regizor caut piesa

UN TÂNĂR

(aer şi maniere de mic impiegat, costum cam sărăcuţ, dar
curăţel; jiletca, foarte deschisă, lasă să se vază pieptul cămăşii de
coloare ; mănuşi, ţilindru; floare-n piept; baston subţire)

Eu mărturisesc drept, cum am spus şi la juraţi, eu, domnule
preşedinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că
mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e,
nu-mi plac mie astea; că eu îl ştiam cine e Mişu, laş! şi n-are curaj;
mi-era frică să nu păţim cu el cum mai păţisem o dată, când
s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalţi, care
ne-a atacat, şi Mişu de frică a fugit şi s-a ascuns undeva... După ce
s-a isprăvit bătaia — că (sever) i-am pus pe goană pe
mizerabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sunt de la
parchetul general; da... am lucrat... teribil (învârteşte bastonul repede)
— l-am căutat pe Mişu pân toată grădina, şi după ce l-am găsit, nu vrea
să iasă d-acolo cu nici un preţ, ţipa că vrem să-l omorâm... Am ridicat
uşa din ţâţâni... Când l-am scos afară, era galben ca lămâia şi-i
clănţănea dinţii... Pe urmă s-a bolnăvit la gălbinare — i-a trecut cu
cârmâz şi cu acrituri... da' numa' cu acrituri, — dulce n-avea voie! De
atuncea i-a rămas numele — (cu satisfacţie) eu i l-am spus —
Mişu Poltronu! De-aia, eu îi spusesem lui Mitică să-l lase-n pace, da',
fiindcă ăilalţi a vrut, zic şi eu: Haide! Ce-o să se-ntâmple? Întâi
aprilie— o să râdem de Poltronu, şi pe urmă, ce ?

Da, al dracului Mitică!... Săracul!... Să vezi.

Noi mergeam la berărie pe bulevard devale. În seara aia Mitică
venise cu Cleopatra, amanta lui — este la maşinele de cusut... A
dracului şi ea!... Săraca!... Să vezi.

Tocma' după douăspce târziu, a venit şi Mişu, şi Mitică l-a
recomandat Cleopatrii, că pe noi ne recomandase de mult. Pe urmă, râzi!
şi conversaţie, şi râzi! (face mare haz.) Am stat noi aşa, să
fi fost până pe la două şi jumătate trecute... Mişu era amorezat de
nevasta unui cârciumar din dosul Cişmegiului, de la care cumpăra ţigări
de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu ţilindru, cu un baston de păr
nodoros şi cu mănuşi — şi dăduse şi cu parfum. Mişu zice:

„Bonsoir, eu mă duc.

— Mai stăi...

— Nu se poate; mâine am treabă de dimineaţă la canţilerie.”

Şi a plecat.

După ce a plecat Mişu, Cleopatra a început să râză: hihihi! (râde ca Cleopatra) zice Mitică:

„Ştiţi voi unde s-a dus Poltronu?

— Unde?

— În Cişmegiu, pe movilă: să fluiere.

— Ei aş!”

Şi pe urmă ne-a spus Mitică toată intriga: Mişu primise de la
nevasta mitocanului o scrisoare — imitaţia Cleopatrei — că mitocanul
pleacă la Ţurloaia după peşte pe la trei despre ziuă, şi că el, adică
Mişu, s-o aştepte negreşit în Cişmegiu pe movilă, şi să fluiere pe
„Margareta” (fluieră entrata marşului „Margareta”) ca să fie ea
la sigur că el este — că ea ştie că o curteaza de atâta vreme, când
cumpără ţigări de damă, şi are să-i spuie multe, da' să vie negreşit.

Asta era intriga lui domnul Mitică, de râdea mereu şi-şi făcea semne
cu Cleopatra — asta era: ea să meargă pe la trei şi jumătate pe movilă,
şi el, adică Mitică, să se facă mitocanul, să-i ceară cont lui Mişu, şi
noi să ieşim toţi să ne batem joc de întâi aprilie de Poltronu!

Am chemat ţal! am plătit... Cleopatra s-a îmbrăcat cu mantaua
impermeabilă de mătase crem cu glugă — foarte frumoasă manta! ... şi
Cleopatra nu-i urâtă... cu gluga... e brunetă — şi numai treizeci şi
cinci de franci — chilipir, da' era de ocazie: i-a făcut hatâr
negustorul — o cunoaşte — de la maşini.

