And the Winner Is...
Andreea Chindriş
Ina- 20 de ani
Lavinia- 20 de ani
Marcel- în jur de 30 de ani
Reporteriţa
1.
O sufragerie. Intră două fete, cu genţi şi bagaje, încet şi timid.
Lavinia: Deci ăsta e apartamentul. Sper să nu ne facă o surpriză proastă şi să apară de după uşă.
Ina (supărată): Ce bine ar fi fost dacă aveam bani să ne închiriem o garsonieră şi să nu trebuiască să stăm cu necunoscuţi care ne cer servicii…
Lavinia: Da’ nu avem bani. I-am cheltuit la festival şi gata…ce să ne mai plângem de milă? A fost frumos, am băut şi ne-am drogat până am căzut din picioare. Nici n-aş vrea să schimb nimic din vara asta. Da’ e toamnă şi de acum fumăm numai în week-end, mergem la facultate, tre’ să fim mai responsabile. Stăm aici până găsim alt mod de a face o grămăjoară de bancnote (se plimbă prin sufragerie, merge spre celelalte camere, se uită la prize etc). Nici nu e aşa de rău. Ia uite, are până şi plasmă, o să stăm seara să mâncăm popcorn aici.
Ina: Promiţi?
Lavinia: Ce, faza cu week-endul sau cu popcornul?
Ina: Nu… că ne cărăm cât de repede putem, nu vreau să avem o viaţă obscură cu cine ştie ce cretin obsedat. Nici nu vreau să-mi imaginez ce o să aibă şi ăsta în cap, poate ieşim de aici în sac de plastic (se pune încet pe plâns).
Lavinia: Lasă, eu o să fac asta. Te rog, nu mai plânge.
Ina: Vreau acasă.
Lavinia: Acasă? Când mama ta te-a trimis de acasă ca să te descurci? Îi baţi la uşă şi ea îţi zice să pleci şi să nu audă de tine decât când eşti bine? Acolo vrei să te întorci? Cum să intri la tine-n casă? Pe horn? Că pe uşă sigur nu.
Ina: Nu mai repeta povestea aia. Poate îmi fac un iubit şi ne mutăm acolo, ce zici? Nu e o idee bună?
Lavinia: Mda, sunt convinsă că orice tip are chef ca prietena iubitei lui să le stea pe cap. Da’ tu încearcă.
Ina: Ah, aşa de mult îmi doresc ca tipul ăsta să vorbească despre altfel de servicii: să spălăm, să călcăm, să gătim.
Lavinia: Încă nu ţi-a trecut? Să nu începi să crezi asta, că o sa fie rău când vine tipu’ şi-ţi dai seama că ţi-ai făcut speranţe degeaba. Ştii bine de ce suntem aici. Să înceapă treaba, îmi pun mănuşile de cauciuc şi mă parfumez, sunt pregătită pentru orice: gătit sau futut, ce doriţi în această seară? (râde).
Ina (se ridică de pe bagaj, vrea să plece): Mai bine stau în gară! (iese).
Lavinia (se aşează pe canapea, se preface că are o telecomandă în mână şi butonează TV-ul).
Ina intră pe uşă. Se aşează înapoi pe o valiză.
Lavinia: Mda, ştiam că vii. Uite, o să plecăm de aici cât de repede. Nici mie nu-mi place ce urmează să facem.
Se aude cineva care se apropie de uşă. Intră Marcel.
Marcel: Fetelor… eu sunt Marcel (îşi lasă geanta jos). Vin de la lucru, şi aşa o să fie în fiecare seară. Ca să fie clar: mâncarea să fie gata, şi una dintre voi să poarte pojartier (râde). Cum vă numiţi?
Ina: Ina
Lavinia: Lavinia.
Marcel: Aham. Bun. Puneţi-vă bagajele, instalaţi-vă. Avem atâta timp la dispoziţie.
Lavinia: Scuze, cred că n-am înţeles bine despre ce e vorba când ai zis „servicii”. Poţi să fii puţin mai explicit?
Marcel: Înseamnă că dacă aţi da ore de matematică sau de engleză nu aţi avea parte de atât de multe avantaje. Aşa, cu mine, aveţi şi casă şi masă şi...satisfacţii. Ne-am înţeles? E clar?
Lavinia: O să facem o listă cu lucrurile care nu ne plac şi gata.
Marcel (râde): Fetelor, nu înţelegeţi. Când ieşiti pe uşa apartamentului ăstuia o să fiţi mai pregătite pentru viaţă. Eu o să vă învăţ aici cum se face asta.
Ina: Da’ eu nu vreau aşa ceva!
Marcel: „Prima lecţie a unei fete de afaceri este pierderea himenului”. Ar trebui să începeţi cu asta...dacă deja n-aţi făcut-o.
Ina se aşează, speriată.
Lavinia: Cu mine să vorbeşti aşa. Pe Ina aş vrea să o laşi în pace. Măcar pentru moment.
Ina: Nu, nu. Te rog. Nu se poate...
Marcel: Nu o să fiu rău. Am zis la început că una o să mă aştepte în pojartier, alta cu masa pusă. Faceţi cum vreţi, voi vă alegeţi rolul. Curva sau casnica (râde).
Lavinia: Nu o să stăm noi prea mult pe aici, să nu începi să te obişnuieşti cu noi.
Marcel: Nu-mi place atmosfera asta tensionată. De când am intrat în casă am auzit doar “nu”. Şi sper că nu sunteţi fetiţele care l-au luat pe “nu” în braţe (râde). Uite ce facem.
Marcel scoate o sticlă de whisky şi pune în trei pahare. Iau şi fetele câte unul. Linişte câteva minute.
Ina: Ce soluţie masculină (râde). Mereu mi-am zis că e mai bine să ai de-a face cu băieţii decât cu fetele.
Lavinia (se uită urât la Ina): Ina, haide. Mergem să ne instalăm.
Lavinia iese.
Marcel (se uită la Ina îndelung): Mă bucur că aţi venit.
Ina: Parcă ar fi o replică dintr-un film siropos.
Marcel: Dar ţie îţi plac filmele astea.
Ina (după o pauză): Mda.
Marcel: Să ştii că nu eşti obligată să faci nimic din ce nu vrei. Poate că par eu dur, dar…
Ina: E bine de ştiut.
Marcel: Că nu-s dur sau că nu eşti obligată?
Ina: Partea cu obligaţia.
