Un tânăr viitor regizor, cu studii de licenţă, acum masterand la UNATC, pe nume Vlad Cristache, cu care s-a întâmplat să împart pentru câteva minute cabina ascensorului din hotelul în care am locuit la Piatra Neamţ, mi-a adresat invitaţia de a merge să-i văd un spectacol ce îi poartă semnătura şi care urma să se joace a doua zi, dimineaţa de la ora 10. Mărturisesc că aveam alte planuri, chiar alte angajamente pentru ziua şi ora respectivă, dar cum era vorba despre o montare pe un text de Vampilov şi cum tânărul ce formula invitaţia mi-a lăsat impresia a fi nu doar o persoană foarte politicoasă, ci şi extrem de serioasă, mi-am schimbat imediat agenda. Am fost inspirat, am văzut nu doar ceea ce se cheamă un spectacol bun, ci şi un spectacol de care aveam nevoie, fiindcă nu debordez de optimism, nici de entuziasm, în ceea ce priveşte starea actuală a învăţământului superior artistic românesc. Ceea ce am văzut m-a făcut să cred că
Citeste tot pe
Revista Familia