fereastra si striga.) Plutonier! Plutonier! (Nu i se raspunde, întelege că ceilalti au fugit.) Plutonier! Plutonier! 
 

(Petru încearca să-și ia revolverul. Teicu sare pe fereastra si fuge. Cineva, de-afară, striga. "Stai!" Sorana sare în fata lui Petru. Glontul o loveste. Sorana se clatina. Petru o sustine. Nica sare pe fereastra si striga la cel care trage, oprindu-l.) 
 

NICA (înca pe fereastra): Nu trage! Nu mai trage!

(Se aud pasii celui care fuge. Nica dispare, pentru putin, din cadrul ferestrei.)

PETRU: Sorana! Sorana!

SORANA (în bratele lui Petru): Odata, eram la cinema... si tu ma sarutai, cu buzele tale de foc... si o

doamna, din spate, s-a suparat si ți-a spus: "Stai, tinere, linistit, că nu vad filmul!" Si tu i-ai răspuns: "Experimentam, doamna, daca e chiar așa de placut, cum se vede pe ecran." 
 

(La fereastra, apare Nica, priveste la cei doi. Sorana cade, Petru o lasa, încet, pe pamânt, si țipă.) 
 

PETRU: Soraaanaaa! Soraaanaaa! Te iubesc! Nu te-am înselat niciodata!

NICA (soptit): Salvarea! Salvarea! Salvarea!

PETRU: Te iubesc, Sorana! Vreau sa avem un copil... Un copil al nostru... O fata care sa semene cu tine, la fel de apriga si pe care s-o iubim amândoi!

NICA (striga, speriat): Salvarea! Salvarea! Salvareaaaaa! 
 

CORTINA DE ÎNTUNERIC

(Acelasi decor, câteva luni mai târziu. Un singur obiect nou: un telefon. În pat, zace Sorana. Deasupra patului, arde o candela, pe care Petru tocmai a aprins-o. Prin dreptul ferestrei deschise, trece un preot, ceva mai în vârsta decât Petru. Preotul intra. Are în mâna o servieta.) 
 

PREOTUL (mirat): Dumneata ai trimis după mine?!

PETRU (ca sa nu se vada afară, închide fereastra): Eu.

PREOTUL: Dumneata esti comunist. Te-am auzit vorbind oamenilor, în parc.

PETRU: Sunt comunist.

PREOTUL: Comunistii sunt atei.

PETRU: Sorana m-a rugat sa trimit după dumneata. Sorana e soția mea.

PREOTUL: E casatorită? O vedeam tot singuăa. (Preotul își pune odajdiile.) V-ati casatorit de curând?

PETRU: Eu am fost, mai tot timpul, plecat. (Disperat.) Trebuie sa traiască, părinte! Ea crede că o poti ajuta. A insistat să te chem. Poate că... Sunt disperat!

PREOTUL: Dumneata nu crezi în harul meu.

PETRU (dupa o ezitare): Ea crede.

PREOTUL (aprinde tamâia din cadelnita, rosteste rugaciuni, se aud ultimele cuvinte): Caci daca pe Domnul vei chema la tine, El va veni.

SORANA (deschide ochii): Parinte, vreau sa ma spovedesc.

(Petru iese din camera.)

PREOTUL: Marturiseste, Domnului, ce ai de marturisit.

SORANA (îi da un petic de hârtie): Parinte, eu nu mai traiesc... te rog sa-i pomenesti pe toti cei de-aici: mama, tata, un frate mai mare si pe mine.

PREOTUL: Nu dispera, fiica mea.

SORANA: Roaga-te si pentru barbatul meu, parinte! E un om bun. Eu sunt pacatoasa, eu am gresit. L-am înselat si el nu merita asta. Am vrut să-mi descarc sufletul. Sunt o fata simpla, de la tara, mi-e frica de pacat.

(Preotul îi întinde crucea s-o sarute.)

PREOTUL: Suntem supusi tuturor greselilor, dar cainta ne apropie iar de Dumnezeu. Să fii iertată, așa cum Iisus a iertat-o pe Maria din Magdala!

SORANA: Acum sunt mai linistita...

PREOTUL: Toti suntem supusi greselii! 
 

(Intra Petru.) 
 

SORANA: Parinte, spovedeste-l si pe el.

PREOTUL: Nu crede în taina spovedaniei.

SORANA: Spovedeste-te, Petrule!

PETRU (ca sa n-o supere): As vrea să-mi descarc sufletul.

SORANA (emotionata): Petru!

PREOTUL: Taina spovedaniei, fara credinta...

PETRU: Nu am sufletul apasat de nimic, parinte. N-am facut, în viata mea, nimanui, nici un rau. As vrea sa ramân așa toata viata.

PREOTUL: Daca asta este dorinta ta, așa va fi! (Soranei.) Ma voi ruga pentru tine. 
 

(Si-a luat servieta, asteapta sa fie condus.) 
 

PETRU (încurcat): Parinte, vreau sa te rog ceva... Iesi prin spatele casei. Sa nu te vada vecinii, că ai fost la noi.

PREOTUL: Condu-mă pe unde crezi. 
 

(Preotul si Petru ies. Sorana se ridica, are un gest de cochetarie: încearca să-și lege parul la spate, cu o funda. Intra Petru.) 
 

PETRU (îngrijorat): Tovarasul Andronic! Nu cred că l-a vazut pe preot.

SORANA: Si ce daca l-a vazut?

PETRU: E mai bine că nu l-a vazut. 
 

(La fereastra, apare Andronic, bate.) 
 

ANDRONIC: Tovarase Petru! Hai, deschide! 
 

(Petru vrea sa deschida, își da seama că arde candela, se întoarce, sufla în ea, o stinge.) 
 

SORANA: De ce?

PETRU (încurcat): Trebuie! Trebuie, Sorana!

SORANA: Ce ți-a facut Dumnezeu?

PETRU: îți explic eu. Fii cuminte!

(Iese. Revine, imediat, cu Andronic.)

ANDRONIC: Buna ziua! Aici locuiesti, tovarase Petru?

PETRU: Aici, tovarase Andronic. Soția mea.

ANDRONIC: Stiu, stiu! Am aflat ce-ai patit, tovarasa Sorana. Lasa ca-si primeste banditu´ pedeapsa! Însanatoseste-te repede, că avem nevoie de cadre tinere de încredere. Te-ai gândit, tovarase Petru, ca ar trebui sa intre-n partid?

PETRU (nu se gândise): M-am gândit.

ANDRONIC: Sau ai atitudinea burgheza fata de familie? Vrei s-o ții la cratita?

PETRU: Nu, tovarase Andronic.

ANDRONIC: că mâine dam burghezia la o parte si avem nevoie de muncitori de-ai nostri în functii-cheie. Acum să-ți spun de ce am venit. Am venit să-ți dau o veste mare. (Miroase.) Da´ ce miroase aici? Parcă-i biserică!

PETRU (deschide fereastra): Aerul închis... medicamentele.

ANDRONIC: Am venit sa te luam cu noi. Masina asteapta la poarta!

PETRU (speriat): Masina?!

ANDRONIC: Masina-masina! Vei fi cineva! Te prezint "sus". Eu te-am propus. Vei fi redactoru´ sef al unui ziar.

PETRU: Eu?!

ANDRONIC: Tu! Ai fost tipograf.

PETRU: Una e să tiparesti un ziar, alta să-l scrii.

ANDRONIC: O să-l scrii, daca trebuie. Am venit să-ți spun cum se pun unele probleme. Tovarasii vor sa te cunoasca, sa vada cum gândesti politic.

PETRU: N-am cultura, n-am scoala, n-am experienta în presa.

ANDRONIC: O sa înveti! N-avem de ales. Tu stii câti suntem: o mâna de oameni. Armata Rosie ne-ajuta! ți-am propus un adjunct cu experienta. Intelectual scolit bine. Stie si frantuzeste. Da´ sa nu te lasi coplesit de el! Tu, muncitoru´, sa imprimi linia ziarului. Intelectualu´, o data o ia razna. N-are disciplinan sânge, că noi, muncitorii.

PETRU: De când mi-ai spus despre ce este vorba, ma doare aici, în cosu´ pieptului!