Marcel: Aha. Cu Lavinia, în schimb, e altfel. Vrea să facă pe şefa cu mine şi nu-i merge. Asta nu înţelege. O să se prindă ea că e mai bine să fie o căţeluşă cuminte.
Ina: Lavinia? Ea să fie cuminte? Nu înţelegi nimic.
Marcel: E încă devreme...
Lavinia (din cealaltă cameră): Ina! Vii?
Ina iese.
2.
În camera fetelor
Lavinia: Ar trebui să vorbim cu părinţii noştri, ca să ştie că suntem bine.
Ina: De când îţi pasă ţie de ai tăi? Nu erai tu rebela aia cu pierce-uri şi cu tatuaje?
Lavinia: Ah, da...am încercat şi eu cât am putut. Problema e că acum eu chiar nu pot să mă îndepărtez de ai mei. Pentru că vreau să le arăt că eu pot să mă descurc fără ei. Am adresa lor, aşa că o să le scriu din când în când ca să le arăt eu lor.
Ina (pune mâna pe telefon): Ba nu, mai bine nu. Întâi să ştiu că e sigur ceea ce facem aici. Să ne asigurăm şi apoi să le scriem, ştii?
Lavinia: Mda, doar că eu nu mi-aş face probleme cu asta. Tipul ăsta e destul de obsedat încât să aibă intenţii serioase.
Ina: Cred că e un băiat destul de bun. Adică, doar faptul că are un serviciu arată asta, în plus am avut o discuţie cu el şi... cred că eşti doar rea şi n-ai răbdare.
Lavinia: Hmm eu zic să nu ne grăbim cu concluziile. Doar că oamenii au prejudecăţi şi nu pot să nu emită judecăţi de valoare, nu-i aşa? Haide, recunoaşte.
Ina: Cred că toţi oamenii au ceva bun şi ceva rău.
Lavinia: Ce obositoare este teoria asta a ta. Îmi dă ameţeli, înţelegi ce zic? Habar n-ai cum stă treaba cu oamenii, dar îţi dai cu părerea.
Ina: Aham, tu ai crescut în mijlocul junglei, am înţeles.
Lavinia: Te rog, să ne liniştim. Merg să fac un ceai şi să fumez o ţigară.
În sufragerie, cele două fumează şi se uită la TV. Apare Marcel.
Marcel: Lavinia. Vii?
Lavinia se ridică nervoasă. Se ţine de cap.
Ina: De ce tu?
Lavinia: Nu-mi spune că vroiai să fii în locul meu!
Lavinia iese.
3.
Zi. Intră Lavinia în apartament. Are un ziar în mână. Ina e la TV.
Lavinia: Fii atentă ce am găsit! Un anunţ care o să ne scoată de aici!
Ina: Aham, sunt convinsă.
Lavinia: Gândeşte-te. Cu facultatea nu faci mare lucru. Faci una, mai faci şi pe a două, că poate-poate între timp apare ceva, şi deja eşti bătrână şi trebuie să te căsătoreşti. Dar noi avem şansa de a câştiga ceva şi mai mult, şi mai repede: 3000 de auro, bani care ne asigură un trai decent o bună vreme.
Ina: Ce tre’ să facem? Să apar dezbrăcată undeva? Sau mai rău?
Lavinia: Dimpotrivă! Merge mână-n mână cu Facultatea de Litere. Să scriem poveşti erotice.
Ina: Ce tare! Ah, deja sunt excitătă, numai la ideea că pot să scriu despre asta. Oare avem voie să scriem cu pulă şi pizdă? (râde) Sau juriul e prea pudic? Ce zici?
Lavinia: Scrii tu cu pulă şi pizdă, iar eu cu i-o scoase din pantaloni, dânsa-ntr-însa (râd amândouă).
Ina: Ia citeşte tot anunţul.
Lavinia: Bla-bla-bla poveşti erotice, pentru că literatura română nu are destule pagini de erotism.
Ina: Literatura? Numai literatura? Şi la teatru stăm la fel!
Lavinia: Premiul 1- 3000 de euro, premiul 2- 2000 de auro şi premiul 3- 1000 euro.
Ina: Te invidiez. Tu măcar ai de unde să te inspiri.
Lavinia: Lasă, tu pune-ţi mintea la contribuţie.
Ina: Da’ eu nu cu mintea vreau să scriu povestiri erotice!
Lavinia: Da’ cu ce?
4.
Lavinia şi Ina stau pe canapea, fiecare la câte un capăt, cu foi şi câte un pahar de băutură în mână.
Lavinia: Eu fac descrierile dinspre obiecte din cameră spre corpurile celor doi.
Ina: Dar e prea filmic ce zici tu. Asta merge pentru filme porno de mâna a treia, din anii 80. Trebuie să prinzi atmosfera.
Lavinia: Cum?
Ina: Păi vorbeşte despre toată tensiunea.
Lavinia: Mamă. Ce expertă eşti, nici nu bănuiam (râde).
Ina: Păi dacă doar de tensiune am avut parte (râde).
Lavinia: Bine că ştii cum e… că eu, de demult n-am mai simţit asta.
Ina: Eu simt asta cu toţi bărbaţii. Iar cei cu care nu simt îmi e clar că sunt homosexuali.
Lavinia: Deci simţi asta şi pentru Marcel?
Ina (încet): Da.
Lavinia: Nu ştiu de ce, am sentimentul că nu trebuia să fiu eu aia care să se culce cu el. Că am vrut să te protej degeaba.
Ina: Nu e vorba de asta, ci de faptul că na... eşti cumva mai blazată! Şi că nu te mai îndrăgosteşti.
Lavinia: Ascultă, să te îndrăgosteşti nu e cel mai bun lucru pe care poate să-l facă o fată.
Ina: Ba eu cred că e foarte bine... şi sănătos.
Lavinia: Ba nu, noi n-avem nevoie de bărbaţi dacă nu ne aduc şi foloase materiale. Altfel, e doar încărcătură emoţională... şi de aia cine are chef? Suferinţe şi dureri, lacrimi bla-bla...Trebuie să facem bani cât timp suntem tinere, iar la bătrâneţe să ne facem operaţii estetice. Gata. Asta o să fie sloganul meu de azi. Mi-aş face şi tricou, dar ar fi mult prea bătător la ochi. Iar eu sunt o persoană subtilă.
Ina: Nu pot să cred că zici asta! Unde e Lavinia cea sensibilă? Unde s-a pierdut?
