regizor caut piesa

Piese de Eugene Marin Labiche

adauga piesa

29 grade la umbră

Calatoria domnului Perichon

Subiectul urmăreşte peripeţiile a doi tineri parizieni bogaţi - Daniel şi Armand - care îşi propun, din spirit de aventură şi de dragul unui pariu, să cucerească amândoi mâna aceleiaşi domnişoare, Henriette, fata domnului Perichon. Comicul se naşte din încurcăturile şi gafele domnului Perichon, care ajunge în situaţii limită şi ridicole, în măsură să îi compromită reputaţia şi chiar să-i pericliteze libertatea, situaţii rezolvate, în hazul tuturor şi împotriva voinţei sale, de către cei doi aspiranţi la condiţia de viitor ginere. Fiind vorba de o comedie bulevardieră clasică, locurile în care se desfăşoară acţiunea, oarecum exotice, sporesc ineditul şi pitorescul piesei.

Crima din strada Lourcine

Familia Perrichon

Femeia care şi-a pierdut jartierele

În îngesuiala răsturnării unui poştalion, o lenjereasă își pierde o jartieră. O găsește un raşchetar cam idiot aflat în drum către noul stăpân. Din întâmplare, stăpânul, trecut de prima tinereţe, îi face ochii dulci de la o vreme tocmai lenjeresei respective. De aici se nasc confuzii, situaţii comice.

Micuţele păsărele

Nuntă cu bucluc

Pălăria florentină

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Eugene Marin Labiche 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Eugene Marin Labiche

• Călătorie prin gaura cheii de V.D. sursa: Revista 22
  Lui Dinu Cernescu nu-i displac şaradele, deşi, paradoxal ori nu, el nu uită să se joace pe sine. Unele sunt atât de transparente că-şi schimbă condiţia şi în mijlocul ghicitorii se strecoară săltăreţ câte un vrednic personaj de reprezentare în beneficiu propriu. S-ar putea spune, un „spectacol cu cheie“. A nu se înţelege neapărat vreun sens secund, când totul pare la vedere, surclasând convenţiile comediei clasice cu artă de prestidigitator. O clipă de neatenţie şi maşinăria râsului bine rodată te poate transporta precum roata rugăciunilor dintr-un ritual exotic. Iar din pălăria lui Labiche răsar nu doar porumbei, ci, iată, ditamai elefantul, fie şi de jucărie. Chiar dacă artificiile, la propriu, care trebuia să explodeze în jerbă la final, nu funcţionează întotdeauna, cum s-a întâmplat la ultima dintre numeroasele avanpremiere marcând redeschiderea Sălii Izvor, proaspăt renovată în acelaşi stil nou, altfel decât pe vremea lui
  Citeste tot pe Revista 22
• Drumul către somn de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  La „Voiajul domnului Perrichon“, spectacolul Teatrului Bulandra din Bucureşti, poţi avea chiar şi până la zece tentative de aţipeală. Unele pot fi încununate de succes. Montarea lui Dinu Cernescu este o mică Elveţie, într-un război care se dă pentru gusturile spectatorilor. Are peisaje frumoase, dar o neutralitate care te lasă indiferent.
  Aşezat între coperte frumoase, atent caligrafiat, cu un decor care te introduce foarte bine în atmosferă, spectacolul pierde la capitolul consistenţă, din cauza piesei ireal de proaste, marca Eugène Labiche. Probabil că autorul a scris-o într-o juma' de zi, ca să-şi plătească vreo datorie, altfel nu se poate justifica însăilarea de momente aşa-zis umoristice, intriga rahitică şi panta previzibilă pe care se scurge tot punctul culminant.
  Dinu Cernescu, regizor respectabil şi experimentat, a încercat, probabil, să prindă în plasa divertismentului gusturi foarte largi, dar s-ar putea ca spectatorii
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Cruzimea comică de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărulș de dimineață
  Teatrul Bulandra a redeschis Sala Izvor, după o spectaculoasă renovare şi modernizare, cu o comedie retro, aflată în contrast armonios cu stilul sălii. Voiajul domnului Perrichon (jucată frecvent în România sub titlul Călătoria domnului Perrichon) lui Eugene Marin Labiche (1815-1888). Supranumit „regele vodevilului”, era autorul preferat al lui Caragiale ţi l-a ţi influenţat pe clasicul român, mai ales în cunoscuta expresie „nişte scârţa-scârţa pe hârtie” din Noaptea furtunoasă, tradusă direct după expresia franceză gratte papier. Călătoria... nu este atât de subtilă ca Pălăria florentină (Une chapeau de paille d’ Italie), dar pune în mişcare mecanismele comice verificate în zecile de comedii scrise mai înainte. De altfel, piesa este scrisă parţial de unul dintre numeroşii colaboratori ai lui Labiche. Micul bughez plin de sine, care se vâră în cele mai năstruşnice încurcături, este şi aici punctul de plecare.
  Citeste tot pe Luceafărulș de dimineață
• O invitație la bună dispoziție de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  După o absenţă din programul teatrelor, Sala Izvor a Teatrului “Bulandra” produce surpriza întâmpinării publicului într-o sală complet renovată, cu un spectacol ce transmite bună dispoziţie, “Voiajul domnului Perrichon”, piesă a prolificului scriitor francez Eugene Labiche. Atenţionăm că Sala Izvor a devenit cea mai modernă din Capitală. Foaierul este primitor, scaunele s-au schimbat şi sunt comode, şi cea mai importantă schimbare rămâne înzestrarea scenei cu utilaje tehnice de ultimă oră. Cu prilejul actualei premiere orcine poate sesiza aspectul primitor al sălii, dar şi posibilităţile manipulării iluminatului scenic, problemă dificilă pentru multe teatre lipsite de această preţioasă tehnică.
  Într-o vreme în care şi datorită influienţei programelor tv. teatrele încep să cultive trivialitatea de limbaj şi expresie, indiferent că ar fi vorba de drame sau comedii, spectatorii descoperă la Teatrul “Bulandra” că se pot amuza
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Bulevardieră să fie, da”™ să știm și noi! de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Un lucru e clar, anume că piesa-i un succes de public. Ogășanu, din vechea gardă, Vlad Zamfirescu și Gheorghe Ifrim (mai cunoscut ca „Fane Oxford“ în La bloc) din cea nouă, sunt destul de „nume“ ca să atragă lumea. Pe de altă parte, observ ceva ciudat: deși oferta posturilor TV românești abundă în emisiuni „de râs“ (sitcom-uri, show-uri, cârcoteli, Mircea Badea etc.), românii dau năvală în teatre ca să râdă. Să se râdă, mai exact. Omul care nimerește la o comedie se hăhăie cât poate, lăbărțat pe scaun, dar oarecum legitim (e comedie, nu?); dar și cel care asistă la o piesă de idei sau (mai rău!) la o tragedie, tot se screme să se râdă, măcar puțin, altfel are senzația c-a dat banii degeaba. Nu l-am auzit eu pe un dobitoc behăind la Lear, când o vedea pe Dorina Chiriac?!
  Revenind la domnul Perrichon, pot să spun că numai râsul salvează piesa de la banalitate: e vorba de râsul Ilincăi Manolache, care face un rol mare
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Un triunghi amoros format din întâmplare de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Sala „Teatrul Teatrelor" de la Romexpo a fost luată cu asalt de public la cel de-al doilea spectacol al Teatrului de Comedie în acest spaţiu, cu "Femeia care şi-a pierdut jartierele", de Eugene Labiche, spectacol ce este programat şi în 13, 20, 23 şi 27 septembrie.
  Propunerea este incitantă: o comedie-vodevil a unui scriitor francez al secolului trecut, maestru al genului, o regie semnată de unul dintre realizatorii cei mai interesanţi şi mediatizaţi ai timpului nostru, Silviu Purcărete, şi trei actori-fetiş ai teatrului, George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele şi Dorina Chiriac (care joacă alternativ cu Mihaela Teleoacă).
  Primul contact cu sala stârneşte interesul. Gradenele aşezate pe două laturi ale spaţiului obligă actorii să joace în alte condiţii decât cele ale scenei clasice. Publicul este întâmpinat de câteva dulapuri de modă veche, majoritatea cu oglindă, şi de un personaj pitoresc cântând la ferăstrău o melodie melancolică,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Mălăele şi Mihăiţă, în "deliciul" teatral semnat de Purcărete de Maria Sarbu sursa: Jurnalul Naţional
  Urmărind atent spectacolul lui Silviu Purcărete "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugène Labiche, jucat sâmbătă seară în noul spaţiu teatral de la Romexpo, descoperi ingredientele de bază ale comediei care conduc la buna dispoziţie. Textul lui Labiche, prezentat scenic pentru prima dată în 1851, la Thèâtre du Palais Royal din Paris, este un "vodevil lejer", despre care Purcărete menţionează că e "plin de graţie franţuzească", deşi conţine "inadvertenţe dramaturgice", dar nesupărătoare. Conţine şi "delicioase şi inofensive obscenităţi".
  
  Având un actor precum Horaţiu Mălăele, în rolul lui Gaspard, un altul precum George Mihăiţă, care-l interpretează pe Laverdure, şi două actriţe pentru Fideline, personaj jucat pe rând de Mihaela Teleoacă (în reprezentaţia de sâmbătă) şi Dorina Chiriac (în cea de mâine), creatorul a gândit montarea (o producţie a Teatrului de Comedie) aşijderea piesei: să "curgă în mare grabă şi
  Citeste tot pe Jurnalul Naţional
• O jartieră pierdută – love story spaghetti de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  O comedie bulevardieră marca inconfundabilă a maestrului genului Eugene Labiche se joacă în nordul capitalei, în complexul expoziţional Romexpo, areal dedicat de regulă târgurilor şi altor manifestări de acest tip. Ei bine, după ce a avut premiera la Sibiu anul trecut, "Femeia care şi-a pierdut jartierele" se joacă acum în cel mai nou spaţiu teatral din Bucureşti. Cum se spune în limbajul contemporan, Teatrul de Comedie se externalizează, adică nu îşi prezintă producţiile numai la sediu.
  Este încă o iniţiativă a directorului George Mihăiţă, un gest cu multiple semnificaţii care demonstrează în primul rând statutul unei instituţii cu succes la public care găseşte resurse şi modalităţi de a se reinventa pentru a-şi valorifica la maxim potenţialul.
  Spectacolul mai reprezintă un eveniment: întoarcerea lui Silviu Purcărete pe o scenă bucureşteană, regizorul semnând şi scenografia acestei producţii.
  O fată simplă, o lenjereasă (Dorina
  Citeste tot pe Port.ro
• „Femeia care şi-au pierdut jartierele” sau un copac căruia i se văd rădăcinile de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Prezentat pentru prima dată în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia de anul trecut, spectacolul lui Silviu Purcărete, „Femeia care şi-a pierdut jartierele“, a avut premiera de-abia săptămâna trecută în Bucureşti. O singură încercare de a-l reprezenta în Capitală a mai existat în această perioadă, la sediul Teatrului de Comedie, care, de altfel, a produs spectacolul, dar de-abia la sfârşitul acestei veri montarea şi-a găsit un spaţiu potrivit, inaugurând cu acest prilej „Teatrul Teatrelor“, aflat într-un pavilion de la Romexpo.
  Textul ales este oarecum atipic pentru creaţia lui Silviu Purcărete, fiind vorba de o comedie bulevardieră ce-i aparţine lui Eugène Labiche, unul dintre maeştrii genului. Dar abordarea regizorului este, de asemenea, atipică… Pariul mărturisit sau nu al lui Purcărete pare a fi acela de a realiza un spectacol pe placul oricărui tip de public, o comedie savuroasă, cu toate ingredientele
  Citeste tot pe Yorick
• O jartieră pierdută... de Monica Andronescu sursa: Adevărul literar și artistic
  Spectacolul „Femeia care şi-a pierdut jartierele“, cu Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Dorina Chiriac, are toate datele unei reuşite. Comedia bulevardieră îşi găseşte, în această creaţie scenică de la Teatrul de Comedie, regizată de Silviu Purcărete, o expresie desăvârşită.
  Teatrul bulevardier nu a avut tocmai o evoluţie fericită pe scenele româneşti în ultimii ani. Instituţia al cărei profil a fost gândit, cel puţin parţial, pentru acest tip de spectacol, şi anume Teatrul Nottara, a coborât mult ştacheta calităţii, fără să-şi asume cu adevărat datele comediei de bulevard, iar reprezentaţiile ocazionale din alte spaţii, cu producţii independente, s-au pierdut de cele mai multe ori în zona şuşelor. Reţeta de succes a comediei de bulevard presupune o combinaţie reuşită de actori-vedetă, regie inteligentă, un text bine scris şi umor îngroşat, dar nu mai departe de acea graniţă fină dincolo de care începe derizoriul.
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Comedii şi drame cu îndrăgostiţi de Dan Boicea, Monica Andronescu sursa: Adevărul
  Spectacole regizate de Silviu Purcărete, Cristi Juncu, Theo Herghelegiu şi Florin Zamfirescu se vor juca în spaţii neconvenţionale din Bucureşti. „Femeia care şi-a pierdut jartierele“, spectacol montat de Silviu Purcărete, va avea reprezentaţii pe 20, 23 şi 30 august, într-un nou teatru, la Romexpo.
  Spectacolul „Femeia care şi-a pierdut jartierele", după piesa lui Eugène Labiche, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul de Comedie, va avea o reprezentaţie pe 20 august, de la ora 19.30, la Centrul Expoziţional Romexpo. Spaţiul, care se va numi „Teatrul Teatrelor", beneficiază de 450 de locuri dispuse în gradene.
  Din distribuţie fac parte Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Mihaela Teleoacă şi Dorina Chiriac. Următoarele reprezentaţii de la Romexpo ale spectacolului semnat de Purcărete vor avea loc pe 23 şi pe 30 august. Preţul unui bilet este de 50 de lei.
  Bătăi cu frişcă şi bastonade
  O poveste plină de încurcături, scrisă de Eugène
  Citeste tot pe Adevărul
• Şampanie şi absint de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
  Mă întrebau nişte prieteni, iubitori de teatru, ce să le recomand acum, pe frig; să nu fie nici aşa, nici altfel, să fie şi comedie, dar nu orice, să fie nouă, dar şi remarcată. Greu. M-am simţit ca un somelier în faţa unor experţi. Am spus timid: un vodevil spumos şi un tablou cinic, tonic-amărui, adică o şampanie şi un absint. Au strâmbat din nas. Apoi, am adăugat stins: Purcărete, Mălăele, Ivaşcu, Mihăiţă, Ivanov... Femeia care şi-a pierdut jartierele şi Lautrec la bordel. Cumpăraţi?
  Ştiu că vodevilul e dispreţuit de marea majoritate, fiindcă răspunde gustului superficial al publicului. E drept, de cele mai multe ori, spectacolele de acest soi rămân la suprafaţa intrigii, mizând pe ping-pong-ul uşor al replicii şi pe şarmul actorilor. Însă, dacă textul este speculat până la ultimele sale resorturi, dacă e dus până la capăt şi dincolo de comicul care reclamă doar buna-dispoziţie, atunci avem de-a face cu o operă care nu mai
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• Little big show de Doru Mareș sursa: România Liberă
  Nu mai ţin minte „Little big man", filmul cu Dustin Hoffman în rolul principal, dar era pe acolo o încercare de a spune o poveste a secolului al XIX-lea american, greu de zis cât inventată şi cât reală, a unui pistolar care nu avea deloc talia lui John Wayne. Fiindcă nu talia garantează dibăcia. Cam asta mi-a sugerat întâlnirea cu spaţiul teatral excentric de la Romexpo, „Teatrul Teatrelor", şi cu spectacolul de inaugurare propus de cei de la Teatrul de Comedie sub bagheta lui Silviu Purcărete, „Femeia care şi-a pierdut jartierele", după Eugène Labiche.
  Că, totuşi, comedia e genul cel mai dificil, e deja un loc comun. Că o comedie presupune râsul fără aparate suplimentare de gâdilat în tălpi (nicio metaforă aici) par a nu o şti prea mulţi. Prestidigitaţia creatorului de bună-dispoziţie cu tâlc ţine mai degrabă de mersul pe sârmă şi de pointilism. Ceea ce se şi întâmplă graţie a trei actori (Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi
  Citeste tot pe România Liberă
• O crimă fără cadavre de Magdalena Boiangiu sursa: România literară
  Important într-o comedie este "să n-o dai pe alături" crede regizorul Vlad Mugur si esential pentru a "nimeri cu precizie nuanta si tonul exact" cum tot el spune că e idealul, este trasarea evidentă a granitei care-l desparte pe "alături" de teritoriul propriu.
  În salonul incomod si prăfuit, construit pe scenă de scenograful Helmut Stürmer, e întuneric; lumina crudă pătrunde din cînd în cînd tăios prin usile batante, atît de improprii intimitătii. Colturile de mobilă si figurile din tablouri îsi dezvăluie treptat întregul, prevenindu-ne parcă în legătură cu ce va urma, o poveste încîlcită cu personaje care înteleg greu ceea ce văd si nu prea reusesc să pună cap la cap ceea ce li se întîmplă. Obiectele au o viată proprie si scopuri opuse celor ce le mînuiesc: umbrela cu cap de maimută imposibil de găsit, mîinile murdare de cărbune, care asa rămîn oricît ar fi spălate, boneta, cutia cu tutun, suvita de păr, pantoful găsit în buzunar,
  Citeste tot pe România literară

Discutii:

propune tema de discutie