ANDRONIC (râde): O sa te doara si-n fund, da´ n-o sa ai încotro, si-o sa-i dai mai departe! Hai sa trecem la treburi serioase. (Cu ton schimbat.) Uite cum sa vorbesti acolo, "sus", că sa vada tovarasii ca întelegi momentu´ politic si cunosti sarcinile prioritare. Prima sarcina e clara; noi, comunistii, trebuie sa punem, cât mai repede, mâna pe putere, cu orice risc si cu orice mijloace! Clar? Istoria ne-a facut cadou situatia de fata si nu suntem așa de prosti, încât s-o pierdem. Burghezia noastră e tinuta în haturi de Armata Rosie, burghezia mondiala nu sufla o vorba, că are nevoie de comunism, că s-o salveze de Hitler. Până la sfârsitu´ razboiului, trebuie sa punem mâna pe putere! Pentru asta, e necesar sa aratam poporului că actualu´ guvern, condus de generalu´ Radescu, omu´ burgheziei, nu si-a îndeplinit sarcinile pe care si le-a asumat. Ce sarcini nu si-a îndeplinit? N-a epurat aparatu´ de stat de elementele hitleristelegionare . N-a luat masurile necesare si productia a scazut. Aprovizionarea frontului este îngreunata! Pentru toate astea: jos cu el! A doua sarcina importanta: continuarea împroprietaririi taranilor, pe cale revolutionara! așa vom atrage, de partea noastră, taranimea saraca. Astea sunt problemele interne! Apoi sa arati că Uniunea Sovietica nu are nevoie de armament american, că sa câstige razboiu´. O să-ți dau si o lista cu productia de tunuri si tancuri a Uniunii Sovietice; singura poate distruge hitlerismu´! În încheiere, subliniezi, da´ subliniezi serios, că toate aceste succese au fost obtinute sub conducerea generalissimului Iosif Visarionovici Stalin! Sa faci, neaparat, precizarea asta! Si că tovarasu´ Stalin, personal, se intereseaza de felu´ cum se desfasoara evenimentele din tara noastră. Personal vegheaza! Ai înteles cum sa pui problemele?

PETRU: Am înteles.

ANDRONIC: Bine. Acum, hai sa mergem! (Soranei.) Sănătate! Si nu uita ce ți-am spus. Avem nevoie de cadre! 
 

(Andronic iese. Petru iese si el, după ce o priveste lung pe Sorana.) 
 

SORANA (în urma lui Petru): Du-te cu Dumnezeu, Petrule! (Aprinde candela.) Doamne! Ai grija de Petru al meu! Apara-l, Doamne, că e om bun! El crede că aduce oamenilor bucuria si fericirea, așa cum a crezut Fiul Tau! Si el, Doamne, e gata sa se lase rastignit, că sa aduca oamenii pe calea lui... El nu poate sa faca minuni si o sa-i fie si mai greu sa-i convinga! 
 

(Se aude poarta si, prin fata ferestrei, trec Nica si Radu, un băiat până în zece ani. Sorana pune pe ea un capot. Intra Nica si Radu.) 
 

NICA (are în mâna o valiza): Sorana! El este Radu, băiatul meu. (Radu mormaie un "sarut mâna!") Sunt urmarit! Nu mai am unde sa ma ascund... ma predau. Mama e batrâna si foarte bolnava. (Îl arata pe Radu.) L-am adus la tine.

RADU (încercare de protest): Tata!

NICA: Daca ramâi aici, voi fi linistit. Sorana ar putea să-ți fie mama... Am vorbit, de multe ori, despre tine... Sorana, vrei să-l opresti aici? (Sorana tace.) Te rog, să-l primesti. Eu am sî lipsesc foarte mult timp... Copilul nu are nici o vina.

SORANA: Daca el vrea să ramâna.

RADU: Tata!

NICA: Aici o sa fie casa ta, Radule, până când ma întorc. Sorana, îți încredintez tot ce am eu mai scump pe lumea asta! Numai în tine am deplina încredere.

SORANA: (privindu-l pe Radu): Daca vrea sa ramâna...

NICA: îți multumesc... Radule, trebuie sa plec, tata! (Radu se arunca de gâtul lui.) S-o asculti pe Sorana. De mine, sa nu fii îngrijorat... Sa înveti carte. Alta sansa, în viata, nu ai... Poate că o sa ne vedem, din când în când. La revedere!... Ai grija de el, Sorana! 
 

(Se smulge din bratele lui Radu si pleaca. Îl vedem prin fereastra. Radu priveste după el.) 
 

SORANA (dupa mult timp): Daca vrei, poti să-mi spui Sorana.

(Radu o priveste surprins de glasul ei ragusit de emotie. Sorana se clatina, gata sa cada, Radu se repede si o prinde în brate.)

RADU: Tanti Sorana! (Mai tare, speriat.) Tanti Sorana!

(Sorana își revine. Se privesc în ochi.)

SORANA: Nu te speria! Ajuta-ma sa ajung în pat. (Sorana se culcă.) Vezi câta nevoie am de tine? Îmi aduci un pahar cu apa? Acolo e bucataria.

(Radu iese, revine cu apa.)

RADU: Poftim.

SORANA (bea): Multumesc!... Stii unde o sa dormi? Deasupra, e o camaruta, cu un pat si o lada mare. E si un covor de iuta. Gasim noi si o masa, la care să-ți faci lecțiile. Când înveți?

RADU: Înca n-am fost la scoala.

SORANA: De ce?! Scolile au început.

RADU (sovaind): Am fost "plecat" cu tata.

SORANA (pricepe): A! E o scoala lânga noi. Te înscrii aici. Vrei?

RADU: Vreau. Vreau sa învat!

SORANA: Bine... Ti-e foame! (Radu tace.) Înseamna că ti-e foame. Radu! Promite-mi că o să-mi spui, întotdeauna, ce gândesti. că n-o să-ți fie rușine de mine. Îmi promiti?

RADU: Da.

SORANA: Ti-e foame?

RADU: Da. Tata n-a vrut sa ne oprim nicaieri... (Cu alt ton.) Tanti Sorana... ce a făcut tata? E un om

rău?

SORANA: Nu este rău.

RADU: Cu mine a fost întotdeauna bun. 
 

(Se aude trecând un camion, sau mai multe, în care cineva striga o lozinca si mai mulți îi raspund: "Traiasca Platforma Frontului Unic Muncitoresc", "Uraaa! Uraaa! Uraaa!", "Afară cu elementele hitleriste si legionare din aparatul de stat!", "Uraaa! Uraaa!") 
 

RADU: Au trecut si prin centru. Unde se duc?

SORANA: Nu stiu. Vine Petru, sotul meu, si ne spune. Spre stadion!

RADU (surprins): Ai barbat?

SORANA: Da. Îl cheama Petru. E prieten cu tatal tau. De aceea te-a adus aici, la noi. Petru e un om bun. Nu vrei să-ți vezi camera? Pe ușă aia. Urci scara. Să-mi spui daca îți place. (Radu ezita.) Nu te duci singur? Eu nu pot urca... Deschide aparatul de radio. (Radu deschide aparatul de radio, se aude vorbind un barbat, la un miting.)

BARBATUL (în forta): Împotriva celor care saboteaza productia, care organizeaza înfometarea maselor, împotriva speculantilor de toate categoriile, trebuie luate masuri drastice! Toti cei care se fac vinovati de asemenea fapte, sa fie zdrobiti fara mila! (Mulțimea scandeaza: "Moarte speculantilor!... Moarte speculantilor!") Numai mobilizând toate fortele poporului român, împotriva dușmanului extern si intern, România își poate croi propriul viitor! (Mulțimea scandeaza: "Moarte hitleristilor! Moarte hitleristilor!" Radu a ramas cu privirea fixata pe aparatul de radio, mâinile îi tremura.) Trebuie sa înfaptuim un guvern democratic pentru popor si sprijinit de popor! (Mulțimea scandeaza: "Moarte asupritorilor! Moarte asupritorilor!")

SORANA (încearca să-l scoata pe Radu din starea de spaima): Radu! Radule! (Băiatul pare hipnotizat, ea opreste aparatul de radio.) Radule! (Băiatul se trezeste.) Du-te si manânca ceva.

RADU: Tanti Sorana, tata a fost hitlerist?

SORANA: Nu. A avut si el o meserie pacatoasa. (Se aude poarta, îl vedem, pe fereastra, pe Petru.) A venit Petru. (Intra Petru, da cu ochii de Radu.)

SORANA: Petrule... el e Radu. Băiatul lui Nica, prietenul tau. (Schimb de priviri între Petru si Sorana.) O sa locuiasca la noi, până când... cât timp o sa lipseasca el. S-a dus să se predea. Eu sunt singura acasa. M-am bucurat că Nica s-a gândit la noi... Tocmai îl trimiteam pe Radu în bucatarie. Du-te, Radule! Gasesti tu ceva de mâncare pe-acolo. 
 

(Radu iese, Sorana închide ușă în urma lui.) 
 

PETRU: Sorana!

SORANA (în soapta, hotarât): Radu ramâne la noi!

PETRU: Sorana, dar...

SORANA: Esti un om bun, Petrule, nu se poate sa nu întelegi. Pentru mine, tu esti că Iisus, care ai pornit sa aduni oamenii la tine si sa le spui adevarul.

PETRU: Eu n-am Biblia în mâna! Eu am opera lui Stalin!