Lavinia (râde): Poate s-a pierdut la mare, când se droga şi şi-o punea cu cine apuca. Şi când tu nu ştiai unde dorm noaptea, dacă m-am înecat sau dacă am plecat cu cineva în cort, hotel, căsuţă. Pe toate le-am luat la rând.
Ina: şi pe toţi. Doar că nu mi se pare amuzant să râzi de mine, care mă speriam pentru tine.
Lavinia: Mda, şi care urlai pe lângă mal, să vezi dacă nu-s în apă.
Ina: Termină cu răutăţile astea.
Lavinia: Sunt rea cu mine. Erai, de fapt, singura pe care o interesa ce fac eu, unde sunt, dacă am mâncat, dacă m-am protejat... ţi se pare că-s rea, nu?
Ina: Eşti aşa din cauză că te-ai despărţit de...
Lavinia: Am zis că nu mai vorbim de el, da?
Ina: Nu e ok să avem subiecte tabu!
Lavinia: Problema era că eu aveam impresia ca, pentru fiecare tip, sunt importantă. Că simte şi el că fiecare lucru pe care-l fac cu el e mare. Aşa a fost cu ăla despre care nu vreau să vorbesc. Când ne-am despărtit mi-am dat seama că nimic nu contase pentru el. Luase lucrurile aşa cum eram. Ţinutul de mână era ţinutul de mână. Iar sexul era sex. Aşa că asta am făcut astă vară la mare. Sex. Acum mi se face rău când mă gândesc la definiţiile alea siropoase: Dragostea (nici măcar nu ziceau sex!) e modul de a privi cel mai adânc în ochii celuilalt (pauză). Un căcat. Aşa că ghici ce? Vreau doar să nu mai fiu eu victima. Ştii ce trebuie să faci? Să iei lucrurile exact aşa cum sunt ele. Fără alte sentimentalisme. Şi, în mod ciudat, şi bărbaţii or să fie înnebuniţi după tine.
Ina: Cât cinism, mi se face rău. De fapt milă. Cred că tocmai asta e greşeala ta. Că ţi-ai pus scutul şi gata, nu te mai interesează nimic şi nimeni.
Lavinia: De aia nu-mi pasă ce se întâmplă între mine şi Marcel. Nu contează ce facem. Hai să fixăm subiectele tabu chiar acum. Fiecare are dreptul la unul. Cred că ştii care e subiectul meu tabu. Acum e rândul tău.
Ina: Suntem prietene, nu? Trebuia să-ţi dai seama până acum.
Lavinia (se gândeşte un pic): OK, mă dau bătută. O să caut, o să observ eu, ştiu că o să apară.
Ina: Eu sigur nu-ţi spun.
Lavinia: Unu-zero pentru tine.
Ina: Având în vedere că nu o să vorbim despre asta, ce-ar fi să ne întoarcem la ce am scris?
Lavinia: Deci, Gheorghe o prinse pe Maria...
Ina (râde): Nu pot să cred, scrii bancuri?
Lavinia: Nu! Da’ am vrut să aduc la viaţă personajele româneşti.
Ina: Aham, un fel de Ion şi Ana, nu?
Lavinia: Nu crezi că e extraordinar?
Ina: Sincer eu am încercat să aduc ceva din bordelurile Bucureştiului în povestirea mea.
Lavinia: Ce stilată suntem (râde).
Ina: Spre deosebire de tine, care, presupun, ai descris o scenă de dragoste pe tractor, în câmp.
Lavinia: Noaptea! Tot un limbaj de dânsa... mă rog, înţelegi, sunt o fată pudică.
Ina: Ah, o să mor de râs când termini şi apuc să citesc tot. Şi nu cred că asta trebuie să se întâmple când citeşti povestiri erotice, nu?
Lavinia: Scriu aşa cum cred eu. Ideea e să mă simt bine, nu? Altfel nu are sens să o mai fac. OK, e vorba şi de bani, nu am uitat. Cred că am încă şanse, mai ales dacă juriul e alcătuit din critici de pe vremea lui Ion.
Ina (râde): Bună tactică.
Lavinia: Povesteşte-mi tu despre ce ai scris.
Ina: Nu prea vreau.
Lavinia: E prea mult sex?
Ina: E prea multă tensiune.
Lavinia: Hai, spune-mi povestea.
Ina: Bun, e vorba despre un cuplu şi o tipă care stă cu ei. Cei doi se ceartă mereu şi fac sex... sălbatic, în timp ce tipa se excită când îi aude. Aşa că vrea să intre şi ea în cuplul lor.
Lavinia (după o pauză): Ina, da’ asta seamănă cu ce trăim noi. Mai puţin partea cu intratul. Nu?
Ina: Da, da, evident. Nu e vorba despre mine...
Lavinia: M-am liniştit.
Ina: De ce mereu când e vorba despre mine, eu trebuie să fiu aia cuminte şi la locul ei? Nu mai sunt mică!
Lavinia: Pentru ca măcar una să fie normală!
Ina: Oricum, dacă tot ai vrut să-ţi vorbesc despre povestea mea, ei bine află că fata aia o ia razna şi devine cea mai perversă dintre toţi, pentru că rămâne să-şi imagineze tot, orice.
Lavinia: Dar, repet, nu e vorba despre tine!
Intră Marcel.
Marcel: Salut, ce fac fetele mele dragi? Ooooo, alcool şi scris! Cât de boem. Nici nu-mi puteam imagina ceva mai bun de atât.
Ina: Cum a fost azi?
Marcel: Prost! Da’ toate frustrările mele or să dispară într-o clipă! (râde) Ina, îmi torni şi mie?
Lavinia iese.
Marcel: Unde mergi? (ironic) Te rog nu mă lăsa, mă bazam pe tine! (râde)
Ina: Spune-mi cum a fost azi la lucru. Ce faci tu de fapt?
Marcel: Lucrez în publicitate.
Ina: Deci eşti creativ. Meseria asta a ta e foarte misterioasă... nimeni nu ştie cu ce vă ocupaţi.
Marcel: Serios? Atunci să lăsăm să rămână aşa. Pentru că, de fapt, nu e deloc ce pare.
Ina: Nu cumva trebuie să primiţi numele unui produs, firme şi apoi să vă bateţi capul să faceţi ceva mai trăznite lucruri?
