Tartuffe-ul lui Andrei Belgrader, in premiera la TNB de Bianca Badea sursa: România Liberă
La trei decenii de la interzicerea spectacolelor sale in Romania, regizorul Andrei Belgrader revine in tara cu o capodopera a comediei universale "Tartuffe" dupa Moliére, ce va avea premiera maine, de la ora 19.00 la Sala Amfiteatru a Nationalului bucurestean.
Interesele si practicile ticaloase, ascunse in spatele unei false pietati si infatisate cu mult umor, sunt subiectul spectacolului montat la TNB, ce mizeaza, dincolo de recitalul actoricesc, pe esenta comicului de caracter, dar si a textului ce ofera un tablou social viu colorat al Frantei secolului XVII.
Lumea burghezilor bogatasi (infatisata de un Orgon interpretat de Alexandru Georgescu) si cea a lui Tartuffe (Horatiu Malaele), unde indivizii sunt hotarati sa parvina prin orice mijloace, se contopesc intr-o satira a defectelor umane ce supravietuieste peste secole.
Tartuffe este prototipul individului care de indata ce isi atinge scopul renunta la masca servilismului dezvaluindu-si realitatea de personaj fara scrupule.
Citeste tot pe
România Liberă
Cu montarea de la TNB, acesta a revenit în ţară, după aproape trei decenii. Trăieşte la Los Angeles şi este considerat drept un maestru al absurdului, comicului şi farsei.
În primul rând, come back-ul ratat al lui Belgrader porneşte de la o problemă de opţiune regizorală. A ales o piesă care are o trenă facilă. Apoi, s-a lăsat prea mult purtat de textul lui Molière, micşorându-şi vizibil intervenţiile. Nu şi-a pus hotărâtor amprenta în spectacol, cedându-le actorilor iniţiativa momentelor cheie.
Apoi, Belgrader a lăsat impresia că nu a studiat terenul înainte să monteze această piesă. Producţia nu este plasată corect în contextul cultural local şi arată o inadecvare la circuitul marilor spectacole care sunt montate acum.
Spectacole ca acesta sunt evitate de regizorii care se respectă, pentru că se nasc dintr-o tehnică foarte facilă. Cu „Tartuffe“, Belgrader s-a oprit la prima şi cea mai la îndemână formulă de teatru pe care a
Citeste tot pe
Adevărul
Regizorul Andrei Belgrader a revenit pe scena teatrului românesc, după o absenţă de 30 de ani, cu un Horaţiu Mălăele desăvârşit în rolul Tartuffe.
După avanpremierele de joi şi vineri, sâmbătă seară a avut loc la Sala Amfiteatru a Naţionalului din Bucureşti premiera piesei "Tartuffe" de Molière. Într-o montare simplă, cu un decor minimalist ingenios introdus în scenă (scenografia este semnată de Irina Solomon), Andrei Belgrader a mizat pe jocul actorilor, extraordinar pus în valoare de puterea textului, în adaptarea lui Romulus Vulpescu.
Muzica lui Nicu Alifantis, un surprinzător melanj de stiluri, completează în mod fericit punerea în scenă, punctând ironic discursul actoricesc. Nu lipseşte din tablou cântăreţul la lăută Radu Captari, artist din Republica Moldova, care a colaborat cu Nicu Alifantis şi la montarea piesei "Ecaterina cea Mare" la TNB, în regia lui Cornel Todea, cu Maia Morgenstern şi Ştefan Iordache.
DE LA PUSTNIC LA MACHO
Citeste tot pe
Jurnalul Național
Se ia papa Molière, se franjureaza in punctele esentiale, se taie in locurile tocite si se obtine un scenariu de toata frumusetea, cu cele mai contemporane aluzii cu putinta.
Nu va lasati pacaliti de ceea ce scrie pe afisul spectacolului – Avarul – si luati in seama, cu cea mai mare atentie, prepozitia dupa (Molière), caci aici sta cheia lecturii regizorale performate de Cristian Juncu. Si spun lectura, pentru ca regizorul citeste textul clasic cu o lupa up-to-date, extrem de pertinenta pentru ceea ce spectacolul isi propune, anume conectarea unui topos intrat in corpusul canonului (situatii, personaje, vocabular etc.) la senzorii contemporani, fara sa se piarda nimic din semnificatiile de adincime.
In aceasta resemantizare a textului, operata cu ingeniozitate, spirit ludic si umor, sta miza spectacolului, remixul fiind unul de cea mai buna calitate.