SORANA: Mi-ai spus că lupti pentru fericirea oamenilor.

PETRU: Nu pentru fericirea tuturor oamenilor! Pe burghezi, pe asupritori avem sarcina sa-i distrugem.

SORANA: Petru!

PETRU: A început o lupta pe viata si pe moarte!

SORANA: De când vorbesti tu asa? De unde vii?

PETRU: De la o sedinta, în care s-au luat hotarâri grave. Nu pot să-ți spun mai mult. Începe un razboi mocnit: razboiul în care clasa muncitoare își face dreptate!

SORANA: Din cauza asta nu putem opri un copil la noi?

PETRU: E fiul...

SORANA (întâmpina): E un copil! Eu am oprit la noi un copil.

PETRU: Sorana, tu nu stii ce se pregateste! 
 

(Ca sa-i dovedeasca, Petru deschide aparatul de radio. Se aud iar oameni scandând "Moarte asupritorilor! Moarte asupritorilor!", "Uraaa!" În usa, apare, speriat, Radu. Sorana închide radioul.) 
 

SORANA (lui Radu): Am vrut sa ascult putina muzica. Înca nu s-a terminat mitingul de pe stadion. Ai gasit ceva de mâncare? Petru vrea sa manânce si el.

PETRU: Pregateste si pentru mine ceva. Mi-e foame!

(Radu se retrage, pe gânduri.)

SORANA (ferm): Petru! Băiatul ramâne la noi! Am nevoie de un copil.

PETRU: O sa avem un copil.

SORANA (ezita): Nu vom avea. Doctorul mi-a spus ca... în urma accidentului, nu voi mai avea niciodata un copil.

PETRU: Nu-i adevarat! Când ți-a spus?

SORANA: Când a venit ultima data. N-am îndraznit să-ți spun. Stiu cât de mult îți doresti un copil. Îl avem, Petrule!

PETRU: Daca nu era copilul lui, cum l-ai fi primit?

SORANA: Decât sa te aud vorbind asa, mai bine muream. Ai uitat că Nica ne-a salvat pe-amândoi?

PETRU: Te simti obligata? Vrei să-l salvez si eu?

SORANA: Daca o sa fie nevoie, la procesul lui, trebuie sa spui adevarul. Poate că o sa-i usureze situatia.

PETRU: Îl iubesti?

SORANA: Esti nebun, Petrule? Pe tine te iubesc si vreau sa fii așa cum te doresc eu: că un Iisus. așa esti tu pentru mine. Si tu îmi spui că tii în mâna opera lui Stalin si nu Biblia. Dar ce te îndeamna Stalin sa faci?

PETRU: Ce ne îndeamna? Mi-e frica sa ma si gândesc. Stii de unde vin eu, acum, si ce am fost numit? Sunt redactorul sef al unui ziar care urmeaza sa apara în curând. Cum sa tin la mine copilul unui dușman? Eu si Nica suntem dușmani pe viata si pe moarte!

SORANA: Eu nu-ti cer să-l ascunzi pe Nica. Ce vina are copilul?

PETRU: De ce insisti?

SORANA: Pentru că îl iubesc! Pe copil îl iubesc! Din prima clipa, când a intrat pe ușă si i-am vazut ochii speriati, femeia din mine, mama din mine au tresarit! Era că o vietate înfricosata. Nu întelegea ce se petrece cu el. Când eram acasa, la tara, am batut un câine care s-a jucat cu mine si mi-a încurcat un ghem de lâna. M-a privit nedumerit si îndurerat: nu întelegea de ce l-am batut, când el se jucase cu mine. N-am sa uit, niciodata, privirea lui nedumerita si îndurerata. așa privea si copilul asta, când a intrat cu Nica aici. Avea privirea câinelui batut pe nedrept. Nu întelegea de ce s-a dezlantuit lumea asupra lui.  
 

(Sovaind, intra Radu. Are privirea de care vorbea Sorana. Își ia valiza, se îndreapta spre usa. Petru îl întâmpina.) 
 

PETRU: Radule! Sa ne cunoastem! (Îi da mâna.) că doi barbati!

SORANA (eliberata de spaima): Petrule! Doamne, Petrule!

PETRU (lui Radu): Ai pregatit ceva de mâncare? Încercam amândoi? Hai sa vedem care este mai

priceput! 
 

(Radu lasa valiza, iese spre bucatarie. Când sa iasa si Petru, Sorana îl opreste.) 
 

SORANA: Petrule! îți multumesc!

PETRU: Nu credeam, Sorana, că e atât de greu sa ramâi tu însuti. Cât o sa ma coste asta, voi vedea. Eu voi încerca, mereu, sa reusesc. Acum, am reusit, si sunt mândru de mine!

(Iese.)

SORANA: Si eu sunt mândra, Petrule! Si eu sunt mândra că ai reusit sa urci Golgota pe care o purtam, fiecare, în sufletul nostru! 
 

CORTINA 
 
 

PARTEA A II-A

(O camera mare, într-o vila construita în prima parte a secolui XX. Aici este redactia ziarului "Glasul muncitorului". În camera mare, cu ferestre înalte, soba de faianta alba, stucatura, sunt instalati redactorul sef al publicatiei - un birou în dreapta - si redactorul sef adjunct - un birou în stânga. Două uși: una principala, pe peretele din fund, care da într-un hol mare si a doua ușă care da spre camera secretarei si redactie. La loc vizibil, tablourile celor patru mari dascali: Marx, Engels, Lenin, Stalin. Pe pereti, câteva lozinci: "Traiasca bastionul pacii, în frunte cu Uniunea Sovietica!", "Planul Marshall împinge tarile în bratele imperialismului american!", "Puritatea partidului trebuie pastrata că lumina ochilor!" La biroul sau, Petru scrie ceva. Un Petru necunoscut: costum, cravata, ochelari de vedere. Un adevarat redactor sef. Suna telefonul.) 
 

PETRU: Petru la telefon... Da... Nu! (Iritat.) Am cerut un articol aniversar despre semnificatia victoriei în alegeri a partidului clasei muncitoare. "Se împlinesc atâtia ani de la 19 noiembrie 1946 când a fost creat primul parlament democrat din istoria tarii." Mai vreau un articol despre starea economica rea a popu latiei. Cum nu e rea, daca salariul mediu este de 1300000 de lei si un litru de ulei, la economat, costa 820000 lei. Asta-i tot! 
 

(Se plimba prin camera, cu mâinile în buzunare, evident nemultumit de ceva. Intra Titin, tip subtire, elegant că între cele doua razboaie mondiale: batista la buzunar, vesta, ceas de buzunar. Se privesc. Titin se duce la biroul sau, muta trei pachete mari de carti, legate cu sfoara, că sa poata trage sertarele, din care scoate tot felul de obiecte si le pune într-o servieta.) 
 

TITIN (arata pachetele): după astea, o sa trimit pe cineva.

PETRU: M-am hotarât sa tac!

TITIN: Prostii!

PETRU: O sa se repeada Stancu, revenit cu forte proaspete din Uniunea Sovietica. Florea n-o sa scape, nici el, ocazia sa se evidentieze. Eu pot sa tac.

TITIN: Spui numai prostii!

PETRU (îl priveste în ochi): Nu pot!

TITIN: Nu-mi faci nici un serviciu. Mai mult m-ajuti înjurându-ma. Daca ma înjuri, nu vor putea pretinde un complot, la nivelul conducerii. Asta vâneaza Stancu.

PETRU: Ce să spun?

TITIN: Sa ma bestelesti cum ti-o veni mai bine la gura.

PETRU: Esti nebun, să-mi ceri așa ceva? Tocmai tu? Stii ce faceam adineauri? Treceam în revista anii de când lucram împreuna. Ma întrebam ce as fi fost eu, fara tine. De la tine am învatat tot ce stiu. Mi-am amintit prima mea zi în redactia asta, chiar ziua înfiintarii ziarului. Cred că pot reproduce, cuvânt cu cuvânt, tot ce ai spus atunci. Probabil că tu ai uitat.

TITIN: Îmi amintesc vag.

PETRU: De la tine am primit prima lectie de ziaristica. Tot ce spuneai, mi se parea si adevarat si cinic. Mai speriat!

TITIN: De ce te-am speriat?!

PETRU: Prima lectie a fost un citat latin: IN DUBIIS ABSTINE. Citatul asta, din dreptul roman, ma

obsedeaza si azi.

TITIN: Chiar nu-mi amintesc. M-am dat mare, că stiu latina.