Marcel: Exact asta e. Doar că dacă niciodată nici una din ideile tale nu e acceptată, începi să te întrebi de ce dracu’ se întâmplă aşa ceva. Poate e din cauză că sunt prea frumos şi nimeni nu mă place! Vor să mă enerveze (râde). N-ai observat că dacă o persoană e frumoasă, ceilalţi o cataloghează ca „Frumoasă, da’ proastă?”
Ina: Cred că e mai rău dacă e fată!
Marcel: Şi dacă se întâmplă să fie şi blondă... n-are nici o şansă să fie plăcută de colegi. Sau, mai rău, dacă promovează toată lumea o să spună că a trecut prin patul şefului.
Ina: Aham, atunci câştigători sunt bărbaţii urâţi?
Marcel: Am observat asta la mine la serviciu. Cu cât eşti mai scund şi chel, cu atât eşti mai sus. Şi, bizar, tipii ăştia îi urăsc pe ăia ca mine.
Ina: ştii teoria aia despre...penis şi serviciu?
Marcel: Nu, dar sunt curios.
Ina: Se zice că tipii care au un penis mic sunt aia care ajung cei mai sus, ei sunt aia ambiţioşi, pentru că vor să înlocuiască o lipsă prin altceva... serviciu. Înţelegi?
Marcel: Aşa... mai departe? Cum e cu ceilalţi?
Ina: Cei cu penis mediu sunt aia cei mai... nehotărâţi. Pentru că nu excelează în nici un domeniu. Nu se agită nici cu serviciul, nici nu-s stresaţi în pat, nu ies în evidenţă nicăieri. Şi acum să introducem ultima categorie: tipii „norocoşi”. Ăştia sunt cei mai relaxaţi, nu-i interesează prea tare de serviciul lor, pentru că nu au nici un fel de frustrări. Nu caută să promoveze, nici să sară în evidenţă prea mult, vorbind degeaba.
Marcel (râde): Ha, simt că orice aş zice despre serviciu de acum, o să fiu băgat într-una dintre categoriile astea.
Ina: Să nu te gândeşti că n-am făcut-o deja.
Râd amândoi.
Intră Lavinia.
Marcel (către Lavinia): Te-ai făcut frumoasă pentru mine? Nu era nevoie, iau lucrurile aşa cum sunt pentru că n-am nici un fel de frustrări.
Ina şi Marcel râd.
Marcel (către Ina): Poţi să pregăteşti masa, te rog? Ne întoarcem repede, şi o să avem o foame de lup.
Cei doi ies. Ina rămâne pe canapea. Se ţine de cap. Îi sună telefonul.
Ina: Alo, mami? Da’ sunt bine. Da’ nu ştiam că te interesează ce fac eu.
Se aude Marcel râzând.
Ina: Nu, nu e un bărbat. Sau nu e al meu (ironică). Sunt la fel de cuminte şi de fraieră cum mă ştii şi cum îţi place ţie, mami. Scriam. Da, pentru facultate. (ironică) Extraordinară facultate. Mă bucur tare mult că mi-ai dat un şut în cur ca să nu merg la facultatea unde eşti tu profă, ca să învăţ să fiu pe picioarele mele. Ca să nu creadă lumea că m-ai fi ajutat în vreun fel. Nu e nimic mai dulce pe lume ca a creşte şi a te descurca singur, la mama dracu’ şi fără bani. OK, închide telefonul dacă nu-ţi place cum vorbesc.
Ina lasă telefonul jos.
Ina: Şi acum să pregătesc o masă săţioasă pentru doi oameni flămânzi şi sănătoşi, şi unul plictisit.
Oftează şi se ridică.
5.
Ina îi face fotografii Laviniei, care stă pe canapea.
Ina: Oare să punem o cuvertură din aia din imitaţie de leopard?
Râd amândouă.
Lavinia: Bine că am băut un pic, altfel n-aveam curaj să fac dragoste cu camera.
Ina: Scuze, nici aşa nu se vede că faci dragoste cu aparatul. Haide, mai multă pasiune. Întinde-te şi pune-ţi mâinile pe sâni.
Lavinia: Ina! Nu vreau să fac asta! Nu scrie nicăieri că trebuie să fim de-a dreptul porno!
Ina: Haide, că le ştergem la sfârşit pe alea proaste. Şi pun pariu ca alea proaste or să fie alea în care eşti prea cuminte.
Lavinia: Ce-ar fi dacă aş lua un iaurt din frigider şi o linguriţă şi aş mânca? Totuşi e vorba că, dacă o să câştigăm, o să facem reclame.
Ina: Perfect.
Fuge şi aduce iaurt şi linguriţă.
Ina: Aşa, acum înfoaie-ţi părul, aşa...mmm, îţi place iaurtul ăla. Ia să văd.
Lavinia: Îh, e de fructe de pădure. Nu-mi place.
Ina: Nu ai voie să comentezi, arată-mi că de fapt îl adori. Uită-te în dreapta, şi acum stânga...ca şi cum urmăreşti să nu ţi-l ia nimeni. Perfect! Extraordinar.
Râd amaândouă.
Lavinia: Gata, treci tu.
Ina merge pe canapea.
Lavinia: OK, acum să vedem ce poţi tu. Nu mă prea pricep la indicaţii.
Ina: Nici o problemă.
Îşi pune mâinile pe sâni.
Lavinia: Ce e asta? Nu e reclamă la sutien. Îţi cade bluza.
Ina: Sssst!
Ina îşi pune mâna pe picioarele întinse pe canapea.
Lavinia: Asta ce mai e? Reclamă la ciorapi?
Ina (râde) : Ciorapi Mihaela, sau cum erau aia de pe vreamea comuniştilor?
Râd amândouă.
Lavinia: Tu chiar vrei să câştigi, nu?
Ina: Păi n-ai zis tu să câştigăm ca să avem bani de operaţii estetice? Mă gândesc să-mi schimb nasul.
Lavinia: Şi să arăţi ca Michael Jackson?
Ina: Hei, nu fă glume din astea. Îmi plăcea de el! Când eram mică vroiam să ajung la un concert de-al lui şi să-i zic că-l iubesc. Între timp mi-a trecut.
Lavinia: Şi eu am o poveste din asta din copilărie.
Ina: Cu un star? Hai, spune-mi, Madonna îţi plăcea, nu?
Lavinia: Povestea mea e altfel. Mergeam cu mama pe stradă şi ne-am întâlnit cu o colegă de clasă, una drăguţă şi cu un ten frumos. Şi o întreb eu pe mama „ Mamă, ea de ce are un ten frumos şi n-are coşuri, ca mine?”. Şi mama îmi zice că pentru că ea are prieten şi se ţine de mână, i se reglează hormonii. Aşa că mi-am făcut rapid un prieten şi mă ţineam de mână cu ăla, de dimineaţa până seara. Mersese vorba că-s îndrăgostită de tip, el se lăuda că-s topită după el, doar că nu înţelegea de ce-l ţin de mână şi atât. Până şi când plăteam la bar, nu-i dădeam drumul, pur şi simplu plăteam cu o mână sau...na...Mai puţin când mergeam la baie, evident.
Râd.
Lavinia: Ei, şi într-o seară s-a prins că nu-s atât de îndrăgostită de el, pentru că m-am apucat să-i povestesc de tipu’ de care-mi place. Aşa că, supărat, m-a întrebat de ce îl ţin de mână dacă tot nu-l plac. I-am zis teoria mamei.
Ina: Asta poate să fie catalogat ca unul dintre momentele penibile ale vieţii tale, cred.
Lavinia: Exact. Numai că tipul s-a gândit să facă să fie toată situaţia spre avantajul lui, aşa că ce a făcut? Mi-a zis că e vorba despre sex. Asta îţi reglează hormonii. Trei zile după o făceam, speriată ca dracu’ da cu mari speranţe.
Fetele râd. Intră Marcel.
Marcel: Văd că în fiecare zi am câte o bucurie, nu? Acum fetele mele fac fotografii.
Râde.
Marcel: Lăsaţi-mi mie paratul, şi acum mergi şi tu acolo. Să vedem ce o să iasă.
Fetele pozează.
Marcel: Aşa, îmi place de voi...mişcaţi-vă! Aşa, lasciv. Să jucăm pe roluri. Ina e fata cuminte, tipul Lolitei. Iar Lavinia e scorpia afurisită, neîmblânzită.
Fetele râd.
Lavinia: N-aveam idee cât de multe ştii, Marcel!
Ina: şi ce corp frumos ai, băiete!
Marcel: Fetelor, mie tare îmi place de voi. Mai ales vesele şi fără probleme de adolescente. Ştii? Echilibrate. Nu-mi place să văd nervi, supărări, labilităţi, depresii, tentative de sinucidere, şantaj emoţional. Echilibru e cuvântul meu preferat.
Ina: Nu prea mă regăsesc în cuvântul ăsta.
Lavinia: Nici eu.
Marcel: Ba da, în seara asta se pare că acolo suntem. Nu văd nici un fel de tensiune aici, nici o presiune, bărbatul se simte minunat şi femeile lui la fel, nu?
Râd toţi.
Ina (merge spre el): Dar, Marcel, tu mergi la sală? Când ai timp de toate?
Marcel: Ai zice că serviciul şi femeile de acasă îmi umplu ziua, dar nu, eu am timp şi de sală. În schimb am un obicei ciudat.
Ina: Hai, spune-ne, ce, ce, ce?
Marcel: Biiiiiiiine. Din când în când enervez o albină ca să mă înţepe şi astfel...am parte de protecţie împotriva reumatismului. De aceea o să fiu tânăr şi când o să fiu în vârstă! Din păcate, eram odată cu o prietenă şi am făcut asta şi...din nefericire nici una nu m-a înţepat pe mine, deşi eu îmi doream asta la nebunie! (nervos) Dar ea a ajuns la spital, aşa-i trebuie dacă mi-a furat albinele cu sângele ei sau parfumul sau culorile sau...
Lavinia: Bun, deci lui Marcel chiar îi plac albinele!
Marcel: Da, cred că înţeleg mai bine albinele decât femeile. Deşi am avut o tentativă să…am scris o povestire semi-erotică, din punctul de vedere al unei femei.
Ina: Ce idee grozavă! Te rog, te rog adu textul ăla şi citeşte-l.
Marcel pleacă după text.
Marcel: Cred că nu e scris foarte bine, dar…
Lavinia: Nu contează, spune…
Marcel: “Sunt încă rece din cauza frigului de afară. Deschid încet uşa. Locul e în semi-întuneric, cu lumini albastre şi roşii, în fiecare cameră e o altă atmosferă. Un lucru e comun: locul ăsta miroase a sex. Canapelele, paturile, pernele moi aruncate peste tot fac să vrei să te rostogoleşti molatic pe jos, în timp ce alţi oameni trec pe deasupra ta. Femei cu fuste şi cu picioarele goale. Bărbaţi care le urmează. Am venit singură. Nu se aude nici o vorbă, doar murmure. Aş spune că e o slujbă făcută noaptea. Trec pe lângă paturile în care se întind femei, care mă cheamă la ele.”
Ina (râzând): Ah, da, spune! Spune!
Lavinia: Ina? Vrei nişte apă rece? Nu vezi că scrie ca şi cum ar fi arhitect. Ce e cu toate descrierile spaţiului?
Lavinia se pune pe râs. Eu mă duc să mă culc într-o cameră clar-obscură, cu perne moi pe pat şi cu o lumină difuză.
Amândouă fetele se pun pe râs.
Ina: Miroase ciudat aici! Simţiţi?
Marcel: Nu. A ce? Oare a ars? Fetelor ce aţi făcut? Aţi dat foc la casa mea?
Lavinia: Nu te panica, nu miroase a ars.
Marcel (panicat): Ce e? A gaz? Nu aprindeţi lumina, explodăm.
Ina: Nu, Marcel, e altceva. Miroase a...sex.
Fetele se pun pe râs.
Ina: Gata, mergem să culcăm în camera cu lumini roşii şi albe.
Fetele râd iar şi ies.
6.
Ina (intră în cameră, cu un plic în mână): Am câştigat!
Lavinia (somnoroasă): Poftim?
Ina: La concursul cu fotografiile! Eu! Ah, o să fiu într-o reclamă! Mama, trebuie să le scriu alor mei, le arăt eu lor. Mai ales mamei. Dacă aş putea să fac o contra-dedicaţie, ei i-aş face! Nu pot să cred că şi-a dat afară din casă o fată atât de talentată! Nici măcar nu ştia că eu sunt cea mai tare de acolo, nu ea. De invidie m-a trimis din scumpul ei oraş bla-bla, ca să fie ea vedeta serilor locale cu primarul.
Lavinia: Ok, trebuie să te opresc, altfel o iei razna.
Ina: ştiu! O să merg cu Marcel în excursie! Vreau să-l iau de pe capul tău, să stai şi tu singură, să nu te mai simţi folosită de el...adică pentru sex.
