regizor caut piesa

Piese de Péter Nádas

adauga piesa

Înmormântarea

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Péter Nádas 

editeaza

• 1
• 2

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Péter Nádas

• Actorii, "inima" teatrului... de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Un eseu este textul prestigiosului scriitor maghiar Péter Nádas ce sta la baza spectacolului original conceput de regizorul László Bocsárdi, interpretat memorabil de Mihaela Teleoaca si Dragos Huluba.
  Este o tragi-comedie, in care rasul se frange in fata luptei vesnice pentru descoperirea idealului in comunicare a indivizilor de sex opus. Teatrul de Comedie a inscris in repertoriu acest eseu, in cautarea innoirii formulei teatrale. Péter Nádas este un scriitor maghiar a carui valoare a fost recunoscuta international prin romanele, povestirile, nuvelele, eseurile si cele trei piese de teatru: "Curatenia" (1977), "Intalnirea" (1979) si "Inmormantarea" (1980). Autorul si-a dorit sa creeze un nou "mediu lingvistic" teatral, iar textul este insotit de indicatii amanuntite in privinta montarii scenice, a jocului actorilor, la fel cum obisnuia si Eugène Ionesco. In primele scene, "Inmormantarea" ne reaminteste de stilul lui Samuel Becket, ca apoi sa se dezvolte ca un eseu cu
  Citeste tot pe România Liberă
• Inmormintarea iubirii de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Vineri seara, la Sala Studio a Teatrului de Comedie a avut loc premiera nationala a piesei "Inmormintarea" a dramaturgului maghiar Nadas Pater, in regia lui Bocsardi Laszlo.
  "Inmormintarea" aduce mult cu piesele teatrului absurd, cu Ionescu sau cu Beckett, si incearca sa fie un soi de teoretizare a dragostei.
  Spectatorii sint primiti intr-un spatiu complet alb (scenografia este creatia lui Bartha Jozsef), ei insisi fiind incaltati cu botosi din pinza alba, ca la muzee, pe vremuri. Spatiul pare un cavou proaspat varuit, o morga sau o anticamera a mortii, un purgatoriu in care sufletele mai mult se ghicesc decit se vad.
  Un barbat si o femeie apar goi, pregatindu-se parca de disectie. Intr-o ora si 20 de minute, cit dureaza spectacolul, le vor fi insa disecate nu trupurile, ci sentimentele. Cei doi sint ca niste papusi dezarticulate, ca niste clovni tristi care, de voie, de nevoie, trebuie sa "joace" iubirea pentru ca stiu ca sint priviti de un soi de instanta superioara si pentru
  Citeste tot pe Cotidianul
• Un disident maghiar montat la Teatrul de Comedie de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  La Teatrul de Comedie din Capitala are loc vineri premiera nationala a spectacolului "Inmormintarea", piesa a scriitorului ungur Nadas Pater. Acesta va fi prezent la premiera.
  Spectacolul este montat de regizorul Bocsardi Laszlo si ii are in distributie pe actorii Mihaela Teleoaca si Dragos Huluba. Traducerea piesei este semnata de Anamaria Pop.
  Nadas Pater s-a nascut pe 14 octombrie 1942 la Budapesta si este unul dintre marii scriitori ai Ungariei de azi. Este autorul a peste 20 de volume cuprinzind romane, nuvele, povestiri, eseuri, piese de teatru traduse in toate limbile de circulatie internationala.
  Nadas Pater a ramas orfan la virsta de saisprezece ani. Intre 1961 si 1963 a studiat jurnalistica si fotografia. A lucrat citiva ani ca fotoreporter la o mare revista budapestana.
  A debutat editorial in 1967 cu volumul de povestiri "Biblia". In vara anului 1968, cind trupele Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia, renunta la presa si se stabileste intr-un mic sat de pe
  Citeste tot pe Cotidianul