PETRU: Ai enuntat un principiu etic. Primul care l-a calcat, ai fost tu. În prima zi te-am ascultat coplesit de emotie. "Daca te îndoiesti de ceva - ne-ai spus - nu scrie." Pentru mine, cel de atunci, erai un domn dintre cele doua razboaie mondiale, cu ceas si vesta. (Râd.) Ma simteam nimeni în fata ta, desi eu eram seful. Andronic ma prevenise că voi avea un adjunct scolit, care stie si frantuzeste. (Râd.) Bine-nteles ca m-a îndemnat sa nu ma las influentat de tine. "Intelectualii, o data o iau razna si gresesc! Nu au simtu´ de clasa al muncitorului!" Eu aveam sarcina sa pastrez spiritul muncitoresc în redactie.

TITIN: Astazi, o să-ți aminteasca dreptatea pe care a avut-o atunci, când te-a sfatuit sa nu te lasi influentat. Am luat-o razna si voi plati. Loveste-ma fara nici o ezitare. E în interesul nostru să mă bestelesti. "Să mă demaști!"

PETRU: Ma torturezi! (Citeaza.) "IN DUBIIS ABSTINE!" (Râde amar.) îți amintesti ce reactie a avut Stancu? Ai spus ca, daca ar fi după tine, ai tipari aceste cuvinte în fruntea ziarului. Stancu a sarit si te-a pus la punct. "Eu propun sa tiparim în fruntea ziarului nostru muncitoresc, versurile unui mare poet decembrist, trimise lui Puskin: "IZ ISKRÎ VOSGORITSEA PLAMEA!" Din scânteie va izbucni flacara! Aceste cuvinte au figurat pe frontispiciul ziarului "ISKRA".

TITIN: Se pare că flacara a început sa arda! Voi fi printre primii incinerati. 
 

(Intra Simina, cu un teanc de spalturi.) 
 

SIMINA: Spalturile, tovarase redactor-sef adjunct.

TITIN: De azi, le pui pe biroul tovarasului Petru.

SIMINA: Pai, dumneata le citeai.

TITIN: Fac un tratament la ochi si le citeste dânsul, un timp. (Lui Petru.) Cine e cap limpede?

PETRU: Dragan.

TITIN: Simina, du-i spalturile lui Dragan.

SIMINA: Dacă-l gasesc pe Dragan. Asta haladuieste tot timpu´.

(Simina iese cu spalturile.)

TITIN: Mi-ai spus, adineauri, că sfaturile mele ti s-au parut cinice. Începe înjuratura de la asta: "Din

prima zi, tot ce ne spunea, dovedea cinism." îți mai amintesti ce ti s-a parut cinic?

PETRU: Fusesem numit redactor sef si ți-am marturisit că nu stiu ce sa fac. "Cumpara Dreptatea taranistilor - mi-ai spus - scriu acolo câtiva tipi inteligenti, ziaristi de marca. Sa vezi ce destept folosesc, în interesul lor, toate prejudecatile despre comunism: de la cazanul de mâncare comun, până la uniforma militarizata. Nimic nu le scapa."

TITIN: Da, da. Îmi amintesc. Si tu te-ai cam speriat. "Trebuie sa-i convingem pe oameni că tot ce scriu ei sunt minciuni burgheze."

PETRU: Nu avem timp sa-i convingem! M-ai ras tu. Convingerea e un proces îndelungat. Acum e important că oamenii sa iasa în strada si sa strige tot ce le cerem noi. Nu ma intereseaza daca striga: "Vrem guvern F.D.P.!"din convingere sau de teama că își pierd serviciul! Noi vom scrie că toti au strigat din convingerea comunista!

TITIN (citeaza din articolul de atunci): Stiu si ce am scris. "Sute de mii de cetateni au manifestat, în fata Palatului, cerând instalarea unui guvern democrat! Ei scandau, plini de entuziasm: "Traiasca Partidul Comunist Român!" Istoria va consemna acest adevar, pe care generatiile viitoare îl vor învata la scoala! Istoricii vor cita din presa vremii, adica si din ziarul nostru!" Era cinic, într-adevar!

PETRU: Eu te-am întrebat: "Cum ramâne cu citatul latin care ne obliga la sinceritate?"

TITIN: Am uitat ce ți-am răspuns, dar cred că ceva cam asa: Scriem asa, pentru că acesta este adevarul nostru! Vom minti mult si bine, dar având constiinta că ne slujim cauza! Acest adevar îl are, la purtator, orice om politic, indiferent de politica pe care o face!

PETRU: Chiar așa mi-ai răspuns. De atunci, aproape zilnic mi-am amintit aceste linistitoare cuvinte! Am mintit, si continui sa mint, slujindu-mi cauza!

TITIN: Cred că s-a întrecut masura si aici! Am început sa ne mintim si între noi, în numele adevarului nostru. Oare stie cineva care este adevarul nostru adevarat? Unic? La care sa ne raportam toti? Fiecare credem că-l stapânim si suntem gata sa-i îndepartam pe cei care vad altfel. Marx avea un adevar al nostru, Lenin a avut un alt adevar al nostru, Stalin altul si așa mai departe. Gheorghiu-Dej are si el unul, în numele caruia trebuie sa ma faci praf, în sedinta de azi. Vei arunca în mine, cu o bucatica din adevarul lui, si ma vei declara dușman de clasa!

PETRU: Asta nu pot s-o fac!

TITIN: Nu-i da lui Stancu prilejul sa ne faca el praf pe-amândoi. Nici nu se înaltase bine avionul, care îl aducea de la Moscova, scolit gata, că își imagina, deja, cum va "revolutiona" ziarul, în calitate de nou redactor sef. Cadoul nu i-a venit atât de repede, cum se astepta, si a devenit nerabdator. Credea că îl vor astepta la aeroport cu numirea stampilata gata. Scolit în Uniunea Sovietica si doar sef de rubrica? El va cere primul scoaterea mea din redactie. A mea si a ta, care m-ai "oblojit". Trebuie sa i-o iei înainte: sa ceri tu primul darea mea afară!

PETRU: Ma pui la încercare?

TITIN: Nu vreau sa te rupi în doua, tocmai din cauza mea! Ai dezlegarea mea să-mi tragi câte suturi

vrei!

PETRU (se aude agitatie în camera de alaturi): Cred că vin. Te asteptam, mâine, pe la noi. Îi si explici Soranei purtarea mea.

TITIN: Roag-o să-mi gateasca o ciorba taraneasca acrita cu bors. La Paris tânjeam după o ciorba taraneasca acrita cu bors.

PETRU: De multe ori am vrut sa te întreb: cum ai plecat la Paris?

TITIN: Cu o bursa. Eram mai bunicel si mi s-a acordat o bursa de doi ani.

PETRU: Acolo te-ai "convertit" la comunism?

TITIN: Din amor. Cum sunt bun de gura, am cazut cu tronc unei colege. M-am trezit în familia ei. Taicasau, profesor de sociologie. Comunist. Intelectualitatea franceza nu e speriata de comunism, așa cum este speriata intelectualitatea noastră... Pe-atunci, nu ma gândeam că voi ajunge ziarist. Ma vedeam avocat. Uite că a sosit vremea sa ma întorc în barou, la profesie. Titin ziaristul dispare, avocatul Valentin Olaru apare! Îmi si uitasem numele. Ma confundasem cu un pseudonim. Ba nu, îl voi pastra. Avocatul Titin liniuta Olaru! Titin-Olaru! Merge! O sa am mai mult timp liber...

PETRU: Stii la ce m-am gândit azi-noapte? M-am gândit ce frumos era în ilegalitate! Ce vise, ce

sperante, ce lume minunata construiam în noptile mele albe! Cred că a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea!

TITIN: Oricât de ciudat pare, dar s-ar putea sa ai dreptate! 
 

(Intra Andronic, Stancu - tip de activist, Florea - fost hamal la "cefereu", incult dur, Ponor – intelectual sec, ochelari cu rama de sârma, vorbeste calm, plictisitor, lungind unele vocale.) 
 

ANDRONIC: Buna ziua!

PETRU: Buna ziua!

TITIN: Sa speram!

FLOREA: Buna ziua!

STANCU: Buna ziua! 
 

(Ponor doar clatina capul. Andronic vorbeste de la biroul lui Petru. Ceilalti se asaza unde nimeresc.) 
 

ANDRONIC (deschide sedinta): Tovarasi! Dezbatem o abatere grava de la linia partidului, cu mari

consecinte în paginile ziarului "Glasul muncitorului".

STANCU: Foarte mari!

ANDRONIC: Fiind vorba despre un cadru de conducere, am socotit că e mai bine sa discutam întâi cu membrii comitetului de redactie. Ceilalti vor lua atitudine într-o sedinta largita.

PETRU (surprinzându-l pe Andronic): Cred că e cazul sa arat punctul de vedere al conducerii redactiei.

STANCU (înfruntându-l): Conducerea a fost tot timpu´ în apropierea lu´ Titin.

FLOREA: I-a spus ce-a avut da spus.