Lavinia: Nu vrei să mă iei pe mine?
Ina (blocată): Ai fi vrut?
Lavinia: Neah, adevărul e că nici vorbă, nu-s interesată de plecat din ţară, cu toate cheltuielile incluse, într-un loc ca Barcelona. Nuuuu, nici vorbă de aşa ceva. Doamne fereşte, bine că nu mi se întâmplă mie asta! Ce să mai, bine că n-am câştigat eu premiul ăla, că cine ştie ce făceam! Îi rugam pe ăia să dea altcuiva premiul. Le ziceam să ţi-l dea ţie ca să pleci cu Marcel, să mi-l iei de pe cap, aham. Cred că asta făceam.
Ina: Te-ai supărat.
Lavinia: şi ce dracu’ e cu teoria ta cu folositul, hmmm? Cine pe cine foloseşte? Ce prostii, bărbaţii se scuză în faţa fetelor după un one-night stand că „îmi pare rău dacă te-au simţit folosită”. Dar apoi le cheamă Taxi, ca să scape mai repede de ele. Problema lor e că n-au idee că treaba stă la fel şi invers. Numai că fetele nu spun asta niciodată. Cred că nu vor să le strice încrederea în ei, şi să pară că după o noapte cu ei s-au îndrăgostit şi acum, dimineaţa, suferă rău. Prostii. Şi fetele pot la fel de bine să se distreze. Nu crezi? Nu crezi că asta fac şi eu?
Ina: Lavinia... ţie nu-ţi place de el, nu?
Lavinia: Tocmai ţi-am zis ceva despre modul în care şi fetele se pot distra, şi tu mă întrebi asta. Uneori chiar nu înţeleg cum de suntem prietene.
Ina: Hai cu mine la Barcelona.
Lavinia: Nu mai vreau eu! Du-te!
Ina: Îmi dai costumul tău de baie?
Lavinia: Costumul meu sexi vrei să zici.
Ina: Păi eu ştiu... să mă placă şi pe mine cineva acolo.
Lavinia: Dar pleci cu Marcel oricum. O să fiţi cuplul căsătorit la hotel.
Ina: Termină.
Lavinia: Lasă, între timp eu o să mă distrez cu Bellu.
Ina: Cine e Bellu?
Lavinia: Cimitirul.
Ina: Ce vrei să zici cu asta? Şantaj?
Lavinia: Neah. Ghici ce? Bunica mea are de demult un loc în cimitirul Bellu...
Ina: OK, nu e chiar aşa de unic. Am mai auzit de oameni care...
Lavinia: Stai să auzi partea bună a poveştii. E lângă mormântul lui...Eminescu!
Ina (râde): Nu pot să cred, waw, extraordinar! Ce norocoasă! (râde iar)
Lavinia: Staaaaai, păi unde ar fi bucuria? Ideea e că eu îl scot la vânzare pe net!
Ina: Ce noroc pe tine! Cum ţi-ai convins bunica?
Lavinia: I-am zis că-s bani pentru facultate.
Ina: Acum trebuie să întri pe net şi să fac asta. Şi gândeşte-te cât de bine o să fie: o să putem să ne mutăm de aici.
Lavinia: Da’ de ce n-ai zis că o să facem asta cu banii pe care i-ai câştigat tu?
Ina: Pentru că nu m-am hotărât.
Lavinia: Hotărât? Despre ce vorbeşti? Care sunt opţiunile?
Ina: Mutat şi...strâns banii pentru mutat.
Lavinia: Eşti sigură că despre asta e vorba?
Ina: Da. Gata, pune anunţul ăla pe net şi ajută-mă să împachetez aici.
Bate cineva la uşă.
Lavinia: Intră!
Marcel intră.
Marcel: Am făcut eu un mic dejun grozav. Se simte că e week-end.
Ina: Iar eu am o veste bună. Am câştigat concursul ăla cu fotografiile.
Marcel: Extraordinar! Dar asta nu înseamnă că plecaţi la Barcelona? Mă lăsaţi singur? Acum înţeleg de ce faceţi bagaje...
Ina: Stai, că mai e... m-am gândit că pentru că tu mi-ai făcut câteva fotografii, să te iau cu mine.
Marcel: Şi Lavinia?
Ina: Lavinia nu se supără. Are oricum nevoie de o vacanţă aici, în pat.
Lavinia (ironică): Da, evident, doar dau semne de oboseală cruntă. Nu pot să-mi mişc fundul până la avion. Deja încep durerile. Marcel, mă bucur că tu ai făcut micul dejun, altfel cădeam de epuizare, mă strângeaţi cu făraşul şi mă aruncaţi la gunoi. Nici de reciclat nu eram bună.
Marcel: Lavinia, văd că nu-ti place situaţia asta. Facem cum vrei tu. Spune, Lavinia.
Lavinia: Lavinia-n sus şi-n jos. Deci vreţi să auziţi clar că zic NU?
Marcel şi Ina: Da!
Lavinia: NU!
Marcel: Hai la micul dejun.
Ina iese prima. Marcel se uită la Lavinia.
Marcel: Îmi pare rău.
Lavinia: De ce?
Marcel: De toată situaţia asta. Nu-mi dau seama ce te supără mai mult: faptul că Ina nu te-a luat pe tine, sau faptul că eu n-am zis nu.
Lavinia: Prostii. Nu văd de ce mi-ar păsa că mergi cu Ina. Dar că-mi fac griji pentru ea.
Marcel: Doar despre grijă e vorba? Deci nu te interesează că o să dormim în aceeaşi cameră? Că poate mă îndrăgostesc de ea în timpul ăsta?
Lavinia: Ai impresia că ţin la tine? Că aş avea o problemă cu faptul că, să zicem, o să dormiţi în chiar acelaşi pat? Te supra-apreciezi.
Marcel: Deci înseamnă că mi s-a părut că aseara ai dat-o afară din ceea ce părea a fi un…
Lavinia: Nu cred că am dat-o la o parte. Pur şi simplu noi doi am mers în cameră şi am închis uşa. Un gest normal, nu?
Marcel: Aham. Dar nu în condiţiile de ieri… Oricine putea să vadă că era un fel de tensiune pe care şi ea…
Lavinia: Waw, chiar ai impresia că eşti important pentru mine. Ei bine, nu eşti! Aştept la fel de mult să plec de aici, să câştig un concurs ca să pot să fug din locul ăsta care “miroase a sex”.
Marcel: În dimineaţa asta aş zice că miroase a trădare…şi pâine prăjită (râde). Hai, nu fi supărată, să mergem la micul dejun. Nu ştiai că sunt un bucătar? Ştii ce se zice despre asta?
Râd amândoi.
7.
La emisiune. Lavinia a câştigat premiul cel mare la povestiri erotice.
Intervievatoarea (destul de patetică): Fii atentă, o să-ţi pun întrebări despre cum ai ajuns să scrii textul, de la ce ai pornit, cum simţi toate aceste trăiri, dacă îţi place să scrii, ce ai mai scris… Înţelegi? Nu e greu, sper că n-ai emoţii că intrăm în direct în 3, 2, 1… (şi mai patetic) Bună ziua, suntem aici cu Lavinia, tânăra speranţă a literaturii, consider că nu ar trebui să se rezume la a scrie despre dragoste. E adevărat, nu e un subiect urât, dar e ceva atât de trecător, cu toţii ştim că sufletul trebuie sa meargă spre zone şi mai înalte decât cele care vizeaza corpul. Trebuie să ne gândim la nemurirea sufletului. Tu ce faci pentru acesta?
Lavinia face mutre, nu-i convine.
Lavinia: Poftim? Cred că n-am înţeles.
Intervievatoarea: Ce anume faci pentru sufletul tău?
Lavinia (după o pauză): Am scris textul ăsta pentru că îmi doream banii foarte mult, şi pentru că cred că mă pricep, aşa cum s-a văzut, la crearea unei atmosfere tensionate sexual. Tractorul şi noaptea şi câmpul au creat un context…
Intervievatoarea (o întrerupe): Ceea ce a plăcut foarte mult e faptul că eşti printre puţinii care nu au folosit cuvinte vulgare, care s-au rezumat la lucruri subtile.
Lavinia (exagerat): Daaaa, eu nu vorbesc cu pulă şi… nu, în nici un caz.
Intervievatoarea se sperie de ceea ce aude, face semn să se taie emisiunea.
Lavinia (nu observă, pentru că nu o priveşte pe femeie): M-a gândit că o abordare mai pudică e mai interesantă, mai rară, mai ales când e vorbă de bărbaţi, sex şi femei.
Lavinia râde. Intervievatoarea se şterge pe frunte, înghite în sec.
Lavinia: Deci spuneam că m-am gândit că e ceva unic ce fac, că n-o să mai fie nimeni care să folosească expresii populare, să fie oare vorba despre o întoarcere la o literatură veche? Şi apropo de asta, aş vrea să fac un anunţ pentru că e ceva unic: vând un loc în cimitirul Bellu, lângă mormântul lui Mihai Eminescu, e moştenire de familie. Aşa că, pentru cei care sunt interesaţi să se odihnească lângă marele poet al neamului, vă rog să sunaţi aici, o să las un număr de telefon aici şi o adresă de mail: vreaulangaemiescu@yahoo.com. Mulţumesc foarte mult, sper să…
Se aude instantaneu un telefon care sună, şi o voce care zice: E pentru Lavinia.
Lavinia: Mulţumesc, câtă promptitudine. Mă scuzaţi, afacerile înainte de toate.
Pleacă spre telefon unde începe să vorbească cu voce tare detalii.
Lavinia: Da, da, chiar lângă el. Păi să vedeţi bunica mea.
Între timp Intervievatoarea încearcă să vorbească mai tare, încercând să păstreze aparenţele.
Intervievatoarea: Aşadar am avut plăcerea să o cunoaştem pe Lavinia, o tânără stea pe cerul literaturii, păcat că nu am reuşit să facem o mică lectură pe text ei, ca să înţelegeţi care e meritul ei, dar curând o să fie publicat. Vă mulţumim şi rămâneţi în continuare alături de postul nostru de televiziune.
Se opreşte transmisiunea.
Intervievatoarea: Păi facem afaceri sau scriem? Nu înţeleg. Ce generaţie de nebuni e asta? Eminescu, dacă tot ai vorbit despre el, nu ar fi făcut asemenea compromisuri. Pentru el, ei bine, pentru el contau doar lucrurile importante: moartea, nemurirea…
Lavinia (îndepărtând telefonul ca cel care a sunat să nu audă): Tot despre asta vorbesc şi eu aici. Despre moarte.
Intervievatoarea: Dar ca afacere! E total diferit, unde sunt vremurile de altădată? Ieşiţi din platou, nu vreau să văd aşa ceva aici, e inadmisibil: vorbiţi urât în direct, ce e vocabularul ăla? Apoi faceţi afaceri şi apoi, culmea!, plecaţi ca să răspundeţi la telefon să continuaţi mârşăviile. Afară, moarte tinerilor şi afaceriştilor, trăiască arta pură!
8.
În apartament. Intră Marcel şi Ina, veseli şi râzând. Lavinia arată obosită. Decupează un articol dintr-un ziar.
Ina: A fost grozav! Uite, m-am bronzat rău de tot. Ce faci, Lavinia?
Lavinia: Decupez articole despre mine: Câştigătoarea marelui premiu! Ca să le trimit alor mei, să vadă că mă descurc fară ei.
Marcel: Eu merg să-mi fac un duş. Lavinia, cred că de azi ar trebui să faci tu mâncare.
Ina şi Marcel încep să râdă.
Lavinia: Ce-a vrut să zică cu asta?
Ina: Cred că e timpul să schimbăm rolurile, nu mai e nevoie să ai “grijă” de mine. Sunt o fată destul de mare, care poate să spună ce e rău sau bine pentru ea.
Lavinia: Sigur e vorba despre faptul că nu mai ai chef să găteşti pentru noi?
Ina: Nu e vorba doar de asta. Dar ce-ar fi dacă tu ai găti, iar eu aş petrece mai mult timp cu el, în oraş, la cumpărături…
Lavinia: Dacă vrei să te muţi de aici pot să-ţi dau bani. Că de la concursul ăla…
Ina: Dar nu trebuia să ne mutăm împreună? Nu asta era ideea? Să scăpăm de Marcel?
Lavinia: Exact asta era. Dar unde s-a dus înţelegerea noastră? E atât de frumos parcul ăsta de jos încât nu vrei să pleci de aici? Aşa de mult îţi place să te dai în leagăn încât nu te interesează că prietena ta, adică eu, e obligată să facă sex cu un cine-ştie-cine-naiba?
Ina: Lavinia, dar şi astă vară făceai acelaşi lucru la mare! Nu văd de ce acum eşti aşa de supărată pe mine! Măcar Marcel... pe el îl cunoaştem deja de ceva timp. S-a purtat frumos cu mine la Barcelona, a avut grijă să...
Lavinia: Prea multă grijă... să te îndrăgosteşti de el. Pun pariu că lui îi place situaţia asta de înnebuneşte. Acum, la baie, e fericit că aici se ceartă pentru el două fete. Că le-a câştigat pe amândouă!
Ina: De ce zici că amândouă? Vorbeşti despre tine?
Lavinia: Nu, nu e vorba de mine... vorbesc despre situaţia asta absurdă.
Ina: Incredibil. Brusc mă simt cea mai matură persoană din casa asta. Măcar eu am curajul să recunosc că băiatul ăsta nu e nici urât şi nici rău! Nu cred că vrea să profite de noi sau oricum nu cred în teoriile astea ale complotului.
Lavinia: Poftim?
Ina: E un tip bun.
Marcel intră în sufragerie.
Marcel: Singura mea problemă e că nu mai vreau să mă ataşez de nimeni, de nici o fată. Şi nu am timp de aşa ceva.
Marcel se aşează.
Marcel: Am fost foarte îndrăgostit. Da, fetelor, da… dacă m-aţi fi văzut la 20 de ani… ce sensibil eram. Sunt convins că v-aţi fi îndrăgostit de mine. Cred că acum nu se mai poate, îmi pare rău că nu ne-am întâlnit mai demult. (Pauză) Scriam poezii, nu, nu râdeţi de mine…
Ina, Lavinia: Nu, nu râdem. Continuă.
Marcel: Am cunoscut o fată. În fiecare zi îi puneam o portocală în sala de lectură unde ştiam că se aşează ea. O vedeam zâmbind şi asta era atât de mult pentru mine. Am fost împreună mult timp, până când mi-am dat seama că fata de fapt…mă înşela. Cu un amic, cu care mergeam la munte. Unora li s-ar fi părut evident că ei doi…în fine, eu şi el ne porneam dimineaţa să mergem pe munte. La jumătatea drumului el se simţea rău, vroia la cabană. Insista să nu vin şi eu cu el, că nu e grav. Aşa că eu seara mă întorceam şi amândoi erau veseli şi fericiţi. Nu am bănuit nimic până când nu am găsit boxerii lui la mine-n pat. Am jurat că nu o să mai fac greşeala asta - să am încredere în femei. Şi dacă se poate nici în bărbaţi. Şi mai ales, dacă se poate, să nu se cunoască unii cu alţii. Cred că toată tensiunea asta a “dragostei imposibile” între prietena unui tip şi un prieten al tipului poate să fie cea care să-i facă să-şi dorească să încerce. Poate că dacă nu s-ar cunoaşte în contextul ăsta, nu şi-ar dori aşa ceva.
Lavinia: Ce patetic povesteşti. Eşti mult prea amuzant când încerci să fii serios.
Ina: Deci nu ai vrea ca prietenii tăi să ne cunoască şi pe noi?
Marcel (râde): Cu voi e altceva, nici nu m-am gândit la asta.
Lavinia: Da’ asta nu e prea flatant.
Marcel: E vorba de oameni diferiţi. Nu e bine întotdeauna să amesteci prietenii care sunt diferiţi. Trebuie să te întâlneşti cu ei separat. Voi sunteţi un capitol separat al vieţii mele.
Ina: Separat şi secret oare?
Marcel: Nu mă faceţi să-mi pară rău pentru ce v-am zis. Eu am zis care e problema şi acum întoarceţi asta împotriva mea...
Lavinia: Cred că noi doi semănăm foarte mult, de fapt.
Ina: De asta are nevoie de cineva diferit.
Marcel: Îmi place războiul ăsta pentru mine.
Lavinia: Nu e nici un război. Pur şi simplu nu mai avem nici una chef să gătească.
Marcel: Dar ce-ar fi dacă am petrece o noapte în trei?
Ina: Poftim?
Lavinia: Eu nu vreau aşa ceva.
Ina: Lavinia, nu vrei mai bine să facem popcorn şi să ne uităm la un film? Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul.
Marcel: Eu aduc ceva de băut, nu vreţi şi voi?
Marcel iese.
Ina se ridică brusc.
Ina: Eu zic să cumpăr aici o masă mare. Şi aici să fie o bibliotecă unde să punem scrierile penibile ale lui Marcel, şi unde să avem un peşte de sticlă. Şi să călătorim toţi trei ca nişte prieteni buni, şi să aducem de peste tot din lume lucruri pe care să le punem pe rafturi. Şi vreau neapărat un bar aici, unde Marcel să facă cocktailuri bune.
Apare Marcel cu pahare pe care le dă fetelor.
Lavinia: Şi să facem petreceri frumoase, cu muzică şi cu oameni noi. Trebuie să aducem aici oameni, de ce naiba n-am făcut-o până acum? Pune muzică, Marcel!
Marcel pune muzică.
Ina: Şi dincolo să avem un pat mare, unde să dormim, şi da, ştiu... să facem o fereastră imensă, de sus până jos! Ca dimineaţa să intre tot soarele, să ne trezească.
Lavinia: Şi să scăpăm de fotografiile alea de pe pereţi, să punem altele cu noi, fotografii cu noi costumaţi.
Marcel: O să arate bine locul ăsta.
Ina: Ştiu! Abia aştept să ne apucăm de mâine dimineaţă! Gata cu supărările, e clar că există un motiv bun pentru care ne-am întâlnit toţi trei, pentru care am venit aici, pentru care n-am plecat când am fi putut.
Lavinia: Ina, ce frumos te-ai schimbat! Îmi place de tine sigură şi matură.
Marcel: V-am zis că asta o să se întâmple, nu? Mă simt mai tare decât orice psiholog care face ca pacienţii să se simtă din nou bine.
Cei trei dansează împreună, foarte apropiaţi.
9.
A doua zi cei trei sunt pe canapea, dezbrăcaţi sub plapumă. Se trezesc pe rând, se îmbracă pe furiş, ruşinoşi.
Ina îşi face bagajul. Lavinia la fel. Nu se vorbeşte. Îşi beau cafeaua în linişte. Unul citeşte ziarul, altul se joacă cu o monedă, celălalt se uită în gol.
Ina pleacă prima. După câteva minute pleacă şi Lavinia.
