Dacă aş dispune de talentul narativ al colegei Marina Constantinescu, în locul unei cronici la un spectacol ce nu mi-a plăcut, din pricina faptului că regizorul Gelu Badea a tăiat prea mult din text, l-a făcut aproape de neînţeles şi nu a ştiut să-şi ducă până la capăt o seamă de intuiţii culturale care, valorificate cum se cuvine, ar fi amplificat semnificativ valoarea montării, aş scrie o însemnare a călătoriei mele de la Oradea la Cluj. Deşi între cele două oraşe nu sunt decât vreo 150 de kilometri în ziua aceea de 27 martie mi s-au întâmplat atâtea, încât dacă aş avea ştiinţa de a relata cu farmec şi cu lux de amănunte savuroase, aş „dribla” cronica şi nu aş mai supăra pe nimeni. Afară ploua cu găleata, umbrela mi s-a stricat definitiv încă înainte de a ajunge în gara Oradea, trenul – un internaţional – a întârziat, ca de obicei, din pricina formalităţilor vamale, odată ajuns la Cluj şi mergând la Hotelul Armatei
Citeste tot pe
Revista Familia