PONOR: Titiiin si-a permis, ce si-a permiiis, chiar sub ochii conduceriii.

ANDRONIC: Să-l lasam pe tovarasu´ Petru sa ne informeze.

STANCU: De la un birou la altu´, sunt doar trei metri. Daca tovarasu´ Petru voia sa-i spuna ceva, să ia atitudine, nu trebuia sa ridice tonu´, macar! Titin l-ar fi auzit si-n soapta. (Florea si Ponor râd.)

FLOREA (insinuant ironic): Poate că i-a spus acasa, că sunt prieteni intimi, se viziteaza. E necesara o analiza temeinica. S-a nascut un grup!

PETRU (speriat, ferm): Tovarase Florea, te rog sa nu ma întrerupi! Suntem în sedinta de partid! Tovarase Andronic, vreau să-mi expun punctul de vedere!

ANDRONIC: Să-l ascultam pe tovarasu´ Petru.

PETRU: Mi-am dat mai demult seama că unele pareri ale lui Titin sunt gresite! I-am atras atentia, în

repetate rânduri, că nu merge pe drumul cel bun!

ANDRONIC (lui Titin): Tovarasu´ Petru ți-a atras atentia că gresesti? (Cei trei își fac semne, sunt nemultumiti.)

TITIN: Mi-a atras atenția, de mai multe ori.

ANDRONIC: Bine ai procedat, tovarase Petru! Continua!

PETRU (încurajat): Am stat si m-am întrebat: care sa fie cauza greselilor? Cum a ajuns el sa aibă asemenea manifestari de împaciuitorism si cosmopolitism? Cred că originea acestor atitudini trebuie

cautata în timpul petrecut la Paris. Atunci a învatat sa se ploconeasca în fata culturii burgheze, sa admire scriitorii si filozofii burghezi! Dar vreau sa va dezvalui ceva si mai grav, care explica totul: mi-a marturisit ca a vrut sa se însoare cu o frantuzoaica! (Bomba pentru toti, inclusiv pentru Titin, care nu se astepta la aceasta dezvaluire.) Parerea mea este că mai spera si acum.

TITIN (sincer indignat): Asta-i o chestiune strict personala! (Petru nu se astepta la riposta pe acest ton.) E incorect sa folosesti o marturisire intima, drept acuzatie, într-o sedinta!

PETRU (îl înfrunta): Aici, cred eu, că este originea greselilor!

TITIN (sincer indignat): Arata-mi greselile din redactie, nu intra în viata mea personala! Sunt foarte

surprins!

ANDRONIC: E adevarat? Ai vrut sa te însori cu o frantuzoaica?

TITIN: Am vrut! Fiica unui profesor, membru al Partidului Comunist Francez!

PETRU (furat de confruntare): Cine poate sa verifice asta? Poate cineva să verifice?

TITIN (dur, convins, uitând, că si Petru, întelegerea): Nici nu e nevoie. Astept acuzatiile privind munca mea în redactie!

STANCU (arata mai multe foi de hârtie): Poftim dovezile! Poftim, tovarasi, uitati-va! Am pastrat aceste articole. Titin mi-a taiat pasaje în care afirmam că dragostea fata de tovarasu´ Stalin este piatra de încercare a oricarui comunist! Uitati-va! Tocu´lui, cerneala lui, scrisu´ lui! Mai vrei dovezi?

ANDRONIC (priveste articolele): De ce ai taiat pasajele astea, Titin? Recunosti scrisu´?

TITIN: În fiecare articol se facea, de mai multe ori, aceasta afirmatie. (Aratând în articol.) Uitati-va!

"Dragostea fata de tovarasul Stalin, piatra de încercare..." "Dragostea fata de Uniunea Sovietica, piatra de încercare." "Dragostea fata de internationalismul proletar, piatra de încercare." Fiecare de câte zece ori!

STANCU: Ce gasesti rau în asta? Sau nu esti de acord?

FLOREA: Si daca ar fi fost da o suta de ori, nu ar fi fost prea mult! Ar fi exprimat sentimentele noastre!

STANCU (violent): Afară cu napârca burgheza, din rândurile noastre! Spion burghez strecurat în presa comunista! Tovarasi! Eu am fost în Uniunea Sovietica. Acolo, un individ că asta, din sedinta pleca direct în puscarie, cu catusele la mâini!

PONOR (rar, rece, rau): Titiiin ai tradat internationalismul proletaaar! Dragostea fata de Uniunea Sovieeetica, dragostea fata de tovarasul Staaalin sunt, cu adevaraaat, pietre de încercaaare ale oricarui comunist cinstiiit! 
 

(De acum, fiecare vorbitor va plusa peste cel de dinaintea sa, vorbind mai tare, mai categoric, până când scena va ajunge la paroxism. În acest joc va intra chiar si echilibratul si taiosul Ponor, care nu va mai lungi vocalele. E necesar un dozaj atent.) 
 

STANCU: Daca am cauta în teancurile astea de carti, am descoperi, dositi, poeti decadenti si chiar filozofi legionari, că Mircea Eliade!

PONOR (ferm): Să-l azvârlim la lada de gunoi a istoriei!

PETRU (speriat, intra în concurenta): că ziarist, cu origine muncitoreasca, nu concep sa mai lucrez alaturi de Titin! Cer, cu toata fermitatea, sa fie dat afară din redactia noastră!

FLOREA (arata si el câteva foi de hârtie dactilografiate): În articolu´ asta mi-a taiat un pasaj în care aratam că scopul acestei etape, a revolutiei noastre, este instaurarea si consolidarea dictaturii proletariatului!

STANCU: Într-o sedinta de partid, s-a fofilat, n-a recunoscut ca, fara ajutoru´, fratesc, al Uniunii Sovietice, fara ajutoru´ ei internationalist, nu reuseam sa îngenunchem burghezia!

FLOREA (supraliciteaza): Cum s-o îngenunchem, daca neaga dictatura proletariatului? Stiti ce a răspuns, atunci, când eu am cerut sa nimicim burghezia? că revolutia "sa nu devina inutil sângeroasa!" (Râde fals.) Cum sa nu fie sângeroasa o revolutie?

PETRU: Am cerut darea lui afară din redactie!

PONOR (se straduieste sa nu ramâna sub Florea): Daca nu pornim de la premisa revolutiei sângeroase, nu învingem! Nu ne mai pupam, în Piata Independentei, că pe timpu´ lui Caragiale. Noi nu ne luptam cum se luptau partidele burgheze: de era alba, de era neagra, tot sistemu´ capitalist ramânea! Acum, unu´ trebuie sa piara: noi, comunistii sau ei, burghezii!

FLOREA (peste Ponor): S-a declarat împotriva, când eu am afirmat că e necesar sa punem, cât mai

repede, pa picioare, un aparat da represiune credincios revolutiei! Numai frica tine burghezia în frâu!

ANDRONIC: Ce răspuns dai, Titin, la toate astea? Cum e cu lupta de clasa?

TITIN: Am recunoscut ca, sau învingem noi, sau învinge burghezia! Noi sau ei, că orânduire sociala. Ca indivizi, aș vrea să convingem, cât mai mulți, să vina în barca noastră.

FLOREA: Poftim lupta da clasa!

PETRU: (repetitie nefireasca): Eu am cerut darea lui afară din redactie!

PONOR: Degeaba ai citit lucrarile tovarasului Staaalin, despre lupta de claaasa si rolul ei în societaaate!

TITIN: De ce sa imprimam revolutiei o violenta de care nu are nevoie? Sa-i dam o înfatisare româneasca!

FLOREA (sare violent): Ce-ai spus? Românească? Si cum e înfatisarea româneasca? Sa ne pupam cu burghezia? Daca nu-i pui genunchiu´ pa grumaz, burghezia nu cedeaza! (Demascând.) Mi-a taiat, da câte ori am scris: "moarte burghezilor!"

PETRU (straniu): Eu am cerut darea lui afară din redactie.

STANCU: O să-l dam, n-ai nici o grija! Ar fi vrut sa ne punem în calimari apa de trandafiri! Articolele noastre sa fie parfumate si pe placu´ dușmanilor!

TITIN: Am fost de acord sa demascam, sa polemizam, sa ne înfruntam! Daca avem adevarul de partea noastră, de ce ne temem de dialog? Sa fim ironici, sa fim caustici chiar, sa argumentam, sa fim mai inteligenti decât ei! Sa fim fermi pe pozitiile noastre! Dar sa nu cerem moartea nimanui!

ANDRONIC: Dumneata parca te-ai teme de dictatura proletariatului!

PONOR: Poti construi socialismul fara dictatura proletariatului?

TITIN: O clasa conduce prin cineva. Exista riscul că socialismul sa ia înfatisarea pe care o gândeste acel cineva, care conduce.