• Dragostea, printre concepte si meloane de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  „Un Thomas Mann al vremurilor noastre“, urmas al central-europeanului Robert Musil si al francezului Marcel Proust, autorul „celui mai mare roman scris in epoca noastra“ (Susan Sontag); ani de zile (mai bine de un deceniu), in timp ce lucra la Apocalipsa memoriilor, pauzele in constructia romanesca au corespuns unui ragaz dedicat teatrului. Péter Nádas a scris trei piese de teatru – Curatenia (1977), Intilnirea (1979) (dupa spusele autorului, reluarea in limbaj teatral a ultimului capitol din Apocalipsa…: „Alte personaje, aceeasi idee – am vrut sa vad daca doi oameni pot avea o confruntare si pot rezolva o problema istorica fara sa-si piarda carnalitatea si corpul erotic.“) si Inmormintarea (1980). Aceasta din urma a avut de curind premiera pe tara in Romania, intr-o montare a Teatrului de Comedie din Bucuresti semnata de László Bocsárdi.
  „Celor care citesc Inmormintarea in traducere engleza, aceasta drama cu doua personaje fara nume miscindu-se pe o scena
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Piesa buna de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Desi teatrul romanesc e condus, se stie, de regizori, desi, prin urmare, ei dicteaza modele si impun modelele, preocuparea de capatai a tuturor celor ce traiesc si muncesc pe scena - inclusiv a regizorilor - este descoperirea de autori. Mai exact, de piese. Pe cat se poate, bune; pe cat se poate, apte sa lase loc de manifestare "creativitatii" artistilor; pe cat se poate, noi sau, macar, foarte putin jucate. Dupa cum se vede, criteriile carora trebuie sa le raspunda o piesa pentru a ajunge in fata spectatorilor sunt multe si deloc lesne de intrunit.
  Astfel incat nu e cazul sa se mai mire nimeni ca, in ciuda numarului urias de texte pentru scena aflate in circulatie in lume, teatrele (si nu doar cele din Romania) ii "ataca" in continuare, cu indarjire, pe Shakespeare, pe Moliere, pe Cehov si pe colegii dramaturgi de calibru asemanator: daca nu sunt noi, piesele lor au, macar (!), avantajul de a fi posesoare ale tuturor celorlalte calitati. In aceste conditii, aproape ca nu-ti vine a
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• În doi e întotdeauna mai uşor de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  E vorba despre dragoste, desigur. Ea face ca lucrurile să pară mai uşoare în cuplu. Nu întâmplător, două noi spectacole de la Teatrul de Comedie vorbesc despre dragoste şi au câte două personaje.
  La ”Înmormântarea” de Peter Nadas nu intri în sală până nu-ţi pui peste încălţări nişte papuci albi de pânză. Pare bizar, dar după ce vezi că înăuntru totul e acoperit de pânze albe, înţelegi că era necesar. Precauţia nu strică, nici când e vorba de o nouă întâlnire: reiese din primele dialoguri purtate în scenă de cei doi protagonişti. Un El (Actorul) şi o Ea (Actriţa) care apar ca şi cum ar fi venit chiar atunci pe lume, cunoscându-se însă dintotdeauna. Cheia absurdului, în care e scris textul, e învârtită cu pricepere de regizorul Lazslo Bocsardi, până când ”broasca” înţelegerii spectatorului se deschide şi replicile pătrund în minte ca nişte aforisme despre cum să trăieşti şi cum să iubeşti. Actorii Mihaela
  Citeste tot pe Gândul
• Dincolo de podeţe de Marina Constantinescu sursa: România literară