Solutia aplicata de Cristian Juncu e singura viabila si, de fapt, apta sa induca reinterpretari care densifica ecuatia
Citeste tot pe
Observator Cultural
Ajuns aproape ca sabia lui Ştefan cel Mare în mâinile lui Ştefăniţă (din "Viforul"), adică aureolat, dar şi împovărat de propria lui istorie, vecină cu mitologia, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ ne-a invitat deunăzi la două premiere, cu "Apus de soare" şi "Avarul", spre a ne dovedi că se străduieşte să ţină pasul cu evenimentele ("Anul Ştefan cel Mare"), dar şi cu marea dramaturgie universală (Moliere), chiar dacă faptul nu se transformă automat într-un veritabil eveniment în casa Thaliei. Surpriza plăcută ni s-a dezvăluit din start, în clipa când am aflat că în cele două roluri principale îi vom reîntâlni pe "ultimii mohicani" ai gloriei de altădată ai scenei nemţene, Cornel Nicoară şi Corneliu Dan Borcia, actori cu o prestigioasă carte de vizită şi implicare profundă, ca directori, în destinul acestui teatru.
În "Avarul", adaptare a regizorului Cristian Juncu după textul lui Moliere, pe muzica gândită de Cezar Anatol şi în decorul inventiv (o locuinţă-turn) realizat de C. Ardelean, asistăm la o contemporaneizare violentă, când pe drept cuvânt hazoasă, când deconcertantă, ori pur şi simplu dezamăgitoare a peripeţiilor personajului principal ("tatăl îndrăgostit de prinţesă"), interpretat cu vădită poftă de joc de Corneliu Dan Borcia (dar adeseori "părăsit" nejustificat de regizor în scenă, chiar şi la final), peripeţii în care, dincolo de personajele "moliereşti" şi de plăcerea reconstituirii teatrului în teatru, apar şi un consilier, bodyguarzi, baronul "proprietar de scenă", interogatorii cu faţa la podea, focuri de pistol ori sunt evocate personaje din viaţa urbei nemţene (!), şi nu numai nemţene, ca Radu Beligan, regizorul Radu Afrim, politologul Silviu Brucan ş.a. (!!). Nu-i rămâne privitorului decât să savureze unele mostre izolate de comic de situaţii şi de limbaj, întrupate cu sârg de Daniel Beşleagă, Dorina Haranguş, Ecaterina Hatu, Florin Mircea jr. şi Nora Covali, împreună cu efortul remarcabil al protagonistului de a ne restitui un alt "Argante", în costum de Moş Crăciun, fără ca din tot acest spectacol să descifrăm vreo legătură artistică între autorul scenariului şi sursa literară, ori între reprezentaţie şi talentul autentic al regizorului care câştigă premiul cel mare în Festivalul internaţional de teatru de la Piatra Neamţ, cu acel "Bekkanko", admirat şi de noi pe scena Festivalului de teatru scurt de la Oradea
Dubla fata a avaritiei de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
„N-am nici macar mobil, e scandalos! Vreau sa fiu viu, mobil, stii? Heraclitean, nu parmenidian ca tata, fix, tinut in loc de-atitea lucruri moarte – gunoaie, gioarse, zdrente, vechituri!“
As propune sa facem un rapid „Cine stie cistiga“, cu o suta de candidati carora sa le testam intuitia: din ce spectacol am extras textul de mai sus? Citi din cei o suta credeti ca or sa ghiceasca ca e vorba de, tineti-va bine!, Avarul de Molière?
Am ales textul respectiv fiindca e elocvent cu virf si-ndesat pentru maniera in care e construit spectacolul de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt. Se ia un text cu valori si observatii eterne (tipologice, de!), o traducere care azi nu poate parea decit prafuita – obiect de muzeu –, folositoare numai in scenele de teatru in teatru, apoi se face o adaptare vajnica. Se pun toate intr-un shake, care, intimplator, e mintea vie a unui foarte bun cunoscator al resorturilor, dar si al istoriei teatrului, regizor si autor dramatic,
Citeste tot pe
Observator Cultural
Recenta premiera a Teatrului de Comedie, “Avarul indragostit”, este o piesa de actualitate care preia drama si, in buna masura, personajele din “Avarul” de Molière. Autorul, Cristian Juncu, fiind si regizor, a prevazut efectele comediei sale de moravuri contemporane percutand la o anume categorie de spectatori alcatuita mai ales din tineri, care digera mai greu un text clasic, dar sunt dispusi sa se amuze la poante cam grosiere, vehiculate de unele programe de divertisment de pe micul ecran. La randul sau, regizorul Vlad Massaci, cu un impresionant palmares la 37 de ani, a incercat, cu inteligenta si simtul umorului, sa creeze un spectacol alert, bine gradat, cu poante ce amuza uneori, dar si cu momente grosiere, de la un limbaj ce frizeaza vulgaritatea, pana la impardonabilele parturi cauzate de consumul de fasole.
Totusi, piesa, a carei actiune este plasata in zilele noastre, desi sare uneori calul in ce priveste calitatea umorului, porneste de la principii morale expuse
Citeste tot pe
Cronica Română
Orice iubitor de teatru năzuieste la cîteva întîlniri fundamentale pentru receptarea fenomenului, pentru mentinerea sau abandonarea unor mituri. O seară cu Royal Theatre din Londra, cu Piccolo Teatro din Milano, cu trupa Comediei Franceze se înscrie în spatiul nobilelor vise. Oricît ai fi de informat, oricîte povesti ai fi auzit, impactul pe viu, direct este cu totul altceva, filtrele proprii puse în miscare refac ierarhii, sparg poate sabloane, în cunostintă de cauză, de data asta.
Pe 19, 20 si 21 februarie a avut loc la Bucuresti o astfel de întîlnire: după douăzeci si patru de ani, Comedia Franceză a sosit, din nou, în România. În 1975 au jucat Avarul de Molière, în regia lui Jean-Paul Rousillon si Horatiu de Corneille, în regia lui Jean-Pierre Miguel, regizor format la "grupul de teatru antic de la Sorbona", actulamente administrator general al Casei lui Molière. De data asta au prezentat Vicleniile lui Scapin de Molière, o montare apartinînd lui
Citeste tot pe
România literară
Regizorul Dan Tudor, înzestrat cu fantezie comică, a creat o punte de ispravă între două generaţii de actori.
"Bărbaţii sunt nişte porci!", de câte ori nu am auzit această sintagmă sub formă de constatare. Dar luni seară am auzit-o, ca replică, la Teatrul de Operetă "Ion Dacian", scenă care le-a aparţinut lui Scapino, Geronte, Argante, Hyacinthe sau Nerine, personajele lui Molière.
Da, da, bărbaţii or fi ei nişte porci, dar porcii sunt animale care nu se pot uita spre cer. Asta da jignire pentru bărbaţi. Sunt cum sunt, fiindcă nu pot privi mai sus de vârful nasului sau mai sus de... propriul orgoliu. "Dacă te căsătoreşti cu alta, mor... Dacă mor, mă sinucid", spune Hyacinthe (rol interpretat de Monica Davidescu). Să mori de râs, nu alta. Regizorul Dan Tudor a reuşit să ne ofere, cu ajutorul actorilor, un spectacol de teatru autentic, având ca punct de pornire geniul lui Molière.
"Dacă vreţi să scăpaţi din iad, aveţi nevoie de bani,
Citeste tot pe
Jurnalul Național
În rãstimpul în care a dus lupta pentru reprezentarea piesei Tartuffe, Molière și-a aflat totuși rãgazul de a mai șoca o datã lumea teatralã prin Dom Juan, un text ce lua în rãspãr toate regulile clasicismului. În 1867 acela și Molière pune din nou pe jar nu doar teatrocraþia vremii, ci și pe cei
din jurul Curții Regelui Ludovic al XIV-lea, scriind și jucând Mizantropul. Într-un fragment cu valoare de eseu publicat în cartea Dialog interior (Editura Eminescu, București, 1987), Dumitru Solomon ne reamintește cã Molière „fãcea patul” Regelui, cã acesta știa foarte bine cã scriitorul „nu a fost nici pe departe cel mai cuminte copil al secolului sãu, ci, dimpotrivã, un obraznic și un recalcitrant” ,numai
cã nu se temea de acest anarhist, care, așa dupã cum va arãta câțiva ani mai târziu într-o tezã de doctorat Mihaela Mîrțu, exercita prin scrisul lui o „disidențã secretã”. „Iar dacã geniul - continua Dumitru Solomon - s-a
Citeste tot pe
Revista Familia
Spectacolul „Soţul păcălit” a fost prezentat, ieri, de Teatrul pentru Copii şi Tineret, într-o avanpremieră marcată de succes, dar şi de situaţii neprevăzute. Deşi, în mijlocul spectacolului, o pană de curent a întrerupt, pentru aproximativ un sfert de oră, plăcerea de a-i vedea pe tinerii actori la treabă, „Soţul păcălit” a revenit pe scenă, în aplauzele publicului.
Felicitări talentaţilor actori care au reuşit să treacă elegant peste problemele de ordin tehnic, înlocuind acest neajuns cu un alt tip de electricitate.
„Soţul păcălit”, o piesa memorabilă aparţinând marelui dramaturg francez Moličre, a fost pusă în scenă de regizorul Mihai Constantin Ranin, care a semnat, de asemenea, scenografia şi ilustraţia muzicală a spectacolului. George Dandin, soţul tras pe sfoară, a fost interpretat foarte convingător de Dan Minciună, în stilul său caracteristic, în care talentul se îmbină foarte plăcut cu spontaneitatea şi
Citeste tot pe
Cuget liber
Deschiderea oficiala a Festivalului National de Teatru a avut loc sambata seara, cu spectacolul Nationalului din Bucuresti, "Burghezul gentilom" dupa Moliere, in regia lui Petrica Ionescu, a carui premiera a avut loc de curand. Dar, de fapt, festivalul s-a deschis cu o ceremonie intre artisti si cunoscatori, dedicata expozitiei unui scenograf exceptional, Helmut Sturmer, in holul salii mari a TNB, cu cateva ore inainte de festivitatea de seara.
Marele scenograf a lipsit, dar se spera ca va sosi in cursul acestei luni la Bucuresti, pentru a prinde expozitia deschisa. Helmut Sturmer este un nume de referinta nu numai in Romania, de unde a lipsit multi ani, revenind dupa 1990, cu scenografia la cateva spectacole ale regretatului Vlad Mugur, printre care si "Hamlet"-ul acestuia de la Cluj. Pe simezele din holul Nationalului, cei care vor frecventa spectacolele din luna noiembrie vor putea vedea imense reproduceri ale unor imagini din spectacole la reusita carora a contribuit,
Citeste tot pe
România Liberă
... este o ţară inventată, în a cărei limbă cuvântul "bu-u" are o importanţă esenţială, la fel ca şi "baclava", "shiva" şi "mahatmagandhi", şi unde se acordă titluri nobiliare, la fel de inventate, la schimb cu o mireasă pentru fiul sultanului. Ţara pe care, în versiunea mult adaptată a Burghezului gentilom de la Naţionalul bucureştean, o născocesc doi băieţi isteţi, dar săraci (Claudiu şi Costică, remodelaţi după cuplul stăpân-servitor din piesa lui Molière), pentru a se putea căsători cu alesele inimii.
Partea dedicată, în spectacolul lui Petrică Ionescu - a cărui premieră a avut loc pe 28 septembrie - poveştii de dragoste dintre (aici) pictorii întreprinzători şi fiica, respectiv servitoarea noului îmbogăţit cu ambiţii de mărire e, trebuie spus, cea mai reuşită din spectacol (şi pentru că Marius Manole, Vlad Ivanov, Medeea Marinescu şi Maria Buză sunt printre singurii cu un joc genuin, care acoperă personajul şi situaţia).
Citeste tot pe
Observator Cultural
...este o tara inventata, in a carei limba cuvantul "bu-u" are o importanta esentiala, la fel ca si "baclava", "shiva" si "mahatmagandhi", si unde se acorda titluri nobiliare, la fel de inventate, la schimb cu o mireasa pentru fiul sultanului. Tara pe care, in versiunea mult adaptata a "Burghezului gentilom" de la Nationalul bucurestean, o nascocesc doi baieti isteti, dar saraci (Claudiu si Costica, remodelati dupa cuplul stapan-servitor din piesa lui Moliere), pentru a se putea casatori cu alesele inimii.
Partea dedicata, in spectacolul lui Petrica Ionescu - a carui premiera a avut loc pe 28 septembrie - povestii de dragoste dintre (aici) pictorii intreprinzatori si fiica, respectiv servitoarea noului imbogatit cu ambitii de marire e, trebuie spus, cea mai reusita din spectacol (si pentru ca Marius Manole, Vlad Ivanov, Medeea Marinescu si Maria Buza sunt printre singurii cu un joc genuin, care acopera personajul si situatia). Asta, cu toate ca mare parte din ea e, de fapt,
Citeste tot pe
Ziua
Presedintele Spaniei si al Romaniei, "madame" Chirac, Michael Jackson, Caroline de Monaco, Mahatma Ghandi si altii se "intalnesc" in replicile din "Burghezul gentilom" dupa Moliere, care a deschis joi seara, pe scena Nationalului bucurestean, stagiunea 2006-2007, in plin Sommet al Francofoniei.
Din pacate, ceea ce se vede pe scena, timp de trei ore insuportabil de lungi pentru spectactor, se afla undeva intre opera, circ, balet si teatru, ultima dintre componente fiind cea mai putin importanta in economia intregului, in ciuda distributiei stranse pe scena. E un spectacol neincadrabil in vreun gen artistic si asta nu pentru ca ar declansa vreo revolutie spectacologica, ci pentru ca amestecul de pe scena, mai potrivit, poate, pe un stadion, nu a beneficiat de nici un fel de omogenizare din partea semnatarului sau, regizorul Petrica Ionescu. Luate separat, componentele montarii pot fi considerate reusite, numai ca nici muzica special compusa de Adrian Enescu, nici coregrafia lui Razvan
Citeste tot pe
Gândul
Când auzi ceva interesant, care s-ar putea să-ţi prindă bine în viaţă, scoţi reportofonul şi înregistrezi.
Asta face un om modern, asta face şi Sganarelle, „omul” lui Don Juan, un tip banal despre care a scris pe vremuri Moliére.
Când domnul Moliére scria despre el, Don Juan ieşea în evidenţă prin comportamentul lui lipsit de morală, prin dezinvoltura cu care reuşea să fie ticălos, prin lipsa de scrupule de care dădea dovadă deopotrivă când înşela tinerele fete din toate clasele sociale, când îşi dispreţuia şi sfida familia sau când îşi ducea de nas creditorii.
Astăzi, toate aceste „calităţi” sunt la ordinea zilei şi se întâlnesc pe toate drumurile. Tot ce poate oferi Don Juan unui trăitor în aceste timpuri în care ticăloşia e la ea acasă este, să zicem, o filozofie a ticăloşiei. Asta aşa, ca să nu procedăm fără metodă şi fără viziune.
Spectacolul lui Bocsardi Laszlo cu Don Juan, după Moliére,
Citeste tot pe
Gândul
Piesa lui Molière, în regia lui Cornel Todea, se joacă la Craiova. Într-un efort de a nu-şi trăda propriile standarde de calitate, Naţionalul craiovean înscrie în repertoriu una dintre marile piese clasice.
Spectacolul de la Craiova propune o viziune de azi asupra unui text de ieri, fără să apeleze la anacronisme isteţe şi modernizări care contrazic în mod evident intenţiile autorului.
Pe scena în care spaţiul de joc este sumar dar expresiv marcat, eternul cuceritor îşi expune saţietatea: el nu caută pe nimeni, vrea să fie lăsat în pace să fumeze, să bea şi să mănânce; spre el vin persoanele ameţite de promisiunile lui anterioare sau doritoare de promisiuni.
E un Dom Juan (Adrian Andone) interesat de procesul cuceririi şi nu de rezultatele ei, e persecutat şi fugărit de insistenţele femeilor seduse, de dezamăgirea tatălui, de cupiditatea cămătarului, de călugăriţa convertită la dragostea carnală, de dorinţa de răzbunare a fraţilor
Citeste tot pe
Adevărul literar și artistic
Don Juan – mai energic dupa schimbarea de sex
18 January 2012 scris de Ioanina Pavel Niciun comentariu
Traim vremuri foarte deconcertante. In exprimarea absurdo-comica a lui Brian Molko, frontman-ul formatiei Placebo, “tipele parc-ar fi tipi, tipii parc-ar fi tipe, tipele par camionagii, iar camionagii par pudeli!”. Citat care, desigur, n-are mare legatura cu ce s-a intamplat in Café Godot ieri seara – premiera piesei Don Juan interpretata de fete, cap-(aproape)coada. Dar cumva travestiul de pe scena mi-a amintit de confuzia exprimata de Molko vizavi de trend-ul aparentelor inselatoare. Molko insusi, care si el e cat se poate de in ton cu trend-ul, ar fi aplaudat acest “Don Juan” reconfigurat in varianta androgina.
Don Juan rasturnat in mijlocul rasculatilor
Jucaus, independent si, in esenta, nonconformist, exercitiul teatral nu mi-a deschis ochii neaparat, dar a fost destul de avangardist incat sa ma inspire intr-un moment cand o plimbarica spre centrul
Citeste tot pe
Raluk.ro