FLOREA (violent, lovind cu palma în birou): Socialismu´ nu sa construieste după cum vrea unu´ si altu´! Sa construieste după legi precise, obiective! Cel care conduce le aplica!

TITIN: Si daca cel care conduce, crede că numai el cunoaste si aplica bine aceste legi? (Revoltat, nu se mai stapâneste.) Atunci, între adevar, si propriul lui gând despre adevar, se pune semnul egalitatii. Între vointa lui de a face si obligatia celorlalti de a-l asculta, se pune semnul egalitatii! (Ton mai ridicat.) A porunci devine stilul obisnuit. A nu-l asculta, e socotita gresala cea mai grava. Piramida sociala se construieste pe ideea că cel care detine functia are, întotdeauna, dreptate. Chiar si cel care dispune de un singur subaltern, devine dicta torul lui!

PETRU (cu privirea fixa): Eu am cerut sa fie dat afară din redactie!

PONOR (meditând): Era normal sa avem, si noi, deviatorii nostri! Îi asteptam, că sa zic asa. (Violent.) Jos deviatorii!

PETRU (speriat de violenta "temperatului" Ponor, striga si el): Am cerut darea lui afară din redactie! Am cerut darea lui afară din redactie! 
 

(Toti sesizeaza că reactia lui Petru e nefiresca.) 
 

ANDRONIC: Tovarase Petru!

PETRU (la fel de tare): Am cerut darea lui afară din redactie!

ANDRONIC (mai tare): Tovarase Petru! (Petru se reculege.) Stai jos! (Petru îl asculta, el continua, pe ton firesc.) Cred că lucrurile s-au lamurit. V-am ascultat, ati luat pozitie... sedinta a decurs bine. Titin, mai ai ceva de spus?

TITIN: Am în minte imaginea lui Cronos care își devoreaza copiii. Cine are nevoie de toate astea? Sunt ele dictate de lupta pentru construirea unei noi societati, sau rabufnesc patimile de care m-am temut?

STANCU: Lasa, Titin, sentimentalismu´ ieftin!

FLOREA: S-a trezit demascat si vrea sa ne impresioneze cu povesti da adormit copiii.

PONOR (revenit că stil): Greseala dumitaaale are un caracter obiectiv, Titiiin. Partidul trebuie sa ia atituuudine, că să-și pastreze unitaaatea de monolit.

STANCU: Sa punem capat sedintei. Sunt indignat!

ANDRONIC: La cererea tovarasului Petru, redactoru´ sef al ziarului, de mâine, Titin nu mai face parte din redactie. Până când se va hotarî cine-l înlocuieste, tovarasu´ Stanciu gireaza postu´. Voi informa despre cele petrecute aici. La revedere! 
 

(Iese. La îndemnul lui Stancu, Florea fuge după Andronic, să-l conduca, Petru e că o stana de piatra. Intra, furioasa si plânsa, Simina, femeia de serviciu.) 
 

SIMINA (ia doua pachete): Hai, tovarase Titin. (Îl înfrunta pe Stancu.) Am oprit un taxi, e jos, la intrare.

STANCU: Simina! De mâine, nu mai lucrezi în redactia noastră!

SIMINA: De oase rupte nu ma plâng eu, tovarase Stancu! Aici sau în alta parte, o sa muncesc. (Gata sa plânga.) Tovarasu´Titin, daca vreti sa stiti, m-a și sarutat pe obraz, de ziua mea. Dumneata nu-mi raspunzi nici la buna ziua. Hai, tovarase Titin! (A ajuns cu pachetele în dreptul lui Petru, care priveste fix cele patru tablouri ale "dascalilor" comunismului.) Îmi pare rau, tovarase Petru! Am auzit, de dincolo de usa! Îmi pare rau. Altfel de om te-am crezut! Gasesc eu ceva de munca... 
 

(Iese cu pachetele. Titin o urmeaza, fara să-l priveasca pe Petru, care a ramas cu ochii pe tablouri.) 
 

STANCU (perfid): Tovarase Petru, mi-a placut cuvântu´ dumitale. Ai avut o atitudine exemplara!

PONOR (ironic): Mai ales față de un fost prieten.

STANCU: În fata partidului, n-avem prieteni, n-avem frati, n-avem parinti! Eu, si pe tata l-as da în gât, daca l-as prinde cu o atitudine nesanatoasa! În Uniunea Sovietica, la scoala, ni s-au dat exemple concrete de copii care si-au demascat parintii, de comunisti care nu si-au crutat fratii, punând, mai presus de orice, sinceritatea fata de partid.  
 

(Petru lasa impresia că nu i-a auzit. La un semn al lui Stanciu, cei trei se ridica si ies din încapere. Ramas singur, Petru izbucneste în plâns. Sovaind, intra Sorana. Își pune palma pe umarul lui.) 
 

PETRU: Am fost îngrozitor!

SORANA: Mi-a telefonat Simina. E adevarat?

PETRU: Toata viata o sa port cu mine rușinea asta!

SORANA: E adevarat?

PETRU: Am fost îngrozitor!

SORANA: De ce?

PETRU: așa trebuia.

SORANA: Cine te-a obligat?

PETRU: Chiar Titin mi-a cerut.

SORANA (cu oarecare severitate): Stia că o vei face si a vrut să-ți ușureze conștiinta.

PETRU: Nu-i adevarat! I-am propus sa tac!

SORANA: De ce sa taci si sa nu spui, raspicat: eu nu cred asta! Nu-i vinovat, din motivul cutare și cutare!

PETRU: Orice as fi spus, era pierdut! Și el stia. De-asta m-a rugat să nu-l menajez.

SORANA: Tu ai putut?

PETRU: Nu întelegi că trebuia?

SORANA (exasperata): De ce trebuia?

PETRU: Hotarârea era luata!

SORANA: Și tu ai ajutat-o, în loc sa încerci s-o oprești! Chiar daca se întâmpla, se întâmpla fără ajutorul tau. Ce pateai?

PETRU: Ma scoteau din redactie.

SORANA: Ei si?! N-ai o meserie? Te întorceai în tipografie, dar cu fruntea sus. De ce nu m-ai întrebat: Sorana, vrei sa ne întoarcem în casa noastră mica? Si eu as fi spus: da! așa se cedeaza, Petrule, putin câte putin: că e inevitabil, că tot se întâmpla, că ce rost are. (Dur.) A început să-ți placa functia, Petrule! îți place în biroul asta frumos! Esti gata sa faci mici concesii, numai sa ai o acoperire, fie si cât palma, pentru constiinta!

PETRU: Ești rea si nedreapta! (Vine spre ea, dar, pentru că Sorana se întoarce cu spatele, se opreste.) Lucrurile sunt mai complicate decât le crezi tu.

SORANA: Complicate!

PETRU: Da, complicate!

SORANA (hotaraste): Du-te si retracteaza tot ce-ai spus!

PETRU (uimit): Unde?

SORANA: La Andronic!

PETRU: Si ce sa-i spun?

SORANA: Că te-ai intimidat si ai exagerat. Îi spui, cinstit, parerea ta despre Titin.

PETRU: N-o să-l salveze! Dimpotriva, o sa fie si mai rau pentru amândoi!

SORANA: O să-ți fie si tie mai rau! Asta te opreste. (Își reazema fruntea de pieptul lui.) Hai, Petrule, înapoi, în casuta noastră. Eu, daca nu esti așa cum te stiu, un Iisus, n-o sa te mai pot iubi, că până acum. O să te iubesc, dar cu o dragoste ranita.

PETRU (izbucneste): Eu nu sunt Iisus! ți-am mai spus! Eu sunt un om care se zbate să-și țina drumul cât mai aproape de adevar. Să fie cumsecade! Să nu faca nici un rau nimanui! Cât poate! Cât poate!

SORANA: Nu e de ajuns sa nu faci rau!

PETRU: Îmi ceri prea mult! Un om este un om! E nedrept să-i ceri să fie Dumnezeu. E nedrept! Doar daca vrei să-l chinuiesti, îi ceri așa ceva! Eu sunt un OM! OM!

SORANA (dezamagita): Numai cu doi-trei ani în urma, nu mi-ai fi vorbit asa. Nu m-ai fi rugat să-ți acord dispensa asta. îți placea sa fii că un Iisus. Acum ceri dispensa de caracter, pe motiv că nu esti decât un om. Ce fel de om, Petrule?

PETRU (cazut): Un biet om, Sorana! Un biet om intrat într-o masinarie imensa. O rotita cuplata cu altele o suta. Uneori mi-e si mila de mine!

SORANA: De ce, Petrule! Ce-ti trebuie, că să-ți fie bine?

PETRU: Acum îmi lipsesti tu.

SORANA: Ma ai. Daca pe mine ma vrei, ia-ma si du-ma în casuta noastră. Spune-i lui Andronic adevarul și...

PETRU (pleaca de lânga ea): Simplifici îngrozitor!

SORANA (cu imens regret): Nu-ti mai ajung doar eu, Petrule, că sa fii fericit! Mai ai nevoie de ceva, în afară de mine, că sa fii fericit: ai nevoie de putina putere. Oricât de putina! îți place sa fii ascultat de câtiva oameni!

PETRU: Nu-i adevarat! E vorba despre o idee! Mi-am daruit ei viata, si acum s-o abandonez, când pot să fac atâta pentru ea? Un ziar e o forta, de care dispun în lupta mea! (Alt ton.) Sorana, chiar nu întelegi nimic?

SORANA: Mi se pare că înteleg prea multe, Petrule!

PETRU (o saruta, nu-l mai respinge, dar nici nu participa): Sorana, nu m-am schimbat. Sunt acelasi om cinstit... (O saruta.) Chiar Titin o sa te convinga. (O saruta.) De ce sa abandonez totul, când pot să ramân si cinstit si aici? (O saruta.) Trebuie sa ai încredere în mine! Am nevoie de încrederea ta, mai ales acum!

SORANA: Daca vrei încrederea mea, fa ce te-am rugat: du-te la Andronic!

PETRU (enervat): Iar o luam de la început? Credeam că ai înteles.

SORANA: Bine, Petrule, nu mai insist.

PETRU: M-ai înteles?

SORANA: Nu mai insist.

PETRU: Ai în tine o dârzenie care exaspereaza si un sfânt! Ma scoti din sarite!

SORANA: Petru!

PETRU (pornit): Numai ce ai tu în cap conteaza. Toti sa se supuna! Sa afle adevarul de la tine! Dar sunt si lucruri pe care tu nu le întelegi, sau le întelegi rigid, cum se vad ele de lânga cratita!

SORANA: Petru! îți dai seama că ne certam? E prima data când ne certam, pentru altceva, decât micile tale izbucniri de gelozie. (El tace.) Petrule, ne certam! Am ajuns sa ne certam! Sa ne insultam!

PETRU (își revine): Eu nu te-am insultat!

SORANA: M-ai jignit, adineauri. Credeam că stau la cratita, că să-ți fie bine... Viata de-afară s-a

strecurat între noi!

PETRU: Pentru că tu nu o cunosti si o judeci foarte simplu.

SORANA: Poate că ai dreptate. Nu mai înteleg unele lucruri. De-asta o să-mi caut un serviciu. Eu nu sunt o planta de sera. Sunt de la tara, îmi place sa cresc în mijlocul câmpului, batuta de vânt si arsa de soare... 
 

 (În usa, apare, spre uimirea celor doi, Radu, acum un adolescent.) 
 

SORANA: Radu! Ce-i cu tine! De ce nu m-ai asteptat acasa? 
 

(Drept răspuns, Radu se agata de gâtul ei.) 
 

RADU: Dirigintele mi-a spus că trebuie sa treci imediat pe la scoala, să-ți dea un sfat.

SORANA: Despre ce este vorba? Spune-mi tu.

RADU: S-a aflat cine este tata... si voi fi exmatriculat. 
 

(Petru, speriat, deschide usa, se asigura că nu asculta nimeni, revine.) 
 

SORANA: Vor sa te dea afară din scoala?

RADU: Au primit ordin.

SORANA (lui Petru): Cum se poate asta? Cum se poate asta?

PETRU: Daca au aflat...

SORANA: Nu se poate! Ajung până la ministru!

PETRU: E o hotarâre. Copiii celor care... că tatal lui, sunt îndepartati din liceu.

SORANA: Radu e premiantul clasei. Cel mai bun elev la matematica din liceu! Sunt nebuni? Nu tin seama de toate astea? Unde sa ma duc?

PETRU: Stiu eu?!

SORANA: Cum nu stii? Învata-ma ce sa fac, sa nu se petreaca nedreptatea asta!

PETRU (aratând spre usa): Ssst! Te rog! Vorbeste mai încet. Pândesc tot timpul! Atâta asteapta. S-a luat o hotarâre în privinta copiilor de...

SORANA: Stam cu mâinile în sân?!

PETRU: Nu putem face nimic, daca s-a aflat.

SORANA: Tu, redactorul sef al unui ziar, nu te bucuri de atâta încredere: că Radu nu învata, în casa ta, sa urască socialismul?

PETRU: Cum să le spun? Tocmai eu sa calc...

SORANA: Să-l iei sub aripa ta și să-l salvezi.

PETRU: Asta nu ar îndrepta nimic. Pentru el, nimic bun, pentru mine, numai rău.

SORANA: Cum, adica?

PETRU: Ceea ce ai auzit. Pe el nu l-aș salva, în schimb, s-ar afla pe cine țin eu acasș. Așa ceva, nu mi s-ar ierta. Mai ales acum, pe tensiunea asta din redacție și după ce s-a întâmplat cu Titin. (Petru se asigura iar că nu ascultă nimeni la ușă.) Stancu ar cere iar o verificare a membrilor de partid.

SORANA (uluită): Ți-e frica, Petrule! Nu-ți asumi responsabilitatea de a salva un copil!

PETRU: Nu l-aș salva! Asta îți explic! În afară de faptul că m-aș expune în fata lui Stancu, nu aș realiza nimic. I-as înlesni drumul, sa puna mâna pe ziar. Titin o să-ți explice. El n-o sa fie de acord, să procedez altfel.

SORANA: Crezi?

PETRU: Sunt sigur! 
 

(Sorana formeaza, împotriva vointei lui, un numar de telefon.) 
 

SORANA: Alo, Titin? S-a întâmplat o nenorocire. Trebuie să-ți vorbesc. Suntem la redactie. Acum am nevoie de tine. Treci peste asta! Te rog! Cei care nu te iubesc, nu mai sunt în redactie.

PETRU (speriat, arata că se asculta de peste tot): Sorana!

SORANA (astupa receptorul): Lasa-ma-n pace! (Lui Titin.) Vor să-l dea pe Radu afară din scoala... Pentru că tatal lui... Trebuie să-ți spun adevarul. Nu e nepotul meu, nici al lui Petru.

PETRU (disperat): Sorana!

SORANA: Tatal lui a fost agent al Sigurantei. Acum e la închisoa re... Da, e închis politic. Băiatul nu este nici o ruda cu noi. Ce putem face, că să-l salvăm! (Asculta.) Da... da... da... În cât timp?... Se poate si așa repede? Ne ajuti, tu? Bine, îți multumesc... Astept. (Închide.) Radule, mama, ... vrei sa fii copilul meu? Sa fiu mama ta cu adevarat? Daca tu vrei, noi te înfiem si devii copilul nostru.

PETRU (surprins): Sorana!

SORANA: Nu vor mai avea ce să-ți faca. Si eu te voi iubi si mai mult. O sa ne porti numele, si o sa urmezi scoala mai departe. Sunt sigura că tatal tau te-ar sfatui sa primesti. Daca nu vrei, vom încerca altceva. Vom încerca orice. (Radu se arunca de gâtul ei.) Vrei! (Fericita.) Vrei! Din clipa asta, esti copilul meu! Mergem împreuna la Nica.

PETRU: Sorana!

SORANA: Trebuie să-și dea consimțământul! Mergem împreună la închisoare. Îl mai ții minte?

RADU (îi arata o fotografie): Da.

SORANA (surprinsa): Ai fotografia lui în buzunar? Bravo! Esti un copil minunat! Să-ți iubesti tatal. Chiar daca el are o vina, sa nu fii tu judecatorul lui.

PETRU: Sorana, esti inconstienta! (Îl priveste pe Radu, îndulceste.) Nu se poate face, atât de repede, actul de înfiere.

RADU: Plec acasa! 
 

(Iese din camera.) 
 

SORANA (dupa băiat): Radule!... Ai speriat copilul! (Vrea sa iasa, Petru o opreste.) Lasa-ma!

PETRU: Mai întâi, asculta ce vreau să-ți spun!

SORANA: Trebuie să-l linistesc! Nu întelegi?

PETRU (rastit, îndurerat): Eu am fost, întotdeauna, pe ultimul loc! A trebuit sa înteleg, sa înteleg, să înteleg! Să-l înteleg pe Nica, să-l înteleg pe Radu, să-l înteleg pe Titin, sa te înteleg pe tine! Pe mine, cine ma întelege? Nimeni! Ce se întâmpla cu mine, nu te intereseaza? Te intereseaza numai sa-i înteleg eu pe ceilalti? Ești gata să-mi ceri, să distrug tot ce am clădit până acum! Tot! Am luptat pentru funcția asta! Pot să spun că mi-am ratat căsnicia pentru ea! La mine nu te gândești?