  În ultimele două sfîrşituri de săptămînă am fost la Teatrul de Comedie, la sala Studio. Şi aşa am descoperit că oamenii nu stau în casă, ca mine, că metropola noastră este teribil de animată pe înserat şi pînă tîrziu, în noapte, că, indiferent de ger sau de aerul cald al primăverii, cîrciumile sînt arhipline. Aşa am avut răgaz să mă plimb prin ceea ce se numeşte zona Bucureştiului vechi, acum în curs de reabilitare. Schimbarea este spectaculoasă pentru ochiul interesat de partea aceasta a oraşului, de istoria lui. Ani de zile, în studenţie, ne refugiam pe străduţele înguste de aici, inventam poveşti, stăteam la taclale dezinhibaţi, fumam şi dezbăteam, puneam ţara la cale, făceam noduri şi semne în literatura din capul nostru şi în viaţa noastră sau, pur şi simplu, locuiam o vreme în alt timp, impunîndu-ne alte ritmuri. Oricum, acolo, în centrul vechi, eram buricul pămîntului. Şi asta era foarte important pentru noi. Uneori,
  Citeste tot pe România literară
• Recomandarea Time Out: Înmormântarea de Ana-Maria Nistor sursa: Time Out
  Mă distram când, copil fiind, pe la unele muzee erai obligat să-ţi pui nişte cipici de pânză peste încălţări.
  Era, dincolo de igienă, o formă prin care locul îţi impunea dacă nu respect, cel puţin să ai grijă cum calci. În foaierul de la Studio, o pereche de cipici albi desparte spectatorul de şantierul şi zăpada murdară de-afară. Trebuie să intri în laborator fără viruşi (albul absolut e o obsesie a lui Bocsárdi), sala capitonată de sus până la podele arată ca un spaţiu proaspăt sterilizat (scenografia József Bartha), iar privitorul intuieşte din prag că va asista la un experiment, la un ceva secret, dezvăluit doar celor 50 de persoane. Spectacolul începe lent, textul vorbit apare târziu, două trupuri în dialog impun o relaţie anume cu publicul şi nu comedia spumoasă e miza acesteia. Aşa că dacă vreţi să mergeţi la Comedie ca să râdeţi în hohote, alegeţi alt spectacol. Textul lui Péter Nádas, unul dintre scriitorii
  Citeste tot pe Time Out
• LiniÈ™te; nu se repetă! de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  De ce decorul e complet alb, ca și costumele celor doi actori: un el și o ea, Actor și Actriță, recte Mihaela Teleoacă și Dragoș Huluba? Care să fie sensul? De ce oare se numește „Înmormântarea� textul lui Péter Nádas din 1980, montat de Bocsárdi László de la Teatrul de Comedie? Ce rost are să înjunghii la final două manechine care „n-au jucat� deloc până în momentul respectiv? Ce rol au cele două sicrie care stau sub ochii spectatorilor de la început până la sfârșit?
  Sunt doar câteva dintre întrebările cu care publicul pleacă de la reprezentația Teatrului de Comedie. Dacă nu are revelația semnificațiilor transparente (și există ceva șanse ca revelația să nu se producă nici chiar la lectura piesei), sigur are satisfacția unui text și implicit a unui spectacol care lasă deschise interpretări câtă
  Citeste tot pe Revista Cultura
• O înmormântare care nu dovedeşte nimic de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Şi dacă s-ar fi pus (dar nu s-a pus) problema în redacţie („Cine scrie cronica la piesa* asta?“), tot pe mine ar fi căzut măgăreaţa, că sunt singurul filomaghiar dintre toţi colegii. În plus, rezistenţa la plictiseală nu-i un punct tare al caţavencilor, aşa că oricum ar fi trebuit trimis unul mai snob, mai pârţâit, care să se prefacă şi să spună că-i place – din nou, aş fi fost singura alegere. Dar n-a fost cazul: m-am dus singur, de bunăvoia mea, şi am dat bani pe bilet. Nu ca alţii!
  Ca să n-o lungesc aiurea: e-o totală aberaţie. Da, autorul şi regizorul sunt unguri, aşa c-ar trebui să-i pup în cur şi să-i laud până dau în bâlbâială, dar pur şi simplu nu e cazul. Nu mi-a plăcut, n-am înţeles-o, m-am plictisit, m-am enervat, am plâns după banii de bilet şi nu i-am omenit pe actori cu vreo „aplauză“ cât de mică (chit că ei, săracii, n-au nici o vină). Am ajuns acasă şi-am pus mâna pe telefon, de l-am sunat pe Balint,
  Citeste tot pe Academia Cațavencu

Discutii:

propune tema de discutie