Yasmina Reza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Yasmina Reza

Bucurii burgheze de Duru Mareș sursa: Observator Cultural
De patru luni incoace, in Hanul cu Tei, la galeria de arta cu acelasi nume a lui Mihai Voicu, spre a-i extinde aria de preocupari tinzind catre ideea de centru cultural, in colaborare cu Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti un nou teatru s-a inscris in cursa bucuresteana. Fireste, Teatrul Hanul cu Tei, functionind si ca materializare a proiectului de spectacole-studio promovat de liderul teatrului ploiestean, Lucian Sabados. In acest sens e de notat si noua premiera a celor doua teatre, de la Hanul cu Tei, Conversatie dupa inmormintare, dupa Yasmina Reza, in viziunea lui Cristian Juncu.

Piesa de debut a autoarei franceze, Conversatie dupa inmormintare prefigureaza tinta Yasminei Reza: clasa de mijloc. In acest sens, textul nu paraseste tipare previzibile, din care nu iese nici alta piesa ridicata pe scenele romanesti, Arta. Divertisment lipsit de obligatiile incomode ale artei de elita, scriitura frantuzoaicei trimite catre elasticitatea in adaptabilitate a modelor, de vreun secol si
Citeste tot pe Observator Cultural
Eros şi Thanatos de Marina Constantinescu sursa: România literară
Acum cîţiva ani am auzit că o scriitoare cu un nume "dulce-acru" este în mare vogă în Franţa şi Germania. Se numeşte Yasmina Reza. Nu am reuşit însă să-i citesc vreo piesă sau să văd un spectacol pe un text al ei. În anul 1998, Editura "Unitext" publica un volum intitulat Artă ce include trei piese. Un volum superb, şi liniştitor şi tulburător, o vînă teatrală şi dramaturgică remarcabilă pentru arta contemporană, o analiză asumată, trepidantă şi pasională asupra structurilor umane. A fost o încîntare să citesc acest volum, tradus bine şi, uneori, chiar cu "patimă". M-am gîndit ce regizor va îmbrăţişa în mod benefic unul din textele Yasminei Reza şi mi-am imaginat chiar şi o bijuterie spectacologică. Din păcate, nu a fost înghesuială. Probabil că există, undeva, şi argumente pe care nu le pot aproba sau combate pentru simplul motiv că nu le cunosc. Totuşi, într-o seară de toamnă-iarnă friguroasă şi monotonă am reuşit să o
Citeste tot pe România literară
Albul pe alb &hirtia de turnesol de Miruna Runcan sursa: Observator Cultural
Lentoarea de reactie a scenelor romanesti, in special a celor oficiale, la textul contemporan de teatru, de la noi si de oriunde altundeva, nu e o noutate, ci chiar un fenomen cu multiple explicatii, asupra caruia s-a scris relativ mult: Victor Scoradet e unul dintre criticii aprigi ai acestuia, dar si dintre cei citiva activisti asumati (daca ar fi doar sa ne gindim la marele numar de traduceri propuse, dar si la programele dezvoltate la Piatra Neamt, sub atit de curajoasa directie a lui Corneliu Dan Borcia, pe care analistul si traducatorul l-a asistat cu fidelitate). Se adauga acestei batalii de cursa lunga, ale carei efecte sint inca prea putin vizibile, eforturile Editurii Unitext (condusa de Marian Popescu si Elena Popescu-Dragusin), cele ale echipei tirgumuresene a Dramafestului, astazi prelungindu-si lucrarea la Underground (Alina Nelega a conceput si sustinut doua serii de programe-festival menite sa sprijine coagularea textelor noi romanesti, dar si sa ne familiarizeze cu
Citeste tot pe Observator Cultural
Se poartă albul de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
Se pare că Yasmina Reza trăieşte o a doua viaţă în teatrul românesc, după, practic debutul ei în limba română petrecut în anii '90. Numai în Bucureşti, iată, i se joacă în paralel şi cu mare succes două texte excelente: "Artă" la Teatrul Bulandra şi "Doamne, ce măcel" la Teatrul de Comedie. Această autoare cu sânge impresionant de amestecat (evreică, franţuzoaică, unguroaică, ş.a.m.d.) propune teme majore, într-un stil ce încorporează în doze bine alese: psihologia umană, mentalităţile contemporane, temperamentele culturale.
"Artă" poate fi acuzat de "intelectualism" (în măsura în care "intelectualismul" poate fi un defect în artă) şi asta deoarece cele trei personaje vehiculează concepte, terminologii, un semi-limbaj de specialitate foarte argumentat. Trei prieteni discută despre artă, dar de fapt pun în discuţie mult mai mult: prietenia lor, lumea în care trăiesc, pe ei înşişi. Stăpânesc arta conversaţiei dar şi conversaţia
Citeste tot pe Port.ro
Un spectacol de neratat de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
Trei actori excepționali, un regizor care stăpînește la perfecție arta relațiilor și unul dintre textele contemporane cele mai prizate de publicul din întreaga lume: Artă de Yasmina Reza. Ce poate să iasă din ecuația aceasta? Un spectacol de la Teatrul „Bulandra” pe care nu te saturi să-l vezi și revezi.
Piesa autoarei captivează în primul rînd datorită consistenței. Căci, în spatele comicului, piesa mustește de substanță. În al doilea rînd, pentru că Artă e – după o rețetă infailibilă -, pe jumătate comedie intelectuală, pe jumătate meditație asupra fragilității relațiilor umane. Temeliile unei prietenii de cincisprezece ani se clatină. Pornind de la subiecte artistice, „de la ceea ce trece drept cultură”, cum spune unul dintre ei, trei prieteni ajung să-și arunce cuvinte oribile. Anularea uneia dintre valorile cele mai importante - în cazul acesta prietenia -, face parte din însăși inima tragicului. Cel puțin așa spune
Citeste tot pe Art Act Magazine
Se vorbeste de “Arta” la Teatrul Bulandra de Alina Boboc sursa: Cronica Română
Teatrul Bulandra si-a deschis stagiunea in forta, cu trei reprezentatii succesive (24, 25 si 26 septembrie) ale unei noi premiere, “Arta” de Yasmina Reza, text montat pana acum la noi la Teatru 74 din Targu-Mures (2004) si la Teatrul National din Cluj-Napoca (2009).
Scrisa in 1994 si montata imediat la Comédie des Champs-Elysées, piesa a obtinut doua Premii “Molière” (1995) si un “Tony Award” (1998), printre altele, fiind tradusa in peste 35 de limbi.
Montarea lui Cristi Juncu de la Bulandra, in decorul lui Cosmin Ardeleanu (frumos lucrat) are rafinament si subtilitate. Umorul se degaja dintr-un dialog viu, sustinut cu inteligenta, sprijinit pe un intreg arsenal de mijloace nonverbale si paraverbale ce imbogatesc rolurile, actorii reusind sa adanceasca psihologia personajelor ce se misca pe o partitura foarte nuantata. Textul complex genereaza un spectacol dens, plin de semnificatii, pe un subiect aparent banal: trei prieteni discuta, rad, se cearta sau plang,
Citeste tot pe Cronica Română
Artă. Pentru artă de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
Trei prieteni vechi. Trei tipuri complet diferite. Serge (Şerban Pavlu) – medic, uşor bovaric, snobel, cochetînd cu arta şi cu trendurile moderne. Marc (Vlad Zamfirescu) – inginer, cinic, dur, nonconformist în genul „ce-i în guşă şi-n căpuşă“. Ivan – meserie nedefinită, slab de înger, nerealizat, bun de pus pe rană, împăciuitor, sac de box pentru ieşirile celorlalţi. Ce-i uneşte? Nu se ştie. Nici nu contează. Nu e un text realist. Personajele nu au o istorie bine conturată. Aici contează replica. Şi replicile curg foarte bine, se înlănţuie firesc, spumoase, pline de haz, în buna tradiţie a teatrului francez bulevardier, a aceluia de bună calitate care-i plăcea atît de mult şi lui Proust. Conflictul e schematic, iar situaţiile, de fapt, neverosimile. Serge dă un purcoi de bani pe un tablou alb cu dungi albe, Marc se enervează, refuză să creadă că lui Serge „opera de artă“ chiar îi spune ceva, prietenii se ceartă,
Citeste tot pe Observator Cultural
Alb de Robert Bălan sursa: România Liberă
Achiziţionarea unui tablou pune în discuţie relaţia de prietenie dintre trei persoane. Aceasta este tema noului spectacol de la Teatrul Bulandra, care face deja săli pline.
În 1995, piesa „Artă" a actriţei şi scriitoarei franceze Yasmina Reza a fost montată pentru prima oară la Paris. A primit în acelaşi an premiul Moliere pentru cea mai bună piesă.
De atunci, textul a fost tradus în peste 30 de limbi, montat şi premiat în toate colţurile lumii, printre distincţii numărându-se şi un premiu „Laurence Olivier" pentru spectacolul londonez, dar şi premiul Tony pentru dramaturgie. În România, piesa a fost publicată, împreună cu alte două texte ale Yasminei Reza, în 1997, într-un volum editat de Unitext, editura UNITER-rului. Pentru că nu necesită multe resurse (3 actori şi niciun decor obligatoriu), piesa a fost, de atunci, foarte des montată pe scene profesioniste sau de amatori şi folosită ca pretext pentru examene de actorie.
Citeste tot pe România Liberă
Farmecul discret al ironiei de Dana Ionescu sursa: Yorick
Ca să poţi monta multipremiata piesă „Artă” a Yasminei Reza, un dramaturg de o inteligenţă ascuţită, care sfidează cele câteva mode tematice şi stilistice din dramaturgia contemporană, trebuie să ai cu ce, vorba cântecului. Ai nevoie de artişti de forţă, care să poată ţine spectatorul atent şi curios preţ de două ore, dar ai nevoie şi de un public cu umor şi cu apetenţă pentru idei.
Artiştii de forţă s-au găsit. E vorba despre subtilul regizor Cristian Juncu şi despre trei actori din ce în ce mai buni. De ani întregi, de când joacă la Teatrul Bulandra şi la Teatrul Act, în multe spectacole chiar împreună, Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim devin din ce în ce mai valoroşi. Şi împreună îi transmit energie spectatorului, probabil în primul rând graţie plăcerii cu care joacă, pe care la ei publicul o simte mai puternic decât în multe alte cazuri. E vorba, de asemenea, despre scenograful Cosmin Ardelean,
Citeste tot pe Yorick
Fețele mirării de Marina Constantinescu sursa: România literară
Am citit piesa „Artă" a Yasminei Reza aproape imediat ce a apărut. Eram la Paris în 1994, în zilele în care se discuta mult despre această scriitură filosofică, ironică, despre snobism, despre prietenie si criza de identitate.
Figura orientală a scriitoarei şi actriţei Yasmina Reza, zîmbetul ei senzual misterios amplificau uşor ambiguitatea scrisului, a relaţiilor ce se redefinesc, brutal, poate, la un moment dat, între trei prieteni, protagoniştii lupei sub care autoarea plasează un context. O situaţie banală, ca viaţa însăşi, suficient de dezinhibantă, însă, ca să lase să se spună adevăruri crude. Îngurgitate ani, gîndite, pregătite, aduse pe buze şi nerostite. Ipocriziile fine îşi au un elogiu în acest text. Un tablou de artă contemporană devine supapa unor tensiuni ce-şi găsesc acum eliberarea. Suma jocurilor de societate se sfîrşeşte. Măştile cad. I se pune punct limbajului conjunctural, atent să nu lezeze, să nu dinamiteze
Citeste tot pe România literară
”Artă” sau despre dinamica unei prietenii de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
Piesa care a lansat-o ca autor dramatic pe Yasmina Reza, Artă (1994) n-a ratat niciunul dintre marile premii ce răsplătesc dramaturgii în zilele noastre: a câștigat Premiul Molière în Franța, Premiul Lawrence Olivier pentru cea mai bună comedie (1998) și Tony Award pentru cea mai bună piesă (1998). Un succes deplin care n-a scutit-o pe autoare de criticile celor care cred că personajele sunt abia schițate și că nu au vreo legătură cu realitate, dar un succes care i-a adus milioane de spectatori, piesa fiind tradusă în multe limbi.
Cel mai des s-a spus despre Artă că e mai degrabă despre prietenie decât despre artă. Dar, nuanțând, se poate spune că tocmai în aceea că reușește să fie și despre artă și despre prietenie stă marea calitate a textului. În traducerea Violetei Popa și montarea lui Cristi Juncu, noul spectacol cu piesa Artă de Yasmina Reza la Teatrul Bulandra reușește să gliseze elegant și convingător de la un subiect la altul.