SORANA (presimtind): Cum ți-ai ratat casnicia?

PETRU (înca furios): Ai uitat că te-am găsit în casă, cu tatăl acestui băiat? 
 

(Se lasă o lungă tăcere.) 
 

SORANA (dezamagită): Nu poti uita, Petrule! Doar la suprafață ai uitat! De atunci, nu mai crezi în dragostea mea.

PETRU (își revine): Cred! Cred, Sorana! Te iubesc! Dar sunt înnebunit, când vad că esti gata sa faci orice sacrificiu, pentru toti ceilalti, numai pentru mine, nu! Acum, te gândesti, macar o clipa, si la mine?

SORANA: Poate că ai si tu dreptate, Petrule! Viata ne-a pus într-o situatie fara iesire. Nu ne putem împlini amândoi menirea.

PETRU: S-ar putea, daca n-ai fi exagerata!

SORANA: Nu se poate, Petrule! Tu trebuie să-ți urmezi calea ta, care crezi că ti se cuvine, eu îmi voi urma calea mea de femeie. De mama! Te înteleg. Îmi iau copilul si plec.

PETRU (speriat): Sorana!

SORANA: Alta iesire nu exista din situatia în care ne aflam.

PETRU: O sa încerc sa fac ceva. Macar sa termine liceul.

SORANA: Eu nu mă joc cu sufletul copilului meu! Nu accept o soluție trecătoare. Vreau să-și urmeze scoala până la capăt! Merită asta!

PETRU: Până termină liceul, poate că iese Nica din închisoare și se vor pune altfel problemele.

SORANA: Radu este copilul meu! Radu vrea să-i fiu mama! Și nu se poate, decât divorțând. (Cald.) Nici ție nu vreau să-ți fac cel mai mic rău, pentru că te iubesc! Chiar daca tu ești prost și te îndoiești. Și îți chinuiești sufletul!

PETRU (cu speranta): Sorana!

SORANA (prieteneste): Vom divorța, Petrule! Eu te voi aștepta, în cămăruța noastră, ori de câte ori vei simți nevoia să ne vezi! 
 

(Intra Titin.) 
 

TITIN (ca să-și acopere starea): Sărut mâna! (Îi saruta mâna.) Asta n-am învatat eu de la francezi: sa strâng mâna femeilor. Nu înteleg de ce își refuza aceasta placere.

SORANA: Titin, nu încerca nici o diversiune. Stiu tot ce s-a petrecut aici, si cât de greu trebuie să-ți fie, sa revii atât de repede. Esti un adevarat prieten.

TITIN: Nimic nu-i merge unui barbat cu tine! Atunci, treci peste amabilitati!

SORANA (scurt): Titin, eu si Petru am hotarât sa ne despartim!

TITIN (se asaza pe un scaun): Nu se poate!

PETRU (repros): Consecinta sfatului pe care i l-ai dat, în legatura cu Radu!

TITIN: Mi-a cerut o rezolvare. E singura. M-am gândit la copil.

PETRU: Dar la mine, te-ai gândit?

TITIN (sincer): Nu.

PETRU: Stii ce repercusiuni ar avea, asta, asupra mea, în redactie?

TITIN: Stiu.

PETRU: Mi-ai cerut sa lupt, că sa nu-mi pierd functia. Sa auda si ea. Mi-ai cerut sa vorbesc într-un anume fel despre tine, în sedinta! Sa te critic violent!

TITIN: N-am vrut să-ți pierzi functia din cauza mea!

PETRU: Din cauza copilului, pot s-o pierd?

TITIN: Mi-a cerut o rezolvare. I-am spus-o: e singura!

PETRU: Și acum, când te gândesti, pe îndelete, îi dai acelasi sfat?

TITIN (dupa ce mediteaza un timp): Da.

PETRU: Sa ratam totul, aici, în redactie? Lasam un ziar pe mâna lui Stancu si a lui Florea?

TITIN: Tu îmi ceri un sfat politic, eu îți dau un sfat omenesc.

PETRU: Se bat cap în cap!

TITIN: Din pacate! Unul trebuie sa cedeze. Eu ti-l dau pe cel care salveaza un om! Nimic nu poate fi pus în cumpana cu viata unui om! Nici chiar cariera mea si a ta. Daca facem asta, după aceea, se poate orice. Daca facem din om, masura tuturor lucrurilor, atunci trebuie sa întelegi sfatul meu!... Când doua dreptati se bat cap în cap, se naste drama cea mai cumplita! 
 

(Suna telefonul, Petru raspunde.) 
 

PETRU: Petru la telefon... Să trăiți!... Da. S-a discutat... A fost... (Ezita, priveste spre Titin.) Va explic eu  când ajung acolo. Imediat. Sa traiti! (Închide.) Ma cheama urgent la Comitetul Central. N-as vrea sa ajunga Stancu înaintea mea.

TITIN: Concurenta asta o sa va împinga, pe amândoi, sa supralicitati, în speranta că unul dintre voi îl va înlatura pe celalalt din cursa. Cursa asta nu va fi câstigata de nici unul dintre voi! Arbitrul câstiga, întotdeauna!

PETRU (ocoleste răspunsul): Trebuie să plec. Treci pe la noi. Avem timp să vorbim pe îndelete. (Lânga usa.) Îmi promiți?

SORANA: Hotarârea mea e ferma!

PETRU: Nu profita că am fost chemat. (Iesind.) Asteaptă-mă! 
 

(Iese. Sorana și Titin rămân tăcuți.) 
 

SORANA: Îl iau pe Radu si ne întoarcem în vechea locuinta. Daca o mai fi libera. Când ai timp, vei fi binevenit.

TITIN: Nu trec. Nu pot să te mai vad, decât în spatii oficiale.

SORANA: De ce?!

TITIN (se descatuseaza): Semeni prea mult cu Mariana, fosta mea logodnica, de la Paris, care a jucat un rol neasteptat de rau în viata mea. (Zâmbet amar.) Nu va sti niciodata că ea, care acum s-ar putea sa aibă doi copii, a fost argumentul principal care mi-a închis cariera de ziarist! Ea, care probabil că nu-si mai aduce aminte de mine, mi-a închis, astazi, orice situatie sociala! (Zâmbeste amar.) În casa ei, am devenit comunist! Absurd până la Dumnezeu! Semeni, uimitor de bine, cu ea. De aceea, nu ar fi înțelept să te întâlnesc în locuri unde, sentimentul prieteniei nu pune stavilă vorbelor și gesturilor mele.

SORANA: Titin!

TITIN: Nu te speria! Mă opresc aici. Am vorbit numai atâta cât era necesar, că să înțelegi de ce nu voi mai trece pe la tine, și ăa nu socotești asta o trădare.

SORANA (cu necaz): Doamne, ce muierușcă trebuie să fiu, dacă toți bărbații, care se opresc lânga mine, îmi vorbesc așa!

TITIN: Greșești. Instinctul bărbatului functioneaza perfect. Ești femeia pe care și-o doresc. Femeia, nu femeiușca! O femeiușcă trece neobservată, o femeie provoacă drame! 
 

(Sorana fuge din cameră. La radio cresc, repede, zgomotele și atmosfera de la miting. Cineva strigă o lozinca si mulțimea raspunde: "Traiasca lagarul socialismului, în frunte cu Iosif Vissa rio novici Stalin!" Mulțimea: "Uraaa!... Uraaa!... Uraaa!..." Un bărbat: "Moarte imperialismului anglo-american!" Mulțimea: "Moar-te!... Moar-te!... Moar-te!" Apare Petru, răvășit.) 
 

PETRU: Sorana! (Se oprește în mijlocul camerei.) Unde-i Sorana?... De ce nu are încredere în mine? De ce nu crede că am ramas așa cum mă stie? 
 

(Intră preotul care a spovedit-o pe Sorana.) 
 

PREOTUL (timid): Buna ziua!

PETRU (furios): N-am nimic de adaugat! N-am nimic de adaugat! Nu mi-am călcat jurământul! Sunt la fel ca mai înainte!

PREOTUL: Venisem să te rog ceva, în legătura cu un nepot... Daca vrei, poți să-l ajuți. E nevinovat.

PETRU (se dezlănțuie): Pleacă! Pleacă! Pleacă! N-am nimic de adăugat! Pleacă! (La radio crește "Internaționala". Petru începe să țipe, vrea să acopere corul.) Sorana! Pe mine cine mă salvează? Sorana! Cine mă salvează? Cine mă salvează? 
 

(Cade pe spate, că o scândurășsi rămâne nemșscat, cu brațele îndepartate de corp. Titin e îngrozit și

îngaduitor. Preotul spune în șoaptă o rugăciune și face semnul crucii deasupra lui.) 
 

PREOTUL: Și apără-l, Doamne, de cel rău! Amin! 
 

SFÂRȘIT