Când am ieşit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie...
Am intrat în Cişmegiu. Ploua mărunţel; era pustiu în grădină şi
întuneric... Am tras cu urechea — n-am auzit nimic. Am mers drept pân
aleea mare şi ne-am făcut planul: Mitică şi Cleopatra să pornească din
dosul bufetului, şi noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă.

Tragem iar cu urechea — nimic.

„Să ştii, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cişmegiul pustiu.”

Mitică zice: „Atuncea n-am făcut nimic!" Da' Cleopatra: „Aş! nu se poate!... A venit!”

Şi până să n-apuce să zică, auzim: (fluieră partea întâia a marşului „Margareta”, fals şi tremurat.)

„Ai auzit? zice Cleopatra. Haide!”

Ne lasă pe noi şi pleacă uşor spre movilă, noi în partea ailantă şi Mitică după ea la distanţă — acum auzeam bine: (continuă fluierul mai hotărât.) Cleopatra se suie-ncetinel pe potecă şi noi ne pitulăm după bolovanii de jos...

... Am auzit fluierul (continuă fluierul şi mai hotărît şi deodată se opreşte brusc)
încetând şi un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă nişte pupături
şi şoptituri; da' nu puteam înţelege nimic de vâjâiala havuzului din
lac... Am stat aşa câteva minute şi deodată auzim pe Mitică prefăcut:

„Cu nevastă-mea, mizerabile! te-am mâncat!”

Apoi un răcnet, o pocnitură, o bufneală de trup căzând, toate într-o clipă, şi ţipetele Cleopatrii:

„Săriţi! l-a omorât!... Mitică!... Mitică!...”

De-a buşile peste bolovani, ne-am jupuit genunchii, am fost la
moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia adânc, Cleopatra lupta
să-i ridice capul greu, Mişu sta ţapăn în picioare.

Ce fusese asta ? (scoate o batistă chic şi se şterge emoţionat.)

Cleopatra îl luase în braţe pe Mişu; îi făcea declaraţii de amor;
Mitică a strigat de la spatele lui Mişu; Mişu s-a desprins de
Cleopatra, s-a întors în loc şi, când a dat Mitică să pornească spre
el, a ridicat bastonul de vârf cu măciulia nodoroasă-n sus, şi l-a
plesnit pe Mitică drept în frunte cu sete... Auzi putere la
Poltronul!... (îşi face cruce) de frică!...

Am alergat în toate parţile; nici un sergent în grădină... Am dat
fuga-n bulevard, am găsit o birje, pe urmă şi un sergent — nu vrea la
început să vie dobitocul, zicea că e păcăleală de întâi aprilie, parcă
nouă de păcăleală ne ardea!

L-am ridicat pe Mitică încetinel... Nu mai horcăia aşa tare...
începuse să se lumineze bine şi ploua mereu... Mantaua Cleopatrii era
plină de sânge... Obrazul lui Mitică negru ca postavul şi umflat ...
I-am lăsat la Colţea pe amândoi şi noi am mers la poliţie.

El a murit pe seară — aşa a spus doctorul; (zâmbind sceptic)
eu zic că era mort chiar când am ajuns la spital: când l-am luat să-l
coborâm din birje, a mai horcăit o dată tare şi pe urmă s-a plecat
scurt cu bărbia-n piept, parcă i-a trosnit junghetura... (face mişcarea.) Atuncea, când s-a aplecat, i-am văzut creierii amestecaţi cu păr şi sânge cu spumă. (grimasă.)

Ce-am păţit...

A doua zi ne-a dus de la poliţie să ne confrunte cu mortul... Venise
şi mă-sa lui Mitică — o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal!
parcă era nebună, se muşca de mâini, se trăgea de păr... Ne-a ocărât,
ne-a blestemat... ba pe Cleopatra a şi scuipat-o. (bocindu-se ca bătrâna.) „Mitică! frumosul maichii! Mitică!" (schimbând tonul şi mutra şi dând din umeri.) Ei, asta mi-e necaz mie... Mitică şi frumos! Poftim!

După aia, ţine-te tămbălău trei luni de zile pe la Văcăreşti, pe la
instrucţie, pe la juraţi... Pe Mişu l-a achitat... Da' ce ne-a făcut la
toţi procurorul! Pe urmă (foarte mâhnit) ne-a dat afară de la
minister cu raport motivat — că suntem scandalagii. Halal de întâi
aprilie!... Eu îi spusesem lui Mitică... (pleacă fluierând cu brio „Margareto, îngeraş iubit”.)