Citeste tot pe Art Act Magazine
Tipic masculin: când nu îndrăznești să-i spui unui prieten cât de mult îl iubeșt de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
Cea mai „proaspătă“ premieră a Teatrului Bulandra, „Artă”, în regia lui Cristi Juncu, pe textul Yasminei Reza, este un spectacol foarte bun fără a „rupe“ gura târgului cu o scenografie spectaculoasă sau cu costume și proiecții ce-ți taie răsuflarea. Este o poveste simplă, profund umană, spusă curat, fără înflorituri și mici trucuri de imagine. Văzând spectacolul, mi-am amintit de ce spunea domnul Alexandru Dabija despre regizorii pe care îi numea de cursă lungă, în rândul căroara îl încadra și pe Cristi Juncu. „Îi apreciez mult și pe regizorii care lucrează mult cu textul, cu actorii și muncesc pe brânci, discret, poate prea discret. Mă refer la Vlad Massaci, la Radu Apostol și la Cristi Juncu care, deşi nu vor fi poate niciodată din cale afară de spectaculoşi și nu vor face knock out sensibilitatea spectatorului cum o face Afrim, sunt totuşi regizori foarte buni şi de cursă lungă“. Pentru ca unui astfel de regizor
Citeste tot pe Art Act Magazine
Arta prieteniei de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
„Artă“, spectacolul Teatrului Bulandra, e tot ce are mai bun teatrul românesc în acest moment. Piesa Yasminei Reza confirmă fascinaţia regizorului Cristi Juncu pentru textele de o inteligenţă brici din dramaturgia contemporană.
Dracu' îşi bagă coada între doi prieteni, punându-le la încercare prietenia veche de 15 ani. Dracu' e un tablou alb, traversat invizibil, de la dreapta la stânga (poate fi şi invers) sau de sus în jos (depinde ce loc ocupi în sală sau în naraţiune) de nişte dungi la fel de albe. Artă! Aşa crede cumpărătorul, Serge (Şerban Pavlu), care a dat o căruţă de bani pe el (50.000 de euro,echivalentul unui car cu boi grigorescian mai accesibil). Prietenul lui cel mai bun, Marc (Vlad Zamfirescu) se apropie de tablou căutând fără succes ceva de care să-şi agaţe gustul, un fir, un stâlp de telegraf, ceva concret sau măcar o abstracţiune colorată. Orgoliul său este imediat înghiţit de marele hău alb, iar din depărtarea
Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
O comedie ... bijuterie!! de Ileana Lucaciu sursa: Blogspot Ileana Lucaciu
După ce a fost renovată Sala Izvor și a devenit una din cele mai elegante și bine dotate tehnic săli de teatru din Capitală, Teatrul “Bulandra” și-a deschis la această sală stagiunea cu un spectacol remarcabil - “Artă”, și promite alte premiere surprinzătoare.
Spectacolul iese din tendința la modă ca regizorul să se evidențieze prin efecte vizuale în dauna actorilor, rezultatul fiind adeseori discutabil. “Artă” este un spectacol de “teatru adevărat”, o comedie spumoasă, susținută admirabil de Vlad Zamfirescu (Marc), Șerban Pavlu (Serge) și Gheorghe Ifrim (Yvan) cu ajutorul regizorului Cristi Juncu. Piesa aparține Yasminei Reza, scriitoare și actriță, aflată în mare vogă, multipremiată, ale cărei piese sunt jucate nu numai în Franța unde s-a născut, ci și pe marile scene ale lumii. La noi, Teatrul de Comedie a înscris la sfârșitul primei etape a stagiunii piesa “Doamne … ce măcel !" , ca acum, Teatrul “Bulandra” să
Citeste tot pe Blogspot Ileana Lucaciu
Prietenia, o formă de dragoste - Artă de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
În 1918, pictorul Kazimir Malevici răvăşea artele vizuale cu al său White on White, o pânză albă cu un dreptunghi alb pictat câş care, după propria teorie, ar fi trebuit să imagineze supremaţia sentimentului în artă (http://www.moma.org/collection/object.php?object_id=80385). Pictorul a revenit asupra temei albe cu încă două picturi, Suprematism 4 şi Suprematism 5. Cu alte cuvinte, senzorialul bătea raţiunea, culoarea domina desenul, conceptul ieşea victorios în faţa imaginii. Cu nesfârşitul alb, Malevici inaugura The Suprematism, un curent care identifica în vagile linii trasate ton pe ton, spaţiul nelimitat într-un cadru bine conturat. Infinitul în finit.
În 1961, ideea lui Malevici căpăta, postum, o altă valoare. Yves Klein făcea cunoscut lumii celebrul său tablou Blue Monochrome şi lansa astfel monocromismul. Conceptul proclama supremaţia unei singure culori într-un tablou care ar trebui să provoace privitorul să-şi imagineze ceea ce ar
Citeste tot pe Agenda LiterNet
„Artă” în alb la Teatrul „Bulandra” de Alina Boboc sursa: Blog Alina Boboc
Noua premieră, Artă de Yasmina Reza, a deschis stagiunea Teatrului Bulandra, la sala Izvor, sâmbătă 24 septembrie. Piesa are un istoric motivant pentru orice regizor: multipremiată (între altele, de două ori „Molière”: „Meilleur auteur” şi „Meilleur spectacle privé” şi o dată „Tony Award”), jucată la Comédie des Champs-Elysées din 1994 cu casa închisă şi tradusă în foarte multe limbi. Rolurile sunt ofertante pentru orice actor care stăpâneşte arta vorbirii, care ştie că se bazează doar pe asta, fără artificii, fără muzică, fără efecte media, căci spectacolul de la Bulandra aşa este construit în viziunea regizorală a lui Cristi Juncu şi în scenografia primitoare realizată de Cosmin Ardeleanu.
Actorii construiesc roluri de compoziţie dificile, încarnând trei personaje veridice, puternic susţinute, legate între ele printr-o prietenie de 15 ani. Serge (Şerban Pavlu), un medic cu bani, cumpără un tablou, adică o suprafaţă
Citeste tot pe Blog Alina Boboc
Cronică de teatru - Artă de Anca Ioniță sursa: TimeOut București
Textele Yasminei Reza sunt produsul inteligenţei vii şi strălucitoare a unui spirit obişnuit să se plimbe cu uşurinţă printre idei, să jongleze cu ele în modul cel mai neaşteptat. În “Artă”, trei foarte buni şi vechi prieteni pornesc o discuţie pe tema artei contemporane, provocată de achiziţia de către doctor a unui tablou foarte scump, care se reduce la o suprafaţă complet albă.
Totul se desfăşoară sub forma unei spumoase şi inteligente conversaţii, în care teme precum snobismul, moda psihanalizei şi a homeopatiei, arta conceptuală şi elitismul sunt numai ţesătura exterioară sub care se ascunde adevăratul subiect al piesei: valoarea prieteniei şi felul în care ea se modifică odată cu trecerea timpului. Regizorul Cristi Juncu, împreună cu scenograful Cosmin Ardelean au dus tema artei până la capăt, expunând cele trei personaje într-o cutie ce închipuie un apartament şi care se află la rândul ei într-un cadru mai larg decupat ce
Citeste tot pe TimeOut București
Artă este scris între ghilimele de Maria Sarbu sursa: Jurnalul National
Yasmina Reza, dramaturg de notorietate, născută la Paris, şi-a intitulat una dintre piese, jucată pe multe scene mari ale lumii, Artă, între ghilimele, semnele de punctuaţie dând alt înţeles acestui cuvânt. Aşa apare titlul piesei şi în traducerea românească ce aparţine Violetei Popa.

În week-end, "Artă" a avut premiera la Teatrul Bulandra, Sala Izvor, în viziunea regizorală a lui Cristian Juncu. E o comedie şi râd oamenii în timpul reprezentaţiei, dar la final observi starea multora dintre spectatori, răvăşiţi de-adevăratelea. Despre acest text, criticul Dan C. Mihăilescu scria că este, schematizând (aşa cum precizează), "un salt al autoarei de la psihologism la intelectualism".

Regizorul Cristian Juncu a distribuit excelent actorii pentru cele trei personaje, trei buni şi vechi prieteni (foto): Mark - un tip nemulţumit, provocator (Vlad Zamfirescu); Serge - încrezut, dând senzaţia că e şi puternic (Şerban
Citeste tot pe Jurnalul National
Despre ARTA actorului de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
Un mic exerciţiu: dacă ne întoarcem în timp, fără ipocrizie şi fără patimă şi începem să căutăm prin bagajul teatral personal pe care îl ducem fiecare, s-ar putea să fim miraţi de ceea ce ne vine mai întâi în minte. Şi-apoi, ca o banală constatare, să recunoaştem că, uneori, arta constă în lucrurile mărunte, în detaliile unor gesturi, în tonalitatea vocii, în felul rostirii. De fapt, cred că sunt vreo trei categorii de spectacole care îţi rămân: cele foarte proaste, care ţi-au zgâriat retina şi, fără să vrei, cicatricea aceea există undeva, în amintire; spectacolele-eveniment, care, dincolo de valoare, persistă prin zgomotul pe care l-au creat în jurul lor; spectacolele „mici”, fără nicio pretenţie a grandorii, care te surprind şi care mizează pe bucuria simplă şi plăcerea nevinovată a spectatorului, nu pe uluirea acestuia. Artă de la „Bulandra” e unul dintre ele. E drept, depinde foarte mult cum şi pentru ce mergi la
Citeste tot pe Revista Luceafărul
Profilul consumatorului de “Artă” sau “Arta” ca pretext de Maria Zarnescu sursa: Yorick
Încă un articol laudativ despre spectacolul “Artă” al Teatrului Bulandra nu poate fi decât o redundanţă, la aproape jumătate de an de la premieră şi după nenumăratele cronici bune scrise în acest răstimp. De la trimiteri imperative (“un spectacol de neratat”, “ce TREBUIE VIZIONAT”) – până la elogii superlative (“tot ce are mai bun teatrul românesc în acest moment”), “Arta” este povestită, disecată, analizată şi, mai ales, recomandată publicului consumator. Sigur că existau suficiente riscuri, inerente, pentru ca montarea să fie un eşec, dar parcă prea multe erau datele care să conducă un logic calcul al probabilităţilor către un succes previzibil.
“Apoi să le numărăm, coane Fănică”: mai întâi textul scriitoarei şi actriţei Yasmina Reza, un personaj fascinant al dramaturgiei contemporane, text multi-premiat în Franţa, Anglia, Statele Unite şi tradus în peste 30 de limbi. Dar n-am să povestesc subiectul,
Citeste tot pe Yorick
Să facem ARTĂ! de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
Eu sunt poet. N-am scris niciodată o poezie, dar tocmai d-aia sunt poet: poet modern. Pe de altă parte, eu am foarte mulţi prieteni, cu care n-am ce vorbi; dar tocmai d-aia îmi sunt prieteni! De vorbit, vorbesc cu duşmanii, încercând cu disperare să-i conving că-s proşti ei şi deştept eu, dat fiind c-avem păreri diferite. Cu prietenii, însă, tac şi mă simt bine… pentru că dac-am vorbi, am constata c-avem păreri diferite şi s-ar termina cu prietenia.
Yasmina Reza a luat aceste două idei simpluţe (că arta modernă e când nu e, unu, şi că prietenia modernă e când nu te cerţi pe faţă, doi) şi-a făcut din ele o piesă* de idei care mi-a plăcut foarte mult, cum de mult nu mi s-a mai întâmplat. Scenariul e chiar mişto: un dobitoc (Serge) dă 35.000 de euro pe un „tablou“ complet alb, apoi cere amicilor lui să i-l admire. Unul din ei (Ivan) se conformează, să nu-l supere, dar celălalt (Marc) îi spune-n faţă că e prost de-mpunge. De-aici,
Citeste tot pe Academia Cațavencu
Artă la Tîrgu-Mureş de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
În această toamnă au apărut în oraş primele afişe ale recent înfiinţatului teatru - mai precis în 27 martie 2004 - în cadrul Centrului Multimedia Dramafest din Târgu-Mureş, Teatru 74. Nu sunt primele reprezentaţii, aici s-au mai prezentat spectacole şi înainte de vacanţa de vară, dar ele au avut loc în cadru mai restrâns, acum însă trebuie trecut examenul publicului larg. Judecând după prima producţie prezentată în această toamnă, Artă de Yasmina Reza, examenul este trecut cu brio. Tânărul teatru se recomandă deja ca o instituţie care caută valoarea, sub orice formă ar fi ea, pentru a o prezenta publicului în ambalaje atractive, dincolo de care, în acest caz, există şi substanţă. Cu acest spectacol Teatru 74 a ridicat foarte sus propria ştachetă, de aceea, tot ce sperăm este să o menţină acolo unde e acum, ba chiar, de ce nu, să o înalţe şi mai mult.
Opţiunea pentru un text al Yasminei Reza vine ca una firească într-un teatru
Citeste tot pe Agenda LiterNet
“Cred în Dumnezeul măcelului” de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
Sub titlul românesc “Doamne… ce măcel!”, Lucian Giurchescu a pus în scenă, la Teatrul de Comedie, piesa “Le Dieu du carnage” de Yasmina Reza.
Alexandru Conovaru, Tania Popa, Delia Nartea, Marius Drogeanu. Foto: Bogdan Amarfi
Sub masca unei intrigi de comedie bulevardieră, tânăra scriitoare franceză realizează o satiră la adresa clasei mijlocii şi a unora dintre comandamentele zilelor noastre: relaţiile şi declaraţiile “politically correct”. Întâlnirea dintre două cupluri de părinţi, avocatul Alain Reille şi Anette Reille, consilier în probleme de patrimoniu, pe de o parte, şi angrosistul Michel Houllié împreună cu pasionata de Africa Véronique Houllié, pe de altă parte, este prilejuită de bătaia, în recreaţie, a copiilor lor.
Într-un decor cu pretenţii de eleganţă, în care florile proaspăt cumpărate, cu o sumă ce trebuie neapărat anunţată, şi cărţile de artă şi de istoria civilizaţiei sunt menite să creeze cadrul
Citeste tot pe Cotidianul
Dinte pentru dinte sau Zeul carnajului de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Titlul piesei scrise de franţuzoaica Yasmina Reza "Le Dieu du carnage" (în traducerea regizorului Lucian Giurchescu - "Doamne... ce măcel!", text pe care el l-a pus în scenă la Sala Studio a Teatrului de Comedie) nu face trimitere la ceva sângeros. Nici măcar nu e un spectacol zgomotos, dar este unul aşezat, cu actori buni, într-un decor simplu, sugestiv şi funcţional.
Patru interpreţi bine aleşi pentru cele patru personaje - Tania Popa, Marius Drogeanu, Delia Nartea (în alte reprezentaţii acelaşi rol fiind realizat de Teodora Stanciu) şi Alexandru Conovaru - formează două cupluri care încearcă să ne "familiarizeze" cu frustrări, fobii, prejudecăţi absurde. Actorii au intrat în pielea personajelor atât de firesc, încât ne pot aminti de unii amici sau vecini.
E o piesă de calitate, care a trezit interesul regizorilor şi al actorilor din Europa, şi nu numai. A fost montată prima dată la Zürich (2006), apoi la Paris (variantă regizorală semnată
Citeste tot pe Jurnalul Național
Kalafoutis & principii de Cornelia Maria Savu sursa: Revista Cultura
(O portie de râs cu Yasmina Reza)

Trebuie sa recunosc faptul ca am mers la cel mai nou spectacol al stagiunii 2009-2010 a Teatrului de Comedie cu niscaiva indoieli. Mi-era sa nu pic in plasa pomului (mult) laudat la care se zice ca nu e bine sa te duci cu sacul. Si textul Yasminei Reza e chiar unul mult laudat si premiat.
„Doamne… ce macel!“ („Le Dieu du carnage“), piesa scrisa in 2006, a avut premiera mondiala in acelasi an la Schauspielhaus Zürich (Elvetia), in regia lui Jürgen Gosch. Peste doi ani, autoarea (nascuta in 1959 la Paris, actrita si scriitoare de teatru, romane si scenarii) si-a montat textul la Théâtre Antoine, in capitala Frantei, cu Isabelle Huppert in rolul Véronique. Tot in 2008, Mathew Warchus a facut din „Doamne… ce macel!“ un spectacol de top al stagiunii, la Gielgud Theatre West End din Londra, cu Ralph Fiennes in rolul avocatului Alain Reille, productie care a obtinut, in 2009, Premiul Laurence Olivier pentru cea mai buna comedie.
Citeste tot pe Revista Cultura
Măcel la Comedie de Răzvan Niță sursa: Port.ro
Copiii lor s-au bătut pe stradă, într-o piaţă liniştită a oraşului. Victima s-a ales cu doi incisivi traumatizaţi. Cele două cupluri de părinţi responsabili se întâlnesc pentru a regla această situaţie. Numai că ceea ce se anunţa a fi o agreabilă agapă între oameni cumsecade se transformă într-un măcel verbal, o demonstraţie de ieşire din covenţionalism dar şi din fire.
Yasmina Reza, mai cunoscută, până la acest spectacol, pentru textele sale "Arta" şi "Conversaţie după înmormântare" îşi probează unicitatea de stil, de construcţie. Facem cunoştinţă cu un dramaturg puternic, meseriaş adevărat, un simţ remarcabil al cuvântului menit să devină replică dar şi o plăcere, o bucurie, o creativitate combinativă în felul în care spune această poveste domestică.
Numai că în spatele unei stupide întâmplări, dincolo de formala conversaţie de interior tipic burghez, sunt ascunse sub preşul ipocriziei marile şi crudele adevăruri
Citeste tot pe Port.ro
“De ce-i bună piesa? Pentru că nu minte.” de Marina Roman sursa: Yorick
O casă obişnuită pentru nişte oameni cu pretenţii – cum ar fi, să zicem, un grosist şi o pasionată de artă şi de Africa (soţii Michel şi Véronique Houllié) sau chiar un avocat şi o consilieră pe probleme de patrimoniu (soţii Alain şi Anette Reille) -, interior neutru: o canapea confortabilă, un fotoliu-scoică, măsuţă… o combină muzicală cu rol diegetic, biblioteca pe rafturile căreia se răsfaţă albumul Oskar Kokoschka şi un tom dedicat Africii…
Şi încă ceva: lalelele. Câteva zeci de lalele cumpărate la un preţ ce trebuie spus cu voce mândră: 10 Euro. Extrem de important. Acest cuvânt (“lalele”) este într-un fel rostit la început, altfel la sfârşit şi, veţi vedea, are rostul lui: să îmbrăţişeze ca arcurile unei paranteze o poveste extrem de simplă, în care două cupluri se întâlnesc (pentru prima oară) să discute despre un incident (oarecum) banal. De fapt, un pretext: odraslele celor cupluri, doi băieţi de 11 ani,
Citeste tot pe Yorick
Hălci de umor, hălci de plictiseală la “Doamne… ce măcel!” de Eugen Pasareanu sursa: Yorick
Dacă un spectacol ar lua pentru o clipă forma unei persoane, premiera Teatrului de Comedie Doamne…ce măcel! (regia Lucian Giurghescu) ar fi un bătrânel care se plimbă cu mâinile la spate prin Cişmigiu. Un bătrân care nu e lipsit de umor, dar nici nu e îndeajuns de savuros pentru a petrece o oră şi jumătate în compania lui.
Nu deseori mi-a fost dat să văd o montare care să pară mai veche decât textul. Deşi tratează probleme ale moralei contemporane, unde ipocrizia face casă bună cu political-corectness-ul, Doamne…ce măcel! îşi construieşte un avatar de formule bătrâneşti, ridate, presărate pe alocuri cu umor.
Două cupluri se întâlnesc pentru a trata problema etică a cotonogelii dintre odraslele lor şi întâlnirea sfârşeşte într-o veselie bahică generală. Un amestec de comedie bulevardieră şi trimiteri deştepte sfârşeşte într-o plictiseală în care actorii (Tania Popa, Marius Drogeanu, Delia Nartea, Alexandru Conovaru) trag de
Citeste tot pe Yorick
Râzând de aparențe și esențe de Mircea morariu sursa: Revista Familia
Pentru generațiile mai tinere, și mai ales pentru acei tineri - unii artiști, alții chiar comentatori ai fenomenului teatral- dezinteresați de trecut și de înaintași, numele regizorului Lucian Giurchescu nu mai spune foarte mare lucru. Plecat din țară la sfârșitul anilor 70- începutul anilor 80, revenit îndată după 1989, atât în calitate de regizor cât și în aceea de director al Teatrului de Comedie (funcție pe care a deținut-o, cu mult succes, înainte de a alege exilul), Lucian Giurchescu a avut puțin noroc în România post-revoluționară. Ca regizor, nu și-a mai regăsit cadența de odinioară, iar directoratul său dintre 1990 și 1994 a fost mai curând un eșec. Alta era trupa Teatrului de Comedie decât cea lăsată de Giurchescu înainte de a se stabili în Danemarca, altele aspirațiile ei, altele ambițiile ori orgoliile unora dintre foștii colegi, altul Giurchescu însuși. Pentru a pune capăt războiului civil din trupă, Lucian Giurchescu a trebuit să plece, însă războiul de guerillă ce a măcinat multă vreme Teatrul de Comedie nu s-a încheiat decât după ce la conducerea lui a venit actorul George Mihăiță. Pe lângă pacificare din instituție, lui George Mihăiță i se datorează și reconcilierea dintre Giurchescu și Teatrul de Comedie, loc unde regizorul revine din când în când, cu îndreptățirea celui ce a montat acolo Ionesco (Ucigaș fără simbrie și celebrul Rinocerii din 1964) și Brecht (Mutter Courage, Dispariția lui Galy Gay, Cercul de cretă caucazian), Cehov (Livada de vișini și Trei surori) și Dürrenmatt (Fizicienii), dar și Jean Anouilh (Cher Antoine), acel Anouilh autor industrios de comedii, condiție de care s-a amuzat dramaturgul însuși în ultima lui piesă, Egoistul, ce se joacă de ani buni la Teatrul Național din București, însă nu în regia lui Giurchescu. Pentru cea mai recentă revenire a sa la Comedie, Lucian Giurchescu a optat pentru o piesă a Yasminei Reza. Numele autoarei piesei Doamne... ce măcel! nu e necunoscut publicului românesc. Poate nu atât fiindcă UNITEXT i-a editat cu ani în urmă în volum câteva dintre scrierile cele mai semnificative, cât mai cu seamă fiindcă una dintre acestea - Artă - a fost montată, cel mai adesea cu succes, pe diverse scene românești, cel mai recent la Bulandra, în chiar această stagiune. Yasmina Reza e unicul autor de literatură dramatică din Franța care, în ultimii 40 de ani, a obținut premiul Tony și se numără printre puținii dramaturgi de azi din Hexagon ce au făcut carieră internațională (cf. Donald Morrison- Ce mai rămâne din cultura franceză?, Antoine Compagnon – Preocuparea pentru grandoare, Editura Art, Bucure ști, 2010) Lucian Giurchescu a tradus el însuși Doamne... ce măcel!, o piesă ce amintește și de Ionesco (Cântăreața cheală sau Ce nemaipomenită harababură), și de Edward Albee (Cui i-e frică de Virginia Woolf), confirmând cercetătorii care susțin că teatrul absurdului își are originea și în vodevil. Numai că Doamne... ce măcel! nu e o scriere deloc complicată, ci o comedie adevărată, la care se râde mult și bine, tocmai fiindcă Giurchescu a montat-o bine, așa cum a făcut mai demult cu Cher Antoine ori cu Plicul de Liviu Rebreanu. Regizorul a întocmit o foarte bună distribuție. Piesa are doar patru personaje (soții Houillé și soții Reille), iar toți cei patru actori din distribuție au parte de roluri principale. Așa că toți trebuie să fie excelenți dacă doresc ca spectacolul să fie bun. Și sunt excelenți, atenți la nuanțe și la cizelarea detaliilor. Giurchescu are încredere nu doar în piesa Yasminei Reza, ci și în ei și se dovedește că încrederea îi e perfect justificată. Tania Popa, Marius Drogeanu, Delia Nartea și Alexandru Conovaru trebuie să joace patru personaje de condiție mijlocie ce se vizitează spre a rezolva un conflict ivit între odraslele lor. Fiecare adult are ticuri, fiecare e convins că are dreptate și că trebuie să își arate ori să își păstreze superioritatea și respectabilitatea. Așa se și întâmplă, până la un punct piesa și spectacolul te țin în priză și te fac să râzi deoarece se bazează pe ingenioasa defilare a unor ființe intens preocupate de aparențe. Numai că, la un moment dat, cei patru cad în ispita și capcana alcoolului care dăunează grav nu doar sănătății, ci și respectabilității, așa că, pe neaș- teptate, îi vedem cu totul altfel, fără respectabilitatea jucată. De unde o altă serie de gaguri și de motive pentru noi de a râde de esențe.
Stop-cadrul din final ne încredințează că a doua zi cei patru vor reveni la normalul aparențelor, tot la fel cum și noi, spectatorii, vom pune râsul în cui și ne vom întoarce la tot mai puțin confortabila viață cotidiană și la normalul anormalității
„Zeul măcelului” a izbucnit la Naţionalul ieşean de Călin Ciobotari sursa: Dacia literară
De ceva vreme, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi scoate premieră după premieră. Pare o viziune cantitativistă a conducerii, asta dacă e să ţinem cont de faptul că cele mai multe spectacole nu depăşesc zona mediocrităţii. Din fericire, la răstimpuri, ni se oferă, nouă, spectatorilor, şansa câte unui spectacol adevărat, făcut ca la carte. A fost cazul recentei montări a lui Cristian Hadji-Culea, „Zeul măcelului”, pe un excelent text contemporan al mult titratei Yasmina Reza. O adevărată gură de oxigen teatral, un spectacol pe care doreşti să-l revezi.
Patru personaje. Posibil eu, posibil tu, ori el, or ea. O locuinţă, două cupluri, şi un fals conflict: fiul nostru l-a lovit pe fiul vostru. Dar suntem civilizaţi, nu-i aşa?!, suntem capabili să rezolvăm cu eleganţă, prin dialog, diferendul. Putem vorbi despre artă, în timp ce gustăm o tartă de fructe, putem să ne complimentăm cu amabilitate scrâşnită, putem să uităm,
Citeste tot pe Dacia literară
“Zeul măcelului” – un spectacol agreabil de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
O personalitate de succes în dramaturgia momentului este Yasmina Reza, multipremiată și ale cărei piese sunt jucate pe mai toate meridianele. Firesc, a pătruns și în repertoriile teatrelor noastre: “Artă”, recenta premieră a Teatrului “Bulandra”, comentată pe blog, ce rămâne deocamdată un eveniment al stagiunii actuale, “Doamne … ce măcel ! “, ce se joacă la Teatrul de Comedie, și iată, că același text sub titlul “Zeul măcelului”, figurează cu mândrie și în repertoriul Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași. Piesa a înregistrat și aprecieri superlative din partea unor analiși, dar și negative din partea altora. Textul este bine scris în stil tradițional, “clasic”, printr-o replică alertă, cu dublu sens, specifică și comediei; propune confruntarea a două cupluri aflate într-un conflict stupid din cauza odraslelor care s-au bătut. Nu este o comedie oarecare pentru că spectatorul se poate regăsi în constructul
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
"Macel" reusit la Nationalul iesean de Călin Ciobotari sursa: Flacăra Iașului
De ceva vreme, Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi scoate premiera dupa premiera. Pare o viziune cantitativista a conducerii, asta daca e sa tinem cont de faptul ca cele mai multe spectacole nu depasesc zona mediocritatii.
Din fericire, la rastimpuri, ni se ofera, noua, spectatorilor, sansa cate unui spectacol adevarat, facut ca la carte. A fost cazul recentei montari a lui Cristian Hadji-Culea, "Zeul macelului", pe un excelent text contemporan al mult titratei Yasmina Reza. O adevarata gura de oxigen teatral, un spectacol pe care doresti sa-l revezi.
Ionescu? Mazilu? Nu cumva Cehov?!
Patru personaje. Posibil eu, posibil tu, ori el, ori ea. O locuinta, doua cupluri si un fals conflict: fiul nostru l-a lovit pe fiul vostru. Dar suntem civilizati, nu-i asa?!, suntem capabili sa rezolvam cu eleganta, prin dialog, diferendul. Putem vorbi despre arta, in timp ce gustam o tarta de fructe, putem sa ne complimentam cu amabilitate scrasnita, putem sa uitam, pret de un timp,
Citeste tot pe Flacăra Iașului
Sînt greu bătrînii de pornit, dar (și) de-i pornești... de Alice Georgescu sursa: Dilema Veche
Nu demult, veterana scenelor din România – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi (n. 1840) – a dat, în Capitală, un adevărat recital bipartit, întrucît prezenţei la Festivalul Naţional de Teatru cu Aici, la porţile beznei, spectacol pe teme din tragedii eline, în regia lui Mihai Măniuţiu, i-a urmat îndeaproape un turneu-fulger cu alte două producţii ale anului 2010: Zeul măcelului de Yasmina Reza, în regia directorului general Cristian Hadji-Culea, şi O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în regia invitatului Alexandru Dabija. Jucate în regim de campanie – reprezentaţii succesive două zile la rînd –, ultimele două spectacole au demonstrat abnegaţia actorilor ieşeni, ca şi hotărîrea lor de a „face totul“ pentru a se lăsa văzuţi de spectatorii – şi comentatorii de specialitate – bucureşteni. Ce-i drept, venerabila scenă moldavă pierduse de ceva vreme (cam multişoară) obiceiul de a le arăta şi altor români
Citeste tot pe Dilema Veche
Zeul măcelului unor iluzii…personale de Nicoleta Munteanu sursa: Iașul Universitar
Azi sala a râs. A și aplaudat. În timpul spectacolului, auzeam aprobări fățișe, simțeam gesturile participative. Da, lumea azi s-a simțit bine. Oare care să fie motivul? Teatrul a vorbit pe limba noastră! Teatrul a coborât în stradă! Ei, nu chiar în stradă, ci în mizeria din lumea în care ne mișcăm, în mijlocul convențiilor, frustrărilor, instinctelor noastre. Publicul a înțeles, a recunoscut, s-a recunoscut. Și cum să nu te simți bine când vezi oglindite pe scenă ceea ce credeai că trebuie să ascunzi? Masca a căzut, să-i aplaudăm deci pe cei care ne-au ajutat să ne simțim bine în pielea noastră!
Eu n-am aplaudat. Din mai multe motive, unele filistine, probabil. Rezumând, nu cred că e necesar să mă întâlnesc și în altă parte decât pe terenul minat al convențiilor sociale cu ipocrizia care, sub impulsul întâmplării, se destramă și lasă să se reverse frustrările, dramele conjugale, lipsa reperelor morale; nu fără a oferi,
Citeste tot pe Iașul Universitar
Zeul Măcelului de Dana Tabrea sursa: Ziarul de Iași
Piesa Zeul macelului de Yasmina Reza, in regia lui Cristian Hadji-Culea, reunind actorii Haruna Condurache, Oana Sandu, Calin Chirila, Constantin Puscasu, se joaca la sala Studio a Teatrului National din Iasi.
Scenariul realist curge cit se poate de firesc: in sufrageria cuplului-victima, parintii a doi baieti implicati intr-o altercatie se intilnesc pentru a discuta incidentul in urma caruia unul dintre baieti, atacat cu un bat de celalalt, si-a pierdut doi dinti. Normalitatea este insa treptat destabilizata, pe masura ce discutiile dintre cei patru se involbureaza, iar spiritele se incing. Reactiile tuturor sint brutale: injurii, imbrinceli, multe gesturi si vorbe regretabile. Evenimentul petrecut intre cei doi baieti, care-i aduce pe cei patru impreuna, nu-i decit pretextul de a dezvalui violenta de zi cu zi.
Nu se dau inapoi din fata melodramei de familie nici avocatul spilcuit, insuficient implicat in problemele domestice, dependent de telefonul mobil, nici sotia sa,
Citeste tot pe Ziarul de Iași
Încurcate sunt căile ferate de Răzvana Niță sursa: Port.ro
El e un scriitor celebru, ipohondru, blazat, obsedat de gândul epuizării resurselor sale artistice, al eşecului iar pe moment marcat de căsătoria fiicei sale cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Ea este o idealistă, sentimentală, cu gust pentru romantism şi implacabil, pasionată de cărţile lui, visând la o aventură ca în romane. Se întâlnesc întâmplător în acelaşi compartiment al unui tren ce îi duce de la Paris la Frakfurt
Se ştie deja, Yasmina Reza e o personalitate cu totul specială, nu numai că în venele ei curge sânge: evreiesc, unguresc, arab dar s-a făcut remarcată printr-un stil unic, incitant. Creaţiile sale sunt eseuri dialogate marcate de un umor fin, nivel intelectual şi capacitate de transpunere în plan dramatic impresionante. Fiecare piesă de teatru este un exerciţiu antropologic, sunt puse în discuţie cele mai rafinate controverse contemporane, sunt analizate prejudecăţi şi mentalităţi.
Cristian Juncu nu e la prima
Citeste tot pe Port.ro
"Omul hazardului", în premieră la Teatrul Nottara de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
În trenul de Frankfurt, un cunoscut scriitor, ajuns la vârsta dificilă, acrit, şi o femeie între două vârste, ingenuă îndrăgostită de opera lui, înlănţuie o serie de monologuri interioare. El, despre viaţa şi opera sa, ea, despre propria viaţă şi despre opera lui. Abia în final, cei doi ajung să dialogheze.
Aceasta este trama piesei "Omul hazardului", a scriitoarei franceze Yasmina Reza, cunoscută de-acum publicului român din spectacolele "Doamne, ce măcel" de la Teatrul de Comedie şi "Artă" de la Teatrul Bulandra.
Piesa, pusă în scenă, cu succes de critică, la Paris (1995), la Londra (1998) şi la New York (2000), este o succesiune de monologuri, aparent destul de puţin teatrale. Treptat între cele două "voci" auzite de public se ţes analogii, un monolog pare să răspundă celuilalt până la finalul discuţiei dintre cele două personaje. Titlul este uşor deconcertant, pentru că "Omul hazardului" este şi numele celui mai recent roman al lui
Citeste tot pe Cotidianul
„”Omul hazardului“, la Nottara de Dan Boicea sursa: Adevărul
Spectacolul „Omul hazardului“ va fi reprezentat astă-seară la teatrul bucureştean. Regizorul Cristi Juncu prezintă, de la ora 19.00, un spectacol după textul Yasminei Reza. În rolurile principale: Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu.
În piesa „Omul hazardului", un scriitor renumit călătoreşte cu trenul, către Frankfurt, în acelaşi compartiment cu o femeie pe care nu o cunoaşte. Călătoarea însă îi ştie foarte bine lucrările şi chiar are, în geantă, cel mai recent roman al său. Adânciţi în propriile gânduri, cei doi parcurg mulţi kilometri până să interacţioneze, iar textul urmăreşte firul amintirilor celor doi.
Mici eseuri despre viaţă
Actorul Emil Hossu spune că regizorul Cristi Juncu şi scenograful Cosmin Ardeleanu au dus acest spectacol într-o zonă pe care el însuşi nu a prea „bătătorit-o", ceea ce a fost seducător, „la vârsta a treia a profesiei de actor".„Am făcut cu ei o echipă ca pe vremea studenţiei,
Citeste tot pe Adevărul
Un scriitor, o cititoare, un tren de Robert Bălan sursa: România Liberă
O cititoare se întâlneşte cu scriitorul preferat într-un compartiment de tren. Acest banal „incident" stă la baza unor serii de monologuri interioare, pentru fiecare dintre personajele celui mai recent spectacol al Teatrului Nottara, „Omul hazardului".
După o excelentă montare la Bulandra cu „Artă" şi una nefericită la Comedie cu „Doamne, ce măcel!" , o nouă piesă a autoarei franceze Yasmina Reza face obiectul unei montări a acestei stagiuni teatrale bucureştene. Noul spectacol al Teatrului Nottara aduce din nou în prim-plan cuplul Emil Hossu - Catrinel Dumitrescu, într-o montare foarte dificilă din punct de vedere actoricesc şi tehnic. Însă pe cât de interesantă e propunerea regizoral-scenografică, pe atât de neinteresantă se dovedeşte a fi piesa în sine, care aduce mai degrabă cu o suită de eseuri fără un subiect precis.
Scrisă în 1995, piesa franţuzoaicei e povestea întâlnirii întâmplătoare într-un compartiment de tren dintre un
Citeste tot pe România Liberă
Eșecul superficialității de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
Un regizor – Cristi Juncu și un scenograf – Cosmin Ardeleanu, după ce s-au antrenat și au reușit un incontestabil succes cu “Artă” de Yasmina Reza la Teatrul “Bulandra” (spectacol comentat pe blog), o piesă premiată și mult jucată pe diverse meridiane, s-au gândit superficial să repete performanța, dar au eșuat în noul proiect. “Omul hazardului” nu este o piesă reprezentativă pentru Yasmina Reza, dramaturg contemporan născut în Franța, apreciat,ci poate fi considerată doar un exercițiu de dramaturgie prin înșiruirea de monologuri între două personaje care se întâlnesc într-un tren. Piesa e lipsită de un elementar conflict, plictisitoare prin intențiile de a filosofa despre necazurile vieții. Textul este construit ca o proză ce se poate citi cu o cafea în față. Alegerea repertorială denotă prima calificare de superficialitate degajată de spectacol.
Regizorul și scenograful și-au imaginat că vor cuceri din nou interesul marelui
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
Conversaţie cu o necunoscută de Dan Boicea sursa: Adevărul
Nu vă lăsaţi păcăliţi de ritmul lent, există viaţă, romantism şi orgoliu cât pentru patru spectacole, în „Omul hazardului“, regizat de Cristi Juncu la Teatrul Nottara din Bucureşti. Într-unul dintre cele mai tehnice, dar şi cel mai puţin dinamice spectacole ale sale, Cristi Juncu îşi duce mai departe fascinaţia pentru textele care spun ceva.
Piesa „Omul hazardului", de Yasmina Reza, nu are cadenţa spumoasă a conversaţiilor din „Artă", dar punctează la fel de mult la capitolul substanţă. E un text valid mai ales pentru lectură şi oarecum dificil de dinamizat. Regizorul Cristi Juncu şi scenograful Cosmin Ardeleanu reuşesc, parţial, acest lucru, găsind soluţii productive, împingând mult textul dincolo de scenă, prin proiecţii video de care atârnă multe momente-cheie ale spectacolului.
Mai multe chipuri filmate le dau replică celor două personaje principale, jucate de Catrinel Dumitrescu şi de Emil Hossu. Pe rând, apar pe fereastra
Citeste tot pe Adevărul
„Omul hazardului” rătăcit în monologuri de Monica Andronescu sursa: Yorick
Prezentat în cadrul Zilelor Teatrului Nottara, o manifestare desfăşurată săptămâna trecută în care au fost incluse premierele mai vechi şi mai noi ale instituţiei de pe Magheru, unul dintre cele mai recente spectacole ale lui Cristi Juncu, „Omul hazardului” îi aduce împreună pe scenă pe Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu.
Pe un text al Yasminei Reza, montarea regizorului Cristi Juncu este construită, lucrată şi gândită în acelaşi stil, care-l caracterizează, şi anume actorul aşezat bine în lumină, în aşa fel încât să se pună în valoare şi pe el însuşi, şi textul. Şi care, de obicei, funcţionează bine. În spectacolul de la Teatrul Nottara, însă, textul, plin de o prea mare cantitate de „eseu” şi prea puţină substanţă dramatică, este o capcană pe care cei trei o evită doar pe alocuri.
O poveste în două personaje, simplă doar în structura de suprafaţă, „Omul hazardului” este o suită de monologuri, care-şi propun
Citeste tot pe Yorick

regizor caut piesa

Piese de Yasmina Reza

Biografie Yasmina Reza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Yasmina Reza